Jurnal de Workshop 1.

Carevasăzică jurnal de workshop! Termenul nu cred că este consacrat ca atare, dar cum pioneri suntem în această activitate cred că ne este îngăduit să promovăm şi expresia. Urmează trei zile de muncă absolut interesante, pentru care ne-am pregătit o bună bucată de timp.

Este ora 01.28 în ziua de vineri 18 februarie a lui 2011. Deşi nu am făcut aproape deloc publicitate acestui nou proiect toate cele 12 locuri alocate au fost completate ! Ba chiar am fost nevoiţi să refuzăm câţiva doritori din...lipsă de spaţiu, fapt ce ne întăreşte nădejdea şi ne face să ne gândim deja la o locaţie mai mare. Cumpărăturile le-am terminat în jurul orei 22.00, "Jurnalul Participantului" a ieşit de la tipografie şi arată excelent, fapt pentru care trebuie să îi mulţumim încă odată doamnei Olga Ion care ne-a ajutat şi la concertele din decembrie 2010 cu CEATA lu' VURTEJANU pentru construcţia machetei şi DTP la afiş, flayer, calendare, pungi şi bannere ! Maşina de suport este încărcată şi gata de drum, locaţia ne aşteaptă, câteva ore de somn, câteva treburi de rezolvat spre dimineaţă şi la ora 12.00 ne îmbarcăm cu toată logistica în direcţia Azuga.

Copiii vor porni în jurul orei 15.00 din Gara de Nord împreună cu doamna învăţătoare Aurora Zamfir, iar undeva către orele 18.00 îi vom întâmpina în gara Azuga şi le vom prelua bagajele către cabana Tei, locul unde vom desfăşura cele 3 zile de workshop.  Vremea se anunţă stabilă, avem încă zăpada pe pârtii, aşadar din punctul ăsta de vedere suntem asiguraţi de un suport excelent. Până la sosirea cetei avem însă de tras serios. Pregătim camerele, despachetăm, pregătim cina, tragem o fugă şi pe pârtie ca să ne asigurăm de toate cele pentru a doua zi, pregătim deschiderea festivă a evenimentului şi încă multe ce apar inevitabil în munca nevăzută din spatele unui astfel de proiect. 

Mă opresc deocamdată aici dar imediat ce voi avea din nou net, am să încerc să completez jurnalul "la cald" astfel încât să conturez măcar o mică imagine despre ce vrem să întreprindem. Să ne reauzim sănătoşi căci avem de trecut cu adevărat o primă probă dificilă. DN 1 vineri la prânz...!!!

Worshop Actorie 2.

Programul celui de al 2-lea Workshop de Actorie pentru cei mici (elevi ai ciclului şcolar primar) pe care îl realizăm şi în acestă lună. De data aceasta vom lucra în mijlocul naturii. Pornim împreună cu o grupă de 12 elevi în staţiunea Azuga din judeţul Prahova având parteneri pe doamnele învăţătoare Elena Ivan şi Aurora Zamfir de la şcoala 179 din Bucureşti, cele care au făcut posibile implementarea acestui nou proiect educaţional, pe care sper să reuşim să îl dezvoltăm.

Până atunci câteva fotografii ale locaţiei alese, Cabana Tei şi programul taberei ce se va desfăşura în perioada 18-20 februarie 2011. Vom parcurge împreună cu cei mici etapă cu etapă, fiecare punct pe care l-am considerat necesar acestei ieşiri culturale în natură: De la pregătirea şi strângerea mesei până la workshop-uri de actorie, muzică, bricolaje sau excursii în împrejurimi unde vom prezenta câteva repere istorice, spirituale şi mai ales culturale. Tipărim şi un jurnal al fiecărui participant ce cuprinde puncte din program, prezentarea zonei, câteva rugăciuni folositoare, textul unui cântecel şi încă câteva surprize gândite pe gustul celor mici.

Poate părea puţin şi destul de lipsit de strălucire dar am considerat necesar în condiţiile în care noi am creeat întreaga structura a acestui proiect cultural în regim de voluntariat, să pornim la drum cu nădejdea că vom atrage în timp şi pe alţii, ca împreună poate să începem să re-construim concret, un punct de pornire.

Cu ajutorul lui Dumnezeu construim şi o Asociaţie Culturală care să ne asigure suportul legal pentru dezvoltarea acestor proiecte. Căutăm încă un nume care să reprezinte tot ceea ce facem de ani buni (în curând şi coordonatele necesare) şi un spaţiu corespunzător. Avem şi câteva promisiuni de la potenţiali sponsori iar cu puţină Credinţă şi multă muncă curând vom desfăşura şi acest nou proiect cultural independent.

PROGRAMUL TABEREI

ZIUA 1:

PLECARE Bucuresti ora: 17.00

SOSIRE Azuga ora: 19.00

Deplasare la cabana

(preluarea bagajelor se va face cu auto)

SOSIRE cabana ora: 19.30

(cazare, informari generale)

CINA ora: 20.00

STINGEREA ora: 22.00

ZIUA 2:

DESTEPTAREA ora: 07.00

INVIORAREA ora: 07.30

MIC DEJUN ora: 08.30

STRANGEREA MESEI ora: 09.00

EXCURSIE PARTIA CAZACU ora: 10.00

(orientare turistica, jocuri, fotografii)

MASA DE PRANZ ora: 13.30

STRANGEREA MESEI ora: 14.00

ACTIVITATI RELAXARE ora: 14.30 – 16.00

(Desen, bricolaje, Povesti)

TIMP LIBER ora: 16.00 - 17.00

WORKSHOP CULTURAL ora: 18.00 - 19.00

 Coordonator actorul Victor Vurtejanu

(Notiuni de relationare, concentrare, atentie,

viteza de reactie,invatarea unor melodii)

CINA ora: 19.30

STRANGEREA MESEI ora: 20.00

TIMP LIBER ora 20.30 - 22.00

STINGEREA ora 22.00

ZIUA 3:

DESTEPTAREA ora: 07.00

INVIORAREA ora: 07.30

MIC DEJUN ora: 08.30

STRANGEREA MESEI ora: 09.00

EXCURSIE SINAIA ora: 09.30

(Vizitarea Manastirii Sinaia, Castelului Peles, Parcului Ghica)

SOSIRE AZUGA ora: 13.00

MASA DE PRANZ ora: 14.00

STRANGEREA MESEI ora: 14.30

INCHIDEREA TABEREI ora: 16.00

(predare camere, pregatirea bagajului, fotografii)

DEPLASARE GARA AZUGA ora: 17.00

(preluarea bagajelor se va face cu auto)

SOSIRE BUCURESTI ora: 19.30

Cursuri la Asociaţie.

Au început înscrierile şi primele fotografii 

Zăpada, gheaţa şi caişii.

Radu Amzulescu - Dragă Doruţu,

Nu dezamăgire, ci profundă dezamăgire.

........

Pe de alta parte nu pot să nu zâmbesc gândindu-mă că materia în care, şi cu care, lucram noi actori, regizori, scenografi este zăpadă si gheaţă. Zâmbesc pentru că vine Primavara. Zăpada şi gheaţa se vor topi şi vor intra în pământ, iar cireşii şi caişii vor înflori şi apoi vor da rod; iar hârtia pe care au curs râurile de cerneală ale pupincuruştilor si "tzutzarilor", chinuindu-se să îngâime laude şi exegeze, ba chiar excursuri la adresa geniului, această hârtie va ajunge ambalaj în pieţele ţării, pentru un "kil" de cireşe sau de caise. Iar noi muşcând dintr-o caisă ne vom întreba, poate, ca Anton Pann: dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava ?

Textele de mai sus sunt o parte din dialogul de idei ale unor actori talentaţi ce lucrează şi pe care îi puteţi vedea în spectacole pe scenele teatrelor, culese dintr-o dezbatere publică pe care o puteţi găsi aici  şi care dincolo de imaginile faine, ascund câteva adevăruri dureroase...

Cât nimeni nu aşteaptă.

Un concept, o poveste emoţionantă şi  renaşterea de care puţini muritori au parte. Un spectacol construit cu migală de oameni pasionaţi şi dăruiţi fiecare clipă trăirii în artă. "Azilul" lui Adrian Berinde pornit la drum acum multă vreme şi lansat pe 27 ianuarie în premiera la Bucureşti şi-a găsit deja locul în inima celor care pot şi simt altfel.

Un gând bun şi calde felicitări admirabililor muzicieni: Claudiu Purcărin - tobe, Laszlo Lehel - bass, Grunzo Geza - clape, Kovacs Laszlo - chitară şi Jimi El Laco - chitară solo, care au conturat fascinanta poveste a lui Adrian Berinde într-o întâlnire unică pe care am nădăjduit-o şi care s-a realizat cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin dragostea unui artist atent la fiecare întâlnire cu destinul său remarcabil.

Cinci minute domnilor!

Clipele dinainte îl ţintuiau prizioner. Pe scaunul din faţa mesei de machiaj zăcea răpus un altul, niciodată el. Chipul ce îl privea din oglindă, rece şi de prea departe  îi mai amintea din când în când de câmpia galbenă plină de maci roşii. Toţi vorbeau de bani şi de neputinţe iar el aştepta tăcut cârceii ce-i vor muşca din palmele obosite.

Larma din jur creştea cu fiecare clipă. Freamătul publicului ce trece prin toţi pereţii şi cheamă, acum părea istovitoare. Prea multe clipe dăruite clapelor alea albe de sidef, prea mult chin pentru ce va ieşi. "Cinci minute !!!" bubuie difuzorul de pe perete iar pozele din colţul oglinzii mânjite cu var şi cu ani, tremură încet. "Cinci minute domnilor şi doamnelor !!!" Şi...?...vor da iar drumul la maimuţă...

Maimuţele ordonate şi cuminţi, melcii şi toată grădina zoologică, câtă a mai rămas, vor porni parada. În cinci minute pentru doar o oră, spre încântarea generală...Uite holul lung plin de dresori bătrâni şi versaţi, maimuţele ce aşteaptă ordonat, totul este pregătit şi totuşi el nu îşi poate lua gândul de la clapele lungi şi albe ce aşteptă cuminţi să îl strivească.

Pianistul va cânta, maimuţele vor dansa iar directorul satisfăcut îşi va încasa onorariul său de fost dresor ratat. "Pe vremuri existau elefanţii care salvau totul" mârâie bătrânii îngrijitori ce adună acum tot bălegarul doar într-un făraş. "Să vezi atunci ce înseamnă muncă...!"

Dar el gândea doar la clapele lui albe, de sidef, ce îl aşteptau cuminţi închise în cutia neagră scrisă cu litere aurii. Nimic din freamătul ce creştea nu îl mai putea face să zâmbească. Cânta-se cândva pentru el şi acum...

Muzica maestre !

Dincolo de nisipuri.

În amintirea lui Radu şi a celor care l-au cunoscut, ieri am trimis un semn...

Astăzi mă reîntorc şi vreau să îi urez domnului Victor Rebengiuc sănătate la cei 78 de ani de viaţă şi la cât mai multe împliniri artistice. Un actor remarcabil, un om drept şi dintr-o bucată ce ne-a fost profesor, rector şi prieten la bine dar şi la greu !

La mulţi ani maestre Rebengiuc !

Postul gol...

Coştila şi un pic de Caraiman.

Am tras o gură de aer pornţi să căutam locaţia pentru prima tabară de creaţie pe care intenţionăm să o organizăm pentru cei mici. Am găsit o căbănuţă primitoare la poalele Bucegilor aproape de noua pârtie de ski Cazacu din staţiunea Azuga. Ocazie cu care mi-am încercat norocul în a surprinde câte ceva din abruptul prahovean ce se desfăşoară maiestuos  în această zonă.

Din păcate bătrânul meu Fuji continuă să mă fenteze cu imposibilităţile sale de a regla parametrii manual dar ceva tot am reuşit să scot, amintire a unei zile frumoase şi însorite. Înaintăm în construcţie, greu dar înaintăm.

The Sky is Crying.

<

Şi încă odată toţi cei care l-au ascultat şi s-au bucurat de arta sa. Încă o chitară măiastră a plecat dintre noi.

Rămas bun Gary Moore....

Proiect cultural.

Am început să construim un nou proiect dedicat celor mici. Printre altele vom susţine cursuri, vom dezvolta un afterschool şi vom organiza şi tabere în care vom susţine ateliere pe diverse teme. Construim o asociaţie culturală non profit şi suntem în căutarea de voluntari care să construiască şi să susţină programe culturale.

Am identificat şi vizitat deja o locaţie pe Valea Prahovei unde cu o grupă de elevi a unei şcoli  din Bucureşti vom deschide o primă tabără de creaţie în această primăvară. Cu ajutorul lui Dumnezeu în curând cei dornici să îşi promoveze proiectele, creaţiile culturale realizate independent sau pur şi simplu vor să participe ca voluntari şi să înveţe cum se poate construi un proiect în condiţiile actuale, vor găsi în noi un partener.

Fie că este vorba de teatru, film, dans, muzică, fotografie, arte plastice sau proiecte educaţionale, dacă vrei să construieşti ceva concret trimite un sinopis şi un CV pe adresa: victorvurtejanu@gmail.com

The day after.

Am terminat de făcut curat, aprind lumina, de moft chiar şi un reflector albastru. Mă sprijin de pianul ce s-a dezacordat de la frig. Andreea apasă butonul declanşatorului, Sebastian se luptă cu sesiunea unatc-istă, Sorin şi el dar în ale turismului, Irina aud că e bine sănătoasă, ba chiar filmează una-alta, Elena se ţine tare să construim, gerul începe să se domolească.

Într-un colţ mi-am pornit amplificatorul, steagul a rămas înfipt în suport, mi-am luat din nou chitara în braţe. Sunt încă amorţit dar curând vine primavara.

Fotografie realizată de Andreea Gruioniu.

Jordi Bertran Company.

Sunt sătul până peste cap de ştirile ce îmi perforează sufletul, de mizeria oraşului gri şi de murdăria celor ce l-au cotropit naiv în căutarea fericirii, de infarcturi pesediste şi de scenarii arăbeşti, de veştile proste şi de neputinţa generală. M-a îndepărtat şi iarna asta atât de lungă şi atât de rece şi telefonul care sună numai să ceară şi cuvântul uitat şi marea ipocrizie ce a înghiţit ce era frumos cândva...

Mă scutur de toate, greu dar bucuros că încă mai pot să o fac şi că nu sunt singur. Există, funcţionează şi se bucură undeva, încă câţiva...Şi nu se întreabă de merită, de cât iese şi cum să facă...

Dacă te-am făcut atent restul îl poţi găsi aici sau îmi poţi da de veste de vrei să dezvoltăm.

Eu cu cine votez?

Zoe, Nenea Iancu, Ghiţă Pristanda, Rică Venturiano, domnul Goe...cum şi când să-l mai şi sărbătorim pe ilustrul lor creator, de vreme ce ne bălăcim în cruntele lui adevăruri de dimineaţa până seara ?

Că şi teatrul, pardon TEATRUUUL, cum le place televizioniştilor să rostească, breasla asta uitată şi ponegrită sărmana...cât a mai rămas din ea şi din ideea de teatru, acel teatru ce te aştepta cu întâlniri remarcabile, cu emoţii ce te copleşeau şi te făceau să uiţi, să ierţi, să cauţi, să lupţi, şi el sărmanul sufocat de uriaşa masă de ciubucari, astăzi îl uită.

Că ministerele, comisiile, comitetele şi hoarda de funcţionăraşi ce nu uită niciodată - ferească sfântul - să îşi încaseze salariul, l-au uitat, abandonat la stadiul de statuie în buricul târgului şi...atât, o ştiu de mult. Văd şi revăd ca şi tine asta în fiecare an.

Cine, cui...? să îi mai pese de poliţistul ce fură steagurile, de nevasta prefectului ce "pentru enteresele partidului"  sare dintr-un pat în altul, toţi într-o superbă împăcare generală  în piaţa publică, pe mormântul unei ţări strivite de corupţie şi de jigodenia cvasigenerală.

Cui să îi mai pese ??? Celor 800 de absolvenţi de teatru din fiecare an, care sunt incapabili să îşi alcătuiască un repertoriu sau să recite măcar...o poezie după 3 ani de studii universitare în arta dramatică, atestată, acreditată şi superparafată ???

Cui să-i pese ? Te gândeşti cumva la Universitatea de Stat ce îi poartă numele, studenţii şi profesorii către nicăieri ? Naivitate şi non-adaptabilitate la nou, aşa se cheamă! Acest superb nou "nou"...

Rămâne dintr-un colţ doar întrebarea lui nenea Iancu sireacul, ca un strigăt de aducere aminte ce încă nu poate fi depăşit: Eu cu cine votez ? La mulţi ani Ion Luca Cragiale şi da, e enervat că nu reuşim să ieşim din felul cum ne-ai zugrăvit...

Fotografie realizată de L. Muntean şi preluată de aici

Ultima zi a lui Jimmy

Artistul care m-a îndrăgostit pe veci de instrumentul meu, a pornit către cer. A plecat către marea trupă de prieteni, ce n-au mai avut răbdare să îl mai lase printre noi, discret, aşa cum a şi trăit. Deşi a trudit pe scândura scenei o viaţă, a compus melodii nemuritoare, a inspirat mii de tineri începând cu anii '80, a susținut sute de concerte, apariții live la standarde ce astăzi nu mai pot fi atinse, despre dânsul, nici un rând, nici un gând, nicăieri...!

Alexandru "Jimmy" Zărnescu, muzicianul din "Crai Nou", "Continental", "Sincron", "Flapo", chitaristul ce a acompaniat discret dar excepţional pe Gil Dobrică, Stepa, Vintilă, Şeicaru, Hruşcă, Socaciu şi atâţia alţii, compozitorul unor melodii nenuritoare, precum "Ultima zi","Dor de Eminescu" sau "Castelul", artistul în mâna căruia au strălucit fantastic de armonios, prima chitară "FENDER" sau celebrul "IBANEZ" dublu grif, în anii '80 din România, ne-a părăsit...

Incapabil să spun mai multe despre acest excepțional artist care m-a inspirat și m-a susținut în dragostea mea pentru chitară și pentru muzică, mă voi ruga pentru sufletul său și rostesc îndurerat,

Mulţumesc, nenea Jimmy !  Dumnezeu să odihnească sufletul dumitale mare şi bun !

IN MEMORIAM
ALEXANDRU ZĂRNESCU

1950-2011

© Victor Vurtejanu
actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial

Pe marginea drumului.

Rămas bun şi echipa Salvamont Dâmboviţa. Pentru anii frumoşi ce nu se vor mai întoarce, mulţumim  Doru Diaconescu!

Fotografie realizată de Lisa Kalkovski

La despărţirea de Anania.

Noapte linşitită, noapte desfătată,
Naşti în toata vremea ce-ai rodit odată.
Steaua călatoare, leneş-n amiezi,
Din genunea clipei ritmic o-ntrupezi
Şi mi-o urci în tindă, lumea s-o cuprindă
Ca o nestemată prinsă pe oglindă.
Cine te citeşte, cine mi te-arată,
Noapte liniştită, noapte desfătată ?
Fluier cu ciobanii, cânt cu ei din flaut
Şi pe la-nceputul cronicii te caut,
Mintea să mi-o stâmpăr, cum de încăpuşi
În măsura vremii dintre doi ţăruşi ?

Umblu-n cartea toată, eşti mereu în carte.
Foaia te desparte, faţa nu te-mparte.
Îmi surâzi din slova paginii deschise
Şi din tot cuprinsul filelor nescrise,
Zilnic dăruindu-mi viaţa pintenoagă,
Ca o rugăciune scrisă pe zăloagă.
Şi cântări de leagăn cânţi ca şi altădată
Tot atât de vie şi adevărată,
Limpede-n vecie, limpede-n clipită,
Noapte minunată, noapte liniştită !

IN MEMORIAM

Mitropolitul

BARTOLOMEU ANANIA

1921 Vâlcea - 2011 Cluj Napoca

Colegiala.

O parte din ultima promoţie pe a cărei destin stă scris Dem Rădulescu, la o întâlnire de suflet. De la stânga spre dreapta: Simona Popescu, Marius Rizea, Victor Vurtejanu, Dan Robert Badea.

Fotografie de Cătălin Stelian

Workshop Actorie 1 - cum a fost.

câteva imagini de la - Workshop -

Mulţumesc pentru sprijin şi participare
Elena Ivan, Cristian Ciubotariu, Cătălin Stelian

cei interesaţi de astfel de activităţi ne pot contacta aici

Ikiru.

Simplitatea poveştii lui Kanji Watanabe poate fi începutul unui nou fel de a vedea lumea pentru mulţi dintre cei ce îşi cotropesc sufletul cu întuneric.

"A trăi" poartă marca inconfundabilă a unui admirator declarat al lui Dostoievski, artistul ce a creeat "Kaghemusha" (1980), "Ran" (1985) sau "Yume" (1990), nemuritorul Akira  Kurosawa.

Cum se poate face.

Ce mai fac amicii suedezi ? Încurajează mersul pe jos...

Altfel de campanie, altfel de creativi, altfel de ţară, altfel de oameni...şi da !!!..altfel de onorarii !

Azil.

Adrian Berinde vă invită la concerul de lansare "Azil" la clubul Silver Church din Calea Plevnei nr. 61, în data de 27 ianuarie, orele 20.00.

Lansarea acestui nou album aduce pe scenă muzicieni valoroşi împreună cu care Adrian Berinde a colaborat de-a lungul celor peste 15 ani de carie­ră muzicală: Claudiu Purcărin - tobe, Laszlo Lehel - bass, Grunzo Geza - clape, Kovacs Laszlo - chitară, Jimi El Laco - chitară solo.

„Azilul” va ajun­ge şi la Timişoara la 28 ianuarie, în Club Life Pub, de la ora 21:00 şi în Cluj, la 30 ianuarie, în Diesel Club, de la ora 20:30.

Fotografie preluată de aici

Workshop Actorie.

Workshop-ul de introducere în Arta Actorului dedicat în special elevilor din cursul primar face parte dintr-un  proiect pe care l-am iniţiat în anul 2007 şi pe care nădăjduiesc să îl dezvoltăm.

El cuprinde pe scurt prezentarea unor tehnici şi metode de Arta Actorului – mijloace de expresie, improvizaţie scenică – modalitatea practică de trecere de la realitatea concreta la realitatea imaginară, Arta şi tehnica vorbirii – dicţie, respiraţie, registre vocale, antrenamentul expresiei corporale, mişcare scenică, noţiuni de canto, formarea unui repertoriu.

O nouă sesiune vom susţine în data de 27 ianuarie 2011, începând cu orele 10.00, în cadrul Şcolii nr.179 din sectorul 1, Bucureşti.

Cântecul sasului pe câmpia românească.

Şi vorba cântecului compus de Flechtenmacher...Care mai eşti pe aici, care nu te-ai pierdut definitiv, care mai poţi, care mai vrei, care mai ştii şi mai crezi că se poate:

"Hai să dăm mână cu mână"

Până atunci mă duc să dau zăpada, să mai fac un film, un proiect, că ştiu că mai durează şi să nu rămână ograda nemăturată...

Cu o carte prin îngheţ.

Bucuria de a cunoaşte pas cu pas sufletul omenesc şi de a-l gasi cu atât mai complicat pe masură ce înaintezi în cunoaştere, este poate cea mai puternică senzaţie ce mă guvernează de ceva vreme.

Despre introspecţie şi personaje ce nu pot trăi oricum, despre mărturia unei istorii individuale ce a reuşit să îşi depăşească condiţia, despre o altă revoluţie, despre momentul când poporul nu ştie ce să aleagă, despre valorile tradiţionale ale aristocraţiei, despre toată acestă sciziune la nivelul unei întregi societăţi reprezentată prin "Julien Sorel" personajul din romanul "Roşu şi Negru" scris de Marie-Henri Beyle cel care a rostit:

"Ei bine, am trăit destul pentru a vedea că diferenţa generează ură..." cunoscut mai degrabă sub numele de Stendhal. Câteva întâmplări ciudate şi viscolul de afară mi-au reamintit că pe cât de vulnerabilă, fiinţa omenească ce se încumetă să privească către cer va găsi o cale în această vale tristă şi plină de suflete îngheţate prea timpuriu...

BOSS NS-2

Scot ăştia dom' le nişte chestii de îţi vine să te întrebi ce se mai poate face ???, până unde ??? ... dar mai ales cum ???...şi alte întrebări complicate şi inutile pentru suficienţa instalată definitiv aici unde playback-ul, mimatul ăla de te dărmă dacă măcar odată ai cântat singur sub duş, au devenit stăpânii indestructibili...

Dar lor nu le pasă, studiează liniştiţi, gândesc, muncesc, experimentează până le iese ce vor, cum vor, cât vor...că de aia s-au băgat în problemă. Una peste alta am descoperit cu ajutorul domnului Rareş o sculă ce m-a pus serios pe gânduri mai ales pentru lanţul meu Fender Princeton Chorus / Fender Stratocaster, greu încercat uneori de lipsa surselor de tensiune stabile şi izolate din diversele locaţii, unde când porneşte instalaţia de lumini mă cam sancţionează discret cu niscaiva brrum şi alţi paraziţi sonori...

Detalii tehnice, informaţii pentru cei curioşi şi în căutare, se pot găsi aici . Pentru noi ăştia mai senili, treaba e explicată pă'nţeles niţel mai jos. Hai că deja m-am lungit şi ăştia îl anunţă de vreo doi ani pe piaţă...

Guitar doctor.

După o lungă peioadă în care şi-a făcut admirabil datoria TAKAMINE EG 340 C a ajuns în sfârşit la revizie. Am cântat împreună de la -10 grade la 28 grade C în aceiaşi zi, a supravieţuit şi unor accidente când s-au prăbuşit peste noi o schelă şi un stativ de lumini, hăituită şi cărată peste tot în cele mai diverse situaţii, de fiecare dată mi-a răspuns prezent cu precizie.

Am decis  să facem o revizie completă apelând din nou la echipa domnului Călin Ilie de la MC MUSIC unde am beneficiat de serviciile excelente ale unor oameni tineri şi pricepuţi ce s-au implicat cu pasiune şi profesionalim.

Mulţumesc aşadar domnului Bogdan Stanciu care m-a ajutat să cunosc un Guitar Doctor serios în persoana domnului Rareş Savischi, ce mi-a făcut un setup complet, mi-a răspuns cu răbdare şi mi-a clarificat fiecare amănunt al operaţiei, mulţumesc lui Mr. Jackson şi nu în ultimul rând domnului Călin Ilie pentru această echipă serioasă şi pasionată pe care o conduce cu succes de multă vreme!

CEATA merge mai departe.

În puţinul timp ce mi-a rămas până la premiera de săptămâna viitoare cu noul spectacol de muzică şi poezie franceză intitulat "Aproape ca la Paris", parcurgând zilnic 80 de km prin oraşul gri în căutarea unui spaţiu potrivit pentru atelierul de producţie audio & video şi after school-ul unde să putem primim copiii la cursurile de chitară, vioară, actorie şi multimedia pe care le susţinem, lăsând încă odată deoparte dezamăgirile, entuziasmat şi de bucuria celor care au vrut cu adevărat să continuăm acest proiect independent, am reunit CEATA.

Nucleul rămas în formula Ciubotariu, Stoian şi Vurtejanu am alcătuit deja noul repertoriu şi lucrăm zi de zi să orchestrăm piese noi, să scormonim în arhive, căutând în continuare câţiva oameni pasionaţi de această treabă. Sper să pot completa noua distribuţie cu voci şi instrumentişti care să aibă pe lângă talent măcar puţină iniţiativă dar mai ales continuitate. Până atunci nu aşteptăm ci muncim entuziaşti, bucuroşi de fiecare întâlnire, uitând de urât, păstrând amintirile frumoase şi construind cu Credinţă, Nădejde şi multă Dragoste!

Fotografie realizată de Andreea Stoian

A murit Cristian Paţurcă.

Ce va rămâne ? Ce se va mai ştii despre aceea perioadă ? Ce-ar fi de spus acum ? Din baricada sau din piaţa unde mii de oameni sperau, visau...În mai puţin de un an de când scriam aici, viaţa lui Cristi s-a stins precum ecourile cântecelor sale prea repede uitate şi înlocuite subtil...

Nu normalitatea sublimă a vieţii ce traversează către moartea unui Artist este tragică în România, ci felul în care acesta dispare...Bolnav, singur, sărac, fără casă, cu toate drepturile ce se cuvin din opera sa batjocorite şi măcelărite, stoarse până la ultimul crăiţar de către surdul ce îşi plimbă zilnic şi conştiincios inutilele sale hârtii, o imensă tristeţe ce marchează astfel ultimele sale clipe pe pământ... 

- Membru al "Cenaclului Flacăra"

- Membru al Cenaclului “Totuşi Iubirea”

- Membru fondator al Asociatiei “21 Decembrie 1989 Bucureşti”

- 7 albume editate (vinil) 1991 - 2000

- 2 CD audio

- 2 videoclipuri

- Numeroase turnee cu concerte în ţară şi străinătate

Dar poate cel mai important, compozitorul şi interpretul unui cântec nemuritor scris pe versurile Laurei Botola în anul 1990.

Anul acesta îşi marchează lacom intenţiile. În mai puţin de o lună a răpit trei Artişti ce nu s-au temut nici o clipă să afirme, să lupte şi să dăruiască. Ce va fi...vom mai vedea şi le vom trăi atât şi aşa cum ne vom pricepe fiecare...Rămas bun Cristi, fie ca bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletul tău.

IN MEMORIAM
CRISTIAN PAŢURCĂ

 1965 - 2011

Ce ruşine.

România - Algeria scor 14 la 15...

Va să zică o luăm în barbă pe toată linia. Şi cum şi de la cine...??? Cu un antrenor care este o legendă a handbalului masculin, cu doar patru goluri marcate într-o repriză...chestie greu de imaginat în acest sport...Iar reacţia devine tipică pentru români:" Nu ne explicăm cum am putut pierde..."

După 14 ani de absenţă la un turneu final...nu ne explicăm cum...Ne vor explica alţii şi asta cât de curând, până când vom pricepe. Se cheamă dresaj şi dă rezultate.

Băieţii cu muzica.

Vine primăvara, fetele vor creşte mari şi vor înşfăca feţii frumoşi la pachet cu averea şi calul motorizat, vor face nunţi de câte trei zile iar noi le vom cânta, le vom face poze şi le vom aduce zâmbetul pe buze ca să le fie număratul banilor mai uşor şi casa de piatră, piatră, nu de BCA ca la hartiştii săraci ce stau la bloc...

O să mai cârpim la maşini, o să ne mai plătim din datorii, care vom scăpa de fisc & friends vom ajunge până la ciorba de potroace din zori, care nu...nu...şi aşa şi tot aşa...! Hai că s-a furat mireasa şi socrii e cam nervoşi că vor "Dansul Pinguinului" şi noi tot la tâmpenii artistice visăm...

Fotografie de Călin Dumitrescu

Remeber Cornel Coman.

A fost un actor român ce s-a născut la 14 iunie 1936 în comuna Livezile şi a decedat pe 16 ianuarie 1981 la Bucureşti. A absolvit IATC, în anul 1963, după care a activat la Teatrul Bulandra. În film, interpretează numeroase roluri pentru care primeşte în anul 1981, Premiul ACIN "Pentru întreaga activitate".

Iancu Jianu, haiducul (1981)
Al treilea salt mortal (1980)
Ancheta (1980)
Detaşamentul Concordia (1980)
Iancu Jianul, zapciul (1980)
Intoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (1980)
La răscrucea marilor furtuni (1980)
Avaria (1978)
Das verschollene Inka-Gold (1978)
Ecaterina Teodoroiu (1978)
Pentru patrie (1978)
Totul pentru fotbal (1978)
Buzduganul cu trei peceţi (1977)
Fata bună din cer (1977)
Războiul Independenţei (1977)
Valentin şi Valentina (1977)
Casa de la miezul nopţii (1976)
Douăsprezece ore înainte de amurg (1976)
Prin cenuşa imperiului (1976)
Speranţa nu moare în zori (1976)
Ultimele zile ale verii (1976)
Alarmă în delta (1975) 
Comedie fantastică (1975)
Pe aici nu se trece (1975)
Cireşarii (1974)
Pescăruşul (1974)
Trecătoarele iubiri (1974)
Trei scrisori secrete (1974)
Un august în flăcări (1974)
Felix şi Otilia (1973)

Rugăciunea unui Dac.

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,

Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,

Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna,

Căci unul erau toate şi totul era una;

Pe când pamântul, cerul, văzduhul, lumea toată

Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,

Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:

Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

Rugăciunea unui Dac - Mihai Eminescu

Fotografie de Dragoş Cristea

În curtea şcolii.

Greu, foarte greu încă treaba asta cu cântatul şi scena în România. De la organizatorul căruia îi trimiţi riderul tău tehnic detaliat pe care habar nu are să îl citească şi care mirat întreabă: "Da' de ce aveţi nevoie de atâtea cabluri, procesoare şi monitoare"...până la lutierii de care ai atâta nevoie pentru reglaje şi setări ale instrumentului. De la magazinele care ar trebui să vândă pe lângă instrumente chinezeşti sau coreene, căci şi aici piaţa s-a prăbuşit zgomotos, măcar accesoriile atât de necesare, toată lumea...se descurcă şi aici cum poate...

Cei mai dibaci se urcă în maşini şi tropăie asemeni ţiganilor dornici de merţane prin Germania, cei mai leneşi sună rudele "de prin State" şi pe lângă aloe şi cafea îşi completează pachetele cu corzi, case-uri şi procesoare pe care apoi le bijniţăresc prin internet...iar marea majoritate pleacă capul smerit către defunctul magazin de pe Calea Victoriei de unde cumpără cele trebuincioase la preţuri astronomice că: "Deeh dom'le asta e...criza, piaţa mică şi bani puţini"

De şcoli de muzică, profesori de instrument capabili să formeze instrumentişti precum cei din Ungaria sau Polonia măcar, de şcoli de jazz, blues sau rock...ce să mai vorbim...Copiii ce vin către cursul de chitară pe care îl suţinem sunt complet incapabili să solfegieze măcar: "În pădurea cu alune aveau casă trei pitici..." darămite să simtă, să guste sau să se bucure de treaba asta fascinantă care se cheamă muzica...

Greu, încă foarte greu şi nu ai ce să faci...Construieşti de la zero şi aici ca şi în teatru, dans, pictură, fotografie...construieşti de nebun în atelierul tău, cu gândul la ce a existat în anii '70-80, la oamenii frumoşi şi pasionaţi, la vremurile când măcar în curtea şcolii sub nuc,  se strângeau tinerii şi cântau la chitare... 

Fotografie de Andreea Gruioniu.

La noi, ăştia greu de 'nţeles.

La independenţi e simplu. Dacă vrei...

Laşi sarmaua şi vrăjeala dâmboviţeană, iei o cameră, un aparat foto şi un hanorac şi mai descoperi o vale faină, o mănăstire uitată, o lume...şi îţi faci treaba. Dacă ştii...

Mai un interviu, mai o preumblare prin pădurea tăcută, câteva cadre cu cascada şi castelele ciocoilor goale şi pline de tristeţe, mai un gând pe un carneţel ce îţi va folosi ca ghid atunci când vei îmbina totul într-un întreg, visând frumos la ziua în care manajieru' cultural sătul de ciordeală şi parandărături se va naşte şi va spune: Da dom' le !

Dar ziua aia e departe tare! Şi atunci zâmbeşti cu gura până la urechi, schimbându-ţi ciorapii uzi de găurile de prin bocanci...

Fotografie de Cătălin Stelian 

Noi nu avem doctorate.

"Noi nu avem doctorate. Noi ne-am dat numai licenţa..." un interviu pe care am avut şansa să îl descopăr cu ajutorul doamnei Elena Manoliu. O poveste despre viaţă, emoţionantă şi plină de învăţăminte care m-a bucurat tare.

Vă las plăcerea de a savura aici o lecţie superbă predată de doi maeştrii atâtor surzi, corijenţi la viaţă. Ileana şi Romulus Vulpescu cei pe care îi ştiaţi până acum doar prin cărţile lor, mărturisesc câte ceva despre ce înseamnă a fi Artist român.

Portret Părintele Iustin Pârvu.

Un film care poate ar merita să fie văzut...

Noi l-am făcut cu multă dragoste, bucurându-ne de întâlnirea cu Părintele şi omul Iustin Pârvu în anul 2009.

A murit Ion Vova.

Crescut la şcoala marilor actori, maestrul Ion Vova a urmat cursurile Conservatorului Regal de Muzică şi Artă, avându-l printre colegi de an pe Radu Beligan. A lucrat cu Birlic, Gărdescu, Beligan, Ion Lucian, Giugaru, Tomazian, Ion Manu, Mircea Crişan, Dem Rădulescu, Carmen Stănescu, pentru a enumera numai câţiva din marii actori de a căror prietenie s-a bucurat.

Profesionistul de al cărui nume se leagă celebra emisiune "Unda veselă" intrată în emisie odată cu anul 1928 sau cuplul "Stroe şi Vasilache" creat în 1932, omul care te întâmpina la ora 7.00 dimineaţa în uşa studiourilor Radio România zâmbind elegant fie că erai celebru sau biet actor tânăr dornic de a învăţa, cu m-am pomenit şi eu odinioară în studiourile din strada General Berthelot, ne părăseşte lăsând în urmă o poveste despre dragostea de teatru şi actori, ce nu va mai putea fi creeată niciodată. Dumnezeu să îl odihnească.

IN MEMORIAM

ION VOVA

1917 Berlin - 2011 Bucureşti

Mulţam Ovidiu!

Pentru Victor

Curând.

Timpul nu stă în loc. Aleargă grăbit şi ia cu el ultima ta suflare. Dacă ea există şi numai de o poţi dărui. Timpul nu îţi aparţine şi nu îţi dă socoteală. Alergă grăbit şi ia cu el gândurile, prietenii şi viforul oboselii şi neputinţelor tale.

Strângem din nou rândurile cu cei rămaşi şi cu cei ce vin şi vom porni din nou la drum. Cale este de străbătut şi muncă cât cuprinde. Doar să vrei. Şi când ai să vrei, se va găsi o cale.

Alături de Ilie Stoian şi Cristina Cîrcei voi urca din nou pe scenă. Muzică şi poezie în limba franceză, un spectacol unic în peisajul românesc, ce va aduce pe scenă poezie de Jacques Prevert, Alfred de Musset, Charles Baudelaire, Francois Villon, Jean Cocteau, Victor Hugo într-o minunată împletire cu chansonette din repertoriul lui Gilbert Becaud, Georges Moustaki, Joe Dassin, Guy Beard.

Un nou spectacol independent şi itinerant cu care am intrat deja în repetiţii generale cu bucuria şi credinţa că vom scoate un lucru bun. Pentru mine o provocare serioasă într-o continuitate necesară împotriva lui "nu se poate", "nu merită" şi altor încăpăţânări de a sta pe loc şi de a îţi uita menirea.

Timpul nu îţi aparţine şi nu îţi dă socoteală. Alergă grăbit şi ia cu el gândurile, prietenii şi viforul oboselii şi neputinţelor tale..."aproape ca la Paris", curând...

Botezul Domnului.

"Se află în mijlocul vostru Acela pe voi care nu-l ştiţi"

Hristos se afundă în Iordan şi Duhul pogoară peste ape. A tre­buit să se scufunde Fiul în firea omenească şi prin ea în apa, pen­tru ca noi, scufundându-ne în apă, să ne înălţăm spre viaţa Sa dumnezeiască. În Cuvân­tul întrupat, apa şi Duhul se unesc din nou.

"Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le  în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului"

Cursuri de chitară.

Cursuri de Chitară:

Teorie şi practică începători şi avansaţi.

Durata: 1 h.

Recomandăm 2 şedinţe pe săptămână.

Se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 7 şi 40 ani.

Materia predată este folk, country, blues pentru chitara acustică şi rock pentru chitară electrică (numai pentru cei avansaţi).

Info: 0722.414.972 / victorvurtejanu@gmail.com

Măcar odată.

Exista acolo parcă doar pentru noi. Am fost privilegiat să fiu unul dintre cei care au putut exista aproape de el. Cei mai mulţi îl ocoleau sau nu îl obsevau datorită camuflajului natural parcă anume adaptat doar scormonitorilor...

După satul Vama Veche ajunge-ai în poligonul de tragere al Marinei Militare. De acolo până în vechea frontieră, era suficent să te aşezi şi să aştepţi. Dacă nu parcuge-ai etapa asta obigatorie oarecum şi porneai ca bizonul să începi camparea, sigur ratai totul. Pentru că în definitiv locul era o simplă pustietate în vecinătatea mării, frumuseţea şi specialul era creeat de oamenii ce îl căutau an de an.

Ne strângeam cu urma de clujeni din fosta tabară dsitrusă a Vămii, apăreau braşovenii pe motoare conduşi de Zoli, timişorenii cu Naghy (Dumnezeu să îl ierte), noi cei câţiva bucureşteni cu Iulian (Dumnezeu să îl ierte şi pe el), Gabriela, Bogdan, ziariştii cu copiii şi în rest o mică ceata de olteni de prin Craiova, Slatina şi cam atât. Ritualul era simplu şi nelipsit:

Întâi prima baie şi apoi cu o berică în faţă să ne povestim. Când toate erau la locul lor şi soarele abia mijea dinspre 2 Mai, ne puteam pune pe treaba. Aici era un dichis întreg...ardelenii parcă vorbiţi scoteau topoarele şi întâi tăiau bradul să construim masa. Bizar era ca masa se construia doar când apăream eu...fără apropo-uri cică, dar acolo ne strângeam la foc, chitare şi poveşti... Apoi băncuţele, umbrarele şi sfârşit corturile şi maşinile. Păstram afară doar gioarsa mea de Renalut 18, în care încăpeam toţi când evadam către Adamclisi sau Hagieni după cele trebuincioase. Apoi vreo 4 ore săpam gheţaria şi munceam la duşuri şi "dependinţe". Nu o să mă apuc în nici un caz să mai depăn poveşti despre traiul nostru, despre planurile pe care le făcem înainte de '89....şi după şi nici un caz nu vreau să devin melancolic. Cei care nu au fugit acum  sunt morţi, iar de cei care poate mai sunt în viaţă nu mai ştiu nimic de peste 15 ani.

Au rămas câteva fotografii, unele cântece, şi multe planuri şi poveşti frumoase. Fetele au crescut, au născut copii sănătoşi şi acum sunt "biznizmene". De băieţi nu mai ştiu decât despre cei care au murit. Mai trec uneori strecurându-mă cu greu printre vilele de prost gust care s-au ridicat pe acolo şi odată ajuns pe mal, închid ochii şi ascult vântul. Îmi imaginez ce drumuri faine făcem înot către epavă, cum le făceam poze soldaţiilor de la paza frontierei şi ei ne răsplăteau cu Dunhill şi porumb bun de fiert, de cum pescuiam pentru alţii după imbatabila metoda a lui Naghy...ei..despre cârciuma  "Măgarul tăvălit" unde se bea berea cu borcanul şi despre bătrânelul din 2 Mai care ne vindea garizi prăjiţi care ne săturau după ce îi mâncam ca pe semniţele prăjite...despre cum aduceam pâinie cu rablamentul meu de maşină şi o dădeam turiştilor miraţi care apoi ne invitau la ei. Ce afaceri ieşeau mai ieşeau...cu Bogdan de copiase un model de geantă foto şi coseau gagicile la maşini să scoatem pe piaţa...despre espadrilele lui Iulian cu care am umplut Bucureştiul de înebuniseră toţi să cumpere şi noi le dădeam termene din vară şi se încălţau cu ele în iarnă...şi câte şi mai câte...

Locul ală nu mai există şi e ok aşa. Încep să înţeleg câte ceva despre cum şi când, despre ce şi cât fără să devin neapărat melancolic. Cei care ne-au auzit s-au ne-au văzut, pot înţelege câte ceva. Despre restul numai de bine şi sper să li se întâmple măcar odată...

Ce grozăvie taică.

În linştea ce m-a înconjurat, meditând împreună cu sănătatea mea din ce în ce mai şubredă după toate cele şi în lipsa focului ce ar trozni în vatră dar pe care îl pot recompune fără mare greutate cu mintea şi sufletul copilului ce privea ore în şir dansul limbilor de foc spre disperarea bunicii care se temea că ud cearceafurile noaptea, îmi acord puţin răgaz şi mie.

Mă frământă serios de mult dar acum devine acut, un sentiment. Conducând în noapte, pornesc radioul şi ascult cum licheaua simte nevoia să devină onorabilă. Dacă nu ea...măcar odrasla. Sunt atât de nemernici încât îşi aruncă copiii în faţă încercând disperaţi să îşi spele obrazul. Dar...sper să mai pot povesti despre asta mai punctual. Nu simt deloc ură şi nici nu sunt pornit cu gânduri rele spre nici o fiinţă umană. Am fost educat, greu, dar am fost educat să iubesc. De aici multe din "eşecurile" pe care cei care îmi analizează atent dar inutil viaţa, nu le pot înţelege. De aici şi mirarea şi sentimentele contradictorii ce mă însoţesc.

O experienţă minunată am avut din momentul în care am părăsit platourile OTV. Mi-au blocat telefonul cu s.m.s.-uri şi apeluri despre care chiar ar trebui să povestesc. Telefonul sună în continuare cu o plăcere nebună. După înjuraturi crunte...şi am auzit câteva ca taximetrist la Gara de Nord patru ani cât am lucrat ca să pot supravieţuii, acum după o săptămână...am început să avem dialog :). Ba chiar simt unde de regret în vocea celor trei, ce stoic mă apelează de pe acelaşi număr la intervale precise. Să vezi şi altă minune...vodafonu' îmi dă bonus pentru minutele receptate în sistem...Îmi e milă, da, chiar îmi este milă de băieţii aia de şi-au petrecut sărbătorile notând discuţiile dintre noi. Pe lângă hilar trebuie că au rămas uşor miraţi de răsturnarea situaţiei...:)

Zice că anul Iepurelui şi că cei mai prigoniţi sunt...peştii. Cu o ditamai lună neagră şi multă moarte în jur. Dar tot ei zic că doar o ducem, nu o traversăm. De aici în maximum patru ani vine şi pe uliţa noastră, adică taman bine că la 45-46 ieşim din copilărie şi putem să lăsăm lucrurile în ordine. Care ordine, fiecare cât a putut păstra...

Ce vroiam să zic în toată post-revelionada pe care am suportat-o păpând antibiotice şi scuipându-mi conştiincios plămânii prin diverse locaţii, este că poveste mai avem şi spre disperarea unora va deveni din ce în ce mai interesantă. Nu neapărat mai frumoasă şi mai umană dar plină, plină şi gata să dea pe afară.

Păi cum de ce ? Gata criza !!! Gata traiul naşpet al românaşului !!! Am căpătat iar "un cadou" şi apoi iete numai ce fu' la Mall-uri, la artificii şi la plimbările pe la occidentalii isteţi, de sărbători, ale crizaţiilor. După ce au rupt magazinu' şi-au reîntregit echipa mai "de un Crăciun", mai "de un revelion" pe la prietenii "de afară"..."că săracii aşa singuri sunt...şi aşa dor le era de noi..." Până de Paşti, când farsa continuă de unde a rămas...

Acuma să vezi dileală pentru producătorii de ceaţă şi praf în ochi pentru noi idei cu destinaţia: păcălici. Nici politicu' nu prea mai guiţă după ce îşi fură în cap planoare umane la el acasă, iar asociaţiile "de revoluţionari" au tăcut brusc după ce şi-au încasat primele de joc şi în iarna asta. Rezistă doar mitul lui "afară e mai tare oricum" şi ală până în primăvară când dă colţul ierbii şi încep iar italienii şi spaniolii să ne prăjească fără intenţii rasiale dar cu benzină fără plumb...

Dispariţia unui om remarcabil precum dirijorul Marin Constantin, maestrul ce a creeat un produs cultural imbatabil este umbrită de revenirea bruscă şi ultra televizată a cârcotaşului/skior de Austria... He, he...! Acu' să vezi vorba popii' ce stă cu mănăstirea goală de oameni şi plină de maşini bengoase..."ce grozăvie vine taică, ce grozăvie vine..."

În loc de S.M.S.

Sorcova, vesela,

Să trăiţi, să-mbătrâniţi,

Ca un măr, ca un păr,

Ca un fir de trandafir,

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata,

Tare ca fierul,

Iute ca oţelul.

La anul şi la mulţi ani!