Ceaiul suedez.

Şi vine şi un moment ca ăsta, când natura te zdrobeşte. Te pune jos cu blândeţe însă ferm şi paralizant. Căci aşa este totul pe aici, sub ninsoarea lui februarie...

Am mai ieşit odată în curtea castelului meu. Mi-am făcut o cană din ultimul ceai suedez pe care îl ţineam pentru "ocazii" şi mă sprijin de capota camionului pentru echipamente, ce are încă capota caldă. E perfect. Iuliana mă ia la ochi şi apasă pe declanşatorul anticei mele camere foto. Dar unică. În felul ei...

Nimeni nu îşi mai doreşte nimic. Poştăriţa nu mai sună să îţi aducă pensia, căci nu mai sunt bani. Sobele au fost înlocuite de caloriferele ce se sparg zgomotos, pline de rugină şi de frig, iar bătrânii se tânguie încet, trist şi singuri. România dispare încet dar sigur sub zăpadă. O Atlantidă albă fără oameni, doar cu umbre ce aşteaptă ordine ce nu mai vin...

Fotografie realizată de Iuliana Dumitru.