27 feb. 2010
Doi actori şi o chitară.
Frumoşii nebuni ai marilor oraşe.
Cine suntem noi ? O mică echipă inimoasă ce căutăm soluţii. Soluţii de a ajunge la tine. De a aduce un demers cultural independent în imediata ta vecinătate. Suntem marcaţi, contrariaţi de o luptă inegală. De haosul şi minciuna ce au înconjurat mecanismele de apărare ale acestei societăţi părăsite.
Dar zi de zi aflăm ceva. Primim răspunsuri. Pentru că punem întrebări. Simţim, pentru că cerem. Pentru că existăm. Real şi viu. Şi credem, căutând o Cale...
Astăzi am aflat ceva concret. Dacă ne vei vedea lucrând public este şi pentru că astăzi am decis să facem totul ca la carte. Indiferent cât de greu sau de cât de naivi vom părea, am decis să încercăm. Deja lucrăm zilnic la un plan de a construi o scenă, de a creea un spaţiu de manifestare şi la mare, departe de oraşul gri. Că e greu ? Că e confuz ? Că nu se leagă toate ? Că zăpada a găurit tavanul ? Că "tânărul artist românesc" e speriat şi hăituit ? Acestea sunt doar începuturile. Greul încă nu a apărut. El va fi mult mai adânc şi de mai mare intensitate. Dar Dumnezeu lucrează. Practic. Prin oameni. Încearcă să vezi şi tu asta. Şi ne vom întâlni !
Mulţumesc tuturor celor care au trimis CV-uri, materiale şi fotografii. Tuturor le-am răspuns. M-am întâlnit şi cu cei care au dorit să ne cunoaştem. Încă mai caut oameni. Încă mai scormonesc pentru că ştiu, simt că mai există oameni talentaţi şi dornici ce pot sprijini efectiv acest proiect unic în peisajul cultural românesc. Publicul există şi este dornic. Există şi resurele şi echipamentele. Drumul dintre noi este anevoios dar aflând de noi cât de puţin, nici tu nu mai eşti atât de singur !
25 feb. 2010
Vrei să ştii când vei muri?
Doamneee mare e grădina ta! Au unii câte o păsărică e adevărat! Dar la ăştia s-a proptit tot stolul!
Corbul.
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Întregul poem scris de Edgar Allan Poe intitulat "Corbul" îl puteţi citi şi aici: http://www.pruteanu.ro/701corbul-rom+black.htm traducerea Mihu Dragomir (volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Bucuresti, 1963)
24 feb. 2010
Golaniada la final.
A fost în România,
O mare gaşcă de golani,
Ce-au alungat sclavia.
Noi nu ne-am confundat nicicând
Cu "oamenii de bine"
„Golaniada”, un fenomen care a scos la rampă oameni ce credeau sincer în nişte idealuri, naivi, oportunişti şi carierişti".
De la balconul Facultăţii de Geografie, „Imnul golanilor” era asezonat cu discursurile unor reprezentaţi de seamă ai societăţii civile. Pe 13 iunie 1990, „Golaniada” a fost spartă de mineri şi fiecare şi-a urmat propriul drum. Cristian Paţurcă autorul Imnului nostru se stinge, nimeni nu îi pasă...Câte ceva despre această realitate puteţi găsi şi aici.
23 feb. 2010
Actorie la V.S.U.
Sebaru' nostru a intrat în branşă. E actor. Şi încă unul bun! Dacă mă apuc si eu de editări video, grafică şi efecte speciale înseamnă că am empatizat în V.S.U.-ul nostru.
FLAGRANT
Exerciţiu Regie Anul I - UNATC 2010
Regia: Theodor Dricu
Imagine: Andreea Gruioniu
Montaj: Octavian Ioachim Petre
Asistent Imagine: Georgiana Ilas / Victor Ionichi
Asistent sunet: Ionut Grum
Asistent regie: George Molesag
Producţie UNATC 2010
22 feb. 2010
21 feb. 2010
Îţi mai aduci aminte,
"A fost odată un Mic Prinţ
care trăia pe o planetă
doar puţin mai mare decat el
si care avea nevoie de un
prieten..."
