Se afișează postările cu eticheta Lichele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lichele. Afișați toate postările

7 mai 2016

D.I.T.L.


Vagauna asta, scara mizera a unui bloc in care traiesc oameni ca mine sau ca tine, acoperita de jeg, gratii si termopane turcesti este o institutie oficiala. Adica statul roman a decis ca aici sa fie reprezentat de cativa functionari si "amenajarea" sa poarte un nume si insemne oficiale. Se numeste pompos Directia Taxe si Impozite Sector 3. Prescurtat: D.I.T.L.

De ce pompos ?  

Guvernul, ministrul si primarul nu ar concepe o clipa sa isi care costumele de 3000-4000 de euro ca sa ii calce pragul. Aruncand niste cernala din stilouri elegante, cu penita de aur si atingere placuta, pe niste hartii curate si colorate (Hotararea nr.333/1999) cu insemne si nume frumoase, au decis ca aici este locul unde sa vina cetateanul si sa isi plateasca taxele. Si el, locul, trebuie sa arate si sa functioneze asa.
 
Un PVC spanzurat pe zid te indeamna sa faci asta on-line. Adica sa nu vii si sa cunosti frumosul loc, cumva si pentru ca ei stiu ce se intampla in spatele termopanelor flancate cu gratii. De unde stiu ? De la rudele angajate in stabiliment. Revenind, inscriptia oficiala cu stema si tot tacamul, mica si ascunsa, de rusine, nu are rolul de a te lamuri daca poti sa intri, esti "agreat", sau trebuie sa mai plimbi ursul pe afara... Au lasat doar o strunga. O trecere avizata cu siguranta de I.S.U., pe unde masele sa patrunda in tihna si confort in incaperea de 4 / 10 metri, menita sa le scurteze viata.
 
Asta daca reusesc sa intre. De ce ? Cadrul 1 (stg. spre dr.) daca mariti fotografia - click pe foto - veti observa ca nu ii este dat oricui sa intre. Si nu oricand. Adica vii cand vrei tu insa restul il face D.I.T.L. -ul.
 
Prin natura meseriei am avut ocazia sa il cunosc pe primar si pe ministru. Guvernul inca nu. Si nici nu imi doresc. Primarul si ministrul sunt oameni fini. Nu se manjesc, zambesc cand sunt inghesuiti si degajeaza elegant ca orice lichea scolita. Au zambetul exersat si dupa ce dau mana cu tine se sterg. Mascheaza asta prin intoarcerea capului si trecerea mainii prin par. Apoi isi scot batista...
 
Nu am intrat. Am avut un fel de acces de mandrie sau...in fine... Am ramas in fata strungii ca oaia neagra. Stearpa si obosita, oaia nu mai vrea sa intre la muls si ciobanii uita de ea. Se intampla...

In momente ca astea, cand eu ma uit la ei prin ochiul de sticla otoman si ei nu se uita la mine ca au uitat de mine, apar intrebarile firesti... de ce stau, de ce indur... ? De ce ? Ma intreb... Atarnat tot mai mult de lucruri proiectate sa ma induca in eroare imi raman putine posibilitati de a rezista. Si nu intru. Insa...

Directia, si a lor si a mea,
este stramba...
 
victor vurtejanu ©

24 nov. 2015

Parcul de Odihnă şi Cultură şi Sport şi Agrement


Intrară în parcul ce nu de mult fusese terminat şi pus la dispoziţia celor ce muncesc. 

-Iată! îi spuse el. Bănci! Înainte, băncile erau instrumente marşave ale burghezo-moşierimii. Noi am lichidat-o şi viaţa merge victorios înainte. Iată aici bănci pentru muncitorii din fabrici, pentru lucrătorii ogoarelor, pentru intelectualii progresişti, pentru truditorii slovelor, într-un cuvant, pentru toţi oamenii muncii! 

-Da!, spuse ea. Şi cît de măiestrit sunt lucrate! 
-Fireşte, răspunse el, şi în glasul său se putea citi mandria ca o părticică dintr-însul se afla în acele bănci. Să ne aşezăm. 

