27 feb. 2009

Inregistrari pentru Cd-ul "Cantari"

Parintii, fratii si ostenitorii Manastirii Sinaia din jud. Prahova in sedinta foto pentru realizarea CD-ul "Cantari in Cinstea Maicii Domnului" - inregistrat de
Atelierul Roman de Cultura in anul 2005
Lucian Tudoran si Victor Vurtejanu la pupitrul micului studio audio - ARC by TASCAM



Parte din echipa ce a realizat acest material unic: Monah Nichifor, Victor Vurtejanu - ARC, Ieromanah Calinic, necunoscut, Ieromanah Mina, Ieromanah Mihail, Arhimandrit Macarie - Staretul Manastirii Sinaia, grup de psalti condusi de Petre Moise, Lt. Col. Stefan Varga - Foto, Lucian "Lulu" Tudoran - tehnician ARC - (de la stg. la dr.)

Lipsesc din fotografie Mara Istina - Allomorphic Studio - macheta grafica si G. Dobrica - Ines Studio - mastering si mixaje audio

Prin grija parintelui Mihail, reusesc sa recuperez cateva cadre la care tineam foarte mult. Ele marcheaza momentul in care inregistram cel de al doilea CD realizat pentru Manastirea Sinaia si intitulat "Cantari in Cinstea Maicii Domnului".

Desi parte din cei ce apar in aceste cadre nu mai sunt langa mine, ele tin loc de marturie despre ceea ce am incercat prin micile mele stradanii sa realizez, ca semn crestin spre lauda si slava lui Dumnezeu.

25 feb. 2009

Te ingrasi sigur!


Ce bizar imi apare felul in care s-au implementat "conceptele" in mintea semenilor mei. Dar cat de usor imi marseaza umorul cand gasesc "intelepti", nu va pot povesti...

"Nu te lasa de fumat! Te ingrasi!!!"

...sunt fost sportiv de performanta, am facut inot de performanta si rugby timp de 20 de ani si datorita transformarilor mecanice la care a fost supus trupul meu (oasele se alungesc si se latesc, capacitatea toracica creste si deformeaza bustul si trunchiul, pieptul devine mai lat, talpa piciorului se deformeaza, samd...) am avut o statura total deosebita fata de copiii crescuti cu "forbal" si "cheia de gat" in spatele blocului...

"Ciorba de varza slabeste!"

Daca nu ati vazut actritele Teatrului National din Bucuresti alergand disperate dupa un fierbator cu borcanele de un litru pline cu ciorba de varza, precum navetisti de la "Steagul Rosu" pe trenul spre Porumbacul de jos...ati ratat un subiect de film demn de luat in seama.

Si stai sa vezi retete...

Vine si Vizante cu "a lui"...care acrita cu zeama de la muraturi...taie osanza!. Oooh Doamne... sare Postelnicu. A ei e facuta simplu...Apa si varza. Nici sare! Retine apa!
Asta ar face invidios orice "nutritionist" din puscarile comuniste...

"Mancatul la televizor ingrasa!"

Aici e simplu...De aproape o luna am renuntat sa ma mai uit la televizor. L-am scos efectiv din camera si din viata mea asa cum am facut in urma cu 4 ani cu tigarile si bautura. Insa asta ma costa inca 10 kg in plus pe coloana vertebrala...apropo de slabit!

"Daca bei apa slabesti"

"Daca mananci fructe slabesti"
"Daca manaci disociat slabesti"
"Ia Herba Life"
"Ia Alge de mare"
"Ia Spirulina"
"Taie carnea prajita, doar fiarta slabeste..."

Apoi invers! Toate...

Nu o mai lungesc. Cu toate renuntarile zilnice si lunare...am ajuns la 165 de kg la 1,85 m inaltime. Asta in conditiile in care merg pe jos, mananc o singura masa pe zi, muncesc fizic in fiecare zi. Ma scol la 7,30 dimineata si ma culc undeva pe la miezul noptii.

Ma gandesc sa imi iau un abonament la o sala de antrenament. Care sunteti mai plapand, hai cu mine. Te ingrasi sigur!

Horatiu si Alex


Ce se intampla cand doi artisti autentici se intalnesc...
O sala de spectacol creeata de Horatiu Malele si Alex Galmeanu.

22 feb. 2009

Ultimul Vals...




Povestea unui muzician ce iti tine copilasii de mana intr-o sala de cinema rece...sau Mauritzo de Angelis...sau "Toate mi se intampla numai mie"...sau Ramas bun Februarie...sau Mesaj numai pentru cunoscatori"

Actorul si rabla...







Afara zapada a inghetat. Gerul ma tine prizonier in chilie. Dar nu imi pare deloc rau. Citesc de zor. Am terminat prefata cartii lui Vieru si m-am apucat de poezii. Cele despre Mama sunt fantastice si alternanta Mama–Patrie imi apare unica. La nici un poet nu imi este transmisa atat de clara identitatea definitiei depre patrie ca la sarmanul Vieru.

Este atat de ger afara incat tot ceea ce este viu sta ascuns oriunde se gaseste un strop de caldura. In chilia parintelui sunt 22 de grade asa cum ma anunta display-ul modernei instalatii de incalzire. Este un contrast atat de mare intre noi cei ce stam imbracati doar in tricouri inauntru, despartiti doar de un geam plin de flori de gheata si cate un temerar ce se lupta cu nametii si troienele ce curg dinspre biserica mare, incat aproape ca ma simt vinovat….

Am vrut sa deschid usa batranei Dacii ce ma adus in muntii mei, botezate sic “Gabriell” de catre Cristian si care credincioasa moare la datorie precum capitanii pe vapoarele ce dispareau in adancuri…si la fiecare incercare ma asteapta cu o surpriza… Dimineata am gasit un fir de la semnal rupt, din rezervorul ce l-am umplut ochi, curge benzina…in yala inghetata bocna s-a rupt cheia in timp ce incercam usa…insa nimic din toate acestea nu imi poate sterge din bucuria ce mi-a inundat inima.


Sunt printre ai mei, sunt in munte, ninge ca in copilarie cand Tata se inhama la saniuta din tabla vopsita rosu si pe care Raducu si cu mine stateam cuprinzandu-ne cu bratele, doua mogaldete ce radeau imbujorati, aruncati in zapada pufoasa la vreo curba cand Tata vroia sa ne incerce taria...

Azi am dat zapada din fata chiliei, am facut fotografii incercand sa descopar tainele noii camere „Fuji” care ma incanta peste masura. Si tot asteptand sa se ridice ceata si norul din care tot curg fulgii pufosi, pandesc un petec de cer sa imi lumineze Drumul Reginei pana sus la Castel. Insa Domnul are alte planuri....

Toti radem manzeste cand ne intalnim. Numai un pas sa faci afara si te imbujorezi pana in varful urechilor. Ne bucuram ca va fi recolta bogata, insa Viorel ne aduce cu picioarele pe pamant. Ei fratilor...sa ninga acolo unde e nevoie, aici in padure la poalele muntilor...nu prea e de folos.

Sunt privilegeat. In multe. Insa acum am la dispozitie si bogata biblioteca a parintelui unde ma refugiez atunci cand nu motai precum „unchiesi pe cuptior”. Am imbatranit, obosesc din ce in ce mai des. Am inotat deunazi in micul bazin pe care il cuprindeam fara probleme in anii trecuti. Toate irosirile la care sunt supus isi spun cuvantul. Insa toate se refera doar la trupul meu. Mintea imi este vie, sufletul imi este treaz. Astazi am aflat ca fata cu care ma plimbam prin padurea Dichiului este insarcinata si parasita de cel pe care la ales...

Uneori vorba lui Lobsang Rampa cel ce povesteste despre „Al treilea Ochi” – poate ca nu exista blestem mai mare decat sa vezi cu un pas, cu o respiratie inainte decat cel de langa tine ce se va intampla si sa nu ai voie sa actionezi. Legea lui Dumnezeu trebuie sa isi urmeze cursul firesc.

Printre lacrimi descoperim ca devenim batrani. Ca ramanem din ce in ce mai singuri. Ca avem din ce in ce mai mult trecut si foarte putin prezent. Ca daca Dumnezeu a ramas doar un „da-mi Doamne” sau „ooof Doamne” ninsoarea lui februarie, departe de orasul gri, de yoghinii si fetele batrane ce isi manjesc parul si inima cu iubiri ce fug in „mediterane”...ei bine, februarie asta, nu te mai poate face sa zambesti si incepi sa scrasnesti printre dinti pufaind nervos...

”Ce a-ti gasi voi de ras la zapada asta...? Parca a intrat necuratu’ in voi asa va bucurati toti...Voi nu va uitati la televizor? Numai nenorociri ne mai asteapta...

Uite si la actorul asta cu rabla lui...Vai de capul lui de amarat, nici o masina ca lumea nu e in stare sa isi cumpere...La ce o fi facut atata amar de scoala ca la nimic nu ii foloseste. Da cu matura in curte si rade toata ziua...
Saracu’

Bumper - Eroii




Bumper-ul de la seria de filme documentare "EROII" realizate de compania - Vurtejanu Stage Unit - Multumesc lui Dinu Lazar si lui Sebastian Plamadeala pentru sprijin si suport.

20 feb. 2009

Sa va fie bine!


Avand in vedere ultimele incercari prin care am fost nevoiti sa trecem, situatile neplacute cauzate de un parteneriat ce era sa ne scoata mintile pilaf...si inca cateva "acumulari" pe care nu am sa le numesc acum, m-au facut sa iau decizia de a parasi pentru cateva zile orasul gri...

Ma reintorc intre ai mei, cautand raspunsuri si resurse pentru a putea continua.
Am ajuns langa bradul-candelabru de unde se vede pustiul orasului. Incepe sa ninga. Bucurestii sunt departe. Sa va fie bine!

16 feb. 2009

Esi sori shedi lluna

Imensa si neobosita hora armaneasca din BallRoom - Crown Plaza

Gica Caraulani si trupa Vlahos sau bucuria muzicii vii si autentice!


Elena si echipa sa intr-un recital de exceptie ce ma facut atent inca de cand am aflat numele piesei ce va reprezenta Romania in concursul Eurovision.


Elena cantand impreuna cu trupa de dansatoare. In spate Sorin Paun - tehnicul echipei VSU

Elena Gheorghe si Victor Vurtejanu


In ignoranta mea, manipulat de catre hiene ca si voi...am identificat neamul armânesc sau popular spus pe "machedoni" cu sarmana creatura ce paraziteaza targul Bucurestilor. Un Gheorghe candva transformat in "Gigi"...

Si pentru asta imi pare rau. Imi pare rau pentru ca fara sa cunosc cu adevarat pe machedoni mi-am creeat o impresie gresita. Pana azi noapte...

Am avut bucuria sa organizez un eveniment cu ocazia nasterii unui punc armân. Ana a venit pe lume, intr-o familie frumoasa, dintr-un neam mandru, bogat si bland.

Acesti oameni au onoare. Acesti oameni sunt culti. Si asta, pentru ca in primul rand au Credinta. Autentica, nu...spoiala mediatica. Sunt seriosi si respectosi in tot ceea ce intreprind. Au un cult si o dragoste nemaipomenita pentru familie si pentru prieteni. Sunt profund legati de traditii, de pamantul romanesc si pentru asta, in pofida tuturor greutatilor au ramas optimisti.

Am vazut si organizat multe nunti si botezuri in acesti ani de pribegie. Ei...Doamne! Pai invita un tanar roman sa danseze o hora sau o sarba...si ai sa vezi cum se prezinta. Sa vezi cat de rusine ne este sa ne manifestam public autentic! Sa vezi desertaciunea ce cuprinde pe tanara sau tanarul nascuti pe malul Dambovitei, la auzul "Ciocarliei" sau a "Calusului oltenesc"....
Onoarea ne mai este salvata de catre bunici sau de cei din tara care pe alocuri mai inteleg sa pastreze traditiile.

Aici am vazut si simtit bucuria unei sali de peste 200 de persoane de la primul acord al trupei Vlahos, invitate din Constanta pentru acest eveniment, pentru ca trupele din Bucuresti nu canta decat "cover-uri" la Nunta sau la Botezul Crestin...


Au tasnit efectiv intr-o imensa si neobosita hora legândau-se unul cu altul, tanar si batran, fete si baieti vreme de peste patru ore, rezonand impreuna la versuri, la schimbarile de ritm si la tot ceea ce inseamna vibratia emotionanta a Adevarului ce strabate mode, timpuri sau "curente"...

Sunt fericit pentru ca am fost o parte a acestui eveniment si de aceea marturisesc si voua aici. De ceva vreme primesc confirmari ca exista oameni care, la fel ca mine strabat perioade grele. Nu se pot manifesta in plenitudinea talentelor daruite de bunul Dumnezeu decat in intimitatea unui eveniment sau a unor stari artistice produse si finantate de ei...insa si asta o fac cu bucurie. Cu onoare si responsabilitate. Si astfel sunt autentici si unici!

Asa poate si un artist ca Elena Gheorghe, frumoasa fata de preot din Dobrogea, din neamul aromanilor, cantand mandra si bucuroasa, sa coboare arta sa si in zona de buna dispozitie a unei petreceri, ridicand stacheta unor astfel de evenimente la intensitatea unui act artistic autentic!


Cultura inseamna identitate! Nu chestii supte din deget si aruncate de a valma inspre oameni...Aceea este ideologie. Si ea apartine celor carora le este rusine cu Neamul din care au primit marea taina a Vietii. Le este frica si nu stiu incotro sa o apuce...pentru ca nu vor sa priveasca spre Dumnezeu. Spre Lumina si Adevar.

Intalnirea cu Ana Iorgulescu din prigonitul Neam al Aromanilor m-a ajutat sa il inteleg si pe cel de care, la auzul numelui sau, machedonii pleaca capul in jos si mahniti imi spun...
Ne-a facut de rusine domnule Vurtejanu...

Multumesc Ana, Cristian, Ana si Mihai Iorgulescu. Multumesc lui Gheorghe Caraulani liderul trupei Vlahos din Constanta. Multumesc domnisoarei Elena Gheorghe si echipei sale, reprezentantii Romaniei in Europa muzicala. Le multumesc tuturor romanilor si aromanilor prezenti ieri noapte in sala BallRoom a complexului Crown din Bucuresti, care au avut incredere in noi si ne-au invitat sa ii bucuram cu ideile, priceperea, echipamentele si viziunea noastra de a organiza un eveniment privat.

Multumesc lui Dumnezeu pentru ca ma ajuta sa inteleg Adevarul si de la cei ce au pierdut aproape tot...de la tara la limba natala, de la pamantul stramosesc la averi si Neam. Neamul Armânesc care incet-incet se stinge...
Multumesc eu, fericitul roman ce traiesc inca liber in tara mea. In care Neamul meu este inca viu, dar din ce in ce mai fricos...mai aplecat spre somn si lene, intrand inca in biserici, insa nemarturisind-ul pe Hristos...

Multumesc echipei mele ce resimte puternic socul intalnirii cu hienele ce inca ne dau tarcoale. Le multumesc si pentru ca ma sprijina sa duc la indeplinire toate ideile si proiectele ce Dumnezeu ni le daruieste.

Datorita Marei Istina, lui Sorin Paun, Robert Weiss si a lui Sebastian Plamadeala am reusit si acum sa ne prezentam la inaltime, punand inca un pas pe Calea catre Adevar si Viata, ocrotiti de Dragostea lui Dumnezeu.

15 feb. 2009

La multi ani Dan Puric (foto)






La multi ani Dan Puric.


Intr-o Romanie dominata de noroi si intuneric, pe una dintre cele mai vechi strazi din Bucuresti, Lipscani la nr. 53...in inima capitalei strivita de cladirile placate cu otel si sticla, aici unde un metru de pamant a ajuns sa coste peste 1000 de euro. In sala mizera a ceea ce candva a fost "Teatrul Rapsodia", acum o maghernita luminata doar de cateva becuri, cu scaune avand tapiterie rupta si miros de mucegai...

Neonorat de nici o oficialitate doar de publicul si apropiati sai - actori, regizori, profesori, elevi, tovarasi de lupta, maicute si ieromonahi - ce am escaladat pe podete de lemne umed, intr-o bezna ce anunta mormantul ce a inceput sa ni se sape - atat ca neam cat si ca identitate...

Impreuna cu trupa de tineri actori ce l-a inconjurat si urmat de mai bine de zece ani, reuniti acum sub numele "Compania PassPartout Dan Puric", ieri seara l-am sarbatorit, acum la 50 de ani pe actorul, regizorul si teologul Dan Puric.

La multi ani, sanatate si putere de munca Dan Puric!

14 feb. 2009

Curaj Chiti!


Sunt alaturi de un mare artist, de un om exceptional si de o voce ce mi-a ocrotit copilaria si care acum trece printr-o mare incercare. Cristian Minculescu a fost internat in Germania cu un diagnostic ingrozitor.

Curaj Chiti, ma rog sa te intorci acasa la copii tai si la
cei ce vor fi...

11 feb. 2009

Maestrii - Dem Radulescu (foto)

Proiectia unui material realizat in anul 1960...

poate sa aduca emotie si aplauze din partea unei sali pline de profesionisti in materie si ma refer aici in primul rand la personalitatile invitate

Impreuna cu colegii mei, acum actori recunoscuti si cu palmares, Dragos Huluba si Marius Rizea la fel de bucurosi de revedere.

Aici cu inimoasa noastra colega ce reuseste sa ne adune de fiecare data, actrita Simona Popescu, apoi actorii Dan Badea si Marius Rizea

Ii multumesc lui Catalin Stelian pentru fotografiile realizate si pentru frumoasa zi ce a inteles sa mi-o daruiasca!

Maestrii - Dem Radulescu


Sunt bucuros sa va anunt ca in sfarsit se intampla si lucruri demne de luat in seama in cultura "institutionalizata" din Romania, cum este acest nou material realizat de TVR Media aparut astazi 10 februarie 2009 pe piata.

Am fost invitat alaturi de colegii mei de clasa din Academia de Teatru si Film din Bucuresti, sa particip la lansarea primelor materiale inchinate unui artist de geniu, profesorul si maestrul nostru, actorul Dem Radulescu.

Astfel alaturi de nucleul de 6 sau 7 colegi...din cei 30 ce am absolvit in urma cu 11 ani cursurile de Arta Actorului predate cu dragoste, pasiune, cu o nesfarsita bucurie si jerta pentru pedagogia teatrala, pentru scena si televiziune ale maestrului nostru, ne-am regasit laolata fosti studenti, actori, regizori, colaboratori, prieteni si cunoscuti devenind alaturi de familia maestrului nostru, o unitate de elita. O uriasa unitate de lupta pe frontul crestin si cultural.

Bucuria mea personala legata de acest eveniment este ca dupa sapte ani de absenta totala din peisajul acestor evenimente, am reusit sa particip cu bucurie si fara sa ma simt in vreun fel in afara celor ce se intamplau acolo. Este dragostea lui Dumnezeu de a fi unul dintre cei care au fost si sunt ocrotiti de un geniu.

Numai geniul maestrului Dem Radulescu a putut sa stranga laolata artisti ca Rodica Mandache, Adriana Schiopu, Irina Radulescu, Coca Blos, Ioana Modovan, Natalia Calin, Simona Popescu, Dan Puric, Mitica Popescu, Florin Calinescu, Ion Vova, Sergiu Ionescu, Nae Caranfil, Dragos Huluba, Marius Rizea, Ovidiu Niculescu, Dan Badea si inca multi altii pe care imi cer iertare ca nu ii mai amintesc aici...

Ma intreb ce televiziune, ce "trust", sau patron ar putea sa aduca acesti oameni impreuna intr-o manifestare calda, sincera si emotionanata, ca ceea de ieri seara de la Teatrul Mic din Bucuresti?

Va multumesc dom' profesor!

10 feb. 2009

Noua generatie de Actori - part.2






Noua generatie de Actori - part. 1


O noua generatie de actori se naste!

Astazi, 9 februarie, am avut bucuria sa fiu invitat de Catalin, unul din marile castiguri ale echipei noastre, la examenul ce marcheaza bilantul muncii in studiul personajelor din trei piese celebre:

Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca
Piateta de Carlo Goldoni
Azilul de noapte de Maxim Gorki

Catalin, pe numele sau complet Catalin Ionut Stelian, originar din orasul Fetesti, student in arta dramatica al Universitatii Hyperion, specializarea artele spectacolului de teatru, sau ceea ce ne-am obisnuit sa denumim simplu - Actorie, este varful de lance al generatiei sale.

Clasa de actorie din care face parte, coordonata de actrita Maia Morgenstern si actrita Amalia Ciolan, au incheiat cu bine examenul de studiu in Arta Actorului, concretizat si intr-o reprezentatie pe scena Teatrului Evreiesc din Bucuresti.


Acolo am avut bucuria sa asist la momente emotionante, unele de real talent si traire artistica autentica, in care tinerii studenti-actori au avut prilejul sa sustina pe o scena profesionista un examen de clasa, incheiand astfel anul doi de studii.

Catalin este deja un actor cunoscut publicului din serialele de televiziune, unde de ceva vreme isi construieste cu daruire, talent si credinta, o cariera serioasa, pe care cred ca o va sluji cu bucurie si jertfa, continuand demersul profesorilor, maestrilor si al bransei din care a inteles sa faca parte.

Va aduc si voua prin fotografiile ce le-am realizat, bucuria intalnirii cu noua generatie de actori ce va incanta foarte curand!

Iti doresc Credinta, Nadejde si Dragoste in lupta ce te asteapta si de ce nu? salutul din bransa: multa, multa...bafta :))!

4 feb. 2009

EROII


Aceasta fiind singura zona in va pot tine la curent cu ceea ce realizam, cu proiectele pe care le initiem si apoi la care muncim impreuna, va anunt finalizarea celor doua productii din seria "Eroii" realizate de "Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca" si Vurtejanu Stage Unit:


"Portret Părintele Iustin Parvu"
DVD - 40 min
Un film de Victor Vurtejanu
Producator General: Cristian Filip
Director de Imagine: Iulian Dumitru
Asistent Imagine: Alexandru Ionescu
Editor de Imagine: Sebastian Plamadeala
Muzica: Ilie Stepan Project, Ovidiu Lipan Tandarica
Fotografii: Dinu Lazar
Producator Executiv: Victor Vurtejanu

"Lupta si Jertfa lui Dan Lucinescu"
DVD - 110 min
Un film de Victor Vurtejanu
Producator General: Cristian Filip
Director de Imagine: Iulian Dumitru
Asistent Imagine: Alexandru Ionescu
Editor de Imagine: Sebastian Plamadeala
Muzica: Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir,
Ilie Stepan Project, Ovidiu Lipan Tandarica
Fotografii: Dinu Lazar
Producator Executiv: Victor Vurtejanu

Realizatorul acestor productii aduce calde multumiri:
Alexandru Munteanu - TVR
Grafic Artist-ului Sebastian Plamadeala
Cristian Filip - Filas SRL
Maestrului Dem Radulescu
Ieromonahului Mihail Harbuzaru - Manastirea Sinaia
tuturor Parintilor si vietuitorilor din Manastirea Petru Voda - Judetul Neamt

Din cauze independente de vointa mea, lucrul la ceea de a treia productie intitulata provizoriu "Cultul Maicii Domnului - Colonel Doctor Iosif Niculescu" s-a oprit.

Cu ajutorul lui Dumnezeu sper ca cei ce au blocat demersul nostru, sa inteleaga ca Arta ca si Lumina nu pot fi oprite in cautarea lor catre Adevar, catre Dumnezeu.

2 feb. 2009

Armele


Dupa cinsprezece zile au recunoscut oficial ca in data de 28 ianuarie au fost furate din Unitatea Militară 01916 Ciorogârla, peste 50 de de arme de foc.

- 1 puşcă-mitralieră cu trepied

- 15 pistoale-mitralieră AKM cu pat rabatabil

- 30 de pistoale TT

- 9 pistoale Carpaţi

Unitatea 01916 se numeste pompos Batalionului de asigurare materială a Forţelor Aeriene si este un depozit de munitii, pazit de militari profesionişti...

Inutil orice comentariu insa o idee au cei care ca si mine au fost angajati in lupte reale, cu armament real, cu sange adevarat si morti ce au ramas in strada, despre ce urmeaza curand...

Pentru restul o alta stire...ei si?