Şi după ce va trece durerea (întotdeauna durerea trece) vei fi fericit că m-ai cunoscut. Tu vei fi mereu prietenul meu. Iţi va fi dor să râdem împreuna. Şi, cîteodată vei deschide fereastra aşa, de drag... Iar prietenii tăi se vor mira să te vadă râzând când priveşti cerul. Atunci le vei spune: Da, stelele întotdeauna mă fac să râd !
Şi ei te vor crede nebun. Va însemna că am facut o glumă grozavă...Va fi ca şi cum ţi-as fi dăruit în loc de stele o mulţime de clopoţei care ştiu să râdă..."
Nu uita să priveşti cerul şi să zâmbeşti !
Fotografie realizată de Cătălin Stelian
19 feb. 2010
Liber, întru Hristos.
Şi pentru că şi în această chestiune trebuie să existe probabil o înţelepciune care mărturisesc momentan îmi scapă, sau poate că doar cedez în faţa anilor ce s-au aşternut pe nesimţite, sau de la răceală...cine ştie ? Încep să profit. Câte un pic. Adică îmi fac ceai. Pun şi miere. Mă las alintat de Iulia care taie oraşul în două şi îmi aduce o chestie italo-vegetariano-dobrogeană gătită "cu interes" de ea, de te saltă pân' la cer de ce faină e ! Apoi pap' aspirină nămţească, d-aia scumpă care face bulbuci. Când privesc paharul care bolboroseşte, mă minunez de neamţul sireacu, câte ştie el să facă.
Când nu mă mai rabdă inima, târâş-grăpiş mai dau o fugă la castel şi privesc ruinele încă odată. Precum elevul corijent dar dornic de promovare, care se duce trăgându-se de urechi şi îşi face singur tema, învăţând, învăţând, mereu şi mereu dar...comisia ori lipseşte ori încă nu e mulţumită.
Dar şi aici există "un ceva". Peste toate bolile, peste sfâşierea ce mi-a inundat acest început de an, peste toată jalea generală, încă nădăjduiesc. Sunt un om fericit. Mi-a dăruit Dumnezeu sanşa unor întâlniri fantastice şi sunt înconjurat de oameni excepţionali. Împreună reuşim să construim, lăsând urme. Palpabile. Pe care vor veni alţii. Sau nu. Fiecare cum va dori sau cum va înţelege. Poate ajuta Dumnezeu şi scapăm până atunci de târăncop şi de dat foc când vom mai pomeni de cultură. Poate omul de mâine va înţelege Calea, va dori să se apuce de muncă...într-un final.
Seba a terminat de captat materialul filmat cu maestrul Gabriel Gheorghiu. Acum îl vizionez şi mă bucur încă odată că am încurajat-o pe Mihaela să îl filmăm. Aşa vom putea spune lumii încă o poveste, unică în felul ei. Curînd sper să reuşim să îl montăm. Să îl costumăm aşa cum se cuvine şi apoi să îl dăruim profesorului meu iubit. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom găsi poate o cale să îl şi publicăm. Dar de data asta chiar singuri, fără escroci şi farisei deghizaţi în "salvatorii de neam". Ne-am învăţat şi această lecţie. Cu bijniţăreii, yoghinei şi fundăţile astea super-creştine şi super-salvatoare de toate, în zona noastră, cam pas' de acum. Dar despre morţi numai de bine!
Vor trece şi crampele durerilor şi zgura. Acuş' vine primăvara şi voi urca iar în munţii mei dragi. Voi privi pădurea cum se pregăteşte să renască, iar sufletul meu va primi aşa cum se cuvine întâlnirea cu cei 40 de ani ai săi. Cu bune şi cu rele, însă liber întru Hristos!
