Jos, spre Bârzava.

Porneam împreună. Plimbarea pe bătrânul drum de fier ce ne lega de două oraşe devenise "supremaaaa". Trenurile treceau rar şi când treceau, mergeau încet şi calm. Calm, ca tot ce ne înconjura. Da. Calm este cuvântul locurilor alea.

Ne bucuram de plimbarea noastră tăcută, dar atât de intensă. Mai tot timpul mâncam zmeura din tufişurile iertate de urşii speriaţi de zgomotul locomotivei. Uneori ocheam un bolovan frumos, tocmai bun să completeze colecţia din grădina japoneză de pe muntele lui Nicu. Ciudat...aşa i-am spus din prima zi. "Muntele lui Nicu". Bătrânul sat se cheamă "Colţani" dar pentru noi încet, încet devenise "la Sălaş", "la Fân", "la Vilă", "la Cabană", "Muntele lui Nicu", "la Mină", "spre oraş" sau..."curba lui Victor" - căci şi acolo am lăsat ceva din mine.

Pe şină găseşti mereu câte ceva, mai precis între traverse. Uneori flori mici, viu colorate, pe care fetele le rupeau şi le puneau după ureche în timp ce cântau. Alteori lucruri ciudate căzute din vagoane. Mirosul, mirosul acela unic ! Traversele vopsite cu "teroson" devine al tău, devine necesar. Apoi sunetele...

Zgomotul pietrişului ce scrâşneşte sub talpa bocancului sau sunetul dinspre Bârzava, râuleţul ce însoţeşte drumul de fier şi curge încet către lume...Făcând ocolişuri dibace, născuse nişte lunci grozave unde când era soare, ne răcoream în timp ce râdeam ca apucaţii. Pe Bârzava, Nicu făcea "rafting" cu caiacul galben, ce se odihnea pe peretele de sare. Caiacul acela galben îi izbea pe toţi cei ce intrau curioşi în bătrâna ocnă de sare. - "Dar cu ăsta ce faceţi ?

-Rafting ! răspundea Nicolae firesc, în timp ce mulgea o oaie. Şi toţi ne prăpădeam de râs, timp în care musafirul îşi lua moaca celor trecuţi prin "testul cu caiacul".

Când drumul de fier începea să urle, Bogdan ţâşnea sus pe colţanul "de la Carieră" şi ne făcea poze cu trenul ce saluta când ne întâlnea. Oana plângea mereu de frică până ce artistul cobora cu "Smena" făcută praf...dar victorios. Pentru bucuria lor mă transformam în moderator de emisiune şi "băgam în direct" pe fiecare, alteori comentam drumul sau personajele înghesuite în glorioase "Dacii" ce gâfâiau pe drumul şerpuit.

Toţi aveau aceiaşi privire. Un soi de amestec de "pfffui...uite la haidamacii aia" cu "băi se filmează ?" Contopită cu invidia că nu sunt acolo, devenea aur pentru impovizaţia mea. Cei mai curajoşi opreau uneori şi mimau că se dezmorţesc. Le făceam cu mâna şi ne transformam brusc în "galeria Rapid" sau în "Turiştii nemţi veniţi la Techirghiol". Două scheme care ne ieşeau teribil de bine, uneori combinate şi care puneau în cur pe oricine.

La întoarcere eram văcari. Ajungeam la turmă şi începeam să mânăm vacile sus "La Mină". Viţeii aruncau priviri speriate către mamele ce se buluceau, colbul se ridica din drum, copitele zgduiau lunca, liniştea era spartă în bubuituri şi mugete intense. Totul se calma brusc când Nicu şuiera. Era un fel de "Aaaatenţiuneee comanda la mineee" ! Lui -L- i se părea ca sună a "gataaaa a venit Tata". Sunetul ală ne disciplina însă pe toţi. Instantaneu. Om şi animal ne supuneam cu o plăcere nebună şi deveneam una cu acele locuri.

Căutam tot timpul ceva. Cât am trăit acolo încercam să ascult, să gust, să simt. Aveam sentimentul că dedesubt sub pământ există o fiinţă uriaşă ce doarme şi pe care trăiam cu toţii. Vroiam să pândesc clipa când aceasta se va trezi. Incaşii şi mohicanii vorbeau despre o ţestoasă uriaşă. "Mama" tuturor aşa cum o înfăţişa Uncas, cel mai tânăr şi ultimul din Neamul lui...Uneori mă opream brusc. Parcă am auzit o voce, parcă un tânguit sau un scâncet. Ea, mă lua atunci de mână, mă mângâia pe faţă, spunându-mi mereu - "Lasă, nu te mai gândi la ea..." Eu zâmbeam nebun iar Nicu ne mâna pe toţi la adăpost căci noaptea se grăbea peste noi.

Mulgeam împreună animalele. Apoi hrăneam porcii şi scroafa înconjurată de roz, cu Mariana hrăneam viţeii. Câinii, pe "Gorun" şi pe Bărbat" două namile de "mioritic" pe care Nicu mi-le dăruise drept ghid şi pavăză la necaz, îi hrăneam singur. Apoi îi mulţumeam toţi lui Dumnezeu. Fiecare în felul lui, în colţul lui, cu sufletul în palmă şi capul plecat. La sfârşitul zilei, tăcuţi, până când soarele se stingea pe muchia Colţanului undeva către Bocşa Română, aprindeam focul şi reluam cântecul de unde îl lăsasem. Jos spre Bârzava,

undeva în România...

Fotografie realizată de Bogdan...
Melodia: Loreena Mckennitt - An ancient muse

"Jos spre Bârzava" de Victor Vurtejanu

Poveste neterminată

La nunta aceea nu am să mă ascund. Nu am să-mi caut zâmbetul în licorile aduse pentru parveniţi şi nici nu am să încerc să te fac să râzi. Am să stau pe loc. O clipă. Am să gust apoi din liniştea ta. Ştiu ! Ştiu...tot ce ai să îmi spui. Eu te cunosc frumoaso' ! Nu o să crezi ce uşor îţi va fi cu mine. Nu am să fac nici un truc. Nu am să fug şi nici nu o să te las cu ochii în soare ca alţi fricoşi. Eu şi cu tine. Atât. Va fi bine, nu îţi fie frică ! Nu îţi fac rău.

Nu ! Nimic din ceea ce făceam de obicei nu am să fac. Tăcut şi suplu am să ţâşnesc spre tine şi o să dansăm fără voia lor. Nu am să te fur, nu am să te mint, nu am să fac nimic din ceea ce făceam de obicei. He, he...va fi fain !. Ai să vezi ! Nu râde, nu sunt atât de bătrân încât să nu ştiu ce îţi place. Ştiu toate trucurile ce te-ar face să zâmbeşti. Dar nu am să le folosesc. Nici măcar unul !

Să vezi ce moace or să facă toţi. Ce de povestiri, ce haliman. Un an vor trăi din dansul nostru mut ! Ce răcoare s-a făcut. Şi parcă plutesc. Un elefant zburător ce pluteşte lin, în ochi de arlechin. Heii! Ascultă! Ce şoapte lungi. Nu mă ruga, nu am să te mint. O să dansăm o vreme împreună. Apoi poţi să mă iei.

Nimic din ceea ce ai vrut nu a rămas neîmplinit ! Acum taci, doar dansăm, nu ? Trebuie să ascultăm muzica. Mereu trebuie să ascultăm muzica. Curând vom inversa şi asta. Totul este aşa acum, nu ? Atunci şi noi trebuie să fim la curent cu toate. Ea va dansa şi noi vom cânta. Bestial ! Dar mai avem puţin până atunci. Nu ?

Hai aranjează-te, vine fotografu' !!!. Nu te speria de lumina lui. Durează doar o clipă şi apoi să vezi ce frumoasă te face. Eu nu am să îmbătrânesc ca ceilalţi iubiţi ai tăi, ai să vezi. Nu râde,

Of, moarte...

Am să te pierd şi pe tine ? Căci în noaptea aceea voi fi cinstit.

de aceea voi rămâne iar singur.

