"The biggest defeat is forgetting"
- Louis-Ferdinand Céline
foto Dinu Lazăr
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
actoru.ro
Se afișează postările cu eticheta Lichele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lichele. Afișați toate postările
joi, iunie 13
luni, mai 6
21 de Rubini
 | |
| Sorin Tofan, Victor Vurtejanu, Tudor Andronachi, Dana Ciobanu | |
Luni, 6 mai, a doua zi de Paști, filmul “21 de Rubini”, regia Ciprian Mega, la Realitatea TV, de la ora 22.00.
 |
| Sorin Tofan și Victor Vurtejanu |
“21 de Rubini”, regia Ciprian Mega
Secvență cu Victor Vurtejanu din filmul “21 de Rubini”
fotografii preluate de aici
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
actoru.ro
vineri, decembrie 22
Să nu uităm
O parte din armată, am făcut-o într-un batalion disciplinar și o altă parte în revoluția din decembrie 1989. Am fost soldat într-o unitate militară de elită, care a fost distrusă. Nu a fost nici singura și nici ultima. Dar în aceste unități militare erau tineri ca și mine care au murit cumplit. Poate voi putea povesti și aceaste lucruri cândva.
Veți găsi multe adevăruri în imaginile uluitoare și curajoase ale maestrului, Dinu Lazăr.
Dumnezeu să-i ierte...
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
actoru.ro
luni, decembrie 4
După o vreme
După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,
şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.
Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,
şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi.
Și înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.
După o vreme înveţi…
că chiar şi lumina soarelui răneşte când te expui prea mult.
Aşa că plantează-ţi singur grădina şi împodobeşte-ţi sufletul,
nu aştepta pe altul să-ţi aducă flori.
Şi învaţă că tu chiar poţi să înduri…
că tu chiar eşti puternic
şi că tu chiar valorezi ceva…
Şi înveţi, şi înveţi…
cu fiecare zi care trece înveţi.
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,
şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.
Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,
şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi.
Și înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.
După o vreme înveţi…
că chiar şi lumina soarelui răneşte când te expui prea mult.
Aşa că plantează-ţi singur grădina şi împodobeşte-ţi sufletul,
nu aştepta pe altul să-ţi aducă flori.
Şi învaţă că tu chiar poţi să înduri…
că tu chiar eşti puternic
şi că tu chiar valorezi ceva…
Şi înveţi, şi înveţi…
cu fiecare zi care trece înveţi.
foto Dinu Lazăr
text Jorge Luis Borges
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
actoru.ro
vineri, octombrie 27
21 de Rubini, în cinematografe
 |
| foto preluat de aici |
Fimul 21 de Rubini, din 3 Noiembrie in cinematografe!
Cu Corina Moise, Mickey Rourke, Anthony Delon, Elisabetta Pellini, Dorel Vișan, Sebastian Bălan, Ela Ionescu, Mihnea Moldoveanu, Ovidiu Crișan, Valer Dellakeza, Nicodim Ungureanu, Șerban Borda, Andras Hathazi, Constantin Dinulescu, Loredana Groza, Dana Rogoz, Daniel Buzdugan, Magda Catone, Adrian Văncică, Victor Vurtejanu, Lucian Ifrim, Răzvan Vasilescu, Mihai Gruia-Sandu, Claudiu Maier, Mădălina Anea, Irina Săulescu, Carmen Tănase, Manuela Hărăbor, Nuami Dinescu, Viorel Rața, Sorin Tofan, Ana Maria Moldovan, Liana Mărgineanu și alții.
