Cei 40.

Recitind ce am scris anul trecut în această zi şi constatând că multe au rămas la fel de valabile, m-am hotărât să republic cele ce simţeam atunci. Astfel:

Povestea este simplă. Ca a oricărui luptător. Ca a oricărui om ce îşi urmează destinul. Numai cretinii şi hoţii complică totul. Ei trag speranţa că aşa pot să se desfăşoare. Iluzii de întunecaţi...

Iată:
40 de soldaţi creştini, au refuzat să se închine idolilor păgâni. Siliţi de guvernatorul Armeniei, Agricolae care aflase de credinţa lor, au fost întemniţaţi timp de 8 zile. Apoi bătuţi cu pietre. Apoi au încercat - cum se întamplă de obicei - să îi cumpere. Cu daruri...

Păstrându-şi dreapta credinţă şi întăriţi în demersul lor, au fost condamnaţi la moarte. Prin îngheţare. În lacul Sevastiei.

Unul din cei 40 de soldaţi a cedat. Şi a ieşit din lac. Dar a murit pe loc. Un altul, s-a grăbit să îi ia locul. Apoi gheaţa s-a topit şi apa s-a încălzit. Astfel că dimineaţa au fost scoşi vii din apă.

Le-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să moară. Rămaşiţele lor au fost arse. Cenuşa a fost aruncată în lac.

Astăzi ne-a ramas bucuria de avea trecut. De avea pentru ce să luptăm încă şi ce să apărăm. Bucuria ca nu suntem dezorientaţi. Că nu suntem haos-işti. Sau laşi. Sau puşi pe fugă. Toţi simţim frica. Unii ne-o asumam şi trăim cu ea, transformând-o cu Credinţă, Nădejde şi Dragoste în trezvire. Şi apoi luptăm mai departe.

Ei râd...şi repetă aceiaşi piesă.

-----------------------

Împreună astăzi, prin dragostea lui Dumnezeu mâncăm "mucenici" preparaţi de Mame şi de Bunici. Încheiem cu babele, capricioasele zile ale iernii. Şi ne pregătim să întâmpinăm moşii, zilele calde ale primaverii făcand uneori un foc pe creste, aşa ca odinioară.

Cineva îl va vedea.
Curând ne vor auzi.
Vom fi împreună!

A muri înseamnă a te muta într-o stea.

“Când aveam posibilitatea să-mi îndeplinesc visul, mi-am dat seama că şi pasiunile îmbatrânesc. Nu ştiu dacă pot pretinde că am ştiut ce vreau de la viaţă. Nu mi-au lipsit ţintele false şi entuziasemele naive.

Cam toate certitudinile mele, câte au fost, sunt acum ciuruite de îndoieli, ca nişte haine roase de molii. Mi-ar fi greu să numesc una intactă. Nu există fericire de care să-ţi aminteşti fără tristeţe.

Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant. Tot ce pierdem, pierdem pentru totdeauna. Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.

O viaţă mediocră poate fi justificata. Mai ales într-o lume mediocră. Dar mediocritatea iluziilor nu are nici o scuză. Nimic nu ne opreşte să visăm fără măsură. Forma cea mai subtilă în care se poate înfaţişa un mister este banalitatea. Dumnezeu a creat lumea în asa fel încât să regretam aproape totdeauna prea târziu.

Fragment din cartea "Autoportret într-o oglinda spartă" de Octavian Paler

http://www.librarultau.ro/carte/autoportret-intr-o-oglinda-sparta--i5214

Teama de cultură.

Că vremurile s-au schimbat, că imbecilul şi impostorul sunt cei care diriguiesc cultura şi socialul, că poate şi eu sunt un alt inadaptat...se poate. Pot, dacă îmi explici frumos să înţeleg. Dar că nemernicii pompează miliarde în caricaturi gen: eurovision, bingo sau aniele (o altă inimă de ţigan) şi că nu înţeleg măcar UN MINIM NECESAR ! Asta se numeşte altfel. Se găseşte undeva în zona trădare, interes şi manipulare cu scop distructiv!

O ştire puteai să dai, un cuvânt într-o latrină de ziar, un reportaj la radiourile ce te distrug psihic oriunde te-ai afla...Nimic!

Sunt instituţii ale statului care sunt plătite şi obligate de lege să facă asta! Ele se ocupă însă puternic, intens, de gunoi şi de concedii. Începând cu Televiziunea Română (7 canale!!!) Institutul Cultural Român, Radio România, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Teatrele Naţionale sau nu, asta ca să nu mai pomenesc de "fundăţiile" yoghinaşilor-terapeuţi dâmboviţeni dependenţi de propria urină, care îngroapă tot ce ating şi terminând cu ONG-urile principeselor sau ale dudiştilor "sărmanele", nimeni, absolut nimeni nu a pomenit nimic despre comemorarea necesară poetului şi luptătorului Radu Gyr.

După palma trimisă în direcţia lui Eminescu, iată-i continuând. Atent şi stoic. Aceşti reprezentanţi ai statului român care pufăie la vederea drapelului naţional arborat, care îşi construiesc cantonamente de documentare în Austria şi în Marea Britanie şi lungi şedinţe "culturale" acompaniate de ţiganii lui Ploieşteanu sau verii-cumnaţii-cumetrii lui în castelele transformate din case de oaspeţi ale gospodăriei de partid, în centre de creaţie europeană, aceste lichele veritabile se simt ameniţaţi de cultură. Şi de aceea acţionează. Permanent.

Un cuvânt despre Radu Gyr. Atât de mediatizat în mediile teologice dar atât de uitat de prea-fericita instituţie diriguitoare a acestora, de profesori în şcoli, de mame pruncilor, de mai toţi...Un cuvânt măcar puteau spune celor tineri:

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri,
sunt renunţările la vis"

Mulţumesc marelui artist Dinu Lăzăr pentru conştiinţa sa vie: http://fotomaniacu.blogspot.com/2010/03/cele-mai-crancene-infrangeri-sunt.html

Mulţumesc celor care susţin acest spaţiu, de unde am preluat şi fotografia http://www.radugyr.ro/

Ursul păcălit de vulpe.

"Florin Grozea, membru al trupei HiQ, spune: Noi avem nemultumiri pe care le-am tot exprimat, atat in interiorul organismelor la care suntem membri (UCMR-ADA si CREDIDAM), cat si la ORDA, cat si in presa. Acum ne-am unit si online. Nu vrem scandal, vrem un sistem transparent de distributie a milioanelor de euro (peste 50 milioane de euro in 2008) colectate de aceste organisme si care sunt distribuite in mod incorect si opac."

Explicaţie:

"Credipârţ anda & ucemescroci" şi alţii asemenea şmecheri s-au unit şi le taie banii fraierilor. Fraierii au început să mârâie şi să se jelească. Întâi pe aici: www.infomm.ro/blog-pentru-artistii-pacaliti-de-ucmr-ada-si-credidam-in-continuare-ne-cred-fraieri şi încet dar sigur vor antrena alţi fraieri ! De ce ? Că aşa funcţionează fraierul. În turmă! Iată un alt exemplu chiar dacă eşti sătul de "smileymogatraistemoldoveneşti" şi alţi superartişti de nu îţi vine să crezi: http://artisro.wordpress.com/

Povestire:
-Vecine ce televizor frumos ai ! Ce marcă e ?

-Golstea.

-Şi cât ai dat pe el ?

-20 de milioane.

-Şi e ok ?

-Da, nu am avut probleme.

-Şi de unde vecine ? De unde l-ai luat ?

-De la molu' ăla bun !

-Ahaa, merci vecine mă duc să îmi iau şi eu unul !
-A vecineee să te ajut ! Ţi-ai luat televizor nou, ce mare e ! Cât ai dat pe el ?

-22 de milioane.

-De unde vecine ?

-De la molu' ăla nou că la ala bun nu mai erau...cumpără toţi!

-Şi ce marcă e vecine ?

-E Goldstea ! Are şi vecinu nostru de la 5 ! Nu a avut probleme cu el !

-Aaaa, ce bine că mi-ai spus vecine ! Ia că mă duc şi eu să îmi iau unul. Goldstea îmi iau !

Se spune că "corb la corb nu scoate ochii" Ăştia, adicătelea papagalii care au contracte şi s-au mânjit cu banii de la "credipârţ, anda & ucmescroci" după ce s-au îmbuibat 15- 20 de ani cu lovele şi contracte îi critică acum pe şmecher ?

Păi dacă e aşa, atunci adaptaţi naibii şi proverbul cumva, că nu mai prind ăştia mici ideea...

Bomba Metronom.

Pe 4 martie s-au împlinit ceva ani de la moartea lui Cornel Chiriac, cel mai iubit şi cunoscut comentator de jazz şi pop al anilor '60, animator şi figură unică prin pasiunea, competenţa şi teribilismul prin care se implica în viaţa muzicală a acelor ani.

Erau atunci vremurile de relativă deschidere culturala şi bunăstare, era vremea primului club de jazz din ţară (din 1964, la Casa Studentilor bucureşteni, animat de Mihai Berindei), a audiţiilor de la Ateneu, vremea primelor grupuri de rock şi a lansării lor în cluburi, restaurante, pe litoral, în presă, la radio si chiar la tv.

Popularitatea lui Cornel Chiriac se datorează emisiunii "Metronom", difuzată la Radio Bucureşti începînd din 10 iulie 1967. A fost o bombă pentru tinerii interesaţi de muzica pop-rock. Începînd de atunci, postul naţional de radio emitea ştiri despre grupuri de muzică beat (cum se numeau în epocă), despre Jimi Hendrix şi Bob Dylan. Despre Rolling Stones şi Wilson Picket, despre formaţii din Polonia, despre topuri. A fost un succes nebun. La radio, primea scrisori. Au apărut cluburi "Metronom" şi Chiriac le răspundea tuturor la microfon.

Grupurile româneşti Sideral şi Phoenix au fost ajutate enorm de Cornel Chiriac să înregistreze la radio, să apară în concerte. Phoenix a spart gheaţa definitiv cînd preşedintele juriului Festivalului Studenţesc de la Iaşi - 1968, acelaşi Cornel Chiriac, s-a entuziasmat de calitatea, de îndrăzneala limbajului muzical şi a textelor. Imediat le-a înregistrat cele mai bune piese la Radiodifuziune şi apoi pe discuri, la Electrecord. "Totuşi sînt ca voi", "Floarea stîncilor", "Nebunul cu ochii închişi", "Canarul" au fost cîntece curajoase ce şi-au datorat popularitatea şi eforturilor lui Cornel Chiriac.

A fost un luptator aprig şi incomod, un pasionat despre care se spune că petrecea multe nopţi in radio, ca la înregistrările formaţiilor stătea la masa de mixaj, că toată fonoteca de jazz a Radioului din acei ani a fost copiată de pe discuri şi finisată de el; că, în martie, la Cerbul de Aur de la Brasov, a dat foc la perdelele din hotelul "Aro" pentru că organizatorii nu au respectat convenţia ca Phoenix să cânte în festival, dupa care, la cateva zile, a apărut pe postul din Munchen Radio Europa Liberă. Tot bagajul lui erau benzile cu înregistrările grupului Phoenix.

La 4 martie 1975, pe cand avea 32 de ani, Cornel Chiriac a fost înjunghiat de un tânăr, aparent fără motiv, într-o parcare, noaptea, la Munchen. A fost prima pierdere a muzicilor pop-jazz; au urmat apoi Dorin Liviu Zaharia, Richard Oschanitzchi, Gabriel Drăgan, Anda Călugăreanu, Dan Mândrilă, Nicu Vladimir, Iuliu Merca, Teo Peter, Emil Laghia şi atâţia alţii. Toţi la vârste nedrepte. Toţi în plină maturitate artistică.

Voi cere şi pentru ei un moment de aducere aminte. Cine are amintiri are şi speranţe. În lumea asta în care trăim, unde veselia nebună se împleteşte atât de natural şi de real cu tragedia, poate că avem nevoie şi de un trecut. Poate că nu toate speranţele sunt puse la Bingo...

Din păcate, cei care scriu astăzi despre fenomenul muzical, l-au uitat (sau nu "l-au căutat") pe Cornel Chiriac. Aceştia nu precupeţesc nici un efort în a fabrica vedete de "tip nou", de genul DJ-ilor Mitică, Vasile, Costică etc. şi a trupelor care nu ştiu să cînte decît în studio, dar care nu spun nimic. Cornel Chiriac, dacă ar fi trăit, cu siguranţă, show-bizz-ul românesc ar fi avut o altă calitate.

Dacă aveţi drum prin Bucureşti, treceţi şi pe la cimitirul Reînvierea din zona cartierului Lizeanu, îi veţi găsi mormântul la poziţia E17.