Fotografie realizată de Dinu Lazăr
Melodia: Enya - Oriel Window
"Poveste neterminată" de Victor Vurtejanu

Film cu Părintele Iustin Pârvu.

La sfârşitul iernii trecute m-a ajutat Dumnezeu să ajung la Părintele Iustin Pârvu. Echipa -Vurtejanu Stage Unit- a fost însoţită şi de câţiva ce dădeau cu "renaşterea naţională" şi câte şi mai cîte, în stânga şi-n dreapta. Ulterior pierzându-se pe drumul către "a face", s-au întors la biznisurile lor glorioase.

Am urcat în munţii Neamţului şi am filmat un material unic despre Părintele Iustin aflat în pragul vârstei de 90 de ani. Devenind prin întreaga sa activitate una dintre figurile cele mai puternice ale ortodoxiei noastre, duhovnicul românilor de peste tot, Părintele Pârvu şi-a gasit timp şi pentru noi. Cu ochii săi albaştri ca cerul acelei zile, primul cuvânt ce l-a rostit în faţa camerelor noastre de luat vederi a fost: "Dragii mei, simt o mare bucurie..."

Având iniţiativa de-a concretiza darurile lui Dumnezeu şi dragostea revărsată asupra sa, Părintele a ridicat în munţi un dispensar, un asezământ medico-social pentru bătrâni, un orfelinat, o Mănăstire, dar mai ales un univers de conştiinţă vie, de dragoste şi de trăire ortodoxă demnă şi activă. Nimic diluat, nimic confuz sau interpretabil. Esenţă pură, autentică şi mai ales vie.

Excepţionalul nostru ghid, domnul Ionel Rusei, ce veghează şi astăzi acolo, interviul cu Monahul Paulin Clapon închis 22 de ani în iadul de la Piteşti şi Aiud, acum adevărată gardă călugărească a Părintelui, vizita în cimitirul unde odihneşte Părintele Calciu-Dumitreasa, materialul unic filmat cu Părintele Iustin Pârvu în pacea muntelui, invitaţia de a servi masa împreună cu Părintele, binecuvântarea, îndemnurile şi sfaturile primite, tot ceea ce am trăit acolo, momente unice şi irepetabile, am încercat să le transpun în filmul pe care l-am intitulat "Portret Părintele Iustin Pârvu".

Sunt sigur că multe lucruri nu vor fi înţelese, aşa cum aminteşte şi în film, unul dintre protagonişti, scriitorul Dan Lucinescu, fost deţinut politic alături de Părintele Pârvu.

Nu înţeleg şi nu ştiu ce se va întâmpla cu acest film. De ce nu ajunge la cei pentru care a fost făcut. La generaţia tânără, la cei ce doresc să afle şi să înţeleagă ce a fost şi ce este în România. Dar nu eu sunt cel ce judecă şi se ocupă de aceste lucruri.

Cu sprijinul excepţional al unor profesionişti serioşi şi dăruiţi, eu am fost doar cel care a contribuit la realizarea unui material adevărat, viu şi emoţionat pentru memorialistica ortodoxă din România şi poate pentru cei mai tineri.

Portret Părintele Iustin Pârvu

Producător general: Cristi Filip

Producător executiv: Victor Vurtejanu

Imaginea: Iulian Dumitru

Fotografii: Dinu Lazăr, Iulian Dumitru

Editor imagine & Grafică: Sebastian Plămădeală

Muzica: Ovidiu Ţăndărică, Ilie Stepan, Victor Vurtejanu

Asistent producţie: Alexandru Ionescu

Realizator: Victor Vurtejanu

cu participarea excepţională a monahului Paulin Clapon, a părinţilor şi vieţuitorilor din Mănăstirea Petru Vodă, a domnilor Dan Lucinescu, Ionel Rusei, Dinu Lazăr, Ştefan Filip, Alexandru Munteanu, Sebastian Plămădeală, cărora realizatorul le adresează calde şi vii mulţumiri.

Închei acest articol cu gândul la Dumnezeu cel ce mă ajută, către echipa V.S.U. care mi-a stat aproape necondiţionat, dând dovadă de spirit de sacrificiu şi de o adâncă dăruire. Muţumesc domnilor Sebastian Plămădeală, Alexandru Ionescu, lui Vlasti şi întregii echipe ROVA FILM, lui Alexandru Munteanu şi lui Dan Teodorescu. Mulţumesc şi un gând bun maestrului Dinu Lazăr.

La plecarea din Mănăstirea Petru Vodă am primit acest dar pe care vreau să îl împărtăşesc cu voi:

Vă doresc sănătate. Să faceţi în aşa fel încît să mergeţi pe drumul de onoare, indiferent ce s-ar întîmpla! Chiar dacă ar fi să pierdeţi ceva material. Dar să nu vă arate nimeni cu degetul.

Sub ale sale aripi.

Într-adevăr aspiră la ajutorul lui Dumnezeu, dar să nu aştepti a-l lua drept răsplată, pentru multele şi grelele războaie purtate în care ai biruit. Rămâi totdeauna într-o sfântă frică, mărturisind clar că toate prevederile, grijile, ostenelile şi nevoinţele ce ai avut, ar fi fost zadarnice, dacă Dumnezeu nu le-ar fi adunat laolaltă sub ale sale aripi. Să ai toata Nădejdea numai în acest sprijin.

Sfântul Nicodim Aghioritul

Fotografie realizată de Ana Sârbescu

Cei 40.

Recitind ce am scris anul trecut în această zi şi constatând că multe au rămas la fel de valabile, m-am hotărât să republic cele ce simţeam atunci. Astfel:

Povestea este simplă. Ca a oricărui luptător. Ca a oricărui om ce îşi urmează destinul. Numai cretinii şi hoţii complică totul. Ei trag speranţa că aşa pot să se desfăşoare. Iluzii de întunecaţi...

Iată:
40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernatorul Armeniei, Agricolae care aflase de credinţa lor, au fost întemniţaţi timp de 8 zile. Apoi bătuţi cu pietre. Apoi au încercat - cum se întamplă de obicei - să îi cumpere. Cu daruri...

Păstrându-şi dreapta credinţă şi întăriţi în demersul lor, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.

Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. Şi a ieşit din lac. Dar a murit pe loc. Un altul, s-a grăbit să îi ia locul. Apoi gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Astfel că dimineaţa au fost scoşi vii din apă.

Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac.

Astăzi ne-a ramas bucuria de avea trecut. De avea pentru ce să luptăm încă şi ce să apărăm. Bucuria ca nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos-işti. Sau laşi. Sau puşi pe fugă. Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Şi apoi luptăm mai departe.

Ei râd...şi repetă aceiaşi piesă.

-----------------------

Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu mâncăm "mucenici" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii. Şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primaverii făcand uneori un foc pe creste, aşa ca odinioară.

Cineva îl va vedea.
Curând ne vor auzi.
Vom fi împreună!

A muri înseamnă a te muta într-o stea.

“Când aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbatrânesc. Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă. Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.

Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii. Mi-ar fi greu să numesc una intactă. Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.

Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant. Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.

O viaţă mediocră poate fi justificata. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură. Forma cea mai subtilă în care se poate înfaţişa un mister este banalitatea. Dumnezeu a creat lumea în asa fel încât să regretam aproape totdeauna prea târziu.

Fragment din cartea "Autoportret într-o oglinda spartă" de Octavian Paler

http://www.librarultau.ro/carte/autoportret-intr-o-oglinda-sparta--i5214

Teama de cultură.

Că vremurile s-au schimbat, că imbecilul şi impostorul sunt cei care diriguiesc cultura şi socialul, că poate şi eu sunt un alt inadaptat...se poate. Pot, dacă îmi explici frumos să înţeleg. Dar că nemernicii pompează miliarde în caricaturi gen: eurovision, bingo sau aniele (o altă inimă de ţigan) şi că nu înţeleg măcar UN MINIM NECESAR ! Asta se numeşte altfel. Se găseşte undeva în zona trădare, interes şi manipulare cu scop distructiv!

