joi, 18 februarie 2010

Dăruind vei dobândi.

Orb, neghiob şi strâmt la minte, cum mă aflu, n-am fost totuşi atât de stupid şi neştiutor încât să cred că Hristos ne cere să dăm din prisosul nostru: asta o fac doar şi păgânii. Am fost însă îndeajuns de nepriceput şi de rătăcit în beznă spre a cugeta – ceea ce pare întru totul conform cu învăţătura creştină – că ni se cere să dăm din puţinul nostru, de nu şi din prea puţinul nostru.

Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toata avuţia noastra.

A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva.

Şi anume: să dăm ce nu avem.



Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – Credinţă, Lumină, Încredere, Nădejde – le vei dobândi şi tu.

“Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc.”

“Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtaşie.”

Nicolae Steinhardt - Dăruind vei dobândi