duminică, 15 noiembrie 2009

Crezul unui actor.

"La inceput mi s-a intamplat sa joc pe scene mici sau chiar pe scene improvizate. Un cunoscut al meu imi tot spunea pe atunci „Te irosesti pe scena asta…nu are decoruri potrivite si e prea mica, e ca o cutie de chibrituri. E ridicol sa joci pe o astfel de scena!”

L-am lasat sa vorbeasca si am continuat sa joc pentru ca simteam inca de pe atunci ca adevarul este altul. Stiam ca nu conteaza scena, actorul trebuie sa fie capabil sa joace si in varf de munte. El trebuie sa umple cu magia artei lui spatiul, nu numai pe cel al scenei – fie ea mare ori mica, ci si spatiul dintre el si spectator, iar la sfarsit trebuie sa-i patrunda in suflet celui ce-l priveste.

Am stiut dintotdeauna ca legatura dintre actor si spectator este speciala. De aceea am ales scena, ca sa ma leg de oameni, sa le colind sufletele cu trairile mele cele mai adanci. Cand vibratia pe care o transmit se intoarce la mine ma simt ca un pocal plin de lumina dumnezeiasca. Stiu ca dupa ce va pleca din sala spectatorul se va duce acasa si se va privi in oglinda cu alti ochi decat pana atunci – cu ochii mei, ai actorului.

Din acel moment ideea ca lumea intreaga e o scena nu va mai fi o forma fara fond in mintea lui, iar spectatorul meu isi va suma constient rolul de actor pe scena vietii.

Asa ca iubiti-i pe actori, dragii mei, ei va deschid portile lumii adevarate: lumea din voi!"

Multumesc Adelaide Kratzmary (culegere text)
si
Calin Dumitrescu (foto)