O ştire puteai să dai, un cuvânt într-o latrină de ziar, un reportaj la radiourile ce te distrug psihic oriunde te-ai afla...Nimic!

Sunt instituţii ale statului care sunt plătite şi obligate de lege să facă asta! Ele se ocupă însă puternic, intens, de gunoi şi de concedii. Începând cu Televiziunea Română (7 canale!!!) Institutul Cultural Român, Radio România, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Teatrele Naţionale sau nu, asta ca să nu mai pomenesc de "fundăţiile" yoghinaşilor-terapeuţi dâmboviţeni dependenţi de propria urină, care îngroapă tot ce ating şi terminând cu ONG-urile principeselor sau ale dudiştilor "sărmanele", nimeni, absolut nimeni nu a pomenit nimic despre comemorarea necesară poetului şi luptătorului Radu Gyr.

După palma trimisă în direcţia lui Eminescu, iată-i continuând. Atent şi stoic. Aceşti reprezentanţi ai statului român care pufăie la vederea drapelului naţional arborat, care îşi construiesc cantonamente de documentare în Austria şi în Marea Britanie şi lungi şedinţe "culturale" acompaniate de ţiganii lui Ploieşteanu sau verii-cumnaţii-cumetrii lui în castelele transformate din case de oaspeţi ale gospodăriei de partid, în centre de creaţie europeană, aceste lichele veritabile se simt ameniţaţi de cultură. Şi de aceea acţionează. Permanent.

Un cuvânt despre Radu Gyr. Atât de mediatizat în mediile teologice dar atât de uitat de prea-fericita instituţie diriguitoare a acestora, de profesori în şcoli, de mame pruncilor, de mai toţi...Un cuvânt măcar puteau spune celor tineri:

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis"

Mulţumesc marelui artist Dinu Lăzăr pentru conştiinţa sa vie: http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/03/cele-mai-crancene-infrangeri-sunt.html

Mulţumesc celor care susţin acest spaţiu, de unde am preluat şi fotografia http://www.radugyr.ro/

Ursul păcălit de vulpe.

"Florin Grozea, membru al trupei HiQ, spune: Noi avem nemultumiri pe care le-am tot exprimat, atat in interiorul organismelor la care suntem membri (UCMR-ADA si CREDIDAM), cat si la ORDA, cat si in presa. Acum ne-am unit si online. Nu vrem scandal, vrem un sistem transparent de distributie a milioanelor de euro (peste 50 milioane de euro in 2008) colectate de aceste organisme si care sunt distribuite in mod incorect si opac."

Explicaţie:

"Credipârţ anda & ucemescroci" şi alţii asemenea şmecheri s-au unit şi le taie banii fraierilor. Fraierii au început să mârâie şi să se jelească. Întâi pe aici: www.infomm.ro/blog-pentru-artistii-pacaliti-de-ucmr-ada-si-credidam-in-continuare-ne-cred-fraieri şi încet dar sigur vor antrena alţi fraieri ! De ce ? Că aşa funcţionează fraierul. În turmă! Iată un alt exemplu chiar dacă eşti sătul de "smileymogatraistemoldoveneşti" şi alţi superartişti de nu îţi vine să crezi: http://artisro.wordpress.com/

Povestire:
-Vecine ce televizor frumos ai ! Ce marcă e ?

-Golstea.

-Şi cât ai dat pe el ?

-20 de milioane.

-Şi e ok ?

-Da, nu am avut probleme.

-Şi de unde vecine ? De unde l-ai luat ?

-De la molu' ăla bun !

-Ahaa, merci vecine mă duc să îmi iau şi eu unul !
-A vecineee să te ajut ! Ţi-ai luat televizor nou, ce mare e ! Cât ai dat pe el ?

-22 de milioane.

-De unde vecine ?

-De la molu' ăla nou că la ala bun nu mai erau...cumpără toţi!

-Şi ce marcă e vecine ?

-E Goldstea ! Are şi vecinu nostru de la 5 ! Nu a avut probleme cu el !

-Aaaa, ce bine că mi-ai spus vecine ! Ia că mă duc şi eu să îmi iau unul. Goldstea îmi iau !

Se spune că "corb la corb nu scoate ochii" Ăştia, adicătelea papagalii care au contracte şi s-au mânjit cu banii de la "credipârţ, anda & ucmescroci" după ce s-au îmbuibat 15- 20 de ani cu lovele şi contracte îi critică acum pe şmecher ?

Păi dacă e aşa, atunci adaptaţi naibii şi proverbul cumva, că nu mai prind ăştia mici ideea...

Bomba Metronom.

Pe 4 martie s-au împlinit ceva ani de la moartea lui Cornel Chiriac, cel mai iubit şi cunoscut comentator de jazz şi pop al anilor '60, animator şi figură unică prin pasiunea, competenţa şi teribilismul prin care se implica în viaţa muzicală a acelor ani.

Erau atunci vremurile de relativă deschidere culturala şi bunăstare, era vremea primului club de jazz din ţară (din 1964, la Casa Studentilor bucureşteni, animat de Mihai Berindei), a audiţiilor de la Ateneu, vremea primelor grupuri de rock şi a lansării lor în cluburi, restaurante, pe litoral, în presă, la radio si chiar la tv.

Popularitatea lui Cornel Chiriac se datorează emisiunii "Metronom", difuzată la Radio Bucureşti începînd din 10 iulie 1967. A fost o bombă pentru tinerii interesaţi de muzica pop-rock. Începînd de atunci, postul naţional de radio emitea ştiri despre grupuri de muzică beat (cum se numeau în epocă), despre Jimi Hendrix şi Bob Dylan. Despre Rolling Stones şi Wilson Picket, despre formaţii din Polonia, despre topuri. A fost un succes nebun. La radio, primea scrisori. Au apărut cluburi "Metronom" şi Chiriac le răspundea tuturor la microfon.

Grupurile româneşti Sideral şi Phoenix au fost ajutate enorm de Cornel Chiriac să înregistreze la radio, să apară în concerte. Phoenix a spart gheaţa definitiv cînd preşedintele juriului Festivalului Studenţesc de la Iaşi - 1968, acelaşi Cornel Chiriac, s-a entuziasmat de calitatea, de îndrăzneala limbajului muzical şi a textelor. Imediat le-a înregistrat cele mai bune piese la Radiodifuziune şi apoi pe discuri, la Electrecord. "Totuşi sînt ca voi", "Floarea stîncilor", "Nebunul cu ochii închişi", "Canarul" au fost cîntece curajoase ce şi-au datorat popularitatea şi eforturilor lui Cornel Chiriac.

A fost un luptator aprig şi incomod, un pasionat despre care se spune că petrecea multe nopţi in radio, ca la înregistrările formaţiilor stătea la masa de mixaj, că toată fonoteca de jazz a Radioului din acei ani a fost copiată de pe discuri şi finisată de el; că, în martie, la Cerbul de Aur de la Brasov, a dat foc la perdelele din hotelul "Aro" pentru că organizatorii nu au respectat convenţia ca Phoenix să cânte în festival, dupa care, la cateva zile, a apărut pe postul din Munchen Radio Europa Liberă. Tot bagajul lui erau benzile cu înregistrările grupului Phoenix.

La 4 martie 1975, pe cand avea 32 de ani, Cornel Chiriac a fost înjunghiat de un tânăr, aparent fără motiv, într-o parcare, noaptea, la Munchen. A fost prima pierdere a muzicilor pop-jazz; au urmat apoi Dorin Liviu Zaharia, Richard Oschanitzchi, Gabriel Drăgan, Anda Călugăreanu, Dan Mândrilă, Nicu Vladimir, Iuliu Merca, Teo Peter, Emil Laghia şi atâţia alţii. Toţi la vârste nedrepte. Toţi în plină maturitate artistică.

Voi cere şi pentru ei un moment de aducere aminte. Cine are amintiri are şi speranţe. În lumea asta în care trăim, unde veselia nebună se împleteşte atât de natural şi de real cu tragedia, poate că avem nevoie şi de un trecut. Poate că nu toate speranţele sunt puse la Bingo...

Din păcate, cei care scriu astăzi despre fenomenul muzical, l-au uitat (sau nu "l-au căutat") pe Cornel Chiriac. Aceştia nu precupeţesc nici un efort în a fabrica vedete de "tip nou", de genul DJ-ilor Mitică, Vasile, Costică etc. şi a trupelor care nu ştiu să cînte decît în studio, dar care nu spun nimic. Cornel Chiriac, dacă ar fi trăit, cu siguranţă, show-bizz-ul românesc ar fi avut o altă calitate.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti, treceţi şi pe la cimitirul Reînvierea din zona cartierului Lizeanu, îi veţi găsi mormântul la poziţia E17.

Mulţumesc!

Am primit cu bucurie un răspuns extrem de cald şi încurajator din partea voastră. Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi trimis gânduri bune. Au ajuns toate, pe toate căile şi le-am aşezat în inima mea. Vă simt aproape şi asta îmi dă curaj şi Nădejde. Toţi sunteţi oameni dragi inimii mele, pe care i-am întâlnit în căutări ce iată ne-au adus tâmplă lângă tâmplă.

Vă doresc şi eu mulţi ani sănătoşi, căci fiecare zi este un dar. Poate Dumnezeu ne va ajuta să găsim o cale ca împreună să devenim mai buni şi mai atenţi la toate darurile sale!

Vă rămăn recunoscător pentru că aţi găsit răgazul să scrieţi, să sunaţi, să ne auzim, sau poate să vă gândiţi numai la mine în această zi de primăvara. Tuturor vă doresc sănătate, Credinţă, Nădejde şi Dragoste!

Vurtejanu

4 Martie.

Fără nici un preaviz am deschis ochii brusc şi m-am trezit. Mai este puţin. Câteva minute abia şi...gata. Repede acum, zi!

Aiurea...E atâta zgură că uneori abia îmi stăpânesc lacrimile. Mă mai ţin cele câteva, care trebuie să le fac. De ce spun mereu trebuie ? De ce sunt eu aşa ? De ce nu sunt cuminte ca alţi copii ? Aiureli...Sunt cum sunt şi ce mai e de făcut se va face, cu sau fără mine.

Ia să verificăm repejor, că mai sunt câteva minute. Cam prea mult parcă cu eclipse, războaie, răscoale şi cutremur. Să fiu corect, apare şi ceva Frank Sinatra, Charlie Chaplin, Sorescu şi puţin Beatles. Dar peste toate cea mai ciudată apare "Ziua mondială de rugăciune a femeilor" -http://ro.wikipedia.org/wiki/4_martie

Momentul ăsta mă găseşte relativ bine. Prietenii dragi cu care vin de departe, întâlnirile fantastice, gândurile ce au născut câteva clipe unor spectatori, Dragostea ce am cunoscut, dar peste toate bucuria Luminii şi drumul!

Câteva minute doar...Am o idee. Altă idee. Ciudat cu ideile astea la mine. Sunt un fel sfâşiere. Un fel de rupere care mă aruncă şi mă zvârcoleşte. În fine, uit acum de idei sau de bile negre. Şi aşa va fi o zi grea. Asta numai un "peşte" de al meu poate să înţeleagă.

Gata! Este timpul. Poate banal, dar din inimă tot ceea ce am scris. Relativ confuz pentru cei care nu mă cunosc decât ca o altă imagine, destul de clar pentru cei ce încă suferă şi se bucură lângă mine.

Tu frumoaso nu băga în seamă. Grăbeşte să te naşti, curând voi fi bătrân de tot. Astăzi sunt 40. De ani.

Cântecele actorilor part.7

Laura Stoica pe numele său complet Adriana-Laurenţia Stoica, actriţă ce a jucat pe scena Teatrului din Ploieşti, a fost şi o cântăreaţă extrem de talentată ce a acoperit zona pop-rock, un spaţiu destul de lipsit de voci feminine in România.

Lansată în anul 1990 la festivalul de la Mamaia, un an mai târziu a fost declarată cea mai bună solistă pop-rock. Melodia "Un actor grăbit", compusă de Bogdan Cristinoiu, a fost aleasă piesa anului. În perioada anilor 1987-1991 a participat la toate concursurile muzicale organizate în România pentru tinerele talente, Laura Stoica reuşind foarte repede să intre în preferinţele publicului.

Piese ca "Dă Doamne cântec", "Focul", "Cartierul" sau "Un actor grăbit" beneficiind de orchestraţii excepţionale, sunt repere serioase într-o zonă pe care Laura a dominat-o cu talent şi dăruire. Dispărută tragic în data de 9 martie 2006, în timp ce se întorcea de la un concert, Laura Stoica devine un tânăr artist cu un destin dureros, prea repede dispărut din conştiinţa publicului pe care l-a iubit.

"Mai frumoasă" o piesă mai puţin cunoscută pieţei muzicale dar cerută de fiecare dată în events-urile pe care le produc, este scrisă chiar pe versurile Laurei Stoica.

Între ( ) bări.

Artistul are cautari, între( )bări, parcurge un drum sinuos, cu suişuri şi coborâşuri. Asta este caracteristica creaţiei, de a nu avea o curbă permanent-ascendent pozitivă, cum rezultă din cronicile aduse unor regizori care, orice ar face, sunt geniali, dom’le, şi gata.

Un artist este un suflet chinuit în palma Creatorului.

Fotografie realizată de Victor Vurtejanu

Mărţişor.

A venit primăvara, ai simţit ? Curând se nasc "peştii" şi apare iarba. La revedere iarnă. Ne vom revedea ?

Vom vedea. Astăzi un gând bun doamnelor:

Dacă-ai ştii ce dragă mi-eşti
Ţi-ai da drumu’ prin fereşti,
Şi ai veni întinsă-n picaj
De te aş lua de pe pavaj lin...
Ca pe-o floare grea de crin.
Şi te aş pune într-un pahar
Pe o prispă de cleştar,
Nu în apă ci în lapte, sau ulei,
Să te pup adînc şi rar
Zi şi noapte unde vrei.

Fotografie realizată de Dinu Lazăr
Poezia "De dragoste mortală" scrisă de Emil Brumaru

Doi actori şi o chitară.

Dumincă 28 februarie începând cu orele 16.00, în cadrul - Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Sfântul Vasile situat în Piaţa Reşiţa sector 4 - Bucureşti, împreună cu talentata şi inimoasa actriţa a Teatrului Naţional Bucureşti, Afrodita Androne, vom susţine un recital de muzică şi poezie într-un prim spectacol al anului 2010.

La azilul de bătrâni din zona cartierului Big Berceni vom încerca prin cultură să aducem un dram de lumină şi speranţă, dăruind creştineşte bucuria darurilor sădite în noi. Într-un eveniment independent, in afara culturii oficiale, doi actori, o chitară şi Nădejdea luminii lui Dumnezeu.

Frumoşii nebuni ai marilor oraşe.

Dumnezeu lucrează prin oameni. Dacă încă mai ai vreo îndoială despre asta, încearcă dacă nu poţi să te implici, încearcă măcar să observi. Şi dacă vei reuşi să rămâi cinstit cu tine vei vedea. Vei începe să simţi. Ni se întâmplă şi nouă.

Cine suntem noi ? O mică echipă inimoasă ce căutăm soluţii. Soluţii de a ajunge la tine. De a aduce un demers cultural independent în imediata ta vecinătate. Suntem marcaţi, contrariaţi de o luptă inegală. De haosul şi minciuna ce au înconjurat mecanismele de apărare ale acestei societăţi părăsite.

Dar zi de zi aflăm ceva. Primim răspunsuri. Pentru că punem întrebări. Simţim, pentru că cerem. Pentru că existăm. Real şi viu. Şi credem, căutând o Cale...

