Părintele Teofil Părăian

Teofil Părăian, nascut Ioan Părăian, s-a nascut in data de 3 martie 1929 in Toparcea judetul Sibiu. A fost un duhovnic ortodox roman.

Intre anii 1935 - 1940 a urmat cursurile scolii primare pentru nevazatori din Cluj.

Intre 1942 - 1943 cursurile la o şcoală pentru nevăzători din Timisoara.

Cursuri liceale la Timisoara - Liceu teoretic pentru vazatori 1943 – 1948.

Licentiat la Institutul Teologic din Sibiu, 1948 – 1953.

- 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambăta de Sus.

- 15 august 1953 este tuns in monahism, primind numele de Teofil.

- 15 august 1960 este hirotonit diacon.

- 13 mai 1983 este hirotonit preot.

- 8 septembrie 1988 este hirotesit arhimandrit.

Autor si coautor a peste 40 de carti - http://ro.wikipedia.org/wiki/Teofil_P%C4%83r%C4%83ian

Conferentiar de exceptie, după 1990 sustine sute de conferinte cu teme religioase in peste 80 de localitaţi din toata tara si in Europa Occidentala.

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN:

Nu poti ajuta pe cineva daca nu se lasa el ajutat. Nu poti schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu daca si omul e deschis, insa nici Dumnezeu nu schimba pe cineva cu forta, cu atat mai putin un om. Sfatul ar fi ca oamenii sa se lase indrumati, ajutati, sa doreasca sa se "depaseasca si sa se daruiasca", sa se incadreze in randuiala Bisericii, sa fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu duhovnicii lor.

„Fiecare din noi dorim sa fim tot mai buni ca sa ne asemanam cu Bunul Dumnezeu. Realizarea cea mai inalta a fiintei omenesti este bunatatea; exista si alte valori pe care le poate urmari omul, dar de masura bunatatii nu-i nici una. Bunatatea ne apropie de Dumnezeu in vremelnicie si in vesnicie. Cu bunatatea ne ducem inaintea lui Dumnezeu si ne mentinem in legatura cu El. Trebuie sa fim oameni de care sa se bucure oamenii.

Numai daca ajungi la delicatete, la bunavointa, la îngaduinta, la iertare, la trecerea cu vederea, numai daca ajungi la bucurie si la inmultirea bucuriei, numai atunci esti pe calea celor buni.

Nu vom astepta de la altii ce nu putem da noi insine, nu vom astepta ca altii sa fie mai buni decat noi.

Un crestin trebuie sa fie un om al bucuriei, dar nu numai la clipe hotarate pentru bucurie, ci oricand, pentru ca el stie ca e in mainile lui Dumnezeu. Sa avem ganduri cu care ne putem prezenta oriunde si oricand. Sa nu fim nepasatori fata de binele omului de langă noi, sa nu uitam ca Dumnezeu l-a pus langa noi si pe noi langa el.

Sa ne adresam niste intrebari, mai ales la sfarsitul zilei: daca a fost cineva mai fericit ca ne-a intalnit in ziua care a trecut, daca isi aminteste cineva ca i-am vorbit cu bunatate, daca l-am salutat cu caldura pe omul pe care l-am intalnit, daca nu cumva am fost egoisti, daca am ajutat pe cineva din cei care au avut nevoie de ajutorul nostru (nu neaparat dacă am dat ceva, dar daca am ajutat pe cineva sa faca mai usor ceea ce avea de facut), daca l-am incurajat pe cel care avea nevoie de o incurajare, dacă am facut ceva folositor, daca am lasat in urma ganduri bune sau suparare, daca Dumnezeu – privind la felul cum ne-am dus viata in ziua de astazi – va zice ca meritam si ziua de maine. Sa fim cu mai multa grija, ca omul de langa noi sa simta ca noi suntem langă el asa cum Dumnezeu e langă noi. Sa traim prin credinta. Iubirea aduce fericire.

Sa fim mai hotarati pentru bine: sa gasim timp pentru omul de langa noi, care asteapta ceva de la noi, sa ne angajam spre binele celor din jurul nostru, sa ne continuam viata în viata celor care pot invata ceva de la noi.

Sa dam importanta zilei in care traim, caci aceasta e in puterea noastra. Sa traim in asa fel ziua de azi incat sa fie desavarsita. Sa ne traim ziua in asa fel incat sa fim invredniciti ca ziua sa ne fie fara de pacat.

Sa se vada din viata noastra mai mult Dumnezeu, mai mult Hristos decat noi insine. La dragostea lui Dumnezeu nu putem raspunde decat cu dragostea noastra.

Un crestin adevarat nu trebuie sa aiba o iubire programata, dirijata, ci sa fie el insusi izvor de iubire.Dintre tot ce as putea face, „ce-as putea sa fac eu ca sa-I plac lui Dumnezeu?” (Avva Atonie, Pateric)

Cel ce se smereste va fi inaltat. Dar noi nu putem rabda o jignire, o trecere cu vederea, o marginalizare, o nepasare a cuiva pentru ca nu suntem tari. Pe un om care-i tare nu-l poate clinti cineva cu un cuvant de jignire, de asuprire, de defaimare chiar.

Trebuie sa urmarim sa fim cum vrea Dumnezeu sa fie cei ce sunt ai Lui: cu bunatate, cu intelegere, cu ingaduinta, cu iertare, cu iubire, cu rabdare. VA ROG SA FITI DELICAŢI. Un om delicat vede in altii ceea ce poarta el în suflet. Sa ne cercetam pe noi insine cat suntem de delicati, daca suntem crestini cu adevarat.

Lucrul cel mai important este sa-ti castigi o minte luminata cu dar de la Dumnezeu. Ce face cultura in viata unui om? Il ajuta prin aceea ca il slefuieste, îl sprijina, ii da o innobilare in lumea aceasta. Oamenii culti, in general, sunt si oameni cu asezare sufleteasca placuta. Te bucuri intotdeauna de un om cult, dar te bucuri si de ceilalti oameni. Cultura nu e totul, dar are si ea darul ei; noi ne mantuim prin credinta, nu ne mantuim prin cultura, dar ne ajuta si cultura.

Faptele il realizeaza pe om, dar si gandurile, si simtirile il realizeaza pe om dupa starea lui interioara; esentialul in om nu este atat ce face in afara, ci ceea ce realizeaza in interiorul sau. Pana nu te realizezi pe tine, in interior, ca o Biserică, poti sa faci toate Bisericile din lumea aceasta si tot putin ai facut. Faptul ca suntem laolalta nu este un lucru pe care l-am realizat noi, ci un lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu: Dumnezeu ne-a asezat unii langa altii. Dumnezeu ne priveste impreuna cu ceilalti.

Sa avem SMERENIA CINSTITOARE, care-l face pe omul de langa noi mai mare decat noi. Are smerenie cel ce nu se socoteste nici macar egal cu ceilalti, ci mai mic decat toti. Sa ne gandim mai mult la smerenia pe care n-o avem si pe care ar trebui sa o cautam.

Cel ce are iubire, acela are multe alte lucruri bune: bunatate, nemaniere, nepomenirea raului, cuviinta, indelunga rabdare. Pe toate acestea le avem daca avem iubire, iar daca nu avem iubire, nici pe acestea nu le avem. Iubirea trebuie sa fie o realitate, o putere lucratoare in viata fiecaruia dintre noi.

Orice lucru pe care il faci sa-l faci in asa fel ca si cand ar fi ultimul lucru pe care-l mai poti face si singurul lucru prin care te mantuiesti.

Hristos ne iarta de cate ori iertam si noi, de cate ori ne facem vrednici de iertarea Lui – parasind pacatul.

Iubirea este dorinta de a odihni pe omul de langa tine, de a interveni pentru binele omului pe care Dumnezeu l-a pus langă tine si pe tine te-a pus langa el.

A fi mai bun inseamna a aduce Imparatia lui Dumnezeu in mijlocul nostru. Sa fim cinstitori de oameni. In privinta poruncii iubirii, trebuie sa-l iubim pe aproapele ca pe noi insine; dar in privinta cinstirii ni se cere mai mult: sa-l socotesti pe omul de langa tine mai vrednic de cinste decat esti tu insuti.

Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pană in veac !».

Multumesc pentru ajutorul acordat realizarii acestui articol doamnei Luminita Berariu si doamnei Petruta Maniut.