 |
| foto Raluca Dacin |
Scenariul și Regia: Ciprian Mega
Producători Silviu Ciobanu, Laura Mega
Producători executivi: Gabriel Onea, Natalia Neag, Kimberly Heines
Director de imagine Liviu Marghidan
Montajul Corina Stavila
Design sunet Mihai Bogos
Scenografia Laura Mega, Natalia Neag
Costumele Nicoleta Cârnu, Francisca Vass
Coafura Cătălin Ciutu
Machiajul Anna Piechocka, Gabriela Cretan, Raluca Dacin și Anca Bundea
Producători Silviu Ciobanu, Laura Mega
Producători executivi: Gabriel Onea, Natalia Neag, Kimberly Heines
Director de imagine Liviu Marghidan
Montajul Corina Stavila
Design sunet Mihai Bogos
Scenografia Laura Mega, Natalia Neag
Costumele Nicoleta Cârnu, Francisca Vass
Coafura Cătălin Ciutu
Machiajul Anna Piechocka, Gabriela Cretan, Raluca Dacin și Anca Bundea
 |
| foto Darius Cornean |
21 de Rubini - Site oficial, Facebook
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
actoru.ro
miercuri, septembrie 28
Mineriada '91
Durere, lipsă de speranță, lipsă de încredere în orice viitor, dorința acută de a fugi oriunde... Nu tot ce am văzut am putut fotografia. O explozie a răului absolut, a inumanului, a tot ce este mai rău în ființa aproapelui. Mineriadaele au fost cumplitul moment al începutului distrugerii speranței, cum a fost și acel 10 august 2018, cum, în rații mici, vedem în fiecare zi, ca un zgomot de fond, nu că ar fi cineva cu bâte și bastoane pe stradă să ne arate ce e bine și ce nu.
Dar asta rămâne posibil oricând,
din cauza acelui început.
din cauza acelui început.
albumul MINERIADA '91 - Dinu Lazăr, poate fi comandat aici
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
joi, mai 5
Câmpenească
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cânt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pământ!
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
sâmbătă, aprilie 16
Spectacol
Elita luase loc la parter
și proștii sus, aproape de cer.
Actorii își îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghițea nămolul.
și proștii sus, aproape de cer.
Actorii își îndrugau rolul,
dar, încet, îi înghițea nămolul.
foto Dinu Lazar
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
vineri, iulie 16
Acușica
Azi m-am spălat pe faţă cu lumină,
Era prea târziu să apelez la rouă,
Fana Coţofana se certa cu soră-sa
Pe subiectul coadă sau trup.
Motanul confunda mâna mea cu mausul,
Politicienii tratau ţara ca pe o cramă,
Românii aveau probleme metafizice
Neştiind dacă anul acesta se bagă tot ulei
La alegeri
În sticlele de plastic
Sau se scapă şi ceva ţuică în vene.
Una peste alta e bine,
Dacă se schimbă, dar nu se vede,
Nu se simte,
Nu se judecă.
La Polul Nord e încă răcoare,
La noi e bine,
Fructele anul acesta nu prea au dat în pârg,
Dar e şi mai bine,
Că nu-şi fac oamenii probleme unde să le
Păstreze.
La molluri roţile căruciorelor
Se învărtesc perfect,
Nu ştiu de ce nu mă duc
Să trag un duş,
Că apa deja e fierbinte.
Mai ţii minte, Veronica,
Vremea când băusem frica
Şi mamei îi spuneam Nica?
Acuşica?
Acușica
text: "Iar melancholie de câmpie" autor Petre Anghel
foto: Metamorfoză © Victor Vurtejanu
© Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
marți, decembrie 1
Flechtenmacher și cântecul său
Uneori, dintr-un eveniment unic, raman doar farame de fapte, vise spulberate, emotia de a fi incercat ceva si poate acele cateva note muzicale orchestrate magic care au animat multimea entuziasta, dar neputincioasa...
Astazi nimeni nu mai stie nimic din idealul acelor luptatori, multimea de astazi, rece si imobila prefera sa cerseasca in genunchi, vaicarindu-se. La portile Apusului este tarziu... sau poate mult prea devreme, pentru UNIRE.
Dar cantecul, emotionantul cantec al lui Flechtenmacher reuseste sa razbata in lupta inegala cu timpul, minciuna si frica unui neam ce candva isi hotara singur soarta...
Astazi nimeni nu mai stie nimic din idealul acelor luptatori, multimea de astazi, rece si imobila prefera sa cerseasca in genunchi, vaicarindu-se. La portile Apusului este tarziu... sau poate mult prea devreme, pentru UNIRE.
Dar cantecul, emotionantul cantec al lui Flechtenmacher reuseste sa razbata in lupta inegala cu timpul, minciuna si frica unui neam ce candva isi hotara singur soarta...
©Victor Vurtejanu
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
actoru.ro
facebook.com/victor.vurtejanu.oficial
vineri, octombrie 30
duminică, iunie 21
Atelierul Roman de Cultura
Într-o euforie juvenilă, mental vorbind, visam să deschid un loc
drăguţ, plin cu de toate, pentru noi ăştia căzuţi în freză după cultură şi
frumos. Am documentat tot, am fost la discuţii şi prospecţii cu meseriaşii în domeniu
de prin Germania, Austria, Suedia, Franţa...
Am şi acum proiectul prin
computere şi nu încetez să mă minunez de diversele răspunsuri la numeroasele
"adrese" şi scrisori de intenţie, adresate către partid şi tovarăşii
de la autorităţi... Identificasem locuri lăsate în paragină, pe unele le tot
postez pe aici, inutil, desigur... Cam toate, în subordinea primăriilor,
diriguite de comisii de mass-media şi cultură, în fapt, birouri pline de rudele
agramate ale parvenitului respectiv...
În anii '80, îndrăgostit
de muzică ca toţi cei din generaţia mea, mergeam în locurile acelea zilnic.
Erau acolo, cluburi de chitară, pian, tobe, cluburi de fotografie,
cine-cluburi, aeromodelism, navomodelism, şi câte şi mai câte, chestii
fantastice, ce mă ajutau enorm. Acum s-ar spune "formare" sau
"dezvoltare personală"... Zi cum vrei...pentru mine era, o enormă
bucurie!
Mă durea la bascheţi că
pe uşă scria..."Clubul Muncitoresc Griviţa Roşie", "Ecran
Club", "Modern Club","Ecran Club", "Casa Pionierului" sau
"Înfrăţirea între picioare...aaa..popoare".. Mergeam acolo pentru că
găseam oameni asemeni mie. Avizi de informaţii, dornici să înveţe, să încerce
şi să experimenteze. Găseam acolo oameni maturi, pregătiţi, pasionaţi, ce ne
iubeau şi ne învăţau, ba chiar pe unul mai răsărit îl şi ajutau să răzbească.
Prin festivaluri, concerte, tabere artistice sau manifestări şcolare, deveneau
cu timpul şi prin muncă, artişti profesionişti! Găseam acolo şi o bază
materială consistentă! Materiale diverse, reviste, fotografii, informaţii de
specialitate, aparatură, instrumente, echipamente de scenă, nu de ultimă
generaţie însă performante şi robuste, pe care ne făceam mâna.
Dar cel mai important,
toate erau accesibile! Te înscriai şi frecventai un curs. Gratuit! Ar fi multe
de spus însă inutil totul, acum, aici...
Ultima mea încercare s-a numit "Atelierul Român de
Cultură". La numai doi ani de la înfiinţare, aveam o echipă extraordinară,
două locaţii unde desfăşuram cursuri pentru copii, săli de repetiţii,
echipamente de scenă, transport, tehnicieni, management profesionist, susţineam
şi produceam concerte, tabere artistice pentru copii, proiecte culturale,
materiale audio-video, toate din fonduri private, bineînţeles... Două chestii
ingrozitoare care mi-au afectat sănătatea tot ar fi de spus:
Prima: La cererea
adresată către serviciul urbanism al Primăriei sectorului 1, în care solicitam
autorizaţie pentru amplasarea pe gardul locaţiei închiriate în sistem privat, a
unui banner cu numele şi descrierea activităţii, răspunsul oficial a fost
următorul: "În vederea autorizării vă solicităm un proiect cadastral
autorizat a locaţiei, cu precizarea exactă a numărului de canale, stâlpi de
iluminat, a lăţimii deschiderii stradale din faţa locaţiei...etc" Aici m-a
luminat ţiganul din colţ cu grătarul de mici...care mă iubea că făcea mate şi
română la club:
- Pune-o! Dacă te întrebă cineva, îi dai 100 de lei şi tace. Da' matale n-o să dai şpagă că eşti de "ăla pe corecte, mândru", aşa că te învăţ şi asta! Te duci la Taxe şi Impozite şi zici aşa: Vreau să vă plătesc pentru firma de la poartă! E tot şpagă. Dar e legală, că e cu statu'!"
A doua: Informare de la Registrul Comerţului Român (ONRC):
"- Având în vedere că titulatura dvs. conţine cuvântul "Român"
conform legilor în vigoare, aveţi termen 30 de zile pentru a ne solicita o nouă
denumire care să nu conţină cuvintele: România, Român, Naţional sau derivatele
acestora."
luni, iunie 15
Mana curenta
Prima dată, am auzit expresia asta din gura vecinului terorizat că luam luciul balustradei pe care mă dădeam, ca orice puştan crescut la bloc, pornind de la etajul al 10-lea până jos, la parter, zilnic, până mă ustura curu'..Cumva, pentru multă vreme, mi s-a înşurubat în minte ca fiind ceva legat de curentul electric...
