Nu hrăni cancerul !

Câteva realităţi adunate de la profesorul Pavel Chirilă, care şi-a consacrat existenţa ajutorării bolnavului de cancer.

"Nu hrăni cancerul ! Alimentaţia este aliatul tău împotriva cancerului", editura Christiana, 2012, autori: Pavel Chirilă, Mădălina Popescu şi Cristela Georgescu

Oana Pellea - Jurnal (2003-2009)

După părerea mea un manual obligatoriu de însuşit de fiecare "barcagiu de suflete"

"Daca ai nevoie de ganduri bune, nu trebuie decat sa ai o plasa de prins fluturi si sa stai cu ea ridicata spre cer. Trebuie sa inchizi ochii si sa-l rogi pe ingerul tau pazitor sa-si cheme prietenii. Ai sa simti plasa plina de ganduri bune. Nu cauta sa le vezi. Nu poti, intai trebuie iubite si hranite. Iar inainte de a le vedea, trebuie neaparat sa multumesti frumos ca au venit in plasa ta. Nu le pastra doar pentru tine. Bucura-te de ele si da-le drumul imediat sa se duca si la altii. Si mai ales trebuie sa adaugi si tu vreo doua-trei ganduri bune de la tine. Trebuie sa le dai drumul dimineata, la rasarit de soare, dupa ce te-ai spalat de fata si pe suflet cu roua. Scoti incetisor plasa de fluturi afara si o lasi acolo. Vor pleca incet si usor. Nu trebuie sa te uiti. Nu le plac despartirile. Si in orice caz data viitoare, cand vei ridica plasa de fluturi, vor reveni..."

Oana Pellea

Noi apariţii.

Neobositul ieromonah Mihail Harbuzaru din Mănăstirea Sinaia semnează alături de alţi intelectuali din oraşul Sinaia, cartea "File din istoria învăţământului sinăian".

Veţi găsi în aceasta informaţii inedite despre Mănăstirea Sinaia ce vin să completeze istoria vieţii culturale a acestui vechi şi sfânt locaş de închinăciune de pe Valea Prahovei. Multele nume de copişti şi caligrafi, relaţiile strânse cu şcolile de la Scheii Braşovului şi Mănăstirea Neamţ, cărţile de şcoală şi manuscrisele din biblioteca mănăstirii atestă o nebănuit de bogată activitate culturală la Sinaia, cu mult înainte de apariţia celebrei staţiuni montane.

Rilke

De dimineaţă am privit micuţa grădină pe care o construiesc...algoritm bizar pentru mulţi...e încă răcoare, strada nu sa trezit încă. E marţi şi va fi iar cald şi aglomerat iar Rilke cu ale sale Elegii Duineze deşi trist şi îngândurat mă ţine încă departe de mizeria şi tristeţea din oraşul gri...

"Fără-ndoială e straniu să nu mai locuieşti pe pământ,

să nu mai urmezi abea deprinsele-obiceiuri,

trandafirilor şi altor lucruri pline de făgăduinţi

să nu le mai dai înţelesul viitorului omenesc;

să nu mai fii ceea ce ai fost în nesfârşita nelinişte a mâinilor,

şi însuşi numele tău să-l laşi deoparte ca pe o jucărie stricată"

Fuga.

“A zice unui om “te iubesc” înseamnă a-i zice că vrei ca el să nu moară niciodată. Sigur că fiecare dintre noi doreşte ca morţii săi să se mântuiască. În această dorinţă oamenii exagerează mult calităţile celor plecaţi, iar defectele aproape că nici nu le mai văd. Dar cine ştie, poate că această vedere este cea adevărată ? Poate că dragostea are dreptul să exagereze binele şi să nesocotească răul ?

Poate că tocmai această dorinţă Îl face pe Dumnezeu să răspundă potrivit dragostei noastre, şi nu potrivit păcatelor ? Dacă este aşa, atunci şi moartea are rostul ei. Rostul morţii este acela de a ne aduce aminte că nu am iubit îndeajuns.

fragment din Savatie Baştovoi, Fuga spre câmpul cu ciori. Amintiri dintr-o copilărie ateistă, Editura Cathisma, 2012

Şapte tratate secrete de teatru Nô

O carte, un studiu necesar, aproape obligatoriu celor care îşi caută un loc pe scenă.

Floarea e temporară, este tot ce atrage pe moment interesul şi trezeşte curiozitatea; în ceea ce priveşte actorul, floarea apare din fragedă copilărie şi atrage natural simpatia oricui, dar poate să dispară în orice clipă la adolescenţă, când vocea este în schimbare, la fel şi trupul; întrebarea e cum să nu pierzi floarea, ce trebuie să faci ca s-o menţii vie până la sfârşitul vieţii ? Iată ce înseamnă să te dedici exclusiv studiului teatral şi să renunţi la orice altă cale, să te consacri exclusiv acestei arte. Floarea, care apare, dar poate să şi dispară la diferite vârste în viaţa actorului, e în relaţie cu efortul depus. În cazul actorului, sămânţa florii înseamnă antrenamentul îndelungat, ce corespunde fiecărei vârste. În fiecare perioadă din viaţă trebuie să începi, să debutezi din nou. La fiecare nouă etapă, e necesar să îţi aminteşti de început şi să porneşti iar ca de la zero.

În căutarea sensului pierdut.

Uneori trebuie să parcurgi mult timp, spaţiu sau experienţe pentru a fi beneficiarul unei experienţe revelatoare. Unora li se întâmplă firesc, alţii trebuie să lupte ca să realizeze iar cei mai mulţi trec nepăsători mai departe...

Întâlnirea de care aveam mare nevoie, răspunsuri la întrebări ce nu şi-au găsit rezolvare, a fost să se întâmple aici, departe de ţara mea. Când primeşti mărturia publică a unui general român, medic de prestigiu în domeniul neuropsihiatriei, autorul unei revoluţii numite "Inteligenţa materiei", poţi să înţelegi de ce şi cum, construcţia românească se surpă, de ce Viena rămâne în picioare şi suedezul de rând acceptă furtişagul şi şmecheria românească răspunzând cu dragoste de frate. 

Multe ar fi de spus dar las fiecăruia bucuria de a îşi parcurge propriul deşert pe căile predestinate sau atârnate cu de-a sila pe grumaz. Restul îl puteţi găsi şi în mărturisirea dl. general-medic Dumitru Constantin Dulcan 

"Aşa sunt eu, prost"

„Eu scriu aceste rânduri fără să fac pe scriitorul, fără să arăt cât sunt de cult şi de deştept... Nu! Eu vreau să vedeţi cât sunt de prost, adică aşa cum sunt de-adevăratelea. De aceea nu schimb nimic, nu ascund nimic, nu înfrumuseţez nimic..."

Fragmente autobiografice, de Valentin Uritescu, apărut la Humanitas.

Îngerul a strigat !

Îngerul a strigat şi marele scriitor Fă­nuş Neagu s-a ridicat la ceruri. “Frumosul nebun” ne-a părăsit mistuit de dorul trecutului şi lăsând în ur­mă o zestre de metafore, cuvinte-bijuterii, un stil inconfun­dabil.

“Eu am iubit vinul bun şi petrecerea. Am fost bogat la vorbă, am iubit şi-am fost trădat, am iubit şi-am şters putina, am umblat prin lume de tânăr (laudă sportului care mi-a înlesnit aceste drumuri!), am cunoscut pretutindeni oameni veseli, pe cei trişti i-am ocolit cu bună ştiinţă sau cu nepăsarea specifică vârstei, nu ştiam că se moare din orice şi nici nu voiam să ştiu. Iubeam viaţa ca un desfrânat şi n-o căutam decât pe drumuri de pierzanie, de hanuri şi de dragoste. Oho! ce nemernic am fost! Oho! şi nu-mi pare rău deloc!”

Arhitectul liric.

Am ajuns la maestrul Gabriel Gheorghiu, profesorul nostru de impostaţie vocală din vremea facultăţii şi unul dintre principalii mei ghizi în anii ce au urmat. Cu ajutorul Elenei am fotografiat tablourile maestrului ce vor constitui o parte din ilustraţie, am povestit puţin şi am reuşit să surprind una din paginile gata de tipar.

Căci la cei peste 80 de ani de viaţă, după păstorirea câtorva generaţii de actori, o carieră interpretativă strălucită în arta lirică, un volum de poezii, un Compact Disc, depăşind o răceală zdravănă şi un infarct ce mi-a strâns inima,

maestrul Gabriel Gheorghiu a scris şi o carte...  

Gabriel Gheorghiu

Elogiul nebuniei.

O lectură cum nu se poate mai potrivită pentru frigul ce cuprinde încet-încet tot ceea ce încă este viu, îmi pare şi lucrarea publicată în anul 1509 de unul dintre cei mai mari umanişti ai Renaşterii – Erasmus din Rotterdam.

Acest "Elogiu al nebuniei sau discurs spre lauda prostiei", serioasă trecere în revistă a credulităţii, infatuării şi vanităţii umane apoi o cană de ceai cu lămâie, puţină linişte şi ai găsit o radiografie mult mai documentată decât orice moft cu pretenţii de pe teve-ul românesc.

"Mai întâi este neîndoios că toate lucrurile omeneşti au două feţe cu totul diferite, ca Silenii lui Alcibiade. Vă sare mai întâi în ochi una dintre ele, dar de întoarceţi medalia, albul se va face negru şi negrul alb, veţi vedea sluţenia în locul frumuseţii, sărăcie lucie în locul belşugului, gloria în locul infamiei, neştiinţa în locul cunoaşterii. Puterea vă va părea nevolnicie, josnicia nobleţe, tristeţea veselie, hatârul osândă, ura prietenie. Lucrurile se vor preface în fiecare clipă sub ochii voştri, după partea din care le priviţi"

Cu o carte prin îngheţ.

Bucuria de a cunoaşte pas cu pas sufletul omenesc şi de a-l gasi cu atât mai complicat pe masură ce înaintezi în cunoaştere, este poate cea mai puternică senzaţie ce mă guvernează de ceva vreme.

Despre introspecţie şi personaje ce nu pot trăi oricum, despre mărturia unei istorii individuale ce a reuşit să îşi depăşească condiţia, despre o altă revoluţie, despre momentul când poporul nu ştie ce să aleagă, despre valorile tradiţionale ale aristocraţiei, despre toată acestă sciziune la nivelul unei întregi societăţi reprezentată prin "Julien Sorel" personajul din romanul "Roşu şi Negru" scris de Marie-Henri Beyle cel care a rostit:

"Ei bine, am trăit destul pentru a vedea că diferenţa generează ură..." cunoscut mai degrabă sub numele de Stendhal. Câteva întâmplări ciudate şi viscolul de afară mi-au reamintit că pe cât de vulnerabilă, fiinţa omenească ce se încumetă să privească către cer va găsi o cale în această vale tristă şi plină de suflete îngheţate prea timpuriu...

Voyage au bout de la nuit.

Notre vie est un voyage

Dans l'hiver et dans la Nuit,

Nous cherchons notre passage

Dans le Ciel où rien ne luit..

"E tare folositor să călătoreşti, asta îţi stârneşte imaginaţia. Restul e numai oboseală şi decepţie. 
Că­lătoria aceasta a noastră e în întregime imaginară. Iată forţa sa. Ea ţine de la naştere până la moarte. Oameni, ani­male, oraşe şi lucruri, totul e imaginat. E un roman, nimic altceva decât o istorie închi­puită. Littré o zice, şi el doar nu se înşeală nici­odată. Şi apoi oricine e în stare să facă atâta lucru. E destul să închizi ochii. Călătorie dincolo de viaţă."

Louis-Ferdinand Céline

Călătorie la capătul nopţii
de Louis-Ferdinand Céline

Louis Ferdinand Céline
Voyage au bout de la nuit
C. Editions Gallimard, 1962

Traducere de Maria Ivănescu
Coperta de C. Grigoriu
Lector: Magdalena Nedrosian
Tehnoredactor: Gheorghe Chiru
Editura Cartea Romanească
Apărut 1978.
Combinatul Poligrafic „Casa Scânteii"
Piaţa Scânteii nr. 1, Bucureşti,
Republica Socialistă România

O redută în calea uitării

A spune, de mâine devin intelectual, nu este totuna cu a porni către mall să îţi mai cumperi un rând de haine roz. Că ne-ar sta mult mai bine să promovăm valorile culturale decât să ciordim logo-uri pentru "brand-ul de ţară" (ce o mai fi şi aia), o ştie toată lumea. De ce nu se aplică, rămâne un mister...

Continui, naiv, să vorbesc despre maeştri, într-o luptă total inegală şi dezarmantă, cu prostul gust ridicat la rang de religie. Sunt câteva nume pe care dacă le pronunţi în afara teritoriului românesc, oamenii tresar. Devin atenţi şi observi imediat că atitudinea lor se schimbă în mod plăcut. Unul dintre aceste nume este şi cel al olteanului Ioan Negulescu, redevenit Jean Negulesco, artistul ce a realizat peste 50 de filme la Hollywood.  

Vei găsi date biografice şi mărturii despre singurul regizor român nominalizat la Premile Oscar, artistul ce a colaborat cu Marilyn Monroe, Betty Grable, Sophia Loren sau Lauren Bacall, dacă vei fi curios să cercetezi dincolo de bruiajul informaţional ce s-a aplicat pe cultura românească.

Semnalez nu doar cartea "Drum printre stele" de Jean Negulescu apărută la Editura Meridiane în anul 1989, dar şi dramatica poveste a unui destin remarcabil, administrat dezastruos de guvernări total străine de nevoile şi destinul acestui neam. Când vei trece prin Craiova natală a acestui artist, nu te vor întâmpina decât luptele de stradă dintre clanurile ce stăpânesc oraşul. 

În zadar vei căuta casa memorială Jean Negulescu. A fost vândută de primăria oraşului. 

În zadar vei căuta cinematograful Jean Negulescu. A fost scos la închiriere... 

Cultura românească, intelectualitatea şi oamenii de spirit, mulţi, puţini, câţi ne-a dăruit Dumnezeu ca neam, sunt la fel ca acum 50 de ani, primele pe ordinul de distrugere al ocupantului. Nimic nu a înspăimântat mai mult, decât ofiţerul demn şi curajos ce îşi conducea plutonul către întâlnirea cu destinul. Odată eliminat, oastea s-a risipit şi s-a împărţit...

Jean Negulescu – “Drum printre stele” - o poveste cum nu vei mai întâlni prea curând.

 

©Victor Vurtejanu

actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial