Cinci minute domnilor!

Clipele dinainte îl ţintuiau prizioner. Pe scaunul din faţa mesei de machiaj zăcea răpus un altul, niciodată el. Chipul ce îl privea din oglindă, rece şi de prea departe  îi mai amintea din când în când de câmpia galbenă plină de maci roşii. Toţi vorbeau de bani şi de neputinţe iar el aştepta tăcut cârceii ce-i vor muşca din palmele obosite.

Larma din jur creştea cu fiecare clipă. Freamătul publicului ce trece prin toţi pereţii şi cheamă, acum părea istovitoare. Prea multe clipe dăruite clapelor alea albe de sidef, prea mult chin pentru ce va ieşi. "Cinci minute !!!" bubuie difuzorul de pe perete iar pozele din colţul oglinzii mânjite cu var şi cu ani, tremură încet. "Cinci minute domnilor şi doamnelor !!!" Şi...?...vor da iar drumul la maimuţă...

Maimuţele ordonate şi cuminţi, melcii şi toată grădina zoologică, câtă a mai rămas, vor porni parada. În cinci minute pentru doar o oră, spre încântarea generală...Uite holul lung plin de dresori bătrâni şi versaţi, maimuţele ce aşteaptă ordonat, totul este pregătit şi totuşi el nu îşi poate lua gândul de la clapele lungi şi albe ce aşteptă cuminţi să îl strivească.

Pianistul va cânta, maimuţele vor dansa iar directorul satisfăcut îşi va încasa onorariul său de fost dresor ratat. "Pe vremuri existau elefanţii care salvau totul" mârâie bătrânii îngrijitori ce adună acum tot bălegarul doar într-un făraş. "Să vezi atunci ce înseamnă muncă...!"

Dar el gândea doar la clapele lui albe, de sidef, ce îl aşteptau cuminţi închise în cutia neagră scrisă cu litere aurii. Nimic din freamătul ce creştea nu îl mai putea face să zâmbească. Cânta-se cândva pentru el şi acum...

Muzica maestre !