marți, 19 mai 2020

Dorina Crişan Rusu


Tainic şi fără de veste te învăluie încet un sentiment ciudat. Fiorul ce te-a cuprins nu îţi este străin, deşi... Rapid, devine un vânt tainic ce te poartă pe deasupra porţiilor făcând oamenii să devină mici, mici de tot, aproape de nevăzut... 

Duios şi lin pluteşti, privind către pământ, te înalţi şi fiecare fibră îţi este cuprinsă de un dor nebănuit. Un dor de viaţă ce te-a cuprins pe veci, dacă ai întâlnit-o...

Era prelungirea necesară respiraţiei actorului, pe care l-a iubit şi l-a slujit. Mă emoţiona puternic, de fiecare dată. De fiecare dată parcurgeam acelaşi drum cu aceeaşi bucurie. Modul în care armoniza, felul unic de a lega notă de notă construind o scară către inima ta, pentru ca apoi, ajutându-te să păşeşti, să respiri, să naşti şi să renaşti de fiecare dată, îţi deschidea o poartă către cer.

Dorina, astăzi am privit la fotografiile pe care ţi le-am făcut înainte de unul dintre spectacolele în care am lucrat împreună, "Omul din La Mancha" şi m-am bucurat.

©Victor Vurtejanu

sâmbătă, 2 mai 2020

Ghepardul


"În comparaţie cu ce se întâmplă la noi, sunt un actor bun. Acum la noi toţi sunt "mari actori", "mari personalităţi", "maeştri". S-a pierdut noţiunea de valoare. Ţara aceasta a avut într-adevăr actori mari, unii monumente de teatru. Eu nu îndrăznesc să mă compar cu ei. I-am văzut jucând, nu puteai să stai în faţa lor cu pălăria pe cap şi mâinile în buzunar. Mă gândesc la Aura Buzescu, Maria Filotti, Nicolae Bălţăţeanu, Sonia Cluceru şi alţii. În vremurile acestea golăneşti şi uşuratice aş putea fi numit un bun actor".

...spunea actorul, uriaşul actor George Constantin, într-o întâlnire cu tinerii. Forţa aceasta a naturii, dezlănţuirea aceasta de dragoste şi pasiune pentru Arta Actorului, dăruit de Dumnezeu cu har şi talent, filigranat până în ultima fibră a fiinţei sale, s-a stins cu acest gând: "S-a pierdut noţiunea de valoare..." Asta era în anul 1994 când aveam să ne despărţim de el. 

Câte aveau să ni se mai întâmple de atunci...

Ce soartă, ce destin... Cel aplaudat şi ovaţionat minute în şir, cu săli pline vuind, ridicate în picioare, recunoscut de maeştri ca fiind un uriaş, un bijutier... este astăzi o amintire greu de găsit. Ce soartă... ce ciudat destin... câteva replici într-un film mediocru, dar popular, mai amintesc de acest actor

 "Nu trage, dom' Semaca...!" rostită de Gheorghe Dinică în "Revanşa", regia Sergiu Nicolaescu - 1972, sunt cam singurele informaţii ce au spart bariera timpului...

De fotografii... ce să mai vorbesc... Este o ruşine cum toate piţipoancele, events-urile gastronomice sau colorata maşină a vreunui conţopist, beneficiază de shooting-uri impresionante, campanii media, etc., iar artiştii ce au influenţat destine şi au impus prin arta lor un mod de supravieţuire, chiar spirituală, nu au măcar un cadru realizat profesionist, dacă nu artistic, în această colonie plină de pozari cu blog şi atât. Onoarea breslei este salvată tot de câţiva Artişti! Amintesc aici pe maestrul Dinu Lazăr, care credincios propriilor emoţii, departe de curente, opinii, modă sau moft, dăruieşte lumii propria cronica artistică.


Privindu-l pe George Constantin, iarăşi şi iarăşi, ajungi să spui ca Ştefan Iordache: "Scuipam în sân şi-mi făceam cruci că nu poate fi de-adevăratelea..." Ce destin... ce soartă ciudată... ultimele spectacole, "Avarul" - Teatrul Nottara 1994, le joacă cu tubul de oxigen în culise şi ambulanţă cu medic la intrarea actorilor, stingându-se încet, răstimp în care locuinţa îi este luată, căci bravul sistem începuse deja operaţiunile de război cu Artiştii români... 


Şi totuşi a strălucit, impunând Artei Actorului noi coordonate! Subtile, lucrate la flacăra vie a unei conştiinţe artistice, descoperite de căutătorul de comori Savel Stiopul, odată cu filmul "Aproape de Soare" - 1960. Ascultaţi "Ghepardul" lui Lampedusa sau priviţi doar câteva cadre din "Cel mai iubit dintre pământeni", "Înghiţitorul de săbii" sau "Reconstituirea" şi veţi înţelege ce distanţe separă ştacheta impusă de Artă - consumismului bolnav...

"În hainele lui se simte mirosul tuturor regizorilor mari cu care a lucrat. Şi a lucrat cu toţi", spunea regizorul Alexandru Dabija şi subscriu la această afirmaţie. Căci actorul nu poate exista singur, el este doar vârful unui aisberg uriaş care dacă nu există, arta lui este strivită sub povara societăţii... Regizorii sunt cei care fac actorii să izbutească. Ei, cu comentariile lor, cu stările lor, cu meşteşugul lor - Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Radu Penciulescu, Valeriu Moisescu, Ion Cojar şi încă câţiva, ce muncesc propria fiinţă, căutând şi călăuzind actorul către lumină.

"Un actor ca George Constantin poate scoate din sân trei Regi Lear. Cel care se vede pe scenă e seducător şi va rămâne fără îndoială ca o creaţie neobişnuită. O imensă bunătate degajă această creaţie.", spunea Marin Sorescu, dar cine astăzi să îl mai audă ? Cui să îi mai pese...? La fiecare Artist ce l-a cunoscut apar obsesiv următoarele observaţii: era special, inedit, insolit, mare bijutier, bufon, calitatea lui - senzualitatea, era un taifun, a schimbat sintaxa, plastica cuvântului... şi cuvintele par a nu putea cuprinde întregul, numit George Constatin.


Şi acest munte de suflet avea să plece singur şi umilit din această lume... Pentru că aşa este construită această naţie ce îşi sfâşie pruncii... Cum putea tânărul de 24 de ani care eram, să înţeleagă cuvintele actorului Bogdan Vodă, care printre lacrimi, la telefon, mă ruga să vin să ridicăm trupul marelui actor, către micuţa bisericuţă de pe strada Icoanei? Cine eram eu...? Un biet student la Facultatea de Teatru, cu o rablă de maşină "break", cârpită pe la toate colţurile... Iar în noaptea aceea, alături de familie şi de o parte din distribuţia de la "Avarul", căci a murit imediat ce a coborât de pe scenă, nimeni. Ce minister de cultură... ce senat... deputaţi sau preşedinţi...? Inimoasa şi talentata sa familie, o mână de actori şi Dumnezeu... 

La fel cum s-a înt
âmplat cu maestrul meu iubit, Dem Rădulescu şi de această dată s-a repetat aceeaşi tragedie. În bisericuţa ce a primit povara sufletelor noastre, mă întrebam cum se poate ca un popor plin de atâta suflet, să uite mereu, mereu de cei pe care îi iubeşte şi îi aplaudă...

Închei această modestă restituţie de memorie, cu replica din 
"Furtuna" lui Ciulei, în care marele George Constantin a fost Prospero.  Prima replică a lui Ariel la intrarea în scenă şi adresată lui Prospero este: 

"Magistre fără seamăn, slavă"... 
©Victor Vurtejanu

miercuri, 29 aprilie 2020

Predestinare sau viata pur si simplu


Evenimente puternice si bulversari antologice, care aveau sa defineasca cumva o lunga perioada din destinul nostru comun, marcheaza anul in care se nastea. Vecinii din Moldova in plin razboi, Iugoslavia cu dezastrul etnic ce avea sa o piarda ca natiune, decesele unor personalitati remarcabile, precum: Marlene Dietrich, Anda CălugăreanuBenny HillAstor Piazzolla, Ion Băieşu sau Radu Tudoran...

...sau de ce sa nu amintesc de Nigel Mansell cel care avea sa castige titlul mondial in Formula 1 sau de primul concert al lui Michael Jackson in Romania...

Destin, predestinare sau viata pur si simplu... 
Poarta si un nume puternic pentru noi cei din breasla. Personal, sa fiu scuzat, nu l-am asociat niciodata cu personalitatiile cu acelasi nume. Am preferat, si bine am facut, sa il descopar pe el.  Simplu, firesc si fericit, datorita contextului ce ne-a legat, zi de zi.

Cu el, am prima imagine marcata in memorie, legata de spectacolul "Eu Dau Banu', Eu Dau Ora Exactă!" regizat de Razvan Oprea, la Teatrul Principal. In preambul, trebuie sa spun ca imi este greu sa descriu atmosfera unei repetitii la un spectacol de comedie aici, pentru ca paradoxal, comedia se construieste fabulos de greu. Se naste scrasnind din dinti, cu multa energie, atat pozitiva cat si negativa, ce zumzaie prin toti porii celor implicati.

Pe scena, mocnind usor nervos, tacut, asezat pe o canapea alaturi de cateva colege, nu a catadicsit sa ridice nici macar ochii in momentul cand am fost prezentat distributiei, de catre regizorul spectacolului. M-a facut atent. Stia pe de rost cam toate replicile rolurilor masculine din spectacol. Jongla perfect de la canalia politica la imberbul june-prim, patruns, atent, cu rabdare la fiecare reluare. 

In pauza a venit si m-a salutat. Ne-am strans mana, ne-am prezentat si l-am simtit emotionat. Ochii i s-au luminat si un zambet larg s-a asternut pe fata-i tanara, pana atunci intunecata. Parca aripa unui inger a falfait intre noi, alungand toate cele rele... Asa ne salutam mereu de atunci. Zambind sincer.

Anii ce ne-au unit in reprezentatii, in situatii fantastic de bune sau hilare de-a dreptul uneori...deh...o comedie politica de succes atrage multe...stari... Deplasarile, turneele, emotiile, oboseala pana la epuizare, momentele unice ce se petrec in spatele scenei intre noi, toate clipele ce magic ne-au ales, m-au bucurat pe de-a intregul. Astazi, ca si in prima zi, traiesc revelatia unui caracter nobil. 

Desi cumplit de tanar, matur si cu masura in actul scenei, un coleg bun si atent, uluitor de modest fata de ce mi-a prezentat generatia sa, ca abordare... un excelent partener de scena, in a carui privire imi regasesc la fiecare reprezentatie, un pivot. 

Face echipa cu tine in toate, daca te simte alaturi si foarte important pentru mine, canta. Foarte, foarte bine! Talent autentic, vibrant, pozitiv in toate, cautand neobosit binele si frumosul,
camaradul meu, Razvan Banica, actor si muzician roman, o predestinare sau pur si simplu, viata, ramane si astazi revelatia cu care pot contrazice oricand cutuma, care pe nedrept a stigmatizat tanara generatie de actori: "Nu mai avem actori..."

Veniti la teatru! Va veti bucura de arta actorului implinita pe de-a intregul, fie doar si prin acest frumos si autentic caracter. Caci, talentul si caracterul lui Razvan va vor face, sa il urmati in destinul sau predestinat sau pur si simplu, daruit de viata.
©Victor Vurtejanu

luni, 27 aprilie 2020

Povestea unui şoricel


Într-o gospodărie era un şoricel care se uita printr-o crăpătură din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
– Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă șoricelul…Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.
Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:
– E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Găina cotcodaci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:
– Domnule Şoarece, văd bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine asta nu are nici o relevanță.
– Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.

Șoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:
– E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse: – Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog pentru tine şi familia ta. Te asigur că te vei găsi in rugăciunile mele.
Șoricelul merse atunci la vacă şi ii spuse:
– E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Vaca îi spuse:
– Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.

Și aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.
Chiar în noaptea aceea, în casă se auzi un zgomot… zgomotul produs de o capcană în care s-ar fi prins un şoricel. Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos. Şarpele o mușcă pe nevasta ţăranului.

Țăranul o duse cât putu de repede la spital, acolo i-au făcut injecţie împotriva mușcăturii de şarpe şi i-au spus apoi să o ducă acasă şi să aştepte să se vindece, că asta a fost tot ce au putut să facă atunci pentru ea. Acasă, peste noapte ea făcu febră. Oricine stie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul lua un cuţit şi se duse în curte ca să facă rost de ingredientul pentru supa, adică găina. Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa ca prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stateau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit sa taie porcul. Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi şi muri la scurt timp. La înmormantare veni multa lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrani pe toţi. Şoricelul se uita din crăpatura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Poate că data viitoare când auzi pe cineva că se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia ca acest lucru nu te priveste, adu-ţi aminte: când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expusi unui risc. Suntem cu toții implicati în această călătorie numită viață.

Să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne sprijini în mod real. Vieţile noastre se întretaie...şi acest lucru nu este întâmplător.

©Victor Vurtejanu

sâmbătă, 18 aprilie 2020

Povestea unor cantece din Manastire

"Iata Mirele" - extras de pe CD-ul "Cantarile Postului Mare", interpretate de strana formata din calugarii din Manastirea Sinaia si o grupa de studenti din cadrul Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti.

Este primul material audio pe care l-am realizat in calitate de producator artistic. Reusind performanta de a inregistra in intregime cele 12 piese interpretate in stil psaltic cu ison de voci barbatesti si solist, in Biserica “Sfanta Treime” din Manastirea Sinaia, chiar in Saptamana Patimilor.



Astazi, compact discul "Cantarile Postului Mare",  este un material apreciat si difuzat in tara si in strainatate, chiar daca numele nostru, al celor care l-am gandit si realizat, este de cele mai multe ori uitat. 

Emotia si bucuria simtita atunci cand ultimele unitati editate oficial sub licenta UCMR / ADA - 5000 de unitati CD si 200 de unitati caseta audio, au fost epuizate, mesajele si raspunsurile primite de la cei care au ascultat acest material, ne-au condus in a realiza inca o productie inedita in muzica psaltica romaneasca: "Cantari in Cinstea Maicii Domnului".

Cu dragostea lui Dumnezeu, cu eforturile intregii obsti a Manastirii Sinaia conduse de Parintele Staret, Arhimandritul Macarie Bogus, cu spiritul vrednic si exceptional care este parintele Protosinghel Mihail Harbuzaru, doctor in teologie, autor de volume, cercetator neobosit si pasionat de autentic si frumos, cu suportul si daruirea prietenilor, Mara Istina, Liana SegaEnder Aslan, Lucian Tudoran si Alexandru Lambrino, cu multa munca, emotii si nadejde, am reusit. Tuturor, le multumesc din toata inima!

Astazi, ascultand aceste cantari, daca va veti regasi, fie macar pentru o clipa, inseamna ca eforturile si jertfa noastra nu au fost in zadar. 

"Cantările Postului Mare interpretate de calugarii din Manastirea Sinaia"
producator executiv & inregistrări audio: Victor Vurtejanu
mastering: Andrei Stancevici - Diesel Comp
grafica: Mara Istina
tehnician de sunet: Ender Aslan, Lucian Tudoran
fotografii: Ştefan Varga


vineri, 17 aprilie 2020

Vinerea Patimilor




Aceasta este ultima vineri a Postului Mare. 
Vinerea Mare, Vinerea Pastilor, Vinerea Seaca sau Vinerea Patimilor. Zi de mare doliu a intregii crestinatati. In aceasta zi a fost rastignit si a murit Mantuitorul lumii.

In mijlocul bisericii se scoate Sfantul Epitaf - panza ce il închipuie mort pe Mantuitorul, inconjurat de Apostoli si Maica Domnului, pe sub care credinciosii trec pana in dupa-amiaza zilei de sambata. In zorii zilei de Inviere, Sfantul Epitaf este dus din nou in Sfantul altar si este asezat pe sfanta masa, unde ramane pana in miercurea dinaintea Inaltarii Domnului.

In Sfanta si Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor si infricosatoarelor patimi ale Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos: scuiparile, lovirile peste fata, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfira, trestia, buretele, otetul, piroanele, suliţa si inainte de toate, crucea si moartea pe care le-a primit de bunavoie. 

Se mai face pomenire de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul, care a fost rastignit impreuna cu El. 

In Sfanta si Marea Vineri, in toate bisericile ortodoxe, se savarseste Denia Prohodului Domnului, superba cantare pe versurile scrise de Sfantul Ioan Damaschin.

©Victor Vurtejanu

sâmbătă, 28 martie 2020

17 minute cu VICTOR VURTEJANU


"Un material cam iesit din tiparele obisnuite, ilustrat cu fotografiile si gandurile unui mare actor.
Ma leaga de domnul Vurtejanu o prietenie de multi ani deja. Imi pare rau ca nu i-am facut maestrului mai multe fotografii si mai multe filmari."