Astăzi am aflat ceva concret. Dacă ne vei vedea lucrând public este şi pentru că astăzi am decis să facem totul ca la carte. Indiferent cât de greu sau de cât de naivi vom părea, am decis să încercăm. Deja lucrăm zilnic la un plan de a construi o scenă, de a creea un spaţiu de manifestare şi la mare, departe de oraşul gri. Că e greu ? Că e confuz ? Că nu se leagă toate ? Că zăpada a găurit tavanul ? Că "tânărul artist românesc" e speriat şi hăituit ? Acestea sunt doar începuturile. Greul încă nu a apărut. El va fi mult mai adânc şi de mai mare intensitate. Dar Dumnezeu lucrează. Practic. Prin oameni. Încearcă să vezi şi tu asta. Şi ne vom întâlni !

Mulţumesc tuturor celor care au trimis CV-uri, materiale şi fotografii. Tuturor le-am răspuns. M-am întâlnit şi cu cei care au dorit să ne cunoaştem. Încă mai caut oameni. Încă mai scormonesc pentru că ştiu, simt că mai există oameni talentaţi şi dornici ce pot sprijini efectiv acest proiect unic în peisajul cultural românesc. Publicul există şi este dornic. Există şi resurele şi echipamentele. Drumul dintre noi este anevoios dar aflând de noi cât de puţin, nici tu nu mai eşti atât de singur !

Vrei să ştii când vei muri?

Pe bune ăştia http://www2.testvice.com/ sunt loviţi în aşa hal în cap sau doar mi se pare mie ? Cum adică află când ai să mori ??? Gata am terminat toate subiectele ? Toate încercările vieţii sunt depăşite şi brusc mă trezesc în zori cu următoarea obsesie:

- Când mor aştia, bă? Ia să fac eu un site, să plătesc un domeniu, apoi un hosting, să se înscrie ţugulanu' şi să aflu data morţii lui ! Aaaa??? Şi cum ? Au şi promoţii oare ? "Care moare primu' scapă de ţeapaluraiffeisen!!! Sau: Devii acum membru VIP şi îţi mai acordăm o zi la câte ai ...deja:)"

"După completarea unui formular simplu, vei putea afla data presupusă a morţii. Vei afla de asemenea informaţii despre cum să-ţi îmbunătăţeşti viaţa".

Doamneee mare e grădina ta! Au unii câte o păsărică e adevărat! Dar la ăştia s-a proptit tot stolul!

Fotografie realizată de Victor Vurtejanu

Corbul.

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.

Doar atît, un trecător"

Întregul poem scris de Edgar Allan Poe intitulat "Corbul" îl puteţi citi şi aici: http://www.pruteanu.ro/701corbul-rom+black.htm traducerea Mihu Dragomir (volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1963)

Fotografie realizată de Victor Vurtejanu

Golaniada la final.

A fost o dată ca-n poveşti
A fost în România,
O mare gaşcă de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu "oamenii de bine"

„Golaniada”, un fenomen care a scos la rampă oameni ce credeau sincer în nişte idealuri, naivi, oportunişti şi carierişti".

De la balconul Facultăţii de Geografie, „Imnul golanilor” era asezonat cu discursurile unor reprezentaţi de seamă ai societăţii civile. Pe 13 iunie 1990, „Golaniada” a fost spartă de mineri şi fiecare şi-a urmat propriul drum. Cristian Paţurcă autorul Imnului nostru se stinge, nimeni nu îi pasă...Câte ceva despre această realitate puteţi găsi şi aici.

Actorie la V.S.U.

E oficial de acum !
Sebaru' nostru a intrat în branşă. E actor. Şi încă unul bun! Dacă mă apuc si eu de editări video, grafică şi efecte speciale înseamnă că am empatizat în V.S.U.-ul nostru.

FLAGRANT

Exerciţiu Regie Anul I - UNATC 2010

Regia: Theodor Dricu

Imagine: Andreea Gruioniu

Montaj: Octavian Ioachim Petre

Asistent Imagine: Georgiana Ilas / Victor Ionichi

Asistent sunet: Ionut Grum

Asistent regie: George Molesag

Producţie UNATC 2010

Le-a ieşit.

Azi au reuşit să mă pună pe gânduri.

Îţi mai aduci aminte,

de Saint-Exupery...?

"A fost odată un Mic Prinţ
care trăia pe o planetă
doar puţin mai mare decat el
si care avea nevoie de un
prieten..."

"Stelele nu sunt la fel pentru toţi oamenii. Pentru unii, cei care călătoresc, stelele sunt călăuze. Pentru alţii sunt numai nişte luminiţe. Savanţii văd în ele nenumărate probleme. Însă toate stelele acestea nu au grai. Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul...Noaptea, cînd te vei uita la cer, fiindcă eu voi locui pe una dintre stele şi fiindcă voi râde, va fi pentru tine ca şi cum toate stelele ar râde. Tu singur vei vedea stele care ştiu să râdă!

Şi după ce va trece durerea (întotdeauna durerea trece) vei fi fericit că m-ai cunoscut. Tu vei fi mereu prietenul meu. Iţi va fi dor să râdem împreuna. Şi, cîteodată vei deschide fereastra aşa, de drag... Iar prietenii tăi se vor mira să te vadă râzând când priveşti cerul. Atunci le vei spune: Da, stelele întotdeauna mă fac să râd !

Şi ei te vor crede nebun. Va însemna că am facut o glumă grozavă...Va fi ca şi cum ţi-as fi dăruit în loc de stele o mulţime de clopoţei care ştiu să râdă..."

Nu uita să priveşti cerul şi să zâmbeşti !

Fotografie realizată de Cătălin Stelian

Liber, întru Hristos.

Pentru că încă nu i-am găsit, deşi îi cam caut de ceva vreme pe cei ce încă doresc, pe cei ce nădăjduiesc şi pot lupta şi pot iubi dincolo de prejudecată şi ifos sau comod, dincolo de o anumită aşezare, care este poate firească într-un context normal. Dar aici, acum...în fine...

Şi pentru că şi în această chestiune trebuie să existe probabil o înţelepciune care mărturisesc momentan îmi scapă, sau poate că doar cedez în faţa anilor ce s-au aşternut pe nesimţite, sau de la răceală...cine ştie ? Încep să profit. Câte un pic. Adică îmi fac ceai. Pun şi miere. Mă las alintat de Iulia care taie oraşul în două şi îmi aduce o chestie italo-vegetariano-dobrogeană gătită "cu interes" de ea, de te saltă pân' la cer de ce faină e ! Apoi pap' aspirină nămţească, d-aia scumpă care face bulbuci. Când privesc paharul care bolboroseşte, mă minunez de neamţul sireacu, câte ştie el să facă.

Când nu mă mai rabdă inima, târâş-grăpiş mai dau o fugă la castel şi privesc ruinele încă odată. Precum elevul corijent dar dornic de promovare, care se duce trăgându-se de urechi şi îşi face singur tema, învăţând, învăţând, mereu şi mereu dar...comisia ori lipseşte ori încă nu e mulţumită.

Dar şi aici există "un ceva". Peste toate bolile, peste sfâşierea ce mi-a inundat acest început de an, peste toată jalea generală, încă nădăjduiesc. Sunt un om fericit. Mi-a dăruit Dumnezeu sanşa unor întâlniri fantastice şi sunt înconjurat de oameni excepţionali. Împreună reuşim să construim, lăsând urme. Palpabile. Pe care vor veni alţii. Sau nu. Fiecare cum va dori sau cum va înţelege. Poate ajuta Dumnezeu şi scapăm până atunci de târăncop şi de dat foc când vom mai pomeni de cultură. Poate omul de mâine va înţelege Calea, va dori să se apuce de muncă...într-un final.

Seba a terminat de captat materialul filmat cu maestrul Gabriel Gheorghiu. Acum îl vizionez şi mă bucur încă odată că am încurajat-o pe Mihaela să îl filmăm. Aşa vom putea spune lumii încă o poveste, unică în felul ei. Curînd sper să reuşim să îl montăm. Să îl costumăm aşa cum se cuvine şi apoi să îl dăruim profesorului meu iubit. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom găsi poate o cale să îl şi publicăm. Dar de data asta chiar singuri, fără escroci şi farisei deghizaţi în "salvatorii de neam". Ne-am învăţat şi această lecţie. Cu bijniţăreii, yoghinei şi fundăţile astea super-creştine şi super-salvatoare de toate, în zona noastră, cam pas' de acum. Dar despre morţi numai de bine!