Târziu, când munceam în fabrică la Atelierele Griviţa, ca "lăcătuş-mecanic" - de fapt, trăgeam până înnebuneam "la şaibă" şi furam la greu "glumele de autobază", gen "ulei de pilă"...etc.. a venit în imensa hală, unde se desfăceau uriaşe boghiuri de pe vagoanele CFR, un nene îmbrăcat cu halat bleumarin, călcat la dungă, cu ecuson colorat în piept şi creion pus strategic "la ureche", agitând câteva foi pline cu instrucţiuni şi "şchiţe". Vizibil tulburat, transpira abundent, pentru că nu era învăţat să vorbească unor maimuţe murdare din cap până în picioare de ulei şi şpan de aluminiu, ce molfăiau nonşalant, chiştoacele stinse de "Carpaţi fără"... şi se uitau la el, ca la un bou...
Tipul venise "pe linie de NTSM". Dacă nu ştiţi ce este asta, aţi pierdut unele dintre cele mai tragi-comice şi burleşti, scenarii născocite de minţi preocupate doar să îşi frece "ness-ul" zilnic "până la spumă", prin birourile de conducere, din fabrici. Erau supranumiţi "TESA"! Grei şi importanţi, frecau tot ce puteau, departe de maimuţele murdare, boghiuri sau şilduri ce trebuiau "debavurate" la pilă, de absolvenţi de liceu, fără..."pile". Şi pe linia asta de vrăjeală si norme ce nu se puteau aplicau niciodată, maistrul ăsta m-a luminat!
Am aflat (cu greu, este foarte adevărat) că ceea ce credeam eu că se cheamă balustradă, "pă şchiţa NTSM" se numeşte: "mâna curentă"! Şi dacă nu te ţii de ea...cu mâna ta...te rişti!.
-"Că 'ntreprindierea, băă..maimuţeeelor!, nu răspunde dacă aluneci şi crăpi! Clar?"
©Victor Vurtejanu
miercuri, iunie 10
Online
Cu puţin noroc, platim chiria!
Datoriile, combustibili, hrana, imbracaminte, banuti de buzunar copilului, cadoul bunicii, medicamentele, controalele, tratamentele post-operatorii, corzi noi la chitara si multe altele, pot sa mai aştepte!
"Traiască online-ul!"
pfff...!
©Victor Vurtejanu
sâmbătă, mai 2
Ghepardul
"În comparaţie cu ce se întâmplă la noi, sunt un actor bun. Acum la noi toţi sunt "mari actori", "mari personalităţi", "maeştri". S-a pierdut noţiunea de valoare. Ţara aceasta a avut într-adevăr actori mari, unii monumente de teatru. Eu nu îndrăznesc să mă compar cu ei. I-am văzut jucând, nu puteai să stai în faţa lor cu pălăria pe cap şi mâinile în buzunar. Mă gândesc la Aura Buzescu, Maria Filotti, Nicolae Bălţăţeanu, Sonia Cluceru şi alţii. În vremurile acestea golăneşti şi uşuratice aş putea fi numit un bun actor".
...spunea actorul, uriaşul actor George Constantin, într-o întâlnire cu tinerii. Forţa aceasta a naturii, dezlănţuirea aceasta de dragoste şi pasiune pentru Arta Actorului, dăruit de Dumnezeu cu har şi talent, filigranat până în ultima fibră a fiinţei sale, s-a stins cu acest gând: "S-a pierdut noţiunea de valoare..." Asta era în anul 1994 când aveam să ne despărţim de el.
Câte aveau să ni se mai întâmple de atunci...
Ce soartă, ce destin... Cel aplaudat şi ovaţionat minute în şir, cu săli pline vuind, ridicate în picioare, recunoscut de maeştri ca fiind un uriaş, un bijutier... este astăzi o amintire greu de găsit. Ce soartă... ce ciudat destin... câteva replici într-un film mediocru, dar popular, mai amintesc de acest actor:
Ce soartă, ce destin... Cel aplaudat şi ovaţionat minute în şir, cu săli pline vuind, ridicate în picioare, recunoscut de maeştri ca fiind un uriaş, un bijutier... este astăzi o amintire greu de găsit. Ce soartă... ce ciudat destin... câteva replici într-un film mediocru, dar popular, mai amintesc de acest actor:
"Nu trage, dom' Semaca...!" rostită de Gheorghe Dinică în "Revanşa", regia Sergiu Nicolaescu - 1972, sunt cam singurele informaţii ce au spart bariera timpului...
De fotografii... ce să mai vorbesc... Este o ruşine cum toate piţipoancele, events-urile gastronomice sau colorata maşină a vreunui conţopist, beneficiază de shooting-uri impresionante, campanii media, etc., iar artiştii ce au influenţat destine şi au impus prin arta lor un mod de supravieţuire, chiar spirituală, nu au măcar un cadru realizat profesionist, dacă nu artistic, în această colonie plină de pozari cu blog şi atât. Onoarea breslei este salvată tot de câţiva Artişti! Amintesc aici pe maestrul Dinu Lazăr, care credincios propriilor emoţii, departe de curente, opinii, modă sau moft, dăruieşte lumii propria cronica artistică.
Privindu-l pe George Constantin, iarăşi şi iarăşi, ajungi să spui ca Ştefan Iordache: "Scuipam în sân şi-mi făceam cruci că nu poate fi de-adevăratelea..." Ce destin... ce soartă ciudată... ultimele spectacole, "Avarul" - Teatrul Nottara 1994, le joacă cu tubul de oxigen în culise şi ambulanţă cu medic la intrarea actorilor, stingându-se încet, răstimp în care locuinţa îi este luată, căci bravul sistem începuse deja operaţiunile de război cu Artiştii români...
Şi totuşi a strălucit, impunând Artei Actorului noi coordonate! Subtile, lucrate la flacăra vie a unei conştiinţe artistice, descoperite de căutătorul de comori Savel Stiopul, odată cu filmul "Aproape de Soare" - 1960. Ascultaţi "Ghepardul" lui Lampedusa sau priviţi doar câteva cadre din "Cel mai iubit dintre pământeni", "Înghiţitorul de săbii" sau "Reconstituirea" şi veţi înţelege ce distanţe separă ştacheta impusă de Artă - consumismului bolnav...
"În hainele lui se simte mirosul tuturor regizorilor mari cu care a lucrat. Şi a lucrat cu toţi", spunea regizorul Alexandru Dabija şi subscriu la această afirmaţie. Căci actorul nu poate exista singur, el este doar vârful unui aisberg uriaş care dacă nu există, arta lui este strivită sub povara societăţii... Regizorii sunt cei care fac actorii să izbutească. Ei, cu comentariile lor, cu stările lor, cu meşteşugul lor - Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi încă câţiva, ce muncesc propria fiinţă, căutând şi călăuzind actorul către lumină.
"Un actor ca George Constantin poate scoate din sân trei Regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.", spunea Marin Sorescu, dar cine astăzi să îl mai audă ? Cui să îi mai pese...? La fiecare Artist ce l-a cunoscut apar obsesiv următoarele observaţii: era special, inedit, insolit, mare bijutier, bufon, calitatea lui - senzualitatea, era un taifun, a schimbat sintaxa, plastica cuvântului... şi cuvintele par a nu putea cuprinde întregul, numit George Constatin.
Şi acest munte de suflet avea să plece singur şi umilit din această lume... Pentru că aşa este construită această naţie ce îşi sfâşie pruncii... Cum putea tânărul de 24 de ani care eram, să înţeleagă cuvintele actorului Bogdan Vodă, care printre lacrimi, la telefon, mă ruga să vin să ridicăm trupul marelui actor, către micuţa bisericuţă de pe strada Icoanei? Cine eram eu...? Un biet student la Facultatea de Teatru, cu o rablă de maşină "break", cârpită pe la toate colţurile... Iar în noaptea aceea, alături de familie şi de o parte din distribuţia de la "Avarul", căci a murit imediat ce a coborât de pe scenă, nimeni. Ce minister de cultură... ce senat... deputaţi sau preşedinţi...? Inimoasa şi talentata sa familie, o mână de actori şi Dumnezeu...
