Cei 40.

Recitind ce am scris anul trecut în această zi şi constatând că multe au rămas la fel de valabile, m-am hotărât să republic cele ce simţeam atunci. Astfel:

Povestea este simplă. Ca a oricărui luptător. Ca a oricărui om ce îşi urmează destinul. Numai cretinii şi hoţii complică totul. Ei trag speranţa că aşa pot să se desfăşoare. Iluzii de întunecaţi...

Iată:
40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernatorul Armeniei, Agricolae care aflase de credinţa lor, au fost întemniţaţi timp de 8 zile. Apoi bătuţi cu pietre. Apoi au încercat - cum se întamplă de obicei - să îi cumpere. Cu daruri...

Păstrându-şi dreapta credinţă şi întăriţi în demersul lor, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.

Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. Şi a ieşit din lac. Dar a murit pe loc. Un altul, s-a grăbit să îi ia locul. Apoi gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Astfel că dimineaţa au fost scoşi vii din apă.

Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac.

Astăzi ne-a ramas bucuria de avea trecut. De avea pentru ce să luptăm încă şi ce să apărăm. Bucuria ca nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos-işti. Sau laşi. Sau puşi pe fugă. Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Şi apoi luptăm mai departe.

Ei râd...şi repetă aceiaşi piesă.

-----------------------

Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu mâncăm "mucenici" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii. Şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primaverii făcand uneori un foc pe creste, aşa ca odinioară.

Cineva îl va vedea.
Curând ne vor auzi.
Vom fi împreună!