Vor trece şi crampele durerilor şi zgura. Acuş' vine primăvara şi voi urca iar în munţii mei dragi. Voi privi pădurea cum se pregăteşte să renască, iar sufletul meu va primi aşa cum se cuvine întâlnirea cu cei 40 de ani ai săi. Cu bune şi cu rele, însă liber întru Hristos!

Mulţumesc România.

Unii deschid "cruciade culturale" cu târnacopul şi dând foc - http://tudorchirila.blogspot.com/2010/02/cruciada-culturii-net-trailer.html, Giany Mondialu' nu se lasă nici el mai prejos şi mă reprezintă şi în America, după Spania, Germania, Japonia...

Poporu' aplaudă. Şi extaziat de atâta prea plin, se stinge încet dar vesel şi cultural.

Mulţumesc România!

Dăruind vei dobândi.

Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru, de nu şi din prea puţinul nostru.

Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toata avuţia noastra.

A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva.

Şi anume: să dăm ce nu avem.

Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – Credinţă, Lumină, Încredere, Nădejde – le vei dobândi şi tu.

“Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc.”

“Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtaşie.”

Nicolae Steinhardt - Dăruind vei dobândi

Din taina iubirii

de părintele Arsenie Papacioc.

Lumea aceasta nu e vinovată. Suntem vinovaţi noi că nu ştim să iubim şi nu ştim s-o apreciem! Ce-am făcut noi pentru lumea asta ? Dacă este vorba să intrăm în amănuntele drumului mântuitor ? Ce-am făcut noi pentru lumea aceasta - asta ni se cere !

O institutie, ca şi un neam, trăiesc prin cei care ţâşnesc, care stau pe cruce fără să cedeze. O iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră!

"N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie... Duşmanii omului sunt casnicii lui." Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunţe. Nu ! Dumnezeu ştie de necazul tău, iar aceste suferinţe te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu.

Soluţia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc şi să nu-l urăsc. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curăţire a inimii. Hristos nu vine în inima ta dacă este un duşman acolo. Nu vă mai preocupati cu: "Uite, eu i-am zâmbit şi el mi-a rânjit". Dacă eşti pe linia adevărului poţi să fii foarte sigur: "Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!"

Fotografie realizată de Dinu Lazăr.

Poartă-te frumos cu ea.

Poate fără nici o legătură cu ce mi se întâmplă în aceste zile, poate cu...

poartă-te frumos cu ea...



într-o zi a fost prietena mea.

Despre înlocuire şi artist.

"Da' ce atâta grabă ? Şi ce dacă timpului îi va sta ceasul ? Va fi înlocuit cu altceva, numai noi să trăim!"

Eu nu mai citesc şi nici nu recomand cuiva să citească ziare, de foarte multă vreme. Însă astăzi am găsit în vraful pe care îl ţin pentru spălat geamuri, un număr dintr-un ziar dedicat, culmea...unui Artist!

Artistul unic şi irepetabil, profesorul, poetul şi omul fantastic se numeşte Alexandru Andrieş. Am să mă ţin de cuvânt şi nu am să vă îndem să cumpăraţi ziare, însă dacă reuşiţi să vă aruncaţi ochii accidental pe ziarul lui Tucă & Voiculescu, veţi afla câte ceva despre povestea din spatele unui creator, a unui Artist adevărat!

Avarie.

De câteva zile încerc să repornesc sistemul avariat. Am pierdut ceva informaţii însă cu ajutor am recuperat mare parte din date. Acum însă, trebuie remontat totul, upgradat şi repus în funcţiune.

Dar asta îmi va lua ceva timp. Până atunci îmi cer iertare tuturor celor care mi-au trimis C.V.-urile şi datele lor. Sper să înţeleagă ca nu este vorba decât de un accident. Le voi răspunde tuturor punctual.

Doamne ajută tuturor!

Viaţă la plus infinit.

Am revenit aşa cum ti-am promis şi iată astăzi putem vorbi din nou. Până te hotărăşti să îmi spui şi tu ceva, probabil că aştepţi să îţi spun eu ceva. Am să o fac. Uneori îmi este destul de greu să îţi destăinuiesc lucruri foarte apropiate sufletului meu. Deşi vin obosit, alteori mă simt rău, apoi cumplitul timp. Însă îmi este tare drag să comunic cu tine. De aceea mă bat mai mereu când obosesc, mă trezesc în noapte sau uit de somn. Pentru a comunica cu tine.

Şi iată suntem împreună de 3 ani. Pe "360-ul" yahoo-ului ne-am întâlnit pentru prima dată şi a fost tare fain până când un trupete inteligent, dar tot...trupete mi-a spart şi modificat codurile de acces. Şi astfel am devenit şi eu spectator al acelui spaţiu. Apoi pe weblog şi de ceva vreme, aici. Dar nu asta e important. Nu. Pentru că aşa cum ştii noi trebuia să ne reântâlnim. Să ne găsim. Pentru că suntem parte a aceluiaşi Neam. Suntem fraţi ai aceluiaşi Tată. Uneori uităm, uneori ne pierdem sau ne înfuriem unii pe alţii, însă mai tot timpul alergăm unul către altul cu Nădejde.

Vroiam să îţi povestesc despre micuţul ce îţi zâmbea în fotografia din articolul trecut. Despre Răducu, fratele meu. Dar aşa cum m-a sfătuit un mare Artist, un om pe care îl respect şi îl admir cu toată fiinţa mea, un Maestru autentic şi un bărbat vrednic şi de onoare, ce a avut bunăvoinţa de a mă asculta, de a mă sfătui, de a mă sprijinii în cele câteva vise pe care Dumnezeu mi le-a dăruit, am să încerc să mă ţin tare. Să nu confund planurile şi să nu devin împovărâtor de personal în acest spaţiu, în destăinuri, etc. Tu ai nevoie de Nădejdea mea. Nu de durerea mea. Iar vorba Maiei, trebuie să învăţăm să trăim cu fricile, durerile şi neputinţele noastre.

Ţie îţi pot dărui arta şi Dragostea mea. Deocamdată în acest spaţiu. Dar Dumnezeu ne va ajuta să ne regăsim şi în sala de spectacol, pe ecran sau în mult doritul meu spectacol ambulant ce va ajunge şi în urbea ta. Şi ca să închei vesel în această tristă perioadă a mea, am să te fac părtaş la învăţătura unui alt mare Artist. Maestrul meu iubit Dem Rădulescu, ne ridica nasurile din pământ atât de frumos cu această frază:

"Vurtejene dragăăă, noi suntem gard în gard cu spitalul de nebuni...Păi toţi oamenii normali se bucură când scapă de muncă! Actorul e trist dacă nu munceşte..."

Te salut! Şi nu fi trist. Ne vom întâlni curând. Toţi. Vom prăznui, cu bune sau cu rele vom sta toţi la aceiaşi masă. Vom închina un pahar de vin râzând cu poftă şi aruncând toată tristeţile lumii atât de departe, ca nici un om să nu le mai poată auzi măcar.

Mulţumesc maestre Dinu Lazăr, mulţumesc dom' profesor. Şi Doamne îţi muţumesc că m-ai dăruit lângă cel ce mi-a citit rândurile, alungând tristeţea clipei.

Fotografie realizată de Călin Dumitrescu.

Al 16-lea, fără tine.

Astăzi, ca şi ieri, mă gândesc la el.

Dar astăzi îmi este mai greu să te fac să râzi sau...să te emoţionez cum probabil aşteptai. Aşa că nu te supăra dacă astăzi, voi vorbi numai cu el. Nu te speria. Nu s-a întâmplat nimic. Vom vorbi mâine. Ai să vezi !

Fotografie realizată de Tata.

Interviuri.

