joi, 12 noiembrie 2009

Dezamagiri.

Dupa o saptamana plina de intamplari grozave, dupa plecarea unor oameni adevarati si frumosi ce dispar pe vecie, dupa o sesiune de auditii si interviuri in care nu am gasit nimic...din ceea ce cautam.

Dupa ce am depasit dezamagirea ca dupa noua ani de munca, bucurii si impliniri alaturi de cei cu care am pornit proiectului CEATA lu' VURTEJANU si ma refer aici nu la mercenarii cu care am fost nevoit sa lucrez cate 3 sau uneori 6 luni pentru a nu abandona, pentru a nu face sa dispara acest proiect asteptat si sustinut de public. Nu! Acestia s-au retras mult mai decent decat oameni de la care eram tentat sa cred ca prin statul lor de...teologi, absolventi de Conservator sau Facultate de Muzica gen Spiru Haret, etc... au invatat ce inseamna macar un minim de cultura si educatie sau de dragoste crestina...

Dar cum "a renaste" presupune parametrii greu de atins, ultimii dintre colegii mei, Ender Aslan si Cristian Ciubotariu si ei membrii fondatori ai acestui proiect, alaturi de mine si de inca doi fosti colaboratori, au decis sa dispara cum bine spune romanul, precum magarul in ceata. Neavand nici o apasare vis-a-vis de acest proiect, nici morala, nici crestina, nici macar curajul bunului simt de a anunta ca doresc sa isi inceteaze activitatea in trupa, nemavorbind de legatura de prietenie dintre noi care se pare, a fost doar o alta naivitate de a mea si o apa de ploaie din partea lor. Le-ar fi ramas macar solutia de a da un semn fie chiar imbecil...telefonic de a incerca sa isi motiveze in vreun fel neputinta de a continua desi...ufff, ce declaratii, ce pupaturi si ce imbratisari stim sa producem la o adica...

Cei doi vor avea in continuare un loc in inima mea. Asa cum au avut tot timpul, inca din prima zi cand cu ochii mari, mirati, priveau la noua lume in care intrau, datorita talentului si a dorintei lor de a performa.

Eu nu pot uita nici bucuria si nici durerea lor. Din nici un moment. Poate va voi face partasi, cand va trece urgia si pe voi la ce a insemnat CEATA lu' VURTEJANU in acesti ani. Pentru ca am realizat tarziu. Multi dintre cei cu care am colaborat, abia cand au ramas singuri au inteles "unde" au fost si "ce" s-a intamplat cu ei.

Pentru ca mi-ati fost foarte, foarte dragi si pentru ca fara voi poate multe lucruri bune nu ar fi iesit asa, va multumesc pentru cat si cum ati facut. Pentru ca ati decis sa fugiti si sa va ascundeti si nu mi-ati permis sa o fac, va voi strange mana barbateste aici in mod public, indemnandu-va asa cum eu m-am purtat fata de voi si la bine si la greu, ca de rele ne-a ferit bunul Dumnezeu, ca atunci cand veti mai intalni lucruri frumoase sa stiti sa spuneti fata catre fata, cinstit sau de ce nu ?...crestineste si responsabil: Asta sunt, asta pot, asta nu pot...

Dar cum numai sub semnul durerii si al jertfei se va putea renaste, cum numai Crezand vei incepe intai sa lupti si apoi Daruind vei putea Dobandi si cum asta nu o poate face chiar orcine, eu sunt pregatit si gata de a porni din nou. Asa ca in speranta de a fi auzit de cei ce Cred cu adevarat, de cei ce pot si Nadajduiesc inca, in aceasta mare de neputinte, deznadejde si mazga sufleteasca generala, eu repet chemarea de la care am pornit candva!

Victor Vurtejanu cauta: