O promisiune.

O parte importanta a materialele adunate in noua ani de munca pentru productia spectacolelor sustinute de trupa CEATA lu' VURTEJANU, este reprezentata si de fotografii. Cele 16 cadre de mai jos realizate intre anii 2000-2009 de Liana Sega, Silvia Patarniche, Lucian "Lulu" Tudoran, Dragos Cristea, Catalin Stelian, Sorin Paun, oameni inimosi si de nadejde ce mi-au stat aproape la bine dar si la rau, reprezinta si ele o marturie a evolutiei acestui proiect.

Primul cadru inseamna de fapt si prima fotografie de grup a celor care m-au inteles, au avut incredere in mine si m-au urmat, contribuind fundamental la nasterea proiectului CEATA lu' VURTEJANU: Cristian Ciubotariu-voce si percutie (membru fondator activ pana in anul 2008) Ender Aslan-vioara si voce (membru fondator activ pana in anul 2008) Marian Zahanagiu-vioara (membru fondator activ pana in anul 2004), Ionut Moldovan-voce si zurgalai (membru fondator activ pana in anul 2007) si Victor Vurtejanu-chitari si voce.

Apoi, in timp am primit aportul plin de talent si bucurie de a darui si de a canta al: actritei Gabriela Ionita-voce si percutii, Madalina Smocov-flaut si voce, Anca Dimofte-voce, Ana Sarbescu-chitara bass, Mihaela Lazar-voce si percutii, Aurora Alexandru-voce si zurgalai, Elena Tiriboi-vioara, Alexandru Lambrino-chitara bass, Dinu Patarniche-chitara, Stelian Cristez-clape, mandolina, chitara bass si voce, Costel Rangu-voce, Vasilica Gomei-voce, Laurentiu Norocel-vioara, Filip Nicolae-Heruvim-vioara, Radu Sovaiala-chitara bass si copilul Alexandru Dumitru.

M-au ajutat mereu din umbra culiselor, ducand greul realizarii si montarii spectacolului fara sa fie vazuti sau aplaudati niciodata: Valentina Ursache-management si backstage, Sebastian Plamadeala-editor, Horatiu-recuzita, Sorin Voinea-tehnic scena, Sorin Paun-tehnic scena.

Un aport admirabil si un suport fara egal l-am primit din partea Arhimandrit Macarie Bogus, Ieromonah Mihail Harbuzaru, Ieromonah Calinic Uta, Preot Michael Tita, Preot Dan Toader, Preot Grigore Mazilescu, Preot Valentin Fotescu, Preot Ispas, Preot Felix Radu, preot Stefan Sava, Ierodiacon Clement, Rasofor Laurentiu Potop, Rasofor Mihail Naghi, tuturor parintilor si fratilor din Manastirea Sinaia.

Pentru tot suportul si solutiile tehnice, echipamente, constructii scenotehnica, solutii transport greu, spatii de repetitii, protocol si sprijinul deosebit pe care l-am primit mereu in acesti ani trebuie sa multumesc doamnei Director Veronica Nicolae, doamnei Anca Moldovan, domnilor Robert "Bobo" Weiss-Multimedia Stil SRL, Cristian Burci-International Railway Systems, Andrei Bojanopol, Bogdan Bojanopol - Spatial Construct SRL, Bogdan Constantinescu-Consprest SRL, Catalin Tunsoiu-Interlink SRL, Mihai Nicolae-Stefadina Comserv SRL. Dar si domnilor Valentin Anton, Constantin Tudoran, Ene Gabriel si Alexandru Munteanu.

Toate dragostea, eforturile si daruirea ca eu sa pot fi inca aici se datoreaza in primul rand bunului Dumnezeu dar si Mamei mele Floarea Gaspar, doctor Mariana Popescu, doctor Camelia Ionescu, General-maior doctor Hristea Razvan, Asistent universitar doctor Remus Glogojeanu, doamnei Maia Morgensteren, doamnei Liana Sega, profesor Gabriel Gheorgiu, profesor Mihail Stan, maestrului Dem Radulescu si maestrului Ion Cojar.

Acestora le multumesc public si le raman pe veci recunoscator. Dumneavoastra celor care ne ati asteptat, ne-ati primit si ne-ati dat forta si curajul de a merge mai departe onorandu-ne cu dragoste, bucurie si aplauze de fiecare data cand ne-am intalnit, va doresc din toata ca bunul Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si pace. Singura posibilitate de a va face sa simtiti dragostea mea pentru dumneavoastra, este ca va vom aduce si in aceasta iarna:

CEATA lu' VURTEJANU

Credinta, Nadejde si Dragoste

Ceata lu' Vurtejanu - Dansul Vantului

CEATA lu' VURTEJANU va canta!

Prea multi oameni dragi au plecat anul acesta. Prea multa durere, prea mult intuneric si deznadejde. Dinspre tineri numai vesti triste si multa prea multa dezorientare. Dar in jur asa arata totate acum, iar ei in lipsa de modele credibile, de sprijn temeinic dar mai ales de Credinta, cad secerati si se pierd incet-incet intr-o iluzie a unui viitor ce apare tot mai des sub forma lui "asta e" sau " am sa vad eu ce-o mai fi"...iar timpul trece si usor-usor ei realizeaza ca totul nu a fost decat un balon de sapun.

Desi multe apar pe dos si devin din ce in ce mai greu de indreptat, de pus cum trebuie, in firea lucrurilor cum bine spune taranul roman, eu nu am sa cedez. Sunt un supravietuitor. Si am invatat sa lupt. Iar ce va depinde de mine, cu ajutorul lui Dumnezeu ale voi face.

Voi lipi din nou afise, voi bate din nou holurile Conservatorului si ale caminului unde sunt cazati cei din provincie, apoi iar imi voi suna toti amicii pentru a ii chinui a nu stiu cata oara cu intrebarea: "N-ai pe cineva...?" vorba marelui Caragiu. Toate in cautarea unor instrumentisti seriosi si talentati care sa ma urmeze si in aceasta iarna.

Am postat deja anunturi pe acest blog. Am postat anunturi si pe forumurile "de specialitate" XBASS: http://www.xbass.ro/forum/showthread.php?t=2975 si RGC: http://forums.rgc.ro/index.php?showtopic=38078 dar pana acum nu am gasit acolo decat bascalie si mistocareala...Pacat, au fost vremuri cand aici am intalnit artisti exceptionali ca Dan Andrei Aldea, Cristi Gram, Josef Kapll, Adrian Manolovici si altii.

In fiecare zi imi intretin studioul, sala de repetitii, echipamentele tehnice, ma intalnesc cu oameni interesati de a sustine productia acestui spectacol, caut zone in care as putea sa integrez proiectul meu, selectez CV-urile trimise pe adresa victorvurtejanu@gmail.com si discut cu mai cei care vor sa lucreze pentru acest proiect.

Probabil ca stiti ca in spatele oricarei productii profesioniste se afla dincolo de artisti inca o echipa de oameni fara de care nu s-ar putea face mai nimic. Oricat talent, daruire si Dragoste ar oferi spectatorilor, artistul nu ar reusi sa treaca rampa fara oamenii din spate, din backstage. Mi-ar fi atat de usor sa imi iau chitara si sa ma urc singur pe scena, alergand intre "comenzi" cum fac majoritatea "cantautorilor" mai ales de Sarbatori. Si nu o spun cu inganfare. Stiu ce, si cat pot.

Insa impactul mesajului nu ar fi acelasi. Energia si sonoritatile s-ar pierde. Ar fi cam tot ceea ce primiti prin intoxicarile transmise prin televiziuni, prin radio-uri, prin spectacolele gen "zilele orasului..." sau din marele ghiveci al primarilor si politicienilor urcati prin copacul electoral. Nu. Oricat de greu mi-a fost, "CEATA lu' VURTEJANU" a insemnat intotdeauna altceva. Alt tip de energie, de mesaj, de tinuta si de traire autentic romaneasca. De buna calitate, dar mai ales necesar. Altfel nu am fi rezistat.

Un spectacol itinerant in care se canta live, in interior sau in exterior la -19 grade Celsius, cu voci psaltice, cu instrumente, cu amplificare, cu instalatii de lumini, instalatii de scenotehnica, costume, afise, reprezentare media, sedinte foto, filmari, transport greu, hrana, protocol si inca multe alte "mici amanunte" asa cum este spectacolul "SE INTAMPLA DE CRACIUN" sustinut de "CEATA lu' VURTEJANU" necesita oameni deosebiti si eforturi uriase. Mai ales cand tu, cel care iti asumi responsabilitatile acestui proiect, esti singur.

Semnele eu le-am primit si le-am inteles. Atat pe dealul Patriarhiei de Sfantul Dimitrie, cand o gamalie de copil din bratele parintelui a tasnit cu bratele intinse spre mine, iar tatal zambind se scuza, intreband daca ne vedem si anul acesta sa cantam Colinde in Biserica Cuvioasa Parascheva. Si cand telefonul ma suna tocmai de la Cluj, de unde primesc asigurari ca suntem asteptati cu drag acolo de Craciun. Sau cand supravietuitorul strazilor Virgil cel alungat de soarta si de oameni, dupa Sfanta Liturghie in Biserica ma ia in brate si ma tine pret de cateva secunde, iar cand imi da drumul ma intreaba: Cantam nu? Mai este putin si cantam nenea Victor? Nu? Inteleg fie doar privind la tot materialul media adunat in cei 9 ani de existenta ai acestei productii ce asteapta nerabdator un om ordonat si serios care sa il selecteze si sa il puna in valoare ca sa putem sa il impartasim cu voi, poate pe un alt viitor site, poate pe un film, numai bunul Dumnezeu stie...

Eu drum inapoi nu mai am. Privesc cu Credinta in viitor. Sunt bucuros ca am ajuns pana aici. Sunt bucuros ca nu am irosit toata munca si toata Nadejdea si Dragostea celor care m-au format. Stiu ca tot greul si jertfa nu au fost zadarnice. In curand cei 10 ani de pribegie se termina. Cred ca voi reusi sa ii ating. In pofida celor care din anul 2000 incoace nu mi-au lasat nici o sansa, Dumnezeu a ingaduit sa renasc si sa pot marturisi curand. Astazi cei care s-au angajat sa ma urmeze, si fac posibil astfel ca acest proiect sa reziste, m-au ajutat sa inteleg ca chiar si cenusa arde spre a renaste!

Asa ca chiar daca esti singur, chiar daca nimeni nu iti mai da nici o sansa, daca in spital sau in azile suferi si esti speriat, daca abia te nasti in maternitate sau ai fost deja parasit printr-un centru de plasament, daca ai iesit in mall-ul din cartier sau in vreo cafena ospitaliera te vor gasi sarbatorile de iarna, sau poate daca in biserica vei intelege sa intri si sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru toate darurile sale, daca in geroasa noapte a lui decembrie din orasul gri ai sa vrei cu adevarat sa renasti, bucura-te:

CEATA lu' VURTEJANU

va canta si anul acesta pentru tine!

Părintele Teofil Părăian

Teofil Părăian, nascut Ioan Părăian, s-a nascut in data de 3 martie 1929 in Toparcea judetul Sibiu. A fost un duhovnic ortodox roman.

Intre anii 1935 - 1940 a urmat cursurile scolii primare pentru nevazatori din Cluj.

Intre 1942 - 1943 cursurile la o şcoală pentru nevăzători din Timisoara.

Cursuri liceale la Timisoara - Liceu teoretic pentru vazatori 1943 – 1948.

Licentiat la Institutul Teologic din Sibiu, 1948 – 1953.

- 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambăta de Sus.

- 15 august 1953 este tuns in monahism, primind numele de Teofil.

- 15 august 1960 este hirotonit diacon.

- 13 mai 1983 este hirotonit preot.

- 8 septembrie 1988 este hirotesit arhimandrit.

Autor si coautor a peste 40 de carti - http://ro.wikipedia.org/wiki/Teofil_P%C4%83r%C4%83ian

Conferentiar de exceptie, după 1990 sustine sute de conferinte cu teme religioase in peste 80 de localitaţi din toata tara si in Europa Occidentala.

PĂRINTELE TEOFIL PĂRĂIAN:

Nu poti ajuta pe cineva daca nu se lasa el ajutat. Nu poti schimba pe nimeni, schimbarea o poate face Dumnezeu daca si omul e deschis, insa nici Dumnezeu nu schimba pe cineva cu forta, cu atat mai putin un om. Sfatul ar fi ca oamenii sa se lase indrumati, ajutati, sa doreasca sa se "depaseasca si sa se daruiasca", sa se incadreze in randuiala Bisericii, sa fie sinceri cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu duhovnicii lor.

„Fiecare din noi dorim sa fim tot mai buni ca sa ne asemanam cu Bunul Dumnezeu. Realizarea cea mai inalta a fiintei omenesti este bunatatea; exista si alte valori pe care le poate urmari omul, dar de masura bunatatii nu-i nici una. Bunatatea ne apropie de Dumnezeu in vremelnicie si in vesnicie. Cu bunatatea ne ducem inaintea lui Dumnezeu si ne mentinem in legatura cu El. Trebuie sa fim oameni de care sa se bucure oamenii.

Numai daca ajungi la delicatete, la bunavointa, la îngaduinta, la iertare, la trecerea cu vederea, numai daca ajungi la bucurie si la inmultirea bucuriei, numai atunci esti pe calea celor buni.

Nu vom astepta de la altii ce nu putem da noi insine, nu vom astepta ca altii sa fie mai buni decat noi.

Un crestin trebuie sa fie un om al bucuriei, dar nu numai la clipe hotarate pentru bucurie, ci oricand, pentru ca el stie ca e in mainile lui Dumnezeu. Sa avem ganduri cu care ne putem prezenta oriunde si oricand. Sa nu fim nepasatori fata de binele omului de langă noi, sa nu uitam ca Dumnezeu l-a pus langa noi si pe noi langa el.

Sa ne adresam niste intrebari, mai ales la sfarsitul zilei: daca a fost cineva mai fericit ca ne-a intalnit in ziua care a trecut, daca isi aminteste cineva ca i-am vorbit cu bunatate, daca l-am salutat cu caldura pe omul pe care l-am intalnit, daca nu cumva am fost egoisti, daca am ajutat pe cineva din cei care au avut nevoie de ajutorul nostru (nu neaparat dacă am dat ceva, dar daca am ajutat pe cineva sa faca mai usor ceea ce avea de facut), daca l-am incurajat pe cel care avea nevoie de o incurajare, dacă am facut ceva folositor, daca am lasat in urma ganduri bune sau suparare, daca Dumnezeu – privind la felul cum ne-am dus viata in ziua de astazi – va zice ca meritam si ziua de maine. Sa fim cu mai multa grija, ca omul de langa noi sa simta ca noi suntem langă el asa cum Dumnezeu e langă noi. Sa traim prin credinta. Iubirea aduce fericire.

Sa fim mai hotarati pentru bine: sa gasim timp pentru omul de langa noi, care asteapta ceva de la noi, sa ne angajam spre binele celor din jurul nostru, sa ne continuam viata în viata celor care pot invata ceva de la noi.

Sa dam importanta zilei in care traim, caci aceasta e in puterea noastra. Sa traim in asa fel ziua de azi incat sa fie desavarsita. Sa ne traim ziua in asa fel incat sa fim invredniciti ca ziua sa ne fie fara de pacat.

Sa se vada din viata noastra mai mult Dumnezeu, mai mult Hristos decat noi insine. La dragostea lui Dumnezeu nu putem raspunde decat cu dragostea noastra.

Un crestin adevarat nu trebuie sa aiba o iubire programata, dirijata, ci sa fie el insusi izvor de iubire.Dintre tot ce as putea face, „ce-as putea sa fac eu ca sa-I plac lui Dumnezeu?” (Avva Atonie, Pateric)

Cel ce se smereste va fi inaltat. Dar noi nu putem rabda o jignire, o trecere cu vederea, o marginalizare, o nepasare a cuiva pentru ca nu suntem tari. Pe un om care-i tare nu-l poate clinti cineva cu un cuvant de jignire, de asuprire, de defaimare chiar.

Trebuie sa urmarim sa fim cum vrea Dumnezeu sa fie cei ce sunt ai Lui: cu bunatate, cu intelegere, cu ingaduinta, cu iertare, cu iubire, cu rabdare. VA ROG SA FITI DELICAŢI. Un om delicat vede in altii ceea ce poarta el în suflet. Sa ne cercetam pe noi insine cat suntem de delicati, daca suntem crestini cu adevarat.

Lucrul cel mai important este sa-ti castigi o minte luminata cu dar de la Dumnezeu. Ce face cultura in viata unui om? Il ajuta prin aceea ca il slefuieste, îl sprijina, ii da o innobilare in lumea aceasta. Oamenii culti, in general, sunt si oameni cu asezare sufleteasca placuta. Te bucuri intotdeauna de un om cult, dar te bucuri si de ceilalti oameni. Cultura nu e totul, dar are si ea darul ei; noi ne mantuim prin credinta, nu ne mantuim prin cultura, dar ne ajuta si cultura.

Faptele il realizeaza pe om, dar si gandurile, si simtirile il realizeaza pe om dupa starea lui interioara; esentialul in om nu este atat ce face in afara, ci ceea ce realizeaza in interiorul sau. Pana nu te realizezi pe tine, in interior, ca o Biserică, poti sa faci toate Bisericile din lumea aceasta si tot putin ai facut. Faptul ca suntem laolalta nu este un lucru pe care l-am realizat noi, ci un lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu: Dumnezeu ne-a asezat unii langa altii. Dumnezeu ne priveste impreuna cu ceilalti.

Sa avem SMERENIA CINSTITOARE, care-l face pe omul de langa noi mai mare decat noi. Are smerenie cel ce nu se socoteste nici macar egal cu ceilalti, ci mai mic decat toti. Sa ne gandim mai mult la smerenia pe care n-o avem si pe care ar trebui sa o cautam.

Cel ce are iubire, acela are multe alte lucruri bune: bunatate, nemaniere, nepomenirea raului, cuviinta, indelunga rabdare. Pe toate acestea le avem daca avem iubire, iar daca nu avem iubire, nici pe acestea nu le avem. Iubirea trebuie sa fie o realitate, o putere lucratoare in viata fiecaruia dintre noi.

Orice lucru pe care il faci sa-l faci in asa fel ca si cand ar fi ultimul lucru pe care-l mai poti face si singurul lucru prin care te mantuiesti.

Hristos ne iarta de cate ori iertam si noi, de cate ori ne facem vrednici de iertarea Lui – parasind pacatul.

Iubirea este dorinta de a odihni pe omul de langa tine, de a interveni pentru binele omului pe care Dumnezeu l-a pus langă tine si pe tine te-a pus langa el.

A fi mai bun inseamna a aduce Imparatia lui Dumnezeu in mijlocul nostru. Sa fim cinstitori de oameni. In privinta poruncii iubirii, trebuie sa-l iubim pe aproapele ca pe noi insine; dar in privinta cinstirii ni se cere mai mult: sa-l socotesti pe omul de langa tine mai vrednic de cinste decat esti tu insuti.

Acum, dupa ce am ajuns, cu voia lui Dumnezeu, preot si duhovnic, am simtamantul ca aceasta situatie este tot atat de reala si de normala, pe cat de reala si de normala este situatia mea de nevazator. Si pe una si pe cealalta le socotesc ca randuite de Dumnezeu si le primesc spre slava Lui, zicand din adancul inimii: «Fie numele Domnului binecuvantat, de acum si pană in veac !».

Multumesc pentru ajutorul acordat realizarii acestui articol doamnei Luminita Berariu si doamnei Petruta Maniut.

Parintele bucuriei.

Am tresarit. Nu mai eram singur. Parintele Toader, o parte din "CEATA", apoi cativa copilasi printre care se distingea o fetita ce avea sa cante si ea cu noi candva, ei si inca cativa pe care i-am uitat din pacate, au primit entuziasti propunerea de a urca impreuna dealul Mitropoliei si de a ne intalni cu unul dintre ultimii mari duhovnici ai ortodoxiei romanesti.

Si-am reusit. Din pacate odata ajunsi am ramas la usa Palatului Patriarhal. Deoarece organizatorii evenimentelor ecumenice din Romania si nu numai ei, nu au nici o legatura cu aceasta meserie. In cocheta Aula Magna construita de arhitectul Simotta, si-au gasit locul doar V.I.P-urile Bisericii Ortoodoxe Romane si o parte din cunostiintele organizatorilor.

Noi nici macar nu am mai incercat sa intram deoarece era imoral. Este imoral sa lasi afara peste 1000 de tineri ce raspund chemarii tale A.S.C.O.R. si apoi sa le inchizi usa in nas si sa ii ameninti cu jandaramii, ce loiali pazesc astazi mai toate maimutele ajunse in copaci...

Ne-am asezat pe jos laolata cu ceilati tineri in ploaia ce incepuse sa ne puna la incercare. Si nimeni nu s-a miscat. Nimeni nu a fugit la adapost. Am ramasi tacuti si cuminti in ploaie, prezenti astfel la intalnire. Si ne-a auzit. Si ne-a simtit. Pentru ca avea acest dar. Si s-a oprit din predica pe care o incepuse si a rugat smerit sa fim primiti si noi alaturi de fruntasii BOR purtatori de cruci batute in diamante frumos stralucitoare. Si zambind s-a asezat pe scaun si a tacut.

Inauntru nu ne-au primit. Nu este inca loc suficent...Au scos doua difuzoare, au montat in graba o statie si asa am putut macar sa ascultam tot ceea ce omul Teofil a avut sa ne spuna. Pentru ca din momentul intreruperii s-a adresat "tinerilor ce cuminti stau in ploaie si asculta". Si vreme de peste 4 ore ne-am impartasit fiecare din izvorul de Credinta, Nadejde dar mai ales de Dragoste care a fost Părintele Arhimandrit Teofil Părăian.

Caci daca am inteles ceva in acesti ani grei, este sa ocrotesc si sa pretuiesc Lumina. Acest om lipsit de lumina ochilor, a daruit tuturor celor care au vrut si le-a fost dat sa il intalneasca, Dragoste si Nadejde. Inca odata am inteles atunci pe deal, ca indiferent de forta si maretia celor ce aplica o lege pentru ei si alta pentru turma, daca ai Credinta, vei intalni tot ceeea ce iti este de folos.

Si nu numai pentru asta am ai multumii Parintelui Teofil. Ajuns si in Manastirea Brancoveanu, citind, urcand muntii, ascultand valurile, muncind in fata publicului, singur cu mine si in gand cu Dumnezeu eu am inteles. Acum mai nimeni nu scoate un cuvant despre aceasta pierdere a noastra. Cativa apropiati, unii dintre preotii ce aplica cuvantul lui Dumnezeu, medicii din Cluj si o parte din vietuitorii Manastirii Sambata de la poalele Muntilor Fagarasi. In rest iar rutina crimelor, a mizeriei si a escrocilor ce ne conduc umplu din plin spatile media. Plecarea Parintelui nu a oprit tavalugul intunericului. Nu au fost trase salve de onoare, nu s-au facut slujