duminică, 7 martie 2010

Teama de cultură.

Că vremurile s-au schimbat, că imbecilul şi impostorul sunt cei care diriguiesc cultura şi socialul, că poate şi eu sunt un alt inadaptat...se poate. Pot, dacă îmi explici frumos să înţeleg. Dar că nemernicii pompează miliarde în caricaturi gen: eurovision, bingo sau aniele (o altă inimă de ţigan) şi că nu înţeleg măcar UN MINIM NECESAR ! Asta se numeşte altfel. Se găseşte undeva în zona trădare, interes şi manipulare cu scop distructiv!


O ştire puteai să dai, un cuvânt într-o latrină de ziar, un reportaj la radiourile ce te distrug psihic oriunde te-ai afla...Nimic!

Sunt instituţii ale statului care sunt plătite şi obligate de lege să facă asta! Ele se ocupă însă puternic, intens, de gunoi şi de concedii. Începând cu Televiziunea Română (7 canale!!!) Institutul Cultural Român, Radio România, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Teatrele Naţionale sau nu, asta ca să nu mai pomenesc de "fundăţiile" yoghinaşilor-terapeuţi dâmboviţeni dependenţi de propria urină, care îngroapă tot ce ating şi terminând cu ONG-urile principeselor sau ale dudiştilor "sărmanele", nimeni, absolut nimeni nu a pomenit nimic despre comemorarea necesară poetului şi luptătorului Radu Gyr.

După palma trimisă în direcţia lui Eminescu, iată-i continuând. Atent şi stoic. Aceşti reprezentanţi ai statului român care pufăie la vederea drapelului naţional arborat, care îşi construiesc cantonamente de documentare în Austria şi în Marea Britanie şi lungi şedinţe "culturale" acompaniate de ţiganii lui Ploieşteanu sau verii-cumnaţii-cumetrii lui în castelele transformate din case de oaspeţi ale gospodăriei de partid, în centre de creaţie europeană, aceste lichele veritabile se simt ameniţaţi de cultură. Şi de aceea acţionează. Permanent.

Un cuvânt despre Radu Gyr. Atât de mediatizat în mediile teologice dar atât de uitat de prea-fericita instituţie diriguitoare a acestora, de profesori în şcoli, de mame pruncilor, de mai toţi...Un cuvânt măcar puteau spune celor tineri:
"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis"


Mulţumesc marelui artist Dinu Lăzăr pentru conştiinţa sa vie: http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/03/cele-mai-crancene-infrangeri-sunt.html

Mulţumesc celor care susţin acest spaţiu, de unde am preluat şi fotografia http://www.radugyr.ro/