4 feb. 2011

Eu cu cine votez?


Zoe, Nenea Iancu, Ghiţă Pristanda, Rică Venturiano, domnul Goe...cum şi când să-l mai şi sărbătorim pe ilustrul lor creator, de vreme ce ne bălăcim în cruntele lui adevăruri de dimineaţa până seara ?

Că şi teatrul, pardon TEATRUUUL, cum le place televizioniştilor să rostească, breasla asta uitată şi ponegrită sărmana...cât a mai rămas din ea şi din ideea de teatru, acel teatru ce te aştepta cu întâlniri remarcabile, cu emoţii ce te copleşeau şi te făceau să uiţi, să ierţi, să cauţi, să lupţi, şi el sărmanul sufocat de uriaşa masă de ciubucari, astăzi îl uită.

Că ministerele, comisiile, comitetele şi hoarda de funcţionăraşi ce nu uită niciodată - ferească sfântul - să îşi încaseze salariul, l-au uitat, abandonat la stadiul de statuie în buricul târgului şi...atât, o ştiu de mult. Văd şi revăd ca şi tine asta în fiecare an.

Cine, cui...? să îi mai pese de poliţistul ce fură steagurile, de nevasta prefectului ce "pentru enteresele partidului"  sare dintr-un pat în altul, toţi într-o superbă împăcare generală  în piaţa publică, pe mormântul unei ţări strivite de corupţie şi de jigodenia cvasigenerală.

Cui să îi mai pese ??? Celor 800 de absolvenţi de teatru din fiecare an, care sunt incapabili să îşi alcătuiască un repertoriu sau să recite măcar...o poezie după 3 ani de studii universitare în arta dramatică, atestată, acreditată şi superparafată ???

Cui să-i pese ? Te gândeşti cumva la Universitatea de Stat ce îi poartă numele, studenţii şi profesorii către nicăieri ? Naivitate şi non-adaptabilitate la nou, aşa se cheamă! Acest superb nou "nou"...

Rămâne dintr-un colţ doar întrebarea lui nenea Iancu sireacul, ca un strigăt de aducere aminte ce încă nu poate fi depăşit: Eu cu cine votez ? La mulţi ani Ion Luca Cragiale şi da, e enervat că nu reuşim să ieşim din felul cum ne-ai zugrăvit...

Fotografie realizată de L. Muntean şi preluată de aici

3 comentarii:

  1. ..frumos scris ...!

    ..noi traim in eternul anotimp descris atit de bine de I.L.Caragiale ...!

    RăspundețiȘtergere
  2. 800 de ciumpalaci termina actoria? tareee... pe an... natie dasteapta dom'le. Si eo la fotografi care este am elevi care iau acu deploma si nu stiu nici ce e aia on sau of de la declansator... e ceva cu natia asta... nivelul asta era de cineclubist la liceu... of... cand ii vad cum casca si eu le spun de estetica limbajului plastic imi vine sa emigrez...

    RăspundețiȘtergere
  3. @Francisc Vaida: Va multumesc domnule Vaida. Asa este inca nu ne putem desprinde de acest anotimp...

    @Fotografu: Cand mi-am dat demisia din UNATC, eram doar un biet preparator ce nu a vrut sa participe la acest macel de suflete. Oameni mintiti si inselati cu buna stiinta aruncati de-a valma intr-un tavalug din care le va fi imposibil sa mai iasa...Fabrici de someri, iluzii si depresii inutile pentru niste tineri ce ar putea deveni orice numai Artisti nu...

    RăspundețiȘtergere

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.