• CE SUNT ŢĂRANII ? Ţăranii sunt nişte oameni săraci care nu au ce să mănînce şi vorbesc pe altă limbă, pe ţărăneşte. (Copil, 7 ani)

• CE E SUFLETUL ? Sufletul e atunci cînd îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu' ăla mic. (Copil, 8 ani)

• CE E ZÎMBETUL ? Zîmbetul e atunci cînd nişte oameni rîd cu gura închisă ca să nu deranjeze oamenii de la bloc. (Copil, 7 ani)

• CE E TRISTEŢEA ? Tristeţea înseamnă cînd un om vine la altul şi bea mult. (Copil, 7 ani)

• CE E UN MINISTRU ? Ministru e un om care a învăţat zece clase şi după care s-a dus la serviciul de miniştri. (Copil, 8 ani)

Doar vântul să-l poţi asculta.

Nu înjuraţi căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.

Nu iubesc nici oraşul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.

Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.

Voi puţii a ridiche şi ceapă -
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.

Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.

Bacovia...Esenin...Alifantis...

Noi dezvăluiri.

De ce caut actori ? Pentru ca împreună să construim un spectacol.

De ce caut asistent (ă) ? Ca să mă ajute în munca cu actorii (să le printeze şi ordoneze textele, să ţină un program şi o evidenţă a repetiţilior, să se ocupe de printuri, studio, arhivă şi PR. Şi poate încă câteva care nu îmi trec acum prin cap)

De ce caut un saitist ? Pentru ca sa construim o platformă web, unde să ne poate găsi (pe noi şi proiectul acesta) orcine doreşte.

De ce caut un grafician ? Pentru ca să facem flayere, afişe, bumpere video şi autocolante. Cred că acum îi spune DTP la treaba asta...

De ce caut un director de producţie sau un partener ? Ca să ducem spectacolul construit împreună cu actorii, asistaţi de...asistent, fotografiaţi de Călin sau poate chiar de Dinu Lazăr şi puşi de grafician pe afişul ce poate fi gasit şi pe situl construit de un IT-ist dibaci, oriunde. În ţară sau străinătate. Restul, cu ajutorul lui Dumnezeu l-am făcut singur.

Am construit sala de repetiţii, instalaţii de sunet & lumini, scenotehnică, decor, scenografie, instrumente, catering, transport, parcare, parteneri media, sponsori, am ridicat o companie ce începe să aibă un nume pe piaţa de events şi un studio audio, am găsit camere video, montaj, editare, kit-uri video, scenarii, am recrutat şi instruit personal tehnic, cânt la pian, chitară, voce, scriu, citesc o partitură, editez audio, am cumpărat tehnica IT necesară, case-uri de transport, muncesc cu pasiune în acest domeniu de aproximativ 15 ani şi mai fac încă câteva, care acum îmi scapă.

Ei, ce zici ? Vii să muncim ?

Fotografie realizată de Iuliana Dumitru.

Studiu.

Sau, la ce priveau toate aceste femei ?

Fotografie realizată de Iulian Dumitru

Ceaiul suedez.

Şi vine şi un moment ca ăsta, când natura te zdrobeşte. Te pune jos cu blândeţe însă ferm şi paralizant. Căci aşa este totul pe aici, sub ninsoarea lui februarie...

Am mai ieşit odată în curtea castelului meu. Mi-am făcut o cană din ultimul ceai suedez pe care îl ţineam pentru "ocazii" şi mă sprijin de capota camionului pentru echipamente, ce are încă capota caldă. E perfect. Iuliana mă ia la ochi şi apasă pe declanşatorul anticei mele camere foto. Dar unică. În felul ei...

Nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Poştăriţa nu mai sună să îţi aducă pensia, căci nu mai sunt bani. Sobele au fost înlocuite de caloriferele ce se sparg zgomotos, pline de rugină şi de frig, iar bătrânii se tânguie încet, trist şi singuri. România dispare încet dar sigur sub zăpadă. O Atlantidă albă fără oameni, doar cu umbre ce aşteaptă ordine ce nu mai vin...

Fotografie realizată de Iuliana Dumitru.

Cusătura din ceaţă.

Această tristeţea prea timpuriu coborâtă, mai ales în rândurile tinerilor, o simt, o văd cum creşte, când realizează ca sunt păcăliţi, că mesajul societăţii este clar şi punctual: Dacă joci corect te radem. Te punem în genunchi şi de acolo dacă nu te potoleşti, dispari imediat. Tot mai mulţi sunt cei care realizează ce înseamnă ceea ce guvernanţii numesc "politică socială", "protecţie" sau "ajutor." O văd la mulţi dintre tinerii cu care lucrez, însă:

Semnele erau clare încă din anii '90, când am ieşit din nou în stradă. Şi credeţi-mă atunci era "crem de la crem" acolo ! Studenţi de la Universitate, Politehnică şi Arte sau simplu: "Aia cu bărbă". Denumiţi de "zâmbăreţ", golani!.

Ca semne măcar unul, două, demonstrate public şi tot sunt dator să le spun. Unu: Când zâmbăreţul a spus clar: "FSN nu va candida, ci doar va organiza alegeri libere" iar apoi a rostit cuvânt cu cuvânt fraza pentru care câţiva dintre cei care o ştim, niciodată nu îl vom mai ţine în rândul oamenilor pe micuţul agitator: "Nu am spus niciodată că FSN nu va candida....păi pentru asta este pregătit! Să câştige !" Ovidiu Bose Paştină l-a filmat, e public, îl găsiţi pe "tub"

Sau momentul în care "minerii" tocau la noi, "academicianul", preşedinte pe atunci şi al Televiziunii Naţionale, interpelat de agenţiile străine de presă, a scos una genială: "Nu sunt imagini ale luptelor de stradă, că e ceaţă şi nu s-a putut filma..."

S-a filmat, s-a pus bine şi uneori un şoricel harnic le mai scoate pe piaţa media, saturată de foştii bufetieri de la palat, transformaţi în "homo - politicus". Ce am vrut eu să spun, este că dacă înveţi cum se mişcă fiara, dacă stai în poligon şi începi să tratezi frica - de exemplu cu Hristos, sau cu Sfinţii Mucenici - începi să stăpâneşti, să controlezi şi să domini sau să trăieşti cu fricile tale. Şi atunci începi să vezi "cusătura". Nu ?

Eu văd o "cusătură" în "ceaţa" lor...

Fotografie relizată de Andrei Fărcăşanu.

Bun de ştiut.

Dacă ai impresia că educaţia e scumpă, atunci încearcă să vezi cum e ignoranţa - Andy McIntyre via Cosmin Şofron.

Bursele Ibsen.

Sunt foarte mulţi cei ce îşi doresc încă ceva, dar nu au informaţii. Ori de lene, ori pentru că nu îndrăznesc, nu îşi culeg informaţiile care ar putea să îi ajute. Cei mai mulţi sunt speriaţi "că nu sunt bani" sau "asta costă foarte mult", sau "pe cine interesează proiectul meu" sau "nu vine publicul" şi câte şi mai câte...

Lamentări complet inutile, non creative dar mai ales distructive. Am lansat public invitaţia de a ne întâlni, de a discuta, de a comunica, si de ce nu, să ne organizăm. Am creat şi exploatez deja un spaţiu pentru aşa ceva. Acum voi căuta să ajut şi cu informaţii culese în cei 15 ani de activitate scenică, diverse parteneriate, colaborări sau zone de activitate pe care le-am atins.

Există şi bani şi oameni şi spaţii şi echipamente. Un bob de Credinţă, puţină Nădejde şi multă Dragoste vă vor ajuta. Dacă construieşti un proiect şi crezi în el, cu puţine informaţii şi în unire cu alţii asemeni ţie, nu se poate să dai greş. Îndrăzniţi ! Şi veţi fi liberi !

Stimaţi colaboratori,

Avem placerea de a va transmite invitatia de a participa la Bursele internationale Ibsen 2010, instituite de guvernul norvegian in urma cu trei ani. Valoarea totala a burselor este de circa 125.000 Euro.

Data limita pentru trimiterea propunerilor de proiecte este 15 aprilie 2010. In speranta ca informatia transmisa este de interes pentru dvs. si/sau pentru colaboratorii dvs., va stam cu placere la dispozitie pentru detalii suplimentare.

