luni, 29 iulie 2013

Conserva ta de suflet


Atunci cand ne apuca lehamitea fugim. Cautam sau inventam locuri desarte care sa ne primeasca sufletul impovarat. Desarte pentru ca nu trebuie sa ne afle, nu trebuie sa contina nimic aducator de emotie. Impersonale, emo-sterilizate acestea trebuie sa ne satisfaca doar cele cateva trei, patru dorinte de baza…
Odata gasite le umplem cu foarte mult eu si tinem mult spatiu gol gandit pentru nou, pentru vis, pentru rodul cautarilor…

Undeva intr-un ungher nevazut, poate un ram de ADN, poate un fir de jeg uitat printre degetele de la picioare isi face loc parsiv si paralizant si picatura letala de amintire care va ramane inactiva precum conserva de bulion uitata in frigider de pe vremea cand gateai pentru prieteni…

Si incepi sa te remodelezi. Cauti, pozezi, imp-le-men-tezi, copiezi ca un disperat forme fara fond, incepi sa te speli de stramosii prafuiti, te alinti cu briose la micul dejun si Chopin la lumina lumanarilor ce-ti insotesc masa din conserve si plastic pe care iti vei fi cheltuit bruma de agoniseala si iti minti somnul cu regasirea din zori a spatiului gol dar rece pe care iti promiti inca odata ca il vei umple cu visele tale…

Daca ai fi nebun ti-ai observa simturile, firele corpului sau… conserva de bulion uitata in frigider. Ai deschide incet usa ca sa nu o sperii si ai astepta un pic in intunericul rece… Dar nu, tu nu esti nebun…

Esti doar trist si singur…

Si atunci te pierzi. In fiecare zi, incet, te pierzi, neauzit si nevazut. Iar conserva ta de bulion danseaza in imensul patinoar al sufletului. Va veti intalni curand. Aici, departe, reciclarea a ajuns cuvant de ordine. Din aceasta reciclare se poate hrani speranta de fuga a celui ce nu stie sa isi traiasca lehamitea… Din reciclarea sufletelor care isi cer amintirile, prietenii, copilaria, trecutul sau gustul, se compune mirajul necesar reclamei luminoase ce te indeamna la fuga.

Serviciul de reciclare iti suna la usa si cu detectorul lor iti probeaza locul gol creat pentru vis.
-      “Aici miroase a emotie, deci reciclati omul !

Cunosti legea asa ca te supui sau…fugi…! Dar intre timp esti deja batran, povestesti tuturor ce te asculta din mila despre ce program aveai tu la munca, despre cafeluta bauta in cele 8 ore de facut nimic… despre pruncii tai sau primul nod de cravata de la mult prea largul costum al tatei imprumutat pentru ceai… Si batran fiind, recunosti…

-“Da, am o conserva de suflet domnilor ! Va rog sa ma iertati… stiu, am gresit, insa sunt batran si ma gandeam ca odata…”

Plansul copilului din tine sau urletul fiarei ce devora candva viata isi va primi acum cuminte numarul din randul celor ce au indraznit sa isi pastreze farama de suflet in marea, devastatoarea dar superba lor lehamite…