10 mai 2016

Victor Moldovan


Maestrul, Victor "Vicky" Moldovan.

fragment din cartea scrisă dar pe care nu mă pricep (încă) să o public.

Actor, regizor, profesor de Arta Actorului, un ardelean inimos și darnic, cu dragoste fără sfârșit, născută din pasiunea sa pentru teatru și actori. L-am prins în ultimii săi ani de viață, pe când încă eram actor angajat în Teatrul Național București. Activa febril ca asistent de regie, mă încuraja la fiecare pas din culise sau din sală, unde se ascundea nevăzut, să mă "audă". 

Râdea când ne întâlneam privirile și mă trata delicat din borseta de care nu se despărțea niciodată, cu fursecuri proaspete făcute de soția sa, doamna Angela Moldovan, absolventă de Conservator și de Facultate de Filologie în limba franceză la Cluj, celebra interpreta a melodiei "Mi-am făcut bundiță nouă"...

Invitat să le vizitez casa, am descoperit un adevărat altar dedicat actorilor, cu fotografii rare din spectacole uriașe despre care citisem în cărțile de Istoria Teatrului. Habar nu aveam de multe la vremea aceea însă întâlnirea cu nenea Vicky m-a zguduit din temelii. Îi urmăream reacțiile, corporalitatea și expresivitatea gesturilor minunate, elegante, petreceam ore nesfârșite ascultând cum povestea despre Moni Ghelerter, Al. Finţi sau Sică Alexandrescu...
Ne-a părăsit într-un mai din 2007, discret, înconjurat de o mână de actori care nu l-am uitat și o colectie de vieți peste care timpul nu are nici o putere...

lberth Bhon (din "Cei din Dangaard”), Spiridon Biserică (“Mielul turbat”), Scapin (“Vicleniile lui Scapin”), Curley (“Oameni și șoareci”), Nikita Ivanici (“Viață de actor”)...

Victor "Vicky" Moldovan
1926, Zlatna, Alba - 2007, București
© Victor Vurtejanu

7 mai 2016

D.I.T.L.


Vagauna asta, scara mizera a unui bloc in care traiesc oameni ca mine sau ca tine, acoperita de jeg, gratii si termopane turcesti este o institutie oficiala. Adica statul roman a decis ca aici sa fie reprezentat de cativa functionari si "amenajarea" sa poarte un nume si insemne oficiale. Se numeste pompos Directia Taxe si Impozite Sector 3. Prescurtat: D.I.T.L.

De ce pompos ?  

Guvernul, ministrul si primarul nu ar concepe o clipa sa isi care costumele de 3000-4000 de euro ca sa ii calce pragul. Aruncand niste cernala din stilouri elegante, cu penita de aur si atingere placuta, pe niste hartii curate si colorate (Hotararea nr.333/1999) cu insemne si nume frumoase, au decis ca aici este locul unde sa vina cetateanul si sa isi plateasca taxele. Si el, locul, trebuie sa arate si sa functioneze asa.
 
Un PVC spanzurat pe zid te indeamna sa faci asta on-line. Adica sa nu vii si sa cunosti frumosul loc, cumva si pentru ca ei stiu ce se intampla in spatele termopanelor flancate cu gratii. De unde stiu ? De la rudele angajate in stabiliment. Revenind, inscriptia oficiala cu stema si tot tacamul, mica si ascunsa, de rusine, nu are rolul de a te lamuri daca poti sa intri, esti "agreat", sau trebuie sa mai plimbi ursul pe afara... Au lasat doar o strunga. O trecere avizata cu siguranta de I.S.U., pe unde masele sa patrunda in tihna si confort in incaperea de 4 / 10 metri, menita sa le scurteze viata.
 
Asta daca reusesc sa intre. De ce ? Cadrul 1 (stg. spre dr.) daca mariti fotografia - click pe foto - veti observa ca nu ii este dat oricui sa intre. Si nu oricand. Adica vii cand vrei tu insa restul il face D.I.T.L. -ul.
 
Prin natura meseriei am avut ocazia sa il cunosc pe primar si pe ministru. Guvernul inca nu. Si nici nu imi doresc. Primarul si ministrul sunt oameni fini. Nu se manjesc, zambesc cand sunt inghesuiti si degajeaza elegant ca orice lichea scolita. Au zambetul exersat si dupa ce dau mana cu tine se sterg. Mascheaza asta prin intoarcerea capului si trecerea mainii prin par. Apoi isi scot batista...
 
Nu am intrat. Am avut un fel de acces de mandrie sau...in fine... Am ramas in fata strungii ca oaia neagra. Stearpa si obosita, oaia nu mai vrea sa intre la muls si ciobanii uita de ea. Se intampla...

In momente ca astea, cand eu ma uit la ei prin ochiul de sticla otoman si ei nu se uita la mine ca au uitat de mine, apar intrebarile firesti... de ce stau, de ce indur... ? De ce ? Ma intreb... Atarnat tot mai mult de lucruri proiectate sa ma induca in eroare imi raman putine posibilitati de a rezista. Si nu intru. Insa...

Directia, si a lor si a mea,
este stramba...
 
victor vurtejanu ©

6 mai 2016

Fiarele din parc


Nu se compara cu lucrul la sala, aparate si antrenor profesionist dar se pune. In definitiv este miscare in natura si aer curat. Chiar daca picura si nu ai finante de "spa" este preferabil sa tragi un pic. Mai ales daca esti predispus spre papa mult si bun...

Sesiunea din parcul Bazilescu, loc mai putin aglomerat si relativ curat, a fost placuta dar relativ scurta din cauza conditiilor meteo. 

Continuam !

2 mai 2016

Cannes 2016


Regizorul român Radu Muntean va face parte din juriul secţiunii Cinéfondation şi de scurtmetraje al Festivalului de Film de la Cannes, ediţia 2016. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 11-22 mai.

Mai multe detalii aici

Regizorul român Radu Muntean va face parte din juriul secţiunii Cinéfondation şi de scurtmetraje al Festivalului de Film de la Cannes, ediţia 2016. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 11-22 mai.

Citeste mai mult: adev.ro/o6e9p5

http://bit.ly/21oiCs0
http://bit.ly/21oiCs0

29 apr. 2016

Si fericită e sluga pe care o va afla priveghind



Cele douasprezece melodii ce compun CD-ul "Cantarile Postului Mare interpretate de calugarii din Manastirea Sinaia" continua sa rasune inca pentru cel ce cauta dincolo de forma si prejudecata.

Am urcat pana la poalele muntilor Bucegi inghesuit de marasmul si de gri-ul marelui oras. Ascultand in taina povestea rostita de calugari am incercat sa o redau celor care ca si mine cautau raspunsuri. Cu credinta si cu multa dragoste am regasit nadejdea ce ne-a daruit o cale.

Asa s-a nascut acest material.

9 apr. 2016

Qui est Mohamed ?

Cine suntem, ce ne place, ce iubim, ce uitam...

Familie, societate, identitate, dragoste

Dragoste care doare 

 
cu
Catalina Mustata si Cosmin Sofron 
scenariul Rémi de Vos
miscare scenica Andreea Duta 
coloana sonora Calin Grigorescu
 scenografie Daniel Tita 
 regia Teo Herghelegiu

fotografii © Victor Vurtejanu

8 apr. 2016

Mircea Albulescu



ce vremuri, ce vremuri, cum am stralucit,
cum m-au ademenit, aplauzele imi suna si acum in urechi...
stii...? in fiecare tara altfel...

Ramas bun Mircea Albulescu...

31 mar. 2016

Nichita




Deodata au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitara
care lasa în seara
o umbra grea, triunghiulara. 

Dupa aceea au inceput să cânte
si melodia a intins spre tine
bratele ei reci.

Melodia intindea spre tine
bratele ei feline, bratele ei reci,
si n-am simtit când te-a-mbratisat
cu imbratisarea
pe care uneori ti-o da inserarea,
electric si-ntunecat.



versuri Nichita Stănescu
fotografie Dinu Lazăr

26 mar. 2016

Dem, George, Stefan si Dinu


De Ziua Mondială a Teatrului 27 martie, actorii Dem Rădulescu, George Constantin, Ștefan Bănică şi Dinu Manolache vor fi omagiaţi postum pe Aleea Celebrităţilor.

Evenimentul va avea loc în Piaţa Timpului (Cocor), începând cu ora 12.00.

21 mar. 2016

Doar eu si...ceva


Am fotografiat toata lumea cu ochii
Si-am incercat s-o imit.
M-am gandit sa iubesc
Ca sa seman cu Barbatul,

Am imprumutat de undeva
O masca
Si-am devenit vesel

De la maestrii de dans
Giordano Bruno si Galilei
Am invat sa fac piruete
Si sa ma invartesc...

Si totusi
Mi-au pus niste ochelari
Sa nu fiu confundat cu Nimeni

Si dupa ce am imitat tot si toate
Am ramas doar Eu...
Si-mi trebuie acum o viata
Ca sa ma invat sa ma imit


Fotografie: Dinu Lazar  (fotografu.ro)

19 mar. 2016

Colţ


Cateva pietricele legata de o sfoara, batute de vant, coltul de Dunare si o mana de prieteni, m-au facut sa ma opresc si sa zambesc.

N-am nevoie de prea multe...

17 mar. 2016

Actor pe platforma


Pe Facebook am deschis pagina de actor unde voi posta imagini si noutati din activitatea mea profesionala. Astept parerile, ideile dar si propunerile voastre ! 

Gasiti deja cateva clipuri video, fotografii frumoase si ceva povesti nascute...intre arlechini.

Asadar vizitati, este deschis!

12 mar. 2016

In loc de curriculum - Radu Gheorghe

Sublim, magic si incantator de talentat, Radu Gheorghe actorul roman este in aceeiasi masura un om deschis, atent, dornic sa construiasca. Personal il consider unul dintre vizionarii din Arta Actorului din Romania.

Facea stand-up comedy pe vremea cand acest gen nu era la moda, era promotor al reprezentaţiilor de tip one man show pe vremea cand nu multa lume cunoştea termenul... L-am admirat din fotoliul de spectator, am avut sansa sa il urmaresc din culisele Nationalului Bucurestean, unde tinea singur un spectacol greu - "Omul Orchestra", apoi in "Ucenicul Vrajitor" impreuna cu Filarmonica din Ploiesti iar de curand in "Interpretul", alături de Mihai Bisericanu, Anca Sigartău şi Georgeta Ciocârlan.

Sunt fascinat de personalitatea lui Radu Gheorghe, de arta sa, fiindca ne uneste si dragostea pentru muzica. Cine nu a ascultat "Broasca testoasa" reluata iar si iar in bis-urile spectacolelor acestui artist ? Dar vioara sa magica, flautul maiastru... fireasca ingemanarea actor-muzician. 

Ce spune despre sine Radu Gheorghe - actor, regizor, muzician, profesor roman, izvor de talent nesfarsit insuficient exploatat, dupa parerea mea...



"Dupa cei 40 de ani de activitate ca actor profesionist, nu cred ca mai conteaza cele peste 1000 de reprezentatii de teatru Bucurestean, 10 filme, zeci de aparitii TV, inca vre-o mie de spectacole in tara si in strainatate.in care am jucat, daca admiratorii mei inca ma mai striga: “d-l tudor, d-l doru, d-l malaeru si chiar d-l albulescu !”

Este evident ca daca in 40 de ani de cariera, nu am reusit sa ma numesc pentru spectatorii mei, Radu Gheorghe, nu voi reusi nici de acum inainte sa conving pe cineva, pe oricine, de ce mare actor am fost, sunt, sau voi fi, doar insirand numele pieselor si filmelor si rolurilor pe care le-am interpretat de-a lungul vietii mele de actor.
Asa ca, va rog, dati-mi voie ca acum, cu putin timp inaintea varstei de pensionare sa prezint o pagina goala in locul unui curriculum vitae incarcat !

Va rog cititi-o cu atentie pana la capat si imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca m-as fi nascut in America !? Dar cum acest lucru nu s-a intamplat, sa fim realisti si sa ne multumim cu ce avem, adica, NIMIC ! 
Clipa a trecut, spectacolul s-a terminat, spectatorii s-au distrat si au plecat acasa fericiti! Maine vor viziona o alta piesa cu alti actori.

In definitiv, ei actorii, doar interpreteaza niste roluri ! Sunt simpli “prestatori de servicii” artistice ! Dupa servici, ei ies frumos din costume si din pielea personajelor pe care le-au jucat si se duc frumusel sa bea o votca pentru a spala pacatele personajelor pe care le-au interpretat. Pe urma pleaca relativ linistiti catre casa pentru a se odihni.
Pe care actor sa-l tii minte mai intai ? Sunt cateva sute inca, din actorii vechi, apoi cateva generatii de …aur, pe urma generatia de actori care a promis foarte mult, generatia care…”are”… si mai nou generatii sau promotii de sute de actori in fiecare an, care-si asteapta si isi reclama dreptul la…nume !

Cu atatea actori tineri si atatea (de fapt toate) teatrele cu posturile blocate, cred ca rolul meu nu poate fi decat acela de a ma da la oparte sa le fac loc lor, in caz ca-i va mai primi cineva..
Asa ca, e mult mai corect sa las pagina goala in locul dedicat curiculum-ului.
Va multumesc !
Al d-voastra umil servitor. Actorul “ala”…cum il cheama draga !!!???" 
Radu Gheorghe
www.radugheorghe.ro

9 mar. 2016

O poveste din Sevastia


40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernator, au fost întemniţaţi timp de 8 zile şi bătuţi cu pietre. Apoi, cum se întamplă de obicei, au încercat să îi cumpere... Păstrându-şi credinţa, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.

Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. A ieşit din lac, a murit pe loc. Altul, s-a grăbit să îi ia locul. 

Gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Dimineaţa au fost scoşi vii din apă. Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac...
Unora dintre noi ne-a rămas bucuria de a avea trecut. De a avea pentru ce să luptăm şi ce să apărăm. Bucuria că nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos. Sau laşi. Sau puşi pe fugă....

Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Apoi continuăm să luptăm.

Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu, mâncăm "mucenicii" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primăverii.

Uneori mai facem un foc pe creste, aşa ca odinioară... Cineva îl va vedea, cineva ne va auzi.

Vom fi împreună !

3 mar. 2016

La produs fotografii



Ecleraj, diafragma, timp de expunere dar si ingeniozitate, tehnica si solutii inteligente intr-o minunata zi de fotografie, impreuna cu maestrul Dinu Lazar, caruia ii multumesc inca odata pentru invitatie.

Fotografii: Dinu Lazar

13 feb. 2016

Ifonu din librarie


Momentul ala cand copilul te striga fericit si iti face fotografie...
s-a intamplat in librarie!
si ce carte aveam in brate,
o sa zici ca e regie...
dar e doar...

copilarie...

30 ian. 2016

Cursuri de chitară


 
Teorie și practică pentru începători și avansați

Durata: 1 oră și jumătate
Materia predată este folk, country, blues pentru chitară acustică și rock pentru chitară electrică (numai pentru cei avansați).

Se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 7 și 45 ani.
foto aici

Înscrieri și informații:
© Victor Vurtejanu
actoru.ro 
 

18 ian. 2016

X-ul japonez


Jucaria japoneza este ridicata cumva la grad de religie printre niste tipi isteti care experimenteaza tot felul de fiare redutabile de multi ani. Oamenii se strang, lucreaza in echipa, testeaza, demonteaza, invata unii de la altii si apoi scriu, fotografiaza, filmeaza, impartasesc pe forumuri si asa mai departe. Treaba cu dichis....!

Samuraiul, le-a asculta pasurile si uite ca din 1998 pana in 2015, au slefuit piatra pana a devenit o bijuterie. Colegii de trafic te saluta, iti fac semne prietenesti si te invita la cafea iar tu nauc, scolit pe intoxicarea romaneasca de pe forumuri sau"service-uri tralala" si "specialistii Duster"...care cu viziune, care cu amplomb...franezi nauc si te dai jos speriat, ca ai pana...

Din Austalia pana in Indonezia si inapoi in Austria, Cehia, Polonia, Rusia, micutul samurai are prieteni! Statii de salvare, asistenta, voluntari care sar numai pentru ca "unul de-al lor" este la ananghie. Regasesti cumva, solidaritatea Trabant-ului insa "generatia sfarma-piatra-roade oase" nu va intelege ideea... asa, ca o curm la moment, pe o ultima destainuire.

Undeva in noapte, la o benzinarie prusaca am sarit ca ars cand un domn isi plimba mana admirativ pe capota X-ului personal. Noroc ca ne-am lamurit... 
 
In timp, am inteles de ce in RO are un succes nebun WV si odioasele sale imitatii si de ce drumul isi va lua de fiecare data tributul sau mortal. In rest...? Bucurie, solidaritate, camaraderie, cam asa!
© Victor Vurtejanu
actoru.ro

16 ian. 2016

STEIERMARK


Iarna, pe drumul imperiului...

O aventura ce a insumat peste 3500 de km, o actiune de salvare a 7 tineri austrieci, noaptea, in munti, un revelion la volan, teste de anduranta off-road si conditii grele cu X-Trail, ski, gastronomie, fotografii si explorari, o experienta sublima,

cu munti, lacuri, trecatori, viaducte spectaculoase, catune si orase ascunse. Cu diferente de nivel si temperatura mari, cu autostrazi, trenuri, drumuri de munte dar si poteci si partii superbe, cu iarna grea si clipe de primavara, cu intalniri neasteptate, cu natura nepangarita de furie si nepasare, cu civilizatia si cultura din muntii Austriei.

Bucuresti, Budapesta, Győr, Sopron, Viena, Wiener Neustadt, Bruck an der Mur, Viena, Mariazell, St.Sebastian, Annaberg, Lilienfeld, Kapfenberg, St.Polen, Birkfeld, Graz, Sankt Polten, Oberaich, Kapfenberg,Turnau,Bad Mitterndorf, Grünau, Murzer Oberland, Ganz si alte locuri ce m-au chemat la o intalnire unica...

Mai multe fotografii aici

10 ian. 2016

Toate panzele sus


Si cum calatorului ii sta bine cu drumul, mai citind o fila, mai invartind manivela japoneza, uite cum am parcurs cam 3000 de km in 7 zile. Si domnul Tudoran si bijuteria X-Trail isi au incontestabil meritul lor!

8 ian. 2016

Mariazell ep.3


Cand pretuiesti ceea ce primesti si ai bucuria de a impartasi cu cei ce te cauta, vei avea pavaza stramosii si dragostea lui Dumnezeu. 

7 ian. 2016

Mariazell ep.2


Iesi din confort. Fa stanga, fa dreapta, urca, coboara si vei gasi verdele necesar sau puterea nebanuita a noptii. 

Iar curand vei regasi Lumina.

6 ian. 2016

Mariazell ep. 1


Oriunde te-ai afla licoarea facatoare de minuni te asteapta credincioasa. Ambalata atractiv sub diverse nume, pregatita mereu pentru cel ce cauta minunea prin sticle.