Luară loc pe una din mandrele bănci ale noului Parc de Odihnă şi Cultură şi Sport şi Agrement. El îi luă mîinile într-ale sale şi-i spuse: 

-Cât de frumoase sunt mâinile tale muncite. Nu ca ale aţâţătorilor la război! Pe acestea ar trebui să le cânte poeţii, să le slăvească artiştii şi pictorii progresişti! 

-Ce tot spui! 

Maini simple, ale unei tovăraşe ce nu-şi face decît datoria! 

-Nu!Cred că n-ai să mă înţelegi în mod eronat dacă în semn de aleasă preţuire ţi le voi săruta. 

Aşa făcu şi apoi o îmbrăţişă viguros, privind-o în ochii ei luminoşi. Dinspre Răsărit, soarele îşi revarsă razele. Oraşul trăia o viaţă nouă.

20 nov. 2015

Soferul si nevasta-sa


Ne urcasem cu totii in autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul sau,
Dar ne gandeam ca o sa aiba,
Era primavara,
Venea vara,
Se dezghetau drumurile,
Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat,
Se dezghetau drumurile,
Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cantasem de multa vreme...

Am intrat pe un fel de linie ferata,
Vecina cu drumul,
Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
Si dupa ce soferul a daramat
Cu lovituri de autobuz
Case si biserici,
Sate si orase,
Incepem sa coboram,
Viteza creste,

Nu mai e nimeni in autobuz,
Unii au murit,
Altii au fugit,
Altii ne-am uscat de foame si de sete,
Altii am inghetat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboara
Halucinand pe linia moarta 
De cale ferată,

Si numai ei doi,
Soferul si nevasta-sa,
In cabina blindata,
Se uita doar inainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc si unde se duc,
Si de ce tac toti pasagerii
Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
Cand excursia incepuse atat de frumos
Catre marele munte.

13 iun. 2015

Noi nu


Tinerii rid catre stelele reci -
Cine-si va pierde credinta-n izbinda
Pe-aceste mereu miscatoare poteci ?

Cine din noi va muri
inainte ca trupul sa-i moara ?
Cine-o sa-si lepede inima-n colb -
Insuportabil de mare povara ?

Ca un vant rau, ori ca o insulta
Intrebarea prin rinduri trecu.
- Asculta, asculta, asculta !
Noi, nu ! Niciodata ! 
Noi, nu !

spre aducere aminte a acelui "13-15"

Fotografie de Dinu Lazar
Versuri Nicolae Labis

31 mar. 2015

Directiva opiniei publice Nr 1/2015



Rand pe rand: Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Alexa, Mioara Velicu, Liliana Levinta, Gratiela Duban, Horia Moculescu, Leo Iorga, Aurelian Temisan, Bodo, Alexandru Conovaru, Gabriel Coveseanu-Cove, Andrei Duban, Mihai Plesu, Mihai Alexandru, Liviu Mihaiu, Gabriel Cotabita, Florin Siia, Drops, Claudiu Maier, Alex Cautis, George Andreescu-Gojira, Pata, Tudor Turcu si Victor Vurtejanu s-au reunit pentru a sustine mesajul transmis de:

piesa "Lasa-te de furat" 
muzica & aranjament: Mihai Alexandru
text: 1-Q Sapro 
performed by: 1-Q Sapro

12 mar. 2015

Nissan la intretaierea drumurilor


Sau un cadou nesperat...

Inca odata am inteles astazi ce inseamna vietuirea la o intretaiere de drumuri...

La marginea civilizatiei nu este deloc o forma de jignire adresata romanilor. Noi chiar asa traim, la margine. Traim in suburbia civilizatiei si nu pentru ca ne-a exilat aici cineva... Aici ne dorim cu ardoare sa traim, sa ne manifestam si o facem in toata plenitudinea fortei noastre creatoare. Nu ocolim nimic din ceea ce ne tine stransi, pe viata, in gri, in urat si in distrugere... Mila ca si admiratia apar numai sub forma unor like-uri impersonale pe retele de socializare... Iar astea numai daca exista un minim interes.

Dar asta o stim deja cu totii. Cand si cum vom scoate gunoiul afara si cum vom reincepe sa traim cu adevarat, ramane deocamdata doar o intrebare pe blogul unui actor cvasinecunoscut...