La fel cum s-a întâmplat cu maestrul meu iubit, Dem Rădulescu şi de această dată s-a repetat aceeaşi tragedie. În bisericuţa ce a primit povara sufletelor noastre, mă întrebam cum se poate ca un popor plin de atâta suflet, să uite mereu, mereu de cei pe care îi iubeşte şi îi aplaudă...
Închei această modestă restituţie de memorie, cu replica din "Furtuna" lui Ciulei, în care marele George Constantin a fost Prospero. Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă şi adresată lui Prospero este:
"Magistre fără seamăn, slavă"...
De fotografii... ce să mai vorbesc... Este o ruşine cum toate piţipoancele, events-urile gastronomice sau colorata maşină a vreunui conţopist, beneficiază de shooting-uri impresionante, campanii media, etc., iar artiştii ce au influenţat destine şi au impus prin arta lor un mod de supravieţuire, chiar spirituală, nu au măcar un cadru realizat profesionist, dacă nu artistic, în această colonie plină de pozari cu blog şi atât. Onoarea breslei este salvată tot de câţiva Artişti! Amintesc aici pe maestrul Dinu Lazăr, care credincios propriilor emoţii, departe de curente, opinii, modă sau moft, dăruieşte lumii propria cronica artistică.
Privindu-l pe George Constantin, iarăşi şi iarăşi, ajungi să spui ca Ştefan Iordache: "Scuipam în sân şi-mi făceam cruci că nu poate fi de-adevăratelea..." Ce destin... ce soartă ciudată... ultimele spectacole, "Avarul" - Teatrul Nottara 1994, le joacă cu tubul de oxigen în culise şi ambulanţă cu medic la intrarea actorilor, stingându-se încet, răstimp în care locuinţa îi este luată, căci bravul sistem începuse deja operaţiunile de război cu Artiştii români...
Şi totuşi a strălucit, impunând Artei Actorului noi coordonate! Subtile, lucrate la flacăra vie a unei conştiinţe artistice, descoperite de căutătorul de comori Savel Stiopul, odată cu filmul "Aproape de Soare" - 1960. Ascultaţi "Ghepardul" lui Lampedusa sau priviţi doar câteva cadre din "Cel mai iubit dintre pământeni", "Înghiţitorul de săbii" sau "Reconstituirea" şi veţi înţelege ce distanţe separă ştacheta impusă de Artă - consumismului bolnav...
"În hainele lui se simte mirosul tuturor regizorilor mari cu care a lucrat. Şi a lucrat cu toţi", spunea regizorul Alexandru Dabija şi subscriu la această afirmaţie. Căci actorul nu poate exista singur, el este doar vârful unui aisberg uriaş care dacă nu există, arta lui este strivită sub povara societăţii... Regizorii sunt cei care fac actorii să izbutească. Ei, cu comentariile lor, cu stările lor, cu meşteşugul lor - Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi încă câţiva, ce muncesc propria fiinţă, căutând şi călăuzind actorul către lumină.
"Un actor ca George Constantin poate scoate din sân trei Regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.", spunea Marin Sorescu, dar cine astăzi să îl mai audă ? Cui să îi mai pese...? La fiecare Artist ce l-a cunoscut apar obsesiv următoarele observaţii: era special, inedit, insolit, mare bijutier, bufon, calitatea lui - senzualitatea, era un taifun, a schimbat sintaxa, plastica cuvântului... şi cuvintele par a nu putea cuprinde întregul, numit George Constatin.
Şi acest munte de suflet avea să plece singur şi umilit din această lume... Pentru că aşa este construită această naţie ce îşi sfâşie pruncii... Cum putea tânărul de 24 de ani care eram, să înţeleagă cuvintele actorului Bogdan Vodă, care printre lacrimi, la telefon, mă ruga să vin să ridicăm trupul marelui actor, către micuţa bisericuţă de pe strada Icoanei? Cine eram eu...? Un biet student la Facultatea de Teatru, cu o rablă de maşină "break", cârpită pe la toate colţurile... Iar în noaptea aceea, alături de familie şi de o parte din distribuţia de la "Avarul", căci a murit imediat ce a coborât de pe scenă, nimeni. Ce minister de cultură... ce senat... deputaţi sau preşedinţi...? Inimoasa şi talentata sa familie, o mână de actori şi Dumnezeu...
La fel cum s-a întâmplat cu maestrul meu iubit, Dem Rădulescu şi de această dată s-a repetat aceeaşi tragedie. În bisericuţa ce a primit povara sufletelor noastre, mă întrebam cum se poate ca un popor plin de atâta suflet, să uite mereu, mereu de cei pe care îi iubeşte şi îi aplaudă...
Închei această modestă restituţie de memorie, cu replica din "Furtuna" lui Ciulei, în care marele George Constantin a fost Prospero. Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă şi adresată lui Prospero este:
"Magistre fără seamăn, slavă"...
©Victor Vurtejanu
vineri, mai 1
Câmpenească
Infratiti azi cu taranii,
Muncitorii-n joc si cant,
Praznui-vor in toti anii
Libertatea pe pamant !
©Victor Vurtejanu
vineri, februarie 14
Unire in gunoi
Sunt obosit, abia am coborat din scena dupa un spectacol frumos dar greu de dus. Peste trei ore, multa tehnica si repere, samd...Am decis totusi sa impartasesc cu voi, ce ma doare. Cand va ajunge la voi aceasta postare va fi deja 14 februarie..."ziua indragostitilor".. hmm...in fine...!
Ce nu se vede in filmarea de ieri (primul live personal) este aceasta secventa. Am gandit mult daca sa public aceasta fotografie sau sa o pastrez...sau sa o trimit cuiva dispus sa ma asculte...Inutil totul! Pentru ca m-a cutremurat, am decis sa o public aici. Inca sunt oameni responsabili si poate distribuita de voi...
Voi face o singura remarca, adresata celor care nu sunt din Bucuresti si ar putea crede ca fotografia este facuta intr-o mahala la marginea orasului. Nu prieteni, nu este o periferie! Este parcarea centrala din.. atentie:
"CENTRUL ISTORIC AL BUCURESTIULUI". Sau "Centrul Vechi" sau...cum apare el pe toate hartile tiparite pe bani grei si aplicatiile GSM: "Old Town"
Inconjurata de carciumi luxose, statui, alei pavate si lumini multicolore, aceasta "parcare"... o mizerie complet neamenajata, plina de noroaie si gunoaie aruncate de valma, asezonata cu mirosuri respingatoare, in care cei care vin sa se distreze in "Old Town", imbracati "ultimul racnet", parfumati si pomadati, isi coboara lenesi pantofii scumpi in noroi si in gunoaie.
Masinile luxoase, femeile cochete, machiate si accesorizate, bajetii pensati...intra fara nicio apasare, in aceasta cocina. Uneori stramba din nas la mirosurile fetide...cautand o poteca prin mocirla.
A trecut Ianuarie, am serbat Unirea? Gaaata!
Retragerea cu torte in pas de defiliare, filmată HD de toata media!
Portretul lui Cuza poate sa coboare linistit langă lada de gunoi!
Caci acolo suntem si noi.
Si tu si eu...
Foto ©Victor Vurtejanu
©Victor Vurtejanu
duminică, decembrie 22
22
"Sunt in ordine cronologica, inainte de elicopter si dupa. Am avut mult mai multe dar... o parte au ajuns in avionul ala doborat ca avea prea multe dovezi despre revolutie si o parte le-am dat unui amic ziarist francez, care ce sa vezi, a fost atacat si batut in Gara de Nord si i s-a furat tot. Poate asa am scapat si eu cu viata caci aveam cateva poze cu teroristii prinsi de revolutionari cu arme la ei. Asta e. Ma rog povestea e mai complicata."
Dinu Lazăr
Fotografii din ziua de 22 Decembrie 1989, realizate de maestrul Dinu Lazăr.
©Victor Vurtejanu
sâmbătă, decembrie 21
21
"Exact acum 30 de ani... printre putinele imagini din 21. Nu credam ca mai scap de acolo... Dupa miting, seara /dupa masa. Sunt facute pe terasa unui bloc vizavi de Biserica Italiana, cu un aparat vechi Liubitel, pe care il scoteam usurel peste marginea de beton, sa nu se vada decat aparatul ca o caramida, si priveam culcat pe spate ce e jos. Am stat nu prea mult ca imi era al dracu de frica, pe la ora 15, asa ceva. Ordinea nu este esentiala, sunt toate in mai putin de o ora."
Dinu Lazăr
Abonați-vă la:
Postări (Atom)