Răspunsuri.

Continui să public câteva fragmente de mărturii, confirmări şi răspunsuri a celor care cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste înţeleg asemeni şi mie să lupte, să mărturisească şi să susţină public un demers cultural, creştin şi social, în România care trăieşte. Astăzi mărturisirea unui suflet extraordinar de cald, un actor talentat cu o paletă extrem de largă de întrebuinţare pe nedrept marginalizat de cei care sunt puşi să ne orânduiască viaţa. Artistică sau de zi cu zi... O inimă ce a renăscut ca şi mine în Hristos, o luptătoare din Neamul Oamenilor, un partener de scenă cum rar mi-a fost dat să am şi o femeie ce îşi construieşte şi îşi suţine propria viaţă într-o altă şi atât de minunată Românie!

Pentru că ai înţeles şi suţinut întregul meu demers şi lupta pe care o duc pe calea aceasta, eu îţi mulţumesc public, draga mea Afrodita Androne !

Doamne ajuta Victor,

Cu mare dragoste, pentru dom. profesor şi eu îmi doresc să facem ceva, doar ca eu nu le am cu iniţiativele în "domeniul" asta teatral, ca să zic asa, dar dacă pornim la drum, apoi mergem până la capăt, sunt un soldat ascultator şi conştiicios. Şi eu m-am detaşat cumva de teatru de multa vreme, cam de cândd am intrat în teatru, şi culmea, exact de atunci am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu să nu mă mai doara. Nici eu cat a fost -s- director, nu am repetat şi jucat nimic. Cinci ani.

Ani minunaţi în care am stat în biserică la slujbe, mi-au făcut un mare bine, să le dea Dumnezeu sănătate, pentru timpul ăla minunat şi pentru folosul sufletesc şi duhovnicesc. Câştig mai mare nu puteam să am, pe orice scenă a lumii aş fi jucat, şi tu stii asta foarte bine. Eu sunt cu iniţiativele şi duc tăvălugul cu oamenii, cu viaţa, cu problemele, aici mă lupt ca pe câmpul de luptă cum minunat scriai pe blog –C- îmi spune că eu când plec de acasă, mă pregătesc de parcă plec la razboi.

Pentru mine teatrul a devenit altceva...dacă pot bucura pe cineva cu ce fac eu acolo bine, dacă nu, nu-i bai pentru că scena mea e inima mea, e tot ce pot să fac. Să dărui, din puţinul meu celor pe care Dumnezeu mi-i scoate în cale, mergem la un azil de bătrâni unde jucam, cântăm, îi bucuram şi noi cu ce avem de dăruit, şi cu toţi cei ce-i îngăduie Dumnezeu să fie prin preajma noastră.

Aşa că teatrul nu mai e vital pentru mine. Mă bucură mai mult întâlnirile cu oamenii. Întâlnirea cu Ion Săpdaru, e una minunată şi multumesc lui Dumnezeu pentru dar, însă în teatru întâlnirile astea sunt din ce în ce mai rare. Să ne rugam şi ne-o lumina Dumnezeu cum e mai bine şi cum am putea sa aducem recunoştinţă şi dragostea noastra pentru dom. profesor aşa încât să devină vizibilă!!!

Ţi-am scris toată polologhia asta, să înţelegi că în acest context poţi fi fan-ul cuiva care nu neapărat joacă şi pe o scenă de teatru...el oricum joacă în viaţa lui rolul care îi e drag şi lui Dumnezeu. Aşa încât te rog să nu te superi dacă şi eu şi –C- şi muuuulţi alţi prieteni de-ai mei vor fi fanii tăi! (fan, e un cuvânt haios şi dulce, aş fi putut spune admiratorii tăi, dar e prea scorţos cuvântul) Mă bucur că ai creat acest blog, e mai frumos decât orice alt rol de pe scenă pe care l-ai fi jucat, pentru că e cel mai adevarat.

Aşa am descoperit ce daruri minunate ţi-a dat Dumnezeu să duci atâtea câte duci şi să faci lucruri pe care dacă ai fi fost angajat în teatru nu le-ai fi putut face, şi darurile ar fi rămas ascunse chiar şi ţie.

Dacă ţi-ai asumat acest blog, nu te speria dacă orice om ce citeşte, din dragoste şi frăţietate pentru tine, poate se recunoaşte în tine, şi doreşte să-ţi spună un gând adevarat, venit din suflet, şi nu comentarii de genul: "unde era poza, în Honolulu, sau în peştera...nu ştiu care ?"

Pentru că ne-am obişnuit să trecem pe langă oameni, să-i vedem, sa le auzim problemele, frământările şi totuşi să le spunem lucruri banale şi impersonale. Acest blog l-ai făcut pentru oameni, e un ajutor şi nu doar o simplă prezentare a ta, e de folos si de ajutor pentru noi ceilalţi ce trăim în aceste vremuri cumplite. Vremuri de mărturisire şi de ce nu, de mucenicie, cum spune Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă. Şfinţii îşi doreau să trăiască aceste timpuri şi noi ne speriem.

Dragul meu Victor, sunt muuuuuulţi "de-ai tai" cum spui tu pe lumea asta, Nădejdea asta mă întăreşte şi mă face să fiu puternică. Mare bucurie îmi faci cu ce aflu de tine şi mă întăreşti în Credinţa mea. Pentru ceilalţi oameni noi poate ca nu existam.

Ei bine EXISTĂM!!!!

Aş mai scrie dar îmi cer scuze dacă te-am supărat cu ceva, eu sau -C-, iertare. M-ai făcut să râd şi să plâng de atâtea ori citind blogul tău, încât aş lăsa orice spectacol de teatru pentru a sta şi citi gândurile tale. E mult mai ziditor.

Doamne ajută şi să ne vedem cu bine! Dacă nu reuşim, ne întâlnim în rugăciune cu bucurie.

Afro