29 dec. 2011

La mulţi ani!


Am muncit cât am muncit, acu' musai să ne şi hodihnim o ţâră, nu de alta dar altfel nu ne prieşte truda. Să aveţi de toate cele şi de e loc şi un bob de minte că nu strică. Bucurii, sănătate, spor în toate şi cu Dumnezeu înainte!


 Hai...la anu' şi la mulţi ani !!!

25 dec. 2011

De sub brazi, printre oamenii de zăpadă.

Multe ar fi de spus dar...şi tăcerea este uneori o afirmaţie şi în faţa minunii nu poţi decât să asculţi, să priveşti şi să taci...Aşa că mă voi trage încet sub brad mulţumind lui Dumnezeu pentru toate darurile sale, cu gândul la cei plecaţi şi la cei ce vor veni, vă doresc un Crăciun liniştit, îmbelşugat, dăruindu-vă clipa mea de tăcere pentru a rămâne împreună şi în această Sfântă Zi !

24 dec. 2011

Ne întoarcem acasă.

Mulţumind celor care ne-au încălzit sufletul ieri seară la spectacolul din Parcul Cuza, vă invit astăzi 24 decembrie 2011 să fim împreună în Ajunul Crăciunului, suflet lângă suflet, la spectacolul pe care îl vom susţine în locul de unde am pornit acum 10 ani - Biserica Sfânta Vineri - Cuvioasa Parascheva din b-dul. Nicolae Titulescu.

Vom fi acolo începând cu orele 18.00 şi vom aduce cu noi, gânduri, amintiri, Colinde şi Cântece de Stea, primele noastre cântece imprimate pe CD, dar mai ales povestea...

CEATA lu' VURTEJANU susţine astfel şi ultimul său spectacol "Se Întâmplă de Crăciun !" din stagiunea 2011 cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste !


23 dec. 2011

Doar câteva ore.

Câteva ore şi ne vom urca din nou pe scenă. Stăm cu ochii pe termometre căci gerul muşcă aprig degetele ce apasă corzile de metal. Vom fi prezenţi în Parcul Cuza începând cu ora 18.20.

Am pregătit un recital cu totul special pentru cei ce ne-au invitat acolo, cîteva CD-uri şi câteva daruri, aşa că dacă frigul nu vă sperie ne vom revedea cu siguranţă !

22 dec. 2011

Audiţie plăcută la RRI.

Am găsit o cale să ne auzim în toată această perioadă ! Astă seară, 21 decembrie, între 21,00 - 22,00 se difuzează emisiunea RAPSODII la RRI - invitat Victor Andrei Vurtejanu.

Se poate asculta intrând pe http://www.rri.ro/ apoi click pe canalul 2 (în dreapta paginii) alegând un format din cele afişate acolo - wma, aac, mp3.

Reluările sunt:
noaptea de miercuri 21 decembrie între 03,00 - 04,00
joi 22 decembrie între 12,00 - 13,00
şi duminica 25 decembrie între 19,00 - 20,00

Mulţumesc realizatoarei, doamna Olivia Cristina Sima iar dumneavoastră vă doresc audiţie plăcută şi un Crăciun liniştit.

20 dec. 2011

"Se Întâmplă de Crăciun" continuă!

Turneul cu spectacolul "Se Întâmplă de Crăciun" susţinut de CEATA lu' VURTEJANU continuă cu încă două spectacole extraordinare !!!

VINERI 23 decembrie - Parcul Cuza - ora 18.20.
Scena va fi amplasată la intr.din Baba Novac

SÂMBĂTĂ 24 decembrie - Biserica Sfânta Parascheva - ora 18.00
Bdul. Nicolae Titulescu


Pentru cei interesaţi:
Vom continua distribuirea CD-ul "CREDINŢĂ" pe care găsiţi cântecele noastre la toate spectacolele pe care le susţinem precum şi prin reţeaua CLEVER.RO

Pentru colaborări sau evenimente accesaţi www.ceataluvurtejanu.ro sau lăsaţi un mesaj aici.

19 dec. 2011

Mulţumim Bucureşti !

Mulţumesc tuturor celor care ne-au serbat ieri noapte primii noştri 10 ani de activitate ! Ne-aţi dat curajul şi puterea de continua. Multe nu ar fi de spus: alături de voi vom fi mereu, cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste, CEATA lu' VURTEJANU.





Fotografii realizate de Cătălin Stelian

18 dec. 2011

Concert CEATA lu' VURTEJANU.


Vă aştept astăzi 18 decembrie 2011 în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, începând cu orele 17.00, unde vom marca primii 10 ani de existenţă a trupei CEATA lu' VURTEJANU. Vom cânta pentru voi Colinde şi Cântece Tradiţionale Româneşti, vom distribui albumul "CREDINŢĂ" şi de ce nu, vom depăna amintiri la o cană cu vin fiert !

Intrarea este gratuită.

17 dec. 2011

CREDINŢĂ, primul album Victor Vurtejanu.


voce: Victor Vurtejanu
chitări: Victor Vurtejanu
orchestraţii: Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu
producător: STAGEWORKS SRL
pentru comenzi în ţară/străinătate: 0755.037.935

În această iarnă,
marcând cei 10 ani ani de activitate ai proiectului "CEATA lu' VURTEJANU", actorul Victor Vurtejanu lansează albumul de colinde româneşti „CREDINŢĂ” , primul dintr-o trilogie inspirată de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, din Epistola Întâi către Corinteni: „Credinţă, Nădejde, Dragoste”, cuvinte ce au devenit în cei 10 ani de activitate şi simbolul trupei „CEATA lu’ VURTEJANU”.

Albumul „CREDINŢĂ” conţine colinde româneşti inspirat orchestrate de Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu. Actorul a compus numeroase pasaje muzicale, interpretând apoi atât vocal cât şi la chitară şi a reuşit să imprime un suflu nou cântecelor de sărbători. Colindul lui Vurtejanu este, astfel, atât reprezentant al tradiţiei, cât şi un exponent al timpului în care are loc. Ritmurile tradiţionale răscolesc emoţii şi trăiri ancestrale, pierdute undeva în vâltoarea vremurilor, iar strălucirea timbrului vocal mângâie simţurile şi deschide sufletele, transmiţând o vibraţie artistică aparte, pe care Vurtejanu a şlefuit-o cu migală "pe scândura scenei, acolo unde nu ai voie să trişezi sau să minţi".

15 dec. 2011

Sol-Sol-Fa#-Mi-Mi...

Era tot prin decembrie dar un decembrie adevărat, cu multă zăpadă, cu liniştea ninsorii, cu oameni înfofoliţi dar voioşi şi cu mulţi copii care îşi construiau pârtii din zăpada depozitată de pluguri la capătul străzii. Alex a apărut cu bass-ul lui FENDER şi am început să repetăm.

Am păstrat totă linia de bass pe care am scris-o atunci, deşi părea de neînţeles şi destul de greu de executat aşa.."din prima". La prânz a ajuns Marian cu o cioată de vioară, împrumutată de la liceul Enescu special pentru cele câteva concerte antamate. Era şi spartă şi suna ca vai de lume dar Marian avea o voinţă de fier. Eram fascinat de cum "plângea" pe vioară. Încerca să cânte cu stil lăutăresc, punea mordent, apogiaturi la greu şi reuşea să completeze colosal cealaltă vioară, sobră şi academică.

Linia de vioară a ţâşnit din mine firesc, ca şi corul de voci în momentul când i-am pus să cânte împreună în micuţa mea cameră de bloc, unde strângeam CEATA să repetăm...Ei câte ar fi de spus...dar timpul mă alungă...La "Scoală gazdă" a rămas totul aşa cum l-am gândit atunci şi acum este una dintre cele mai dragi linii melodice pe care m-am încumetat să le scriu... Sol-Sol-Fa#-Mi-Mi...

Are şi rimă parcă...

14 dec. 2011

La noapte pe Radio!

În această noapte ne putem auzi la Radio Bucureşti FM - 98,3 MHz de la orele 22.00 (ora României), unde povestim cu inimoasa şi neobosita doamnă Teodora Ionescu despre primul meu album, despre CEATA lu' VURTEJANU şi despre alte noutăţi pregătite pentru voi !  Vă aştept cu întrebări, idei şi gânduri în direct.

P.S. Cică au şi video:)))

Dacă e duminică...cântăm!

Vă invit la o nouă reprezentaţie a spectacolului "Se Întâmplă de Crăciun" cu CEATA lu' VURTEJANU, duminică 18 decembrie 2011 orele 17.00 în parcul Cişmigiu. Intrarea este liberă !

13 dec. 2011

12 dec. 2011

CEATA lu' VURTEJANU - clip

Pentru voi un nou clip cu "CEATA lu' VURTEJANU"

imagine: Andreea Gruioniu şi Adrian Lungu
editor imagine şi grafică video: Sebastian Plămădeală
muzica: Victor Vurtejanu
aranjamente muzicale: Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu
Mulţumesc întregii echipe pentru suport şi sprijin!

11 dec. 2011

Website CEATA.

Datorită lui Daniel Grigorescu, CEATA lu' VURTEJANU are de astăzi o nouă adresă: http://www.ceataluvurtejanu.ro/

În acest spaţiu veţi găsi informaţii despre noi, fotografii, clipuri şi o parte din povestea acestui proiect ce există de 10 ani. Vă invit să îl vizitaţi pentru a ne cunoaşte şi dacă vă place să îl şi promovaţi. 

10 dec. 2011

Mihai Alexandru


L-am admirat ca instrumentist în trupa IRIS unde a lansat câteva piese ce mă bucură şi astăzi. De numele lui sunt legate "Ultima Toamnă, "Frumuseţea ta" şi altele...Am fost surprins să văd că a reuşit să se recompună şi în peisajul muzical postdecembrist. A zguduit topurile cu piese pe care le-a compus, spun eu tot în manieră rock, având ca solistă pe Nicola. Povestea lui Mihai continuă şi astăzi cu succes, în studioul său fiind mereu oameni de valoare, piese ce le poţi asculta pe toate radiourile şi nu în ultimul rând copii, voci de care sunt convins că veţi auzi.

 Un spirit viu, efervescent, plin de pasiune, gata de luptă, pregătit muzical impecabil, inovator, deschis şi plin de umor, Mihai Alexandru a fost pentru mine partenerul necesar în a izbândi. Ne-am regăsit în Credinţă, în Dumnezeu şi în libertatea pe care le primeşti atunci când eşti capabil să înţelegi Adevărul.

Îi mulţumesc şi aici pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, pentru toată muncă şi eforturile sale, dar mai ales pentru tot ceea ce am învăţat în drumul către primul meu album audio.

9 dec. 2011

CREDINŢĂ.

Piesa "Scoala gazda"
extras de pe albumul CREDINŢĂ - Victor Vurtejanu
Aranjamente muzicale - Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu

8 dec. 2011

Calin Deac






Shooting nou cu spectacolul "Eu Câinele" regia Adrian Berinde, cu Victor Vurtejanu si Cristina Plesa, realizat la Cluj de Calin Deac, caruia ii multumesc si pe aceasta cale ! 

7 dec. 2011

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă.

Azi am făcut-o de oaie...Sunt praf şi nu voi ieşi prea uşor din asta...De ziua iubitei nici măcar un simplu "La mulţi ani..." ce să mai zic de flori şi pupat... Iar mă ocup de toţi şi toate şi uit esenţialul...

LA MULŢI ANI IUBITA MEA !!! LA MULŢI, MULŢI ANI !!!


5 dec. 2011

Hai să ne vedem.

Astăzi nu ar fi multe de spus. Alerg la Mihai să mixăm şi să finalizăm CD-ul, apoi te aştept de la 17.00 să cântăm la Jolie Vielle în primul nostru concert de Colinde şi Cântece Tradiţionale Româneşti din anul 2011.

4 dec. 2011

Spectacolul "Se Intâmplă de Crăciun!" - porneşte la drum


CEATA lu' VURTEJANU deschide stagiunea spectacolelor SE ÎNTMPLĂ DE CRĂCIUN, Luni 5 decembrie 2011 de la ora 17.00 în Jolie Ville - Centrul Comercial Pipera. 

DISTRIBUŢIA:

SILVIA STOICA – vocal
MARIN BURCEA - bass
ADRIAN ILIE – vioară
CRISTIAN CARABULEA – vioară
VICTOR ELIADE CRASNOPOLSCHI – clarinet
CRISTIAN CIUBOTARIU – vocal şi dubă
VICTOR VURTEJANU – chitări, vocal şi aranjamente muzicale

Asistenţă tehnică – Sorin Păun
Fotografii – Andreea Gruioniu

3 dec. 2011

"CREDINŢA" primul album Victor Vurtejanu.



Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al formidabilei echipe ce munceşte la acest proiect în această lună voi scoate primul meu CD pe piaţă. Se numeşte " CREDINŢĂ - VICTOR VURTEJANU ". Este primul dintr-o serie de 3 albume ce vor ieşi în momente pe care le-am ales cu grijă şi gând bun.

Ele pornesc de la cuvintele din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel: Credinţă, Nădejde şi Dragoste. Aceste simboluri sacre m-au inspirat şi ocrotit să ajung până aici. Sub lumina lor am creat toate proiectele mele şi mi-am limpezit drumul artistic îndepărtându-mă cât am putut de calea uşoară, de întuneric şi de frig... Le-am alăturat în timp şi trupei „CEATA lu’ VURTEJANU”  în cei 10 ani de activitate, identificând în ele un izvor de forţă şi Lumină şi nu am greşit.

Adrian Berinde a născut cuvinte iscusite în prezentarea primului meu album, aşa cum ştiut să facă cu multe părţi din viaţa mea şi îi mulţumesc şi pe această cale:

"Nimic nu se termină atunci când are la bază  Credinţa. Este titlul acestei culegeri de Colinzi. Din perspectiva noastră urmează Nădejdea, Album pe care speram să-l putem arăta lumii de Paşte. După care va urma un al treilea album care va onora Dragostea. Sunt pilonii de bază ai creştinismului. Sunt singurele sentimente valabile în alchimia umanităţii. Şi noi, suntem Oameni. Să nu uităm niciodată asta !"
Extras de pe "CREDINŢA" piesa "Scoală gazdă" ce se află în promovare pe media în această lună.
Voce şi chitări: Victor Vurtejanu
Orchestraţii: Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu 
Victor Vurtejanu - Scoala Gazda (demo)
 

Fotografie de Andreea Gruioniu

2 dec. 2011

Din nou la drum.


Pentru cei pasionaţi de making-of sau...avanpremieră la un shooting realizat de statornica noastră prietenă Andreea Gruioniu cu "CEATA lu' VURTEJANU" . Vorba aia: "casă nouă, poze noi"...nu ? Una peste alta suntem gata de drum, cântece noi, un material audio pe care am reuşit să îl şi imprimăm în studioul lui Mihai Alexandru şi pe care îl veţi găsi de vânzare la toate concertele noastre, multă speranţă şi bucurie. Intrăm în al 10-lea an de când vă colindăm româneşte cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste !

1 dec. 2011

Ce se întâmplă când poarta închisorii e deschisă.


"L-am prins pe Matei Vişniec stând de vorbă cu regizorul Adrian Berinde. „Este un spectacol în sine numai întâlnirea celor doi actori. Sunt sublimi!” - Îşi începe Vişniec runda de laude. L-am întrebat pe dramaturg dacă Adrian Berinde este un regizor care a transmis emoţii? Răspunsul: „Eu nu mă tem de regizori. Dimpotrivă, le cer să mă surprind". Textele mele nu au hamurile puse. Sunt nişte cai în libertate pe care fiecare îi creşte cum vrea. Dacă ar fi fost să dau şi indicaţii de regie definitive, m-aş fi transformat într-un gardian al pieselor mele. Eu, dimpotrivă, le deschid pieselor mele poarta închisorii, să fugă. Şi regizorii fug după ele. Uneori mă şi surprind foarte plăcut, cum s-a întâmplat şi în cazul lui Adrian Berinde”.

Un scurt citat din articolul apărut ieri, 30 noiembrie 2011 în Jurnalul Naţional scris de Dana Andronie. Suntem fericiţi că am reuşit să suţinem spectacolul nostru în faţa celui care l-a scris acum mai bine de 30 de ani, domnul Matei Vişniec.

Mulţumesc celor care au făcut posibil întâlnirea mea artistică cu domnul Matei Vişniec.  Fără  Adrian Berinde, Cristina Pleşa, Elena Vurtejanu, Anca Mizumschi, Amalia Ciolan, Dana Andronie, Dana Nedelcu, Elena Sanca, Andreea Gruioniu, Roxana Iovu, Daniela şi Aurel Stănilă, Daniel Grigorescu, Constantin Braşov, Daniel Saul Pasc, Marius G. Mihalache, Gabriel Martin, Cătălin Stelian, Adrian Băbeanu şi Sebastian Plămădeală, toată jertfa ar fi fost zadarnică...

Fotografie realizată de Roxana Iovu

30 nov. 2011

A plecat Tocilescu.


Rămas bun Alexandru Tocilescu, un suflet sensibil şi un artist emoţionant. Condoleanţe Alex şi fie ca bunul Dumnezeu să te întărească.

Dumnezeu să îl ierte...

29 nov. 2011

Contra cronometru.

Timpul scurt presează necontenit. Astăzi, zi grea cu studio cu Mihai, apoi primul shooting foto cu Andreea şi distribuţia 2011 a lui "Se Întâmplă de Crăciun". Printre ele oferte, negocieri, sediul cel nou...încasăm zilnic între 16-17 ore de muncă grea, dar nu ne plângem căci avem din nou un spectacol emoţionant şi viu !

28 nov. 2011

CEATA lu' VURTEJANU gata de drum!




Cele mai faine îmi par cadrele astea... Cu începuturi, cu zâmbet...chiar cu chelia în prim plan. Ce e clar este că suntem gata de start şi anul acesta cu CEATA lu' VURTEJANU şi vom fi prezenţi oriunde ne veţi chema. Dacă sufletul nu vă e este prea împovărat, dacă inima înca vă vibrează,vom fi împreună şi în acest al 10-lea an de Colinde şi Cântece Tradiţionale Româneşti !

26 nov. 2011

Scoală Gazdă.


Ajunşi la faza de mixaje şi mastering gândesc că este bine să aveţi un scurt demo despre ce facem la Mihai în studio pentru că niciodată nu strică o părere de la voi, mai ales că este şi o avanpremieră la spectacolul suţinut de CEATA lu' VURTEJANU în luna decembrie.

Aşadar:
"Scoală Gazdă" - muzică şi versuri populare.
Aranjamente orchestrale Mihai Alexandru şi Victor Vurtejanu.
Voce şi chitară: Victor Vurtejanu

Victor Vurtejanu - Scoala Gazda (demo)
 

24 nov. 2011

Spectacol de gală.


Spectacol de Gală cu "Eu, Câinele", Joi 24 noiembrie 2011, avându-l ca invitat special pe autorul piesei, domnul Matei Vişniec.

Regia: Adrian Berinde
Distribuţia: Victor Vurtejanu şi Cristina Pleşa

Orele 19.00 la Club Prometheus. ATENŢIE: Intrarea se face numai pe bază de rezervări la telefoanele: 021-33 666 38 sau 021-33 666 78

22 nov. 2011

Media pe noi.

"Vişniec, invitat special la "Eu, Câinele" se intitulează articolul din Jurnalul Naţional de ieri, 21 ianuarie 2011 al Danei Andronie, unde veţi găsi câteva lucruri interesante despre noi şi spectacol nostru.

Vom fi şi dimineaţa pe TVR 1 la matinal, unde sperăm să vă facem cel puţin curioşi despre cum s-a născut acest spectacol regizat de Adrian Berinde după un scenariu al piesei "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec

21 nov. 2011

Algoritm.


"Să-ţi spun ce este dragostea adevărată ? Este credinţa oarbă, umilinţa fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui ce ţi le-va zdrobi"
Charles Dickens

17 nov. 2011

Ordinea de zi.


Dimineaţa mă închid iar cu Mihai în studio. Am terminat 4 piese, mai avem de finalizat încă câteva pentru albumul de Colinde ce sper să apară în acest an. Vineri dimineaţă o generală cu CEATA care are de acum o adresă uşor de accesat de oricine doreşte să ne cunoască: www.facebook.com/ceataluvurtejanu 

Acolo găsiţi de acum şi videoclip, fotografii, critici, laude, cîte ceva din ceea ce am strâns în cei 10 ani de activitate artistică. Apoi seara mă urc în maşină şi pornesc către Cluj, unde vom juca sâmbătă spectacolul "Eu, Câinele" regia Adrian Berinde.

Mă bucur că încă putem face toate acestea cu dragoste, că dincolo de oboseala acumulată, lipsuri şi nevoi, suntem împreună, o echipă vie care respiră adânc mai presus de greutăţile, apatia şi amorţeala generală. Vă aştept să fim împreună la această întâlnire !

Fotografie realizată de Andreea Gruioniu

16 nov. 2011

Dacă bobul nu moare.


În sfârşit iese ! "DACĂ BOBUL NU MOARE" filmul lui Sinisa Dragin în care am şi eu rolişor mic dar pe care mi-a făcut plăcere să îl lucrez, se lansează oficial Luni 21 noiembrie, orele 19.00 la Cinema Studio.

15 nov. 2011

Trădarea la români.

Azi m-a întrebat cineva despre trădare la români, dacă e proprie neamului sau e din cauza amestecului cu alte neamuri. Eu cred că alte neamuri nu sînt vinovate de slăbiciunea noastră. Întotdeauna trădează al tău, ca şi Iuda, că de asta e al tău, ca să te poată trăda.

"Cel care a mâncat pâine cu mine, acela a întors călcâiul împotriva mea", scrie Psalmistul cu referire la trădarea lui Iuda. Mi se pare că trădarea nici nu e trecută ca păcat în îndreptarele actuale de spovedanie, cele cu multe sute de păcate...

Savatie Baştovoi

14 nov. 2011

Stilul smuls.

Vine ninsoarea, o simt dimineaţa când îmi pornesc caloriferele electrice ce ne încălzesc sala de repetiţii. Ne-au tăiat căldura şi trebuie să aduc măcar 10 grade până seara când strâng CEATA la repetiţii. De marţi înapoi în studio la Mihai Alexandru să mai ridicăm din materialul ce va apare cu ajutorul lui Dumnezeu în decembrie...după 10 ani de colindat pe la uşi boiereşti, apoi către Cluj la Adi Berinde unde vom juca "Eu, Câinele".

Se anunţă o nouă săptămână "stilul smuls" aşa că până una alta ca să nu ne răcim împânzim oraşul cu afişe şi zâmbim la gândul că am putea deveni vreodată dintre cei liniştiţi şi cu credite la bănci.


12 nov. 2011

Acasă de sfântul Victor.

O să-mi spui că e cumva trist să uiţi de ziua ta...de Sfântul ce te veghează şi căruia părinţii i te-au încredinţat cu bucurie şi nădejde. O să îmi spui că e cumva trist ca cel de lângă tine să se treazească şi să pornească mohorât către servici uitând de numele tău...O să îmi spui că e cumva trist ca doar o mână de oameni din mulţimea ce te înconjoară îţi salută voios ziua şi te încălzesc cu dorul lor. O să îmi spui că...

Am să îţi spun că e doar viaţă. Viaţă cu V mare de la Victorie, un fel de "Victor" cu o adăugire a unui fel de "ie" care a pornit cândva de la "a fi" dar a ajuns în Balcani, aici, acasă...

11 nov. 2011

Tinereţe haine grele.


Şedinţă foto cu Ceata lu' Vurtejanu pe vremea când oamenii erau încă prin ţară, paznicii din Muzeul Satului  nu te hinghereau că făceai fotografii şi încă exista acel "ceva" pe care vorba poetului..."azi îl vedem şi nu e..."

Fotografie realizată de Andrei Fărcăşanu

10 nov. 2011

Muncile.

Pregătim spectacolul "Se Întâmplă de Crăciun", alergăm către Cluj cu spectacolul "Eu Câinele" unde vom fi pe 19 noiembrie 2011, apoi ne pregătim pentru o reprezentaţie specială pe 24 noiembrie în Bucureşti, tot la Prometheus, unde sperăm să îl avem oaspete chiar pe Matei Vişiec, autorul textului după care am realizat spectacolul nostru.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, mergem înainte!

8 nov. 2011

Clever.ro

Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Mihail şi Gavril avem bucuria de a lansa un nou serviciu pe piaţă !
Casa de comenzi on line: CLEVER.RO ! Comod, practic, eficient, beneficiaţi de produse de calitate livrate direct la uşa sau biroul dumneavoastră cu un minim de efort !

Produsele din magazinul nostru se livrează la sediul/domiciliul clientului, exclusiv pe raza municipiului Bucureşti, de catre un agent de vânzări care se va legitima cu ecuson purtând însemnele societăţii Brick Media SRL.

Comenzile dumneavoastră se primesc non stop, iar produsele se livrează din stoc, în maxim 24 ore de la confirmarea telefonică a comenzii, inclusiv sâmbăta şi duminica, în intervalul orar stabilit cu operatorul nostru.

CLEVER.RO Comod, practic, eficient, cumpărături de acasă !

7 nov. 2011

Rebengiuc pe webcam ?

Fără să vreau aud zi de zi diverse chestii care mă uimesc...zău aşa: Una foarte interesantă este: "Nu domnule...în ziua de azi nici actori nu mai avem" Adică cum nu mai avem actori ? "Păi nu mai avem un Toma Caragiu, un Jean Constantin...de George Constantin ce să mai spun...?"



Eu cred că este ceva greşit aici. Actorii se cresc, se preţuiesc şi se întreţin. Ori dacă spectactorul nu vine să îl susţină, să îi acorde suport măcar prin plata amărâtului ăluia de bilet, actorul dispare. Se face şofer...ori şi mai rău regizor sau producător tv. 

Dacă spectatorul preferă telenovela ţigănească, bingo-ul şi emisii precum cele de la teve-urile consacrate, daca spectatorul rupe audienţa şi sustine doar unul dintre criterii...ratingul, este vina actorului ?

Nu vorbesc de mine, eu sunt un actor bătrân deja. După 35 de ani nu te mai cheama nici macar la reclame pentru tigăi din teflon, mă întreb însă cum vrea publicul actori iluştrii...dacă nu vine la întâlnire ? 

Sugestia unui prieten de a juca pe webcam să ajute oare la construcţia unui nou Rebengiuc pentru generaţia iphon-ită ?

6 nov. 2011

Astăzi spectacol.


Dacă vreţi ne revedem astăzi începând cu ora 19,30 la Clubul Prometheus din Bucureşti. Bilete si rezervari la telefon: 021-33 666 38  / 021-33 666 78. Spectacolul "Eu, Câinele" regia: Adrian Berinde. O adaptare după "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec. Distribuţia: Victor Vurtejanu şi Cristina Pleşa.

Fotografie realizată de Cătălin Stelian