vineri, 20 noiembrie 2015

Soferul si nevasta-sa


Ne urcasem cu totii in autobuz
Care nu era confortabil, dar era independent,
N-avea fiecare locul sau,
Dar ne gandeam ca o sa aiba,
Era primavara,
Venea vara,
Se dezghetau drumurile,
Puteai sa mergi cu gulerul camasii descheiat,
Se dezghetau drumurile,
Noi cantam cantece de-ale noastre, vechi,
Pe care nu le mai cantasem de multa vreme...

Am intrat pe un fel de linie ferata,
Vecina cu drumul,
Dupa ce ni s-au spart cauciucurile
Si dupa ce soferul a daramat
Cu lovituri de autobuz
Case si biserici,
Sate si orase,
Incepem sa coboram,
Viteza creste,

Nu mai e nimeni in autobuz,
Unii au murit,
Altii au fugit,
Altii ne-am uscat de foame si de sete,
Altii am inghetat de frig,
Muntele e tot mai departe,
Dar autobuzul coboara
Halucinand pe linia moarta 
De cale ferată,

Si numai ei doi,
Soferul si nevasta-sa,
In cabina blindata,
Se uita doar inainte,
Nu mai ştiu pe cine conduc si unde se duc,
Si de ce tac toti pasagerii
Si de ce se merge cu viteza prabusirii,
Cand excursia incepuse atat de frumos
Catre marele munte.