©Victor Vurtejanu
august 13, 2020
iulie 29, 2020
Poate
Salutări, prieteni!
Nu vă anunț nimic...
Nu vă invit la spectacol, nu vă invit la concert, la recitaluri sau premiere cinematografice. Nu vă rog să dați like-uri la nicio producție "on-line", nu am pisici să vă arăt și nici vacanțe de vis...
Să vă fie bine, prieteni! Vom trece și de asta și...cine știe..?
Poate vom zâmbi din nou!
Speranță și gânduri bune!
iulie 21, 2020
iulie 04, 2020
iunie 21, 2020
Atelierul Roman de Cultura
Într-o euforie juvenilă, mental vorbind, visam să deschid un loc
drăguţ, plin cu de toate, pentru noi ăştia căzuţi în freză după cultură şi
frumos. Am documentat tot, am fost la discuţii şi prospecţii cu meseriaşii în domeniu
de prin Germania, Austria, Suedia, Franţa...
Am şi acum proiectul prin
computere şi nu încetez să mă minunez de diversele răspunsuri la numeroasele
"adrese" şi scrisori de intenţie, adresate către partid şi tovarăşii
de la autorităţi... Identificasem locuri lăsate în paragină, pe unele le tot
postez pe aici, inutil, desigur... Cam toate, în subordinea primăriilor,
diriguite de comisii de mass-media şi cultură, în fapt, birouri pline de rudele
agramate ale parvenitului respectiv...
În anii '80, îndrăgostit
de muzică ca toţi cei din generaţia mea, mergeam în locurile acelea zilnic.
Erau acolo, cluburi de chitară, pian, tobe, cluburi de fotografie,
cine-cluburi, aeromodelism, navomodelism, şi câte şi mai câte, chestii
fantastice, ce mă ajutau enorm. Acum s-ar spune "formare" sau
"dezvoltare personală"... Zi cum vrei...pentru mine era, o enormă
bucurie!
Mă durea la bascheţi că
pe uşă scria..."Clubul Muncitoresc Griviţa Roşie", "Ecran
Club", "Modern Club","Ecran Club", "Casa Pionierului" sau
"Înfrăţirea între picioare...aaa..popoare".. Mergeam acolo pentru că
găseam oameni asemeni mie. Avizi de informaţii, dornici să înveţe, să încerce
şi să experimenteze. Găseam acolo oameni maturi, pregătiţi, pasionaţi, ce ne
iubeau şi ne învăţau, ba chiar pe unul mai răsărit îl şi ajutau să răzbească.
Prin festivaluri, concerte, tabere artistice sau manifestări şcolare, deveneau
cu timpul şi prin muncă, artişti profesionişti! Găseam acolo şi o bază
materială consistentă! Materiale diverse, reviste, fotografii, informaţii de
specialitate, aparatură, instrumente, echipamente de scenă, nu de ultimă
generaţie însă performante şi robuste, pe care ne făceam mâna.
Dar cel mai important,
toate erau accesibile! Te înscriai şi frecventai un curs. Gratuit! Ar fi multe
de spus însă inutil totul, acum, aici...
Ultima mea încercare s-a numit "Atelierul Român de
Cultură". La numai doi ani de la înfiinţare, aveam o echipă extraordinară,
două locaţii unde desfăşuram cursuri pentru copii, săli de repetiţii,
echipamente de scenă, transport, tehnicieni, management profesionist, susţineam
şi produceam concerte, tabere artistice pentru copii, proiecte culturale,
materiale audio-video, toate din fonduri private, bineînţeles... Două chestii
ingrozitoare care mi-au afectat sănătatea tot ar fi de spus:
Prima: La cererea
adresată către serviciul urbanism al Primăriei sectorului 1, în care solicitam
autorizaţie pentru amplasarea pe gardul locaţiei închiriate în sistem privat, a
unui banner cu numele şi descrierea activităţii, răspunsul oficial a fost
următorul: "În vederea autorizării vă solicităm un proiect cadastral
autorizat a locaţiei, cu precizarea exactă a numărului de canale, stâlpi de
iluminat, a lăţimii deschiderii stradale din faţa locaţiei...etc" Aici m-a
luminat ţiganul din colţ cu grătarul de mici...care mă iubea că făcea mate şi
română la club:
- Pune-o! Dacă te întrebă cineva, îi dai 100 de lei şi tace. Da' matale n-o să dai şpagă că eşti de "ăla pe corecte, mândru", aşa că te învăţ şi asta! Te duci la Taxe şi Impozite şi zici aşa: Vreau să vă plătesc pentru firma de la poartă! E tot şpagă. Dar e legală, că e cu statu'!"
A doua: Informare de la Registrul Comerţului Român (ONRC):
"- Având în vedere că titulatura dvs. conţine cuvântul "Român"
conform legilor în vigoare, aveţi termen 30 de zile pentru a ne solicita o nouă
denumire care să nu conţină cuvintele: România, Român, Naţional sau derivatele
acestora."
iunie 15, 2020
Mana curenta
Prima dată, am auzit expresia asta din gura vecinului terorizat că luam luciul balustradei pe care mă dădeam, ca orice puştan crescut la bloc, pornind de la etajul al 10-lea până jos, la parter, zilnic, până mă ustura curu'..Cumva, pentru multă vreme, mi s-a înşurubat în minte ca fiind ceva legat de curentul electric...
Târziu, când munceam în fabrică la Atelierele Griviţa, ca "lăcătuş-mecanic" - de fapt, trăgeam până înnebuneam "la şaibă" şi furam la greu "glumele de autobază", gen "ulei de pilă"...etc.. a venit în imensa hală, unde se desfăceau uriaşe boghiuri de pe vagoanele CFR, un nene îmbrăcat cu halat bleumarin, călcat la dungă, cu ecuson colorat în piept şi creion pus strategic "la ureche", agitând câteva foi pline cu instrucţiuni şi "şchiţe". Vizibil tulburat, transpira abundent, pentru că nu era învăţat să vorbească unor maimuţe murdare din cap până în picioare de ulei şi şpan de aluminiu, ce molfăiau nonşalant, chiştoacele stinse de "Carpaţi fără"... şi se uitau la el, ca la un bou...
Tipul venise "pe linie de NTSM". Dacă nu ştiţi ce este asta, aţi pierdut unele dintre cele mai tragi-comice şi burleşti, scenarii născocite de minţi preocupate doar să îşi frece "ness-ul" zilnic "până la spumă", prin birourile de conducere, din fabrici. Erau supranumiţi "TESA"! Grei şi importanţi, frecau tot ce puteau, departe de maimuţele murdare, boghiuri sau şilduri ce trebuiau "debavurate" la pilă, de absolvenţi de liceu, fără..."pile". Şi pe linia asta de vrăjeală si norme ce nu se puteau aplicau niciodată, maistrul ăsta m-a luminat!
Am aflat (cu greu, este foarte adevărat) că ceea ce credeam eu că se cheamă balustradă, "pă şchiţa NTSM" se numeşte: "mâna curentă"! Şi dacă nu te ţii de ea...cu mâna ta...te rişti!.
-"Că 'ntreprindierea, băă..maimuţeeelor!, nu răspunde dacă aluneci şi crăpi! Clar?"
©Victor Vurtejanu
iunie 10, 2020
Online
Cu puţin noroc, platim chiria!
Datoriile, combustibili, hrana, imbracaminte, banuti de buzunar copilului, cadoul bunicii, medicamentele, controalele, tratamentele post-operatorii, corzi noi la chitara si multe altele, pot sa mai aştepte!
"Traiască online-ul!"
pfff...!
©Victor Vurtejanu
iunie 02, 2020
Kristine si Dinu Lazar
Pentru ca data de 2 Iunie este importanta pentru ei.
Pentru ca ei sunt foarte importanti, pentru mine.
Primindu-ma in viata lor cu inima deschisa, viata mea s-a schimbat fundamental. Sunt onorat si fericit. Unul dintre putinii fericiti care au avut onoarea sa ii faca sa rada cateodata si...nadajduiesc ca nu doar atat...
La multi, multi ani, Kristine si Dinu Lazar si iertati-ma, ca nu am avut indrazneala de a va spune, cat de mult va iubesc. O fac aici, in scris, cu bucuria unor clipe unice, sublime si atat de dragi inimii mele!
©Victor Vurtejanu
iunie 01, 2020
mai 28, 2020
Ziua Eroilor
Cu gandul la bunicii mei ce au facut frontul, in goana drumului o fotografie mica, intr-un cimitir mic, dintr-o tara mica, ce uita tot mai des greselile trecutului, repetandu-le...
©Victor Vurtejanu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)