E martie, e primavara, soarele incepe sa ne dezmorteasca placut. De cateva zile am implinit o varsta serioasa, adica una de care incepi sa tii cont ! Nativii din zodia mea au fost daruiti cu pacostea unei premonitiei peste medie asa ca adulmecam fara graba sau preocupare deosebita noul eveniment. Care nu s-a lasat deloc asteptat...

Parcare de magazine si de firme straine, in plina zi. Deloc plina, flancata de camere video si agenti de paza la tot pasul, locuri marcate si reguli afisate, totul de forma si montat stralucit pentru prosti ca mine care naivi parcheaza masina 15 minute pentru a isi face cumparaturile...

Rezultatul este simplu. 
Masina nou-nouta, necesara, dorita, visata si cumparata la supra-pret din reprezentanta ca deh... ai vrut masina noua... nici 3000 de km la bord parcursi, zgariata agresiv si cu dorinta nebuna de a face rau prin toate straturile de lac si chit, pana la tabla !

Inutil de spus ca nici 3 rate nu am apucat sa platim la leasing, inutil de spus ca de acum incepe un balamuc dezastruos intre mine, compania de asigurari, service-ul firmei, compania de leasing si tot felul de domnisoare absolvente de facultate privata pe post de "consilier" care vor face tot ce le sta in putinta ca acest  moment sa marcheze cum se cuvine calitatea analizelor mele de sange de luna viitoare...

Iti multumesc frate drag pentru ca m-ai ajutat si astazi pentru ca inca odata sa inteleg diferentele ce ne separa ireconciliabil de cei care si-au facut curat, ordine, aruncand demult gunoiul care isi cere dreptul sau aici sau la orice intretaiere de drumuri trista si pustitoare...

9 ian. 2015

Pe pământul de cruci, numai om să nu fii


Cat de mult iubim distrugerea, haosul...

Suflete zdrobite, incapablile de dragoste...schingiuite tragic,ies tot mai des la iveala in acest nou Ev mediu confirmand pustiul ce ne asteapta rabdator... Ieri la noi, astazi la ei... 

Ei, noi...acelasi dans tragic in fata hienei insetate. Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat...

"Pe pământul de cruci, numai om să nu fii"

23 sept. 2014

Pe calea uitarii

Interesant...

Toate lichelele dupa ce au calcat tot si toate in picioare, dupa ce au distrus destine si speranta, la capatul drumului din toata "forta" si "inaltimea" lor, ajunsi in genunchi, decopertati de toate straturile care ii adaposteau, pe calea uitarii fara intoarcere, cu un ultim suflu si priviri ratacite, il invoca pe Dumnezeu...

16 sept. 2014

Exercitiu


Nici o societate nu doreste ca tu sa devii intelept ! Aceasta este impotriva "investitiei" oricarei societati. Daca oamenii ar fi intelepti nu ar mai putea fi exploatati. Daca sunt inteligenti nu mai pot fi subjugati. Nu mai pot fi fortati sa participe intr-o viata mecanica traind ca niste roboti. Se vor manifesta. Isi vor manifesta individualitatea. Vor fi permanent inconjurati de un spectru al rebeliunii. Vor dori sa traiasca in libertate. 

Libertatea vine odata cu intelepciunea, dar nici o societate nu doreste ca oamenii sa fie liberi! Societatile comuniste, societatile fasciste, societatile capitaliste, hinduse, musulmane, crestine

Nici o societate...

In momentul in care oamenii vor incepe sa-si foloseasca inteligenta, vor deveni periculosi. Periculosi pentru stabiliment. Periculosi pentru cei aflati la putere. Periculosi pentru cei care au. Periculosi pentru toate tipurile de oprimari, exploatari sau suprimari. Periculosi pentru biserica. Periculosi pentru stat. Periculosi pentru natiuni. 

De fapt, un om intelept este precum un foc, precum un leu. O flacara ! Nu-si va putea vinde viata. Nu-i va mai putea servi. 

Va prefera sa moara decat sa fie un sclav !


                                                                               Fotografie realizata de Dinu Lazar

18 iul. 2014

Sa ai grija de cel bun din tine


Odata inceputa nu ai cum sa o mai lasi din mana. Practic te cheama daca ai incerca sa ii scap farmecului si duiosiei cu care este scrisa...

"Sa ai grija de cel bun din tine - Amintiri" cartea scrisa de marele actor Valentin Uritescu aflat de multi ani intr-o nedreapta lupta pentru supravietuire, te va purta cu gingasie in fata omului Valentin Uritescu.

Vei descoperi rand pe rand satul "Vinerea", locul numit "Piatra Fetei", anii petrecuti in Balta Brailei dar si intalnirea cu lichelele ce paraziteaza longeviv viata unui actor...

Scrisa doar cu deget pe masina de scris dar cu mult suflet si o sinceritate ce te va uimi aceasta a doua carte daruita lumii de un maestru al Artei Spectacolului, te va apropia, fie si cu un pas, de autentic, valoare si credinta !

"Tot ce n-am putut cuprinde până acum, întâmplări şi poveşti din viaţa mea, le veţi găsi spuse, cu sinceritate totală, în cele două volume de memorii pe care le pregătesc. Şi destule n-au să fie prea roz, ba altele dure şi grele, pe care puţini oameni le pot aşterne pe hârtie. Cum altfel voi putea ajuta şi pe alţii să lupte aşa cum am făcut eu pentru a le învinge? Toate suferinţele şi bucuriile vieţii mele vor fi acolo, în aceste volume ce sper să apară chiar dacă moşii şi strămoşii mei - ţărani mari! - se vor întoarce acolo, în groapă. M-am pricopsit cu neruşinarea asta de a spune tot. Da, sunt un histrion nenorocit, în urma căruia poţi scuipa sau te poţi mira cum de-l mai poate îndura bunul Dumnezeu."

Valentin Uritescu

13 iul. 2014

Bobu

A murit E.B. mana dreapta a lui C. Nu le voi scrie numele. Ar insemna sa ii pomenesc si nu vreau.

Cuvantul inseamna viata. Iar viata celor de teapa procurorului E.B. sunt erori si traume pentru semenii lor. Omul cel mai asigniat fostului regim ce ne-a potcovit cu aceasta democratie unica, trebuia sa plece singur, smerit si regretandu-si nemerniciile.

Media il pomeneste in necroloage reluate la intervale egale cu pulsatia chinuitilor din puscariile create de teroarea de la rasarit...

Nimic despre ei...

Si nu pentru ca nu au voie. Nu din cauza unor represalii ulterioare, nu cenzura ii opreste, nici raitingul...

Pentru ca au uitat...

Pentru ei, Romania exista doar de la prima atestare a patricilor becalizati...

Sa le fie tarana usoara si bunul Dumnezeu sa le daruiasca pace acolo unde suflete celor ca E.B. si alti facatori de "viata noua" nu vor ajunge niciodata...

Amin!

12 iun. 2014

13 dintr-un iunie


Ca au mintit...
Ca au furat...
Ca fura...
Ca mint...

Dar pentru ca au intors frate impotriva fratelui, pentru ca si-au dorit sa nu ramana urma din jertfa parintilor si pentru ca si-au vandut sufletul vor plati...

Dumnezeu sa ne ierte... am pierdut Lumina


Fotografie realizata de Dinu Lazar

27 mai 2014

Profesorul meu de film, Mircea Diaconu.


Dom' profesor Diaconu era unul dintre "greii" pe care ii asteptam la clasa cu nerabdare ! Incepand cu anul doi de studiu in Arta Actorului am inceput sa studiem tehnica de film, in fine... cam din anul doi, undeva prin 1995, ne-a salutat in stilul neconformist acest urias actor !

Ii stiam cartile pe de rost, bijuteriile actoricesti de la Bulandra, de filme nu mai spun... Peste toate insa ma simteam legat de acest artist. Eram "consateni" in acelasi murdar si sterp sector 1 din orasul gri si resuseam sa il zaresc uneori fie pe acoperisul casei schimband tigla, fie la volanul micutului jeep militar kaki, decapotabil, cu care isi facea piata...samd, un om deschis, vesel si extrem de carismatic.

