Ora 6 dimineata. Mai beau o gura de cafea calda din termos si privesc la ceas. Din negura noptii apar rand pe rand toti. Ne salutam dar ramanem tacuti. Suntem extrem de obositi. De la inceputul acestui proiect am avut multe de rezolvat si fiecare piedica trecuta nastea una noua.
Nu conteaza, se va lumina si vom incepe sa "tropaim". Motoarele pornesc si ultimele echipamente sunt incarcate. Pornim. Privesc tacut orasul gri si ma bucur ca il pot lasa sa doarma. Mi-am dorit mult sa fac acest film. Am gasit un partener dornic sa ma secondeze in productie, am constituit o echipa de filmare, am scris scenariul, apoi decupajul general si dupa multa munca acum sunt gata de drum.
Sorb fiecare borna ce alearga grabita pe geamul din dreapta al masinii. Asa trebuie sa inceapa acest film. Din noapte. Din noaptea asta in care bajbaim toti obositi si atarnati de o farama de speranta. Imi privesc echipa si nu pot sa nu surad. Curand or sa inceapa sa se dezmeticeasca. Numai sa rasara soarele si gata, vor cotcodaci entuziasti pret de peste 450 de kilometri asa ca nu am de ce sa ii tulbur cu nimic acum.
Din noapte trebuie sa inceapa filmul asta, da ! Ilustratie de toaca ca sa cheme ! Sunetul asta magic va fi singurul semn de speranta in toata noaptea asta de inceput...apoi... Sigur ca da !!! Rasaritul soarelui, insert reporter pe marginea soselei cotropite de masini luxoase...si playback cu... imi trebuie ceva sa rupa linistea.... si sunetul de toaca... si noaptea... of...!
Am deja in minte imaginea cu care va incepe genericul. E o fotografie de-a lui Dinu Lazar dintr-un set facut cu actorul Ion Marinescu. O combinatie de alb/negru cu culori virate, foarte, foarte buna. E un cadru in setul ala care ma tintuie ori de cate ori il privesc. Barbatul cu barba, imbracat in costum si cu pumnul mainii drepte strans si dus la gura... Asa, deci: Noapte, rasarit, fade cu montajul lui nenea Dinu in zoom, dar ce ilustratie sonora... ?
"- Bossu' ! Trebuie sa imi iau ceva din portbagaj ca am uitat la plecare..." Operatorul I.D. ma fixeaza chioras si imi sparge montajul... Dau a confirmare din cap, sperand ca imi reiau sirul dar...
" - Oprim putin te rog ? Abia ca ne reasezam un pic, ca la prici ! " il rog pe soferul nostru incercand un soi de gluma care nu prea imi iese...
" - Pai daca o sa oprim la fiecare suta de kilometrii ajungem maine si eu maine am servici, dar ma rog..." Se indura cu greu soferul... Baiat bun de altfel, garda personala printre altele, a nu stiu carui politician in voga.
Oprim si ma departez incet de masina in timp ce operatorul I.D. si asistentul A.T. incep sa scormoneasca printre echipamentele aranjate in portbagaj. Incepe sa se lumineze. Cuuum ? Ce am zis ? Incepe sa se lumineze ? Deci rasare soarele ! Gandurile incep sa imi curga in viteza si vorbesc singurel pe camp... Avem sosea... nu am reporter ! Dar am masini ! Ce fac ? Ce fac ? Pe cine intreb ? Eu trebuie sa raspund, nu am pe cine sa intreb...
Intre timp a doua masina din convoi ne-a ajuns si trage pe dreapta. Acolo este C.F. partener de productie impreuna cu unul dintre protagonistii filmului. Scriitorul Lucinescu, colegul de inchisoare al Parintelui Iustin Parvu.
" - Opriti tot !" Strig tare ca sa ma aud in primul rand eu, apoi incep sa arunc comenzi catre operator, asistent si soferul/garda de corp. Celorlalti le voi explica mai tarziu.
"- Plan general de pe stativ cu copacul ala singuratic, lavaliera la mine, eu devin "reporterul" nu mai tragem in alta parte, apoi prinzi rasaritul, o sa apara cam in 5 minute de acum, vezi ca s-a inrosit deja orizontul, ramai pe copac pana se ridica un pic si apoi panoramezi la mediu pe mine care vin catre camera. Incepi sa strangi pe venire pana la prim plan. Noteaza ! Pune siguranta pe caseta ! Incepem filmarea ! "
Asa incepea filmul nostru inchinat bravului luptator si iscusitului duhovnic din muntii Moldovei, Parintele Iustin Parvu. Am urcat pana in chilia sa la usa careia erau stransi zeci de oameni. Am trecut de paza ce il ocrotea, caci multi ii doreau sfatul dar sareau randul si atunci calugarii faceau front in jurul parintelui. I-am prins zambetul linistit cand m-a mangaiat pe fata cu blandete si am stiut atunci ca voi avea parte de o intalnire extraordinara.
Si asa a fost. La incheierea filmarilor, ne-a poftit la masa si ne-a sfatuit pe fiecare in parte, atent, rabdator si impacat. Desi ne dadea o sarcina teribila fiecaruia. Dar despre asta nu pot sa povestesc... Am facut cateva fotografii, ne-am imbratisat, ne-am privit pentru o secunda in ochi apoi ne-am despartit. Calugarii/garzi l-au introdus in chilie pe o usa ascunsa si noi ne-am indepartat...
Parintele Iustin a plecat la Domnul cu destinul implinit. A daruit fiecaruia dupa cat poate duce, cu blandete dar si cu fermitate. Sub zambetul ce rasarea din barba alba, lunga, simteam iertarea crestina pentru toti cei care il chinuisera si dupa temnita comunista. Caci precum marturisea parintele Iustin, adevarata durere a simtit-o dupa ce a iesit in lume...
In zecile de ore de montaj privindu-l si ascultand glasul domol, biruiam toate chinurile facerii. Ma imbarbata si ma sustinea in fiecare secunda...! Din interviul cu sfintia sa nu am taiat nici o secunda, cuvintele acelea trebuiau sa ajunga la oameni. In ritmul lor, in felul lor, asa cum au fost rostite in acea dimineata, pe o banca stramba din curtea manastirii Petru Voda pe care parintele Iustin asezat incomod, in frig, ne-a destainuit despre lupta si jertfa neamului romanesc !
Multumesc lui Dumnezeu pentru aceasta intalnire, pentru acest dar rar si il rog sa aseze sufletul robului sau Parintele Arhimandrit Iustin Parvu in Cetele Dreptilor alaturi de toti fratii sai de lupta si de jertfa.
Dumnezeu sa va odihneasca Parinte Iustin !
