Parintele bucuriei.

Am tresarit. Nu mai eram singur. Parintele Toader, o parte din "CEATA", apoi cativa copilasi printre care se distingea o fetita ce avea sa cante si ea cu noi candva, ei si inca cativa pe care i-am uitat din pacate, au primit entuziasti propunerea de a urca impreuna dealul Mitropoliei si de a ne intalni cu unul dintre ultimii mari duhovnici ai ortodoxiei romanesti.

Si-am reusit. Din pacate odata ajunsi am ramas la usa Palatului Patriarhal. Deoarece organizatorii evenimentelor ecumenice din Romania si nu numai ei, nu au nici o legatura cu aceasta meserie. In cocheta Aula Magna construita de arhitectul Simotta, si-au gasit locul doar V.I.P-urile Bisericii Ortoodoxe Romane si o parte din cunostiintele organizatorilor.

Noi nici macar nu am mai incercat sa intram deoarece era imoral. Este imoral sa lasi afara peste 1000 de tineri ce raspund chemarii tale A.S.C.O.R. si apoi sa le inchizi usa in nas si sa ii ameninti cu jandaramii, ce loiali pazesc astazi mai toate maimutele ajunse in copaci...

Ne-am asezat pe jos laolata cu ceilati tineri in ploaia ce incepuse sa ne puna la incercare. Si nimeni nu s-a miscat. Nimeni nu a fugit la adapost. Am ramasi tacuti si cuminti in ploaie, prezenti astfel la intalnire. Si ne-a auzit. Si ne-a simtit. Pentru ca avea acest dar. Si s-a oprit din predica pe care o incepuse si a rugat smerit sa fim primiti si noi alaturi de fruntasii BOR purtatori de cruci batute in diamante frumos stralucitoare. Si zambind s-a asezat pe scaun si a tacut.

Inauntru nu ne-au primit. Nu este inca loc suficent...Au scos doua difuzoare, au montat in graba o statie si asa am putut macar sa ascultam tot ceea ce omul Teofil a avut sa ne spuna. Pentru ca din momentul intreruperii s-a adresat "tinerilor ce cuminti stau in ploaie si asculta". Si vreme de peste 4 ore ne-am impartasit fiecare din izvorul de Credinta, Nadejde dar mai ales de Dragoste care a fost Părintele Arhimandrit Teofil Părăian.

Caci daca am inteles ceva in acesti ani grei, este sa ocrotesc si sa pretuiesc Lumina. Acest om lipsit de lumina ochilor, a daruit tuturor celor care au vrut si le-a fost dat sa il intalneasca, Dragoste si Nadejde. Inca odata am inteles atunci pe deal, ca indiferent de forta si maretia celor ce aplica o lege pentru ei si alta pentru turma, daca ai Credinta, vei intalni tot ceeea ce iti este de folos.

Si nu numai pentru asta am ai multumii Parintelui Teofil. Ajuns si in Manastirea Brancoveanu, citind, urcand muntii, ascultand valurile, muncind in fata publicului, singur cu mine si in gand cu Dumnezeu eu am inteles. Acum mai nimeni nu scoate un cuvant despre aceasta pierdere a noastra. Cativa apropiati, unii dintre preotii ce aplica cuvantul lui Dumnezeu, medicii din Cluj si o parte din vietuitorii Manastirii Sambata de la poalele Muntilor Fagarasi. In rest iar rutina crimelor, a mizeriei si a escrocilor ce ne conduc umplu din plin spatile media. Plecarea Parintelui nu a oprit tavalugul intunericului. Nu au fost trase salve de onoare, nu s-au facut slujbe si preotii nu au indemnat prin exemplu personal poporul sa ingenuncheze si pastreze un gand si pentru cel ce s-a rugat pentru noi.

Dar vom intelege mai tarziu ce am pierdut. Atunci cand deznadajduiti ne vom prezenta fiecare sa raspundem de faptele noastre. Cand vom cauta bucuria zilelor in care eram puternici si veseli si nu ne pasa de nimic. Caci multora dintre noi nu le mai pasa. Le sunt suficiente jugul si indobitocirea administrata constant, loial. Cunoasterea ii sperie si ii alunga. Caci Dumnezeu inseamna si cunoastere.

Dincolo de suferinţa pierderii unui parinte atat de drag sufletelor noastre, ne ramane speranta si bucuria de a fi fost contemporani cu un om al lui Dumnezeu, asa cum ii era si numele. Parintele bucuriei, dar al lui Dumnezeu, un propovaduitor al credintei lucratoare prin iubire, Parintele Arhimandrit Teofil a fost si ramane un reper luminos si sigur.

Vesnica lui pomenire!

IN MEMORIAM

Parintelui Arhimandrit

Teofil Părăian

1929 - 2009