Si astfel eram extrem de bucuros cand am fost anuntati ca ne va fi profesor pana la absolvirea Universitatii. Speram sa am multe de invatat, de furat de la acest daruit actor, mai ales ca imediat ce am fost admis in scoala de teatru si film am realizat ca fara maestrii autentici, fara "intalniri de gradul III", este aproape imposibil sa pasesti dincolo de metode, programe si didactica prafuita... Ca in orice scoala din anii '90 nici UNATC nu reusea sa se desprinda de o anumita teoretizare excesiva a metodelor de predare. Cateva oaze de arta autentica, de maestrii care te inconjurau cu dragoste inca existau insa reversul, adica sa vorbim, si iar sa vorbim fara sa facem "pe bune" isi facea simtita prezenta.

Zambitor si solar, intr-o zi de primavara ne-a intampinat profesorul Mircea Diaconu in cabinetul de film. In fapt o sala goala... cateva scaune si ... cam atat... Ce stralucea acolo era doar actorul Mircea Diaconu caruia noi "clasa Dem Radulescu" ne prezentam acum timizi, fastaciti si teribil de stingheri...

Ne-a strans mana, ne-a zambit dand usor din cap la fiecare rostire de nume si incet ne-a decopertat desfiintand anii, experienta si maiestria ce ne desparteau... Imbracat in alb, cu o camasa cu maneca scurta peste care purta o vesta "foto", ne-a radiografiat patrunzand direct in inimile noastre plapande. Era urias ! Un urias bland, zambitor si cald. 

Apoi o buna perioada a disparut... Filma mult la N.C, era prins cu infiintarea Fundatiei Bucurestilor, se implica mult in administratia locala si... ne saluta la fel de vesel pe holurile scolii unde ne lasase pe mana asistentului G.P., proaspat absolvent de regie film. 

Eu m-am simtit parasit, vaduvit de ceea ce speram sa primesc de la dom' profesor. Dar eram doar un student si trebuia sa urmez o programa. Atat. Nimeni in mare parte in afara de o mana de profesori nu era dispus sa moseasca la nasterea noastra artistica. Si aceia erau in varsta si izolati de administratia deschisa doar catre ponturi si oportunitati.  Ne infrateam cu scolile de teatru si film de afara, aduceam studenti tot de afara pe burse platite, numele scolii ne era schimbat din "academie" in "universitate" iar batrana si insalubra cazarma a jandarmeriei ce ne adapostea ca sediu, intra incet dar temeinic pe calea dezastrului programat...

Il revedeam rar pe profesorul Diaconu si am inteles curand ca eram oarecum doar parteneri intr-un pact nestiut de noi dar de mare interes pentru cariera dansului. Caci curand dupa stabilizarea unei noi conduceri administrative garantata de rectorul Victor Rebengiuc, am pornit cu o galopanta isterie catre festivaluri, intalniri cu scolile de teatru si film "infratite" si cu celebrele de acum "workshop-uri" conduse de tipi exotici si de mare senzatie care veneau ne pocneau in cap cu metode care mai de care mai fantastice, isi incasau comisioanele si ne lasau in marea noastra penurie de productii artistice...

Era perioada cand se faceau trei sau patru filme intr-un an. In anii '70-'80 productia insuma doar din filme artistice cam 25-30 de filme pe an... La asta se adaugau scurt-metraje, documentare, filme "tehnice', filme studentesti, festivalul actorului de la Costinesti, numeroasele productii teatrale, televizune, teatrul de revista, turnee... eheeei si altele si altele in care actorii erau solicitati si gaseau un sens si o paine de mancat...!

Vara, domnul Diaconu ne indemna sa muncim la fundatia condusa de dansul si de sotie, imbracandu-ne in garderobele teatrelor de stat si punandu-ne sa defilam la pas pe Calea Victoriei acompaniati de fanfara militara si paraiturile fumigene venite din esapamentele catorva "automobile de epoca". Totul culmina cu spectacole gratuite sustinute de rapsozi populari acompaniati "la clape" in fata Hanului lui Manuc cu mici si bere in pahare de plastic si cu multa... enorm de prea multa voie buna. 

Nu m-am inrolat niciodata dar am fost curios si ma duceam sa fac fotografii si sa imi vad colegii, prafuiti, obositi si neplatiti, care sufereau in caldura si aglomeratia produsa "artistic" de fundatie...

Domnul Diaconu aparea impreuna cu primarul vremurilor pe scena inchiriata, ii multumea pentru sprijinul deosebit acordat, fanfara facea "pam-pam" si poporul in slapi si bermude aplauda fericit caci paranghelia continua pana in zori...

Si am inceput incet-incet sa observ, sa inregistrez si pe alocuri chiar sa inteleg. Eram intrigat de ceva. Acest "ceva" aparea obsesiv inconjurat de alte cateva gesturi. Trebuie spus ca nu am asteptat la nesfarsit ca filmele si activitatile domnului profesor sa se incheie si dansul sa apara la clasa si sa ne invete tehnica de film, miscari de aparat, cadraje, obiective, lumini, replica in microfon, post-sincron, travelling, relationare... samd, notiuni atat de necesare artificialelor productii autohtone. 

Nu am asteptat si am parcurs alaturi de alti maestrii, unii chiar indepartati din noul UNATC, pasii necesari dezvoltarii simturilor, masurii si al intesitatii antrenamentului specific artei actorului. Si astfel am reusit sa descopar cate ceva dincolo de zambet si usoara miscare a capului. Mai multe am simtit si patruns atunci cand domnul profesor Diaconu ne-a insotit intr-un scurt turneu in Budapesta unde am prezentat un spectacol de teatru scolii maghiare de teatru, proaspat infratita cu batrana noastra cazarma...

O fotografie pastrata peste ani ne surprinde intr-o pauza de repetitii, la o cafea cu profesorul nostru de film, vadit stingher alaturi de o parte din clasa de actorie Dem Radulescu si un student maghiar indragostit brusc de o studenta romanca. Eu stau in picioare si privesc catre profesorul meu. Zambetul disparuse si dincolo de plimbari nocturne pe strazile Budapestei, romante fredonate la un paharel si cateva incurajari aruncate peste umar, magia disparuse. Atunci am inteles ca sunt singur...

Si pentru asta am sa ii multumesc domnului Mircea Diaconu, actor de geniu !

Una din diplomele mele de absolvire poarta semnatura profesorului Mircea Diaconu. A fost singurul din toata comisia de examen pentru acordararea licentei de actor profesionist care ma intors pe toate fetele. Agresiv, dur, rece, cu un ochi de chirurg, a intrerupt si a rupt fara mila tot ceea ce pregatisem. A cerut sa revin in scena cu un alt moment, a cerut dreptul sau de a ma examina personal, a cerut sa dau replica unui coleg, sa improvizez, sa cant, sa dansez, sa rostesc la prima vedere, sa schimb cheia unui personaj, sa transpir si sa imi sterg zambetul de pe fata. 

La sfarsit ne-am privit in ochi, eu de pe scena micutului teatru Casandra, astazi o alta amintire, dansul din sala. Ne-am strans mana in tacere.

"- Daca domul Diaconu a terminat cu studentul Vurtejanu" putem declara sesiunea de examen inchisa si vom trece la notare" a rostit maestrul meu Dem Radulescu cu gingasia celui ce te-a condus la izvor...

Mai tarziu ne-am revazut...
Domnul Diaconu era director la teatrul de pe bulevard. Eu cautam de munca...

Ne-am intalnit intamplator... M-a recunoscut si a afisat zambetul cunoscut. Pometii se increteau la fel de cuceritor dar parul era alb complet. Vesta "foto" disparuse si batranul jeep militar fusese inlocuit de un ARO. O neliniste, un fel de "stat pe ace" a domnit in scurta intalnire. Nu am cerut nimic. Nu am scos nici macar C.V.-ul de care nu ma desparteam. Am zambit. Atat. Aveam zece ani de meserie grea in spate si stiam sa zambesc cuceritor. Dar aveam inca parul negru.

Am primit chiar un sfat in acesta ultima intanire cu fostul meu profesor de film si... viata. De atunci nu l-am mai intalnit. Uneori, pe la tv il zaream intre cei pe care ii injura... zambea.

"- Daca as avea varsta ta, eu m-as lasa de actorie si as face orice alceva !"

"Scaunul de panza al actorului" numele acestui spatiu in care ma manifest incepand cu anul 2008, este raspunsul si omagiul meu adus unui mare actor roman pe numele sau, Mircea Diaconu !

12 mai 2014

Femeia cu barba


Ia neamule minune nemaivazuta neamule !!! Da-te aproape neamule si priveste neamule!!!

Femeia cu barba neamule ! Da-te aproape neamule !

Dupa un lung turneu international vino neamule sa vezi femeia cu barba neamule....!!

Direct din balciurile europene primim cultura noua neamule...

18 apr. 2014

Pomenire



Vinerea Mare sau Vinerea Seaca cum ii se spune in batrani... Cerul plange si alege pe cei ce reusesc sa-i aduca slava Mantuitorului rastignit intre talhari...

Din ce in ce mai putini sunt cei care ajung cu sufletul in Biserica... Formalismul, grija de prea multe si ispte neinchipuite candva, lovesc mintea si inima celui ce ar putea sa se rupa, o clipa macar, din iuresul si goana catre nimic...

Cantam Prohodul Domnului cum putem. Unii cu patima, altii tristi si ingandurati. Suntem o mana si ne vom risipi din ce in ce mai mult. Asa sta scris si realitatea este doar oglinda fidela a desertaciunii si deznadejdei ce a cuprins inima romanului...

Nu stim sa ne ascultam, suntem mult prea grabiti in a ocroti gunoiul. Durerea musca dar nu bagam de seama decat prea tarziu... Iesim afara in ploaie, buluciti precum oile fara stapan, lasate de izbeliste. Incercam sa biruim intunericul ocrotind jertfa Luminii ce ne calauzeste. Clopotul rupe tacerea noptii. Privesc printre picaturile de apa catre cei ce stau in balcoane cu cate un bot de lumanare. Ii aureoleaza lumina televizoarelor ce ii asteapta fidel, rabdator...

Ma rog in taina multumind Domnului ca sunt in viata si ca pot inca sa aleg. In jurul Sfantului Epitaf s-a intamplat cea mai impresionanta dintre slujbele ortodoxiei, utrenia sambetei celei mari, intr-o Romanie guvernata de iepuras si urari prins sms...

Ne intamplam tanar sau batran, o mana de oameni ce astazi fac pomenire inca, de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului.

Doamne, iarta...

11 mar. 2014

10 membri de partid


Mai actual ca niciodată...

Alexandru O. Teodoreanu (1894 - 1964), cunoscut şi sub pseudonimul Păstorel, a fost un avocat şi scriitor român, cunoscut epigramist, mare cunoscător şi degustător de vinuri şi coniacuri, membru de seamă al boemei ieşene şi bucureştene. A rămas în literatura română prin epigramele sale.

câteva versuri de Alexandru O. Teodoreanu...

Zece membri de partid

Zece membri de partid
Visau viaţă nouă
Unul a vorbit în vis,
Şi-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
De marxism s-au copt!
Unul s-a răscopt din ei,
Şi-au rămas doar opt!

Opt membri de partid
Au trecut la fapte ...
Unul a trecut la Tito!
Şi-au rămas doar şapte!

Şapte membri de partid
Fac afaceri grase,
Unul a intrat la zdup
Şi-au rămas doar şase!

Şase membri de partid
Au strigat lozinci,
Unul a strigat greşit
Şi-au rămas doar cinci!

Cinci membri de partid
Când au fost la teatru,
Unul n-a aplaudat
Şi-au rămas doar patru!

Patru membri de partid
Şi cam toţi evrei,
Unul a plecat în Eretz
Şi-au rămas doar trei!

Trei membri de partid
Vorbeau de război!
Unul a vorbit cam mult,
Şi-au rămas doar doi!

Doi membri de partid
Mândri ca păunul.
Unul a înnebunit,
Şi-a rămas doar unul!

Un membru de partid,
Cel mai lămurit.
A plecat cu Onete-ul
Şi n-a mai venit!

ZERO membri de partid,
Luptă pentru pace.
Că partidul nostru drag
Ştie el ce face!

Aici doarme Păstorel,
Băiat bun şi suflet fin,
Dacă treceţi pe la el,
Nu-l treziţi, că cere vin !

20 feb. 2014

Imposibilii


Apune visul rusesc omorandu-si copiii. Lumea "civilizata" ia act prin buletine de stiri si isi intoarce grabita nasul pomadat. Dar, imposibilii vor sa supravietuiasca...

De 50 de ani ucrainienii ca si romanii isi irosesc viata penduland haotic intre Rusia si Europa...



Fotografie preluata de aici

29 dec. 2013

Frichineli


Intr-un fel toate se aseaza la locul lor, in timpul lor. Poti gasi bucurii chiar acolo unde nu gandesti. De cele mai multe ori am fost bucuros cand am realizat ca am facut bine ca nu m-am lasat calcat in picioare asa cum mi se programase. Nu am fost niciodata un caz special si nu m-am considerat niciodata asa. E crucea generatiilor ce inca respira sa fie tarate in jos de mediocritate si de absurd...De aici multe pierderi, nervi intinsi, frichineli cum le spun copiii...accidente cerebrale cum le diagnosticheaza halatele albe...

Atunci cand esti ocupat sa iti aperi spatele incepi sa iti dezvolti laturi latente ale organismului. E un fel de progres fortat din care inveti rapid pasii de dans ca mai apoi sa valsezi... Necazul este ca au distrus si orchestra. Sunt nevoiti sa puna paiate sa mimeze iar de atunci totul a devenit hilar.

De sarbatori observi cel mai bine singuratatea sufletului. Mai ales la noi la romani. Mimam in contramasura...cam cum arata festivalurile noastre, scolile noastre, spitalele noastre sau propriile portbagaje atunci cand plecam la mare... Dar sa fim optimisti! Supraveghetorul are nevoie de detinut iar cizme de cauciuc pe post de pantofi de piele scumpa se fabrica inca cu succes in coloniile ce si-au acceptat conditia.

Romanul e dat in ma-sa ! Inca spera, chiar ramas doar in izmene el participa voios la hora ! Ce daca e vals si se tine la palat ? Ii bagam in masa pe toti. E Craciun ! Hai sa bem si sa oftam...ne-om lipi pe undeva de un Mos cu barba de vata lipita cu scotch si ne-o canta unul mai amarat ca noi si o colinda...ca asa e traditia !

17 iun. 2013

Batalii la inceput de sezon


Dupa Turcia si Grecia iata ca de cateva ore este randul Poloniei sa iasa in strada. Si totul pare desfasurat pe un singur scenariu comun. Este inceputul verii, Estul se pregatea sa primeasca infuzia de euroi a sutele de turisti occidentali ce iau cu asalt zona in fiecare vara. Sezonul pare pierdut, totul arata ca un teatru de razboi in care nu se mai poate face nimic...

Europa cea civilizata pare decisa sa impuna propriile dogme cu orice pret. Nu conteaza cum, nu conteaza cat, nu se face rabat la nimic. Fortele armate trag in propria populatie fara nici o remuscare. Zilnic femei, copii sau tineri   sunt calcati in picioare de bocancii vaxuiti si intretinuti de guverne filo-europene.

Totul porneste de la incidente banale... anuntarea inchiderii unui parc... a unui canal media... iar in maxim 2 zile termometrul urca brusc in rosu ! Lupte de strada, violente gratuite, dezbinare, declaratii guvernamentale belicoase... si cate un cancelar european "vadit ingrijorat" se ofuscheaza de mama focului pe toate mediile de informatie in timp ce "fortele de ordine" fac ravagii.

De ce Romania, Bulgaria, Ungaria sau tarile din fosta Iugoslavie zac apatice ? Aici nu mai misca nici o frunza... Ar fi de privit fie numai la pozitia fizica, atitudinea premierului imberb in mareata intalnire de numai... 4 minute cu tanti Angela, noua "doamna de fier a Europei". Peste toate insa se poate deduce si urmatoarea idee, tragica de altfel pentru intreaga zona...

"Cei care au pierdut la masa verde au inceput deja sa plateasca. Cei care se opun se vor omori intre ei !" Occidentul pare decis sa rupa in bucati Estul pe care l-a demoralizat si transformat de ceva vreme in colonie comerciala...

Fotografie preluata de aici