Cu multumiri,

Diana Sacarea

Commercial, cultural and press assistant

Royal Norwegian Embassy

18 Atena Street 011832 Bucharest, Romania

Tel:+40 21 306 98 00 Fax:+40 21 306 98 90

E-mail: dsa@mfa.no, emb.bucharest@mfa.no

www.norvegia.ro

Din culisele unui eveniment.

Câteva cuvinte şi despre reuşitele companiei noastre de producţii. Până voi găsi un webdesigner cu care să construim o platformă dedicată zonei noastre de producţii, servicii şi oferte artistice am creat aici o zonă de prezentare.

Astăzi din culisele Evenimentului - Spectacol organizat de Opera Naţională Bucureşti cu sprijinul companiei - Vurtejanu Stage Unit - transmis live de Realitatea TV şi Antena 3 în noaptea Revelionului 2009 şi intitulat "Maratonul Operei".

În urma colaborărilor pe care le-am avut începând cu anul 2008 cu Opera Naţională Bucureşti, această instituţie a recunoscut compania - Vurtejanu Stage Unit - ca partener oficial.

Suntem onoraţi şi bucuroşi că sigla şi numele companiei V.S.U. se află de astăzi, alături de alte mărci de prestigiu şi pe prima pagina a site-ului Operei Naţionale Bucureşti.

MARATONUL OPEREI 2009

Echipa Vurtejanu Stage Unit

Alina Gribencicov - Asistent de producţie.

Sebastian Plămădeală - Light Design, Logistică, soluţii IT.

Sorin Păun - Tehnician de scenă.

Cătălin Coman - Actor, Asistent backstage, Foto.

Cătălin Tunsoiu - Soluţii transport.

Victor Vurtejanu - Actor, Producător executiv, DJ, MC.

Mulţumiri speciale:
Domnului Director General al Operei Naţională Bucureşti, dl. Cătălin A. Ionescu .
Domnului Director Tehnic: Emil Popescu.
Departamentului de Imagine, Promovare, Comunicare şi în mod special doamnei Liana Şega.

Mulţumesc public şi domnilor: Maior-Doctor Remus Glogojeanu şi Alexandru Munteanu pentru aportul şi devotamentul extraordinar de care au dat dovadă şi la reuşita acestui eveniment.

Răspunsuri.

Continui să public câteva fragmente de mărturii, confirmări şi răspunsuri a celor care cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste înţeleg asemeni şi mie să lupte, să mărturisească şi să susţină public un demers cultural, creştin şi social, în România care trăieşte. Astăzi mărturisirea unui suflet extraordinar de cald, un actor talentat cu o paletă extrem de largă de întrebuinţare pe nedrept marginalizat de cei care sunt puşi să ne orânduiască viaţa. Artistică sau de zi cu zi... O inimă ce a renăscut ca şi mine în Hristos, o luptătoare din Neamul Oamenilor, un partener de scenă cum rar mi-a fost dat să am şi o femeie ce îşi construieşte şi îşi suţine propria viaţă într-o altă şi atât de minunată Românie!

Pentru că ai înţeles şi suţinut întregul meu demers şi lupta pe care o duc pe calea aceasta, eu îţi mulţumesc public, draga mea Afrodita Androne !

Doamne ajuta Victor,

Cu mare dragoste, pentru dom. profesor şi eu îmi doresc să facem ceva, doar ca eu nu le am cu iniţiativele în "domeniul" asta teatral, ca să zic asa, dar dacă pornim la drum, apoi mergem până la capăt, sunt un soldat ascultator şi conştiicios. Şi eu m-am detaşat cumva de teatru de multa vreme, cam de cândd am intrat în teatru, şi culmea, exact de atunci am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu să nu mă mai doara. Nici eu cat a fost -s- director, nu am repetat şi jucat nimic. Cinci ani.

Ani minunaţi în care am stat în biserică la slujbe, mi-au făcut un mare bine, să le dea Dumnezeu sănătate, pentru timpul ăla minunat şi pentru folosul sufletesc şi duhovnicesc. Câştig mai mare nu puteam să am, pe orice scenă a lumii aş fi jucat, şi tu stii asta foarte bine. Eu sunt cu iniţiativele şi duc tăvălugul cu oamenii, cu viaţa, cu problemele, aici mă lupt ca pe câmpul de luptă cum minunat scriai pe blog –C- îmi spune că eu când plec de acasă, mă pregătesc de parcă plec la razboi.

Pentru mine teatrul a devenit altceva...dacă pot bucura pe cineva cu ce fac eu acolo bine, dacă nu, nu-i bai pentru că scena mea e inima mea, e tot ce pot să fac. Să dărui, din puţinul meu celor pe care Dumnezeu mi-i scoate în cale, mergem la un azil de bătrâni unde jucam, cântăm, îi bucuram şi noi cu ce avem de dăruit, şi cu toţi cei ce-i îngăduie Dumnezeu să fie prin preajma noastră.

Aşa că teatrul nu mai e vital pentru mine. Mă bucură mai mult întâlnirile cu oamenii. Întâlnirea cu Ion Săpdaru, e una minunată şi multumesc lui Dumnezeu pentru dar, însă în teatru întâlnirile astea sunt din ce în ce mai rare. Să ne rugam şi ne-o lumina Dumnezeu cum e mai bine şi cum am putea sa aducem recunoştinţă şi dragostea noastra pentru dom. profesor aşa încât să devină vizibilă!!!

Ţi-am scris toată polologhia asta, să înţelegi că în acest context poţi fi fan-ul cuiva care nu neapărat joacă şi pe o scenă de teatru...el oricum joacă în viaţa lui rolul care îi e drag şi lui Dumnezeu. Aşa încât te rog să nu te superi dacă şi eu şi –C- şi muuuulţi alţi prieteni de-ai mei vor fi fanii tăi! (fan, e un cuvânt haios şi dulce, aş fi putut spune admiratorii tăi, dar e prea scorţos cuvântul) Mă bucur că ai creat acest blog, e mai frumos decât orice alt rol de pe scenă pe care l-ai fi jucat, pentru că e cel mai adevarat.

Aşa am descoperit ce daruri minunate ţi-a dat Dumnezeu să duci atâtea câte duci şi să faci lucruri pe care dacă ai fi fost angajat în teatru nu le-ai fi putut face, şi darurile ar fi rămas ascunse chiar şi ţie.

Dacă ţi-ai asumat acest blog, nu te speria dacă orice om ce citeşte, din dragoste şi frăţietate pentru tine, poate se recunoaşte în tine, şi doreşte să-ţi spună un gând adevarat, venit din suflet, şi nu comentarii de genul: "unde era poza, în Honolulu, sau în peştera...nu ştiu care ?"

Pentru că ne-am obişnuit să trecem pe langă oameni, să-i vedem, sa le auzim problemele, frământările şi totuşi să le spunem lucruri banale şi impersonale. Acest blog l-ai făcut pentru oameni, e un ajutor şi nu doar o simplă prezentare a ta, e de folos si de ajutor pentru noi ceilalţi ce trăim în aceste vremuri cumplite. Vremuri de mărturisire şi de ce nu, de mucenicie, cum spune Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă. Şfinţii îşi doreau să trăiască aceste timpuri şi noi ne speriem.

Dragul meu Victor, sunt muuuuuulţi "de-ai tai" cum spui tu pe lumea asta, Nădejdea asta mă întăreşte şi mă face să fiu puternică. Mare bucurie îmi faci cu ce aflu de tine şi mă întăreşti în Credinţa mea. Pentru ceilalţi oameni noi poate ca nu existam.

Ei bine EXISTĂM!!!!

Aş mai scrie dar îmi cer scuze dacă te-am supărat cu ceva, eu sau -C-, iertare. M-ai făcut să râd şi să plâng de atâtea ori citind blogul tău, încât aş lăsa orice spectacol de teatru pentru a sta şi citi gândurile tale. E mult mai ziditor.

Doamne ajută şi să ne vedem cu bine! Dacă nu reuşim, ne întâlnim în rugăciune cu bucurie.

Afro