Dubla 1120 sau "Batrana Doamna". In spate se poate vedea o parte din celula de alarma si comanda de vanatoare.
Placa comemorativa instalata in fata supersonicului MIG 21 U-400, de familie, colegi si prieteni in memoria lui Doru, cazut tragic in anul 1989, cu cateva luni inainte de schimbarea regimului politic din Romania. 
L-am lasat sa vorbeasca si am continuat sa joc pentru ca simteam inca de pe atunci ca adevarul este altul. Stiam ca nu conteaza scena, actorul trebuie sa fie capabil sa joace si in varf de munte. El trebuie sa umple cu magia artei lui spatiul, nu numai pe cel al scenei – fie ea mare ori mica, ci si spatiul dintre el si spectator, iar la sfarsit trebuie sa-i patrunda in suflet celui ce-l priveste. 
Am stiut dintotdeauna ca legatura dintre actor si spectator este speciala. De aceea am ales scena, ca sa ma leg de oameni, sa le colind sufletele cu trairile mele cele mai adanci. Cand vibratia pe care o transmit se intoarce la mine ma simt ca un pocal plin de lumina dumnezeiasca. Stiu ca dupa ce va pleca din sala spectatorul se va duce acasa si se va privi in oglinda cu alti ochi decat pana atunci – cu ochii mei, ai actorului.
Din acel moment ideea ca lumea intreaga e o scena nu va mai fi o forma fara fond in mintea lui, iar spectatorul meu isi va suma constient rolul de actor pe scena vietii. 
Asa ca iubiti-i pe actori, dragii mei, ei va deschid portile lumii adevarate: lumea din voi!"
Timpul nu mai are rabdare. Nu ne mai lasa nici lacrimi si nici timp sa ne plangem mortii. Prin plecarea maestrului Dinica am pierdut poate pe cel mai romantic actor din generatie de aur a artei dramatice romanesti.Eu nu mai pot decat sa il plang de acum si sa va mai rog inca odata sa pretuiti Artistii cat inca respira si va pot darui arta lor.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace.
"Meseria asta a mea imi ocupa cel mai mult, imi place si fara ea nu ar avea niciun haz pentru mine tot ce se intampla"
Gheorghe Dinica
IN MEMORIAM
GHEORGHE DINICA
1934- 2009
Acestora le multumesc public si le raman pe veci recunoscator. Dumneavoastra celor care ne ati asteptat, ne-ati primit si ne-ati dat forta si curajul de a merge mai departe onorandu-ne cu dragoste, bucurie si aplauze de fiecare data cand ne-am intalnit, va doresc din toata ca bunul Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si pace. Singura posibilitate de a va face sa simtiti dragostea mea pentru dumneavoastra, este ca va vom aduce si in aceasta iarna:
CEATA lu' VURTEJANU
Credinta, Nadejde si Dragoste
Am tresarit. Nu mai eram singur. Parintele Toader, o parte din "CEATA", apoi cativa copilasi printre care se distingea o fetita ce avea sa cante si ea cu noi candva, ei si inca cativa pe care i-am uitat din pacate, au primit entuziasti propunerea de a urca impreuna dealul Mitropoliei si de a ne intalni cu unul dintre ultimii mari duhovnici ai ortodoxiei romanesti.Si-am reusit. Din pacate odata ajunsi am ramas la usa Palatului Patriarhal. Deoarece organizatorii evenimentelor ecumenice din Romania si nu numai ei, nu au nici o legatura cu aceasta meserie. In cocheta Aula Magna construita de arhitectul Simotta, si-au gasit locul doar V.I.P-urile Bisericii Ortoodoxe Romane si o parte din cunostiintele organizatorilor.
Noi nici macar nu am mai incercat sa intram deoarece era imoral. Este imoral sa lasi afara peste 1000 de tineri ce raspund chemarii tale A.S.C.O.R. si apoi sa le inchizi usa in nas si sa ii ameninti cu jandaramii, ce loiali pazesc astazi mai toate maimutele ajunse in copaci...
Ne-am asezat pe jos laolata cu ceilati tineri in ploaia ce incepuse sa ne puna la incercare. Si nimeni nu s-a miscat. Nimeni nu a fugit la adapost. Am ramasi tacuti si cuminti in ploaie, prezenti astfel la intalnire. Si ne-a auzit. Si ne-a simtit. Pentru ca avea acest dar. Si s-a oprit din predica pe care o incepuse si a rugat smerit sa fim primiti si noi alaturi de fruntasii BOR purtatori de cruci batute in diamante frumos stralucitoare. Si zambind s-a asezat pe scaun si a tacut.
Inauntru nu ne-au primit. Nu este inca loc suficent...Au scos doua difuzoare, au montat in graba o statie si asa am putut macar sa ascultam tot ceea ce omul Teofil a avut sa ne spuna. Pentru ca din momentul intreruperii s-a adresat "tinerilor ce cuminti stau in ploaie si asculta". Si vreme de peste 4 ore ne-am impartasit fiecare din izvorul de Credinta, Nadejde dar mai ales de Dragoste care a fost Părintele Arhimandrit Teofil Părăian.
Caci daca am inteles ceva in acesti ani grei, este sa ocrotesc si sa pretuiesc Lumina. Acest om lipsit de lumina ochilor, a daruit tuturor celor care au vrut si le-a fost dat sa il intalneasca, Dragoste si Nadejde. Inca odata am inteles atunci pe deal, ca indiferent de forta si maretia celor ce aplica o lege pentru ei si alta pentru turma, daca ai Credinta, vei intalni tot ceeea ce iti este de folos.
Si nu numai pentru asta am ai multumii Parintelui Teofil. Ajuns si in Manastirea Brancoveanu, citind, urcand muntii, ascultand valurile, muncind in fata publicului, singur cu mine si in gand cu Dumnezeu eu am inteles. Acum mai nimeni nu scoate un cuvant despre aceasta pierdere a noastra. Cativa apropiati, unii dintre preotii ce aplica cuvantul lui Dumnezeu, medicii din Cluj si o parte din vietuitorii Manastirii Sambata de la poalele Muntilor Fagarasi. In rest iar rutina crimelor, a mizeriei si a escrocilor ce ne conduc umplu din plin spatile media. Plecarea Parintelui nu a oprit tavalugul intunericului. Nu au fost trase salve de onoare, nu s-au facut slujbe si preotii nu au indemnat prin exemplu personal poporul sa ingenuncheze si pastreze un gand si pentru cel ce s-a rugat pentru noi.
Dar vom intelege mai tarziu ce am pierdut. Atunci cand deznadajduiti ne vom prezenta fiecare sa raspundem de faptele noastre. Cand vom cauta bucuria zilelor in care eram puternici si veseli si nu ne pasa de nimic. Caci multora dintre noi nu le mai pasa. Le sunt suficiente jugul si indobitocirea administrata constant, loial. Cunoasterea ii sperie si ii alunga. Caci Dumnezeu inseamna si cunoastere.
Dincolo de suferinţa pierderii unui parinte atat de drag sufletelor noastre, ne ramane speranta si bucuria de a fi fost contemporani cu un om al lui Dumnezeu, asa cum ii era si numele. Parintele bucuriei, dar al lui Dumnezeu, un propovaduitor al credintei lucratoare prin iubire, Parintele Arhimandrit Teofil a fost si ramane un reper luminos si sigur.
Vesnica lui pomenire!
IN MEMORIAM
Parintelui Arhimandrit
Teofil Părăian
1929 - 2009
"JAMPARALE" povestea unei chitari si a unui actor...
"JAMPARALE" - un album fotografic realizat de Calin Dumitrescu si Victor Vurtejanu o incercare temerara de a reaminti lumii ca fara Artisti, viata se transforma in ruine si gunoi...
Fara nici o legatura cu genul muzical dobrogean - albumul "JAMPARALE"- marcheaza intalnirea unor oameni ce stiu sa creeze povestesti frumoase si care fac aceasta de fiecare data cu placere, cu zambet si emotie, bucurosi de darurile pe care le pot impartasii lumii.
"JAMPARALE" - Fotografii realizate de Calin Dumitrescu cu sprijinul deosebit al editorului de imagine Sebastian Plamadeala si al producatorului Alexandru Munteanu .
Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi.
Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca.
Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi.
Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra.
Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au.
Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiti oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa.
Fotografie realizata de Radu Sovaiala
