Ce grozăvie taică.

În linştea ce m-a înconjurat, meditând împreună cu sănătatea mea din ce în ce mai şubredă după toate cele şi în lipsa focului ce ar trozni în vatră dar pe care îl pot recompune fără mare greutate cu mintea şi sufletul copilului ce privea ore în şir dansul limbilor de foc spre disperarea bunicii care se temea că ud cearceafurile noaptea, îmi acord puţin răgaz şi mie.

Mă frământă serios de mult dar acum devine acut, un sentiment. Conducând în noapte, pornesc radioul şi ascult cum licheaua simte nevoia să devină onorabilă. Dacă nu ea...măcar odrasla. Sunt atât de nemernici încât îşi aruncă copiii în faţă încercând disperaţi să îşi spele obrazul. Dar...sper să mai pot povesti despre asta mai punctual. Nu simt deloc ură şi nici nu sunt pornit cu gânduri rele spre nici o fiinţă umană. Am fost educat, greu, dar am fost educat să iubesc. De aici multe din "eşecurile" pe care cei care îmi analizează atent dar inutil viaţa, nu le pot înţelege. De aici şi mirarea şi sentimentele contradictorii ce mă însoţesc.

O experienţă minunată am avut din momentul în care am părăsit platourile OTV. Mi-au blocat telefonul cu s.m.s.-uri şi apeluri despre care chiar ar trebui să povestesc. Telefonul sună în continuare cu o plăcere nebună. După înjuraturi crunte...şi am auzit câteva ca taximetrist la Gara de Nord patru ani cât am lucrat ca să pot supravieţuii, acum după o săptămână...am început să avem dialog :). Ba chiar simt unde de regret în vocea celor trei, ce stoic mă apelează de pe acelaşi număr la intervale precise. Să vezi şi altă minune...vodafonu' îmi dă bonus pentru minutele receptate în sistem...Îmi e milă, da, chiar îmi este milă de băieţii aia de şi-au petrecut sărbătorile notând discuţiile dintre noi. Pe lângă hilar trebuie că au rămas uşor miraţi de răsturnarea situaţiei...:)

Zice că anul Iepurelui şi că cei mai prigoniţi sunt...peştii. Cu o ditamai lună neagră şi multă moarte în jur. Dar tot ei zic că doar o ducem, nu o traversăm. De aici în maximum patru ani vine şi pe uliţa noastră, adică taman bine că la 45-46 ieşim din copilărie şi putem să lăsăm lucrurile în ordine. Care ordine, fiecare cât a putut păstra...

Ce vroiam să zic în toată post-revelionada pe care am suportat-o păpând antibiotice şi scuipându-mi conştiincios plămânii prin diverse locaţii, este că poveste mai avem şi spre disperarea unora va deveni din ce în ce mai interesantă. Nu neapărat mai frumoasă şi mai umană dar plină, plină şi gata să dea pe afară.

Păi cum de ce ? Gata criza !!! Gata traiul naşpet al românaşului !!! Am căpătat iar "un cadou" şi apoi iete numai ce fu' la Mall-uri, la artificii şi la plimbările pe la occidentalii isteţi, de sărbători, ale crizaţiilor. După ce au rupt magazinu' şi-au reîntregit echipa mai "de un Crăciun", mai "de un revelion" pe la prietenii "de afară"..."că săracii aşa singuri sunt...şi aşa dor le era de noi..." Până de Paşti, când farsa continuă de unde a rămas...

Acuma să vezi dileală pentru producătorii de ceaţă şi praf în ochi pentru noi idei cu destinaţia: păcălici. Nici politicu' nu prea mai guiţă după ce îşi fură în cap planoare umane la el acasă, iar asociaţiile "de revoluţionari" au tăcut brusc după ce şi-au încasat primele de joc şi în iarna asta. Rezistă doar mitul lui "afară e mai tare oricum" şi ală până în primăvară când dă colţul ierbii şi încep iar italienii şi spaniolii să ne prăjească fără intenţii rasiale dar cu benzină fără plumb...

Dispariţia unui om remarcabil precum dirijorul Marin Constantin, maestrul ce a creeat un produs cultural imbatabil este umbrită de revenirea bruscă şi ultra televizată a cârcotaşului/skior de Austria... He, he...! Acu' să vezi vorba popii' ce stă cu mănăstirea goală de oameni şi plină de maşini bengoase..."ce grozăvie vine taică, ce grozăvie vine..."