1 feb. 2010

Confirmări.

Primesc răspunsuri la întrebările mele şi câteva confirmări ale unor gânduri din care s-au născut proiecte şi apoi lucruri reale, palpabile. Dintre acestea vă împartăşeşc şi vouă unul care m-a emoţionat puternic şi pe care consider că merită să îl fac public. Într-o zi de vară am mai mai spus odată "Hai să...!"




Cuvintele au valoare!

Nu poţi sã arunci cu ele în stânga şi în dreaptã pentru cã la un moment dat or sã lovescã pe cineva sau or sã se întorcã şi or sã te lovescã pe tine. Cuvintele sunt importante, te aşeză în categorii: sincer, mincinos, paravlagiu, serios, amuzant, mitocan, etc…iar ceea ce zici poate sã ajute pe cineva sau poate nu…

Din cuvinte se nasc fapte iar asta sunt foarte importante pentru că ele îţi dau valoare. Fapte nu vorbe, aşa îmi zicea mereu bunica…însă eu am ajuns sã zic vorbe şi fapte şi sper să zic bine. Şi pentru cã prea mult timp am vorbit, fără să şi realizez ceva, doar aşa de dragul conversaţie, doar aşa ca să mă aud vorbind şi ca să mă simt “în treabă”, momentul în care vorbele mele s-au transformat în fapte îl am bine pus în cap.

Plaja din 2 Mai, într-o zi, pe la apus…băiţa de seară…cea mai bună!!!…După băiţă stat pe plajă cu 3 prieteni, înconjuraţi de gunoaie, resemnaţi că asta e…că nu face nimeni nimic…şi atunci s-a zis “Hai sã facem curat pe plajă! Şi aşa s-a născut una dintre cele mai frumoase amintiri de la mine de acasã, de pe plaja mea dragă.

Nu pot să spun ce am simţit în ziua aia, m-am gândit la multe, am fost tristă şi am fost fericită…mai ales că data, coincidea cu comemorarea de un an a bunicii şi mai ales că am simţit-o atât de aproape. Bunica de mult a fost una dintre femeile care făceau curăţenie pe plajã (acum vreo 50 de ani)…

Coincidenţă?…nu cred…


Nu este greu de imaginat, dar s-au strâns oameni, s-au implicat foarte mulţi şi atunci am înţeles câtă valoare au vorbele pe care le spui dar şi câtă valoare pot să capete ele cand sunt însoţite de fapte! Şi ca să nu uit prea repede ce am putut să realizăm de la un simplu : “hai să….” Am păstrat un afiş şi l-am postat pe avizier să ma uit la el şi să îmi amintesc că sunt capabilă de tot ce zic…

Iuliana Dumitriu

Fotografii realizate de Iuliana Dumitru şi
Alexandru Munteanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.