Act-actor-actorie (part. 1)

Respiratia accelereaza, pulsul o ia razna, auzi insa selectiv, vezi insa numai ce iti este necesar. Suprasarcina navaleste brusc peste tot organismul tau. Zilele si orele de pregatire la un actor antrenat actioneaza instantaneu si aplica protectii, controland, creand pas cu pas masura necesara.

Combustia interioara se desfasoara in parametrii greu de dus pentru un organism "civil", deloc deprins cu schimbarile bruste ale valorilor vitale de functionare. De aici "urmele" ce se impregneaza in intreg organismul. Profesorul meu Dem Radulescu ne intarea adeseori legatura aceasta "pavloviana", bazata pe un soi reflex dus aproape de nefiresc ce este traversata de actor inainte de momentul intrarii in scena.

Actorul limitat, superficial sau neinstruit ce si-a format doar un cadru stramt, sigur, spune el, de manifestare, pus in fata unei competitii reale care, vrei, nu vrei, distruge sablonul, schema construita in fata oglinzii, in momentele de suprasarcina actioneaza precum o gaina beata... Zgomotos pentru a-si elibera emotiile, nedozand nimic din acumularile repetitiilor, muncii cu sine insusi - atat de bine redata de Stanislavski - pierzand toata energia necesara startului, se prezinta in momentul inceperii actului artistic, stors ca o lamaie, haotic, pierdut precum naufragiatul in largul marii de singura bucata de lemn ce ii asigura un cat de mic coeficient de flotabilitate...

Suprasarcina produce uzura. Sapa fiecare fibra si rascoleste adanc fiinta la toate nivelurile sale de functionare. Dar constituindu-se ca o jertfa necesara, actioneaza atent in fiecare clipa, controland si mai ales calibrand starea generala, combustia interna necesara actului artistic inainte, in timpul si dupa consumarea acestuia.

Fara jertfa sa tainuita actorul ramane interpretul, uneori popular, lasat la voia sortii sau a unui public prea putin interesat de prefacerea artistica...