Mulţumesc România.
Poporu' aplaudă. Şi extaziat de atâta prea plin, se stinge încet dar vesel şi cultural.
Mulţumesc România!
18 feb. 2010
Dăruind vei dobândi.
Ba am şi mers până la a mă învoi cu ideea că din pilda celor doi bani aruncaţi de femeia văduvă în cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese îndemnul de a da tot ce avem, toata avuţia noastra.
A fost nevoie să nimeresc a citi, acum câtva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a înţelege, cutremurându-mă, înfiorându-mă, că Hristos ne cere cu totul altceva.
Şi anume: să dăm ce nu avem.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai – Credinţă, Lumină, Încredere, Nădejde – le vei dobândi şi tu.
“Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc.”
“Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtaşie.”
Nicolae Steinhardt - Dăruind vei dobândi
17 feb. 2010
Din taina iubirii
O institutie, ca şi un neam, trăiesc prin cei care ţâşnesc, care stau pe cruce fără să cedeze. O iubire mare pentru Dumnezeu cere o permanentă jertfire. Niciodată nu vom trăi fără probleme şi fără săbii îndreptate împotriva noastră!
"N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie... Duşmanii omului sunt casnicii lui." Dar toate acestea nu trebuie să descurajeze pe nimeni cu nimic. Chiar dacă omul este afectat de aceste nenorociri, asta nu înseamnă să renunţe. Nu ! Dumnezeu ştie de necazul tău, iar aceste suferinţe te încearcă pentru a te putea defini, pentru a merita să fii încununat de Dumnezeu.
Soluţia este să-i zâmbesc, să-l pomenesc şi să nu-l urăsc. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curăţire a inimii. Hristos nu vine în inima ta dacă este un duşman acolo. Nu vă mai preocupati cu: "Uite, eu i-am zâmbit şi el mi-a rânjit". Dacă eşti pe linia adevărului poţi să fii foarte sigur: "Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!"
16 feb. 2010
Poartă-te frumos cu ea.
poartă-te frumos cu ea...
într-o zi a fost prietena mea.
Despre înlocuire şi artist.
Eu nu mai citesc şi nici nu recomand cuiva să citească ziare, de foarte multă vreme. Însă astăzi am găsit în vraful pe care îl ţin pentru spălat geamuri, un număr dintr-un ziar dedicat, culmea...unui Artist!
Artistul unic şi irepetabil, profesorul, poetul şi omul fantastic se numeşte Alexandru Andrieş. Am să mă ţin de cuvânt şi nu am să vă îndem să cumpăraţi ziare, însă dacă reuşiţi să vă aruncaţi ochii accidental pe ziarul lui Tucă & Voiculescu, veţi afla câte ceva despre povestea din spatele unui creator, a unui Artist adevărat!
15 feb. 2010
Avarie.
Dar asta îmi va lua ceva timp. Până atunci îmi cer iertare tuturor celor care mi-au trimis C.V.-urile şi datele lor. Sper să înţeleagă ca nu este vorba decât de un accident. Le voi răspunde tuturor punctual.
Doamne ajută tuturor!
13 feb. 2010
Viaţă la plus infinit.
Mulţumesc maestre Dinu Lazăr, mulţumesc dom' profesor. Şi Doamne îţi muţumesc că m-ai dăruit lângă cel ce mi-a citit rândurile, alungând tristeţea clipei.
12 feb. 2010
Al 16-lea, fără tine.
11 feb. 2010
Interviuri.
10 feb. 2010
Doar vântul să-l poţi asculta.
Nu înjuraţi căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.
Nu iubesc nici oraşul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.
Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.
Voi puţii a ridiche şi ceapă -
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.
Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.
Bacovia...Esenin...Alifantis...
9 feb. 2010
Noi dezvăluiri.
Am construit sala de repetiţii, instalaţii de sunet & lumini, scenotehnică, decor, scenografie, instrumente, catering, transport, parcare, parteneri media, sponsori, am ridicat o companie ce începe să aibă un nume pe piaţa de events şi un studio audio, am găsit camere video, montaj, editare, kit-uri video, scenarii, am recrutat şi instruit personal tehnic, cânt la pian, chitară, voce, scriu, citesc o partitură, editez audio, am cumpărat tehnica IT necesară, case-uri de transport, muncesc cu pasiune în acest domeniu de aproximativ 15 ani şi mai fac încă câteva, care acum îmi scapă.
Ei, ce zici ? Vii să muncim ?
7 feb. 2010
Ceaiul suedez.
Am mai ieşit odată în curtea castelului meu. Mi-am făcut o cană din ultimul ceai suedez pe care îl ţineam pentru "ocazii" şi mă sprijin de capota camionului pentru echipamente, ce are încă capota caldă. E perfect. Iuliana mă ia la ochi şi apasă pe declanşatorul anticei mele camere foto. Dar unică. În felul ei...
6 feb. 2010
Cusătura din ceaţă.
Ca semne măcar unul, două, demonstrate public şi tot sunt dator să le spun. Unu: Când zâmbăreţul a spus clar: "FSN nu va candida, ci doar va organiza alegeri libere" iar apoi a rostit cuvânt cu cuvânt fraza pentru care câţiva dintre cei care o ştim, niciodată nu îl vom mai ţine în rândul oamenilor pe micuţul agitator: "Nu am spus niciodată că FSN nu va candida....păi pentru asta este pregătit! Să câştige !" Ovidiu Bose Paştină l-a filmat, e public, îl găsiţi pe "tub"
Eu văd o "cusătură" în "ceaţa" lor...
5 feb. 2010
Bun de ştiut.
4 feb. 2010
Bursele Ibsen.
Lamentări complet inutile, non creative dar mai ales distructive. Am lansat public invitaţia de a ne întâlni, de a discuta, de a comunica, si de ce nu, să ne organizăm. Am creat şi exploatez deja un spaţiu pentru aşa ceva. Acum voi căuta să ajut şi cu informaţii culese în cei 15 ani de activitate scenică, diverse parteneriate, colaborări sau zone de activitate pe care le-am atins.
Există şi bani şi oameni şi spaţii şi echipamente. Un bob de Credinţă, puţină Nădejde şi multă Dragoste vă vor ajuta. Dacă construieşti un proiect şi crezi în el, cu puţine informaţii şi în unire cu alţii asemeni ţie, nu se poate să dai greş. Îndrăzniţi ! Şi veţi fi liberi !
Stimaţi colaboratori,
Cu multumiri,
Diana Sacarea
3 feb. 2010
Din culisele unui eveniment.
Astăzi din culisele Evenimentului - Spectacol organizat de Opera Naţională Bucureşti cu sprijinul companiei - Vurtejanu Stage Unit - transmis live de Realitatea TV şi Antena 3 în noaptea Revelionului 2009 şi intitulat "Maratonul Operei".
În urma colaborărilor pe care le-am avut începând cu anul 2008 cu Opera Naţională Bucureşti, această instituţie a recunoscut compania - Vurtejanu Stage Unit - ca partener oficial.
Suntem onoraţi şi bucuroşi că sigla şi numele companiei V.S.U. se află de astăzi, alături de alte mărci de prestigiu şi pe prima pagina a site-ului Operei Naţionale Bucureşti.
MARATONUL OPEREI 2009
Alina Gribencicov - Asistent de producţie.
Mulţumiri speciale:
Domnului Director General al Operei Naţională Bucureşti, dl. Cătălin A. Ionescu .
Domnului Director Tehnic: Emil Popescu.
Departamentului de Imagine, Promovare, Comunicare şi în mod special doamnei Liana Şega.
Mulţumesc public şi domnilor: Maior-Doctor Remus Glogojeanu şi Alexandru Munteanu pentru aportul şi devotamentul extraordinar de care au dat dovadă şi la reuşita acestui eveniment.
2 feb. 2010
Răspunsuri.
Pentru că ai înţeles şi suţinut întregul meu demers şi lupta pe care o duc pe calea aceasta, eu îţi mulţumesc public, draga mea Afrodita Androne !
Cu mare dragoste, pentru dom. profesor şi eu îmi doresc să facem ceva, doar ca eu nu le am cu iniţiativele în "domeniul" asta teatral, ca să zic asa, dar dacă pornim la drum, apoi mergem până la capăt, sunt un soldat ascultator şi conştiicios. Şi eu m-am detaşat cumva de teatru de multa vreme, cam de cândd am intrat în teatru, şi culmea, exact de atunci am reusit cu ajutorul lui Dumnezeu să nu mă mai doara. Nici eu cat a fost -s- director, nu am repetat şi jucat nimic. Cinci ani.
Ani minunaţi în care am stat în biserică la slujbe, mi-au făcut un mare bine, să le dea Dumnezeu sănătate, pentru timpul ăla minunat şi pentru folosul sufletesc şi duhovnicesc. Câştig mai mare nu puteam să am, pe orice scenă a lumii aş fi jucat, şi tu stii asta foarte bine. Eu sunt cu iniţiativele şi duc tăvălugul cu oamenii, cu viaţa, cu problemele, aici mă lupt ca pe câmpul de luptă cum minunat scriai pe blog –C- îmi spune că eu când plec de acasă, mă pregătesc de parcă plec la razboi.
Pentru mine teatrul a devenit altceva...dacă pot bucura pe cineva cu ce fac eu acolo bine, dacă nu, nu-i bai pentru că scena mea e inima mea, e tot ce pot să fac. Să dărui, din puţinul meu celor pe care Dumnezeu mi-i scoate în cale, mergem la un azil de bătrâni unde jucam, cântăm, îi bucuram şi noi cu ce avem de dăruit, şi cu toţi cei ce-i îngăduie Dumnezeu să fie prin preajma noastră.
Aşa că teatrul nu mai e vital pentru mine. Mă bucură mai mult întâlnirile cu oamenii. Întâlnirea cu Ion Săpdaru, e una minunată şi multumesc lui Dumnezeu pentru dar, însă în teatru întâlnirile astea sunt din ce în ce mai rare. Să ne rugam şi ne-o lumina Dumnezeu cum e mai bine şi cum am putea sa aducem recunoştinţă şi dragostea noastra pentru dom. profesor aşa încât să devină vizibilă!!!
Ţi-am scris toată polologhia asta, să înţelegi că în acest context poţi fi fan-ul cuiva care nu neapărat joacă şi pe o scenă de teatru...el oricum joacă în viaţa lui rolul care îi e drag şi lui Dumnezeu. Aşa încât te rog să nu te superi dacă şi eu şi –C- şi muuuulţi alţi prieteni de-ai mei vor fi fanii tăi! (fan, e un cuvânt haios şi dulce, aş fi putut spune admiratorii tăi, dar e prea scorţos cuvântul) Mă bucur că ai creat acest blog, e mai frumos decât orice alt rol de pe scenă pe care l-ai fi jucat, pentru că e cel mai adevarat.
Aşa am descoperit ce daruri minunate ţi-a dat Dumnezeu să duci atâtea câte duci şi să faci lucruri pe care dacă ai fi fost angajat în teatru nu le-ai fi putut face, şi darurile ar fi rămas ascunse chiar şi ţie.
Dacă ţi-ai asumat acest blog, nu te speria dacă orice om ce citeşte, din dragoste şi frăţietate pentru tine, poate se recunoaşte în tine, şi doreşte să-ţi spună un gând adevarat, venit din suflet, şi nu comentarii de genul: "unde era poza, în Honolulu, sau în peştera...nu ştiu care ?"
Pentru că ne-am obişnuit să trecem pe langă oameni, să-i vedem, sa le auzim problemele, frământările şi totuşi să le spunem lucruri banale şi impersonale. Acest blog l-ai făcut pentru oameni, e un ajutor şi nu doar o simplă prezentare a ta, e de folos si de ajutor pentru noi ceilalţi ce trăim în aceste vremuri cumplite. Vremuri de mărturisire şi de ce nu, de mucenicie, cum spune Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă. Şfinţii îşi doreau să trăiască aceste timpuri şi noi ne speriem.
Dragul meu Victor, sunt muuuuuulţi "de-ai tai" cum spui tu pe lumea asta, Nădejdea asta mă întăreşte şi mă face să fiu puternică. Mare bucurie îmi faci cu ce aflu de tine şi mă întăreşti în Credinţa mea. Pentru ceilalţi oameni noi poate ca nu existam.
Ei bine EXISTĂM!!!!
Aş mai scrie dar îmi cer scuze dacă te-am supărat cu ceva, eu sau -C-, iertare. M-ai făcut să râd şi să plâng de atâtea ori citind blogul tău, încât aş lăsa orice spectacol de teatru pentru a sta şi citi gândurile tale. E mult mai ziditor.
Doamne ajută şi să ne vedem cu bine! Dacă nu reuşim, ne întâlnim în rugăciune cu bucurie.
1 feb. 2010
Confirmări.
Nu poţi sã arunci cu ele în stânga şi în dreaptã pentru cã la un moment dat or sã lovescã pe cineva sau or sã se întorcã şi or sã te lovescã pe tine. Cuvintele sunt importante, te aşeză în categorii: sincer, mincinos, paravlagiu, serios, amuzant, mitocan, etc…iar ceea ce zici poate sã ajute pe cineva sau poate nu…
Din cuvinte se nasc fapte iar asta sunt foarte importante pentru că ele îţi dau valoare. Fapte nu vorbe, aşa îmi zicea mereu bunica…însă eu am ajuns sã zic vorbe şi fapte şi sper să zic bine. Şi pentru cã prea mult timp am vorbit, fără să şi realizez ceva, doar aşa de dragul conversaţie, doar aşa ca să mă aud vorbind şi ca să mă simt “în treabă”, momentul în care vorbele mele s-au transformat în fapte îl am bine pus în cap.
Plaja din 2 Mai, într-o zi, pe la apus…băiţa de seară…cea mai bună!!!…După băiţă stat pe plajă cu 3 prieteni, înconjuraţi de gunoaie, resemnaţi că asta e…că nu face nimeni nimic…şi atunci s-a zis “Hai sã facem curat pe plajă! Şi aşa s-a născut una dintre cele mai frumoase amintiri de la mine de acasã, de pe plaja mea dragă.
Nu pot să spun ce am simţit în ziua aia, m-am gândit la multe, am fost tristă şi am fost fericită…mai ales că data, coincidea cu comemorarea de un an a bunicii şi mai ales că am simţit-o atât de aproape. Bunica de mult a fost una dintre femeile care făceau curăţenie pe plajã (acum vreo 50 de ani)…
Coincidenţă?…nu cred…
Nu este greu de imaginat, dar s-au strâns oameni, s-au implicat foarte mulţi şi atunci am înţeles câtă valoare au vorbele pe care le spui dar şi câtă valoare pot să capete ele cand sunt însoţite de fapte! Şi ca să nu uit prea repede ce am putut să realizăm de la un simplu : “hai să….” Am păstrat un afiş şi l-am postat pe avizier să ma uit la el şi să îmi amintesc că sunt capabilă de tot ce zic…
Iuliana Dumitriu
Fotografii realizate de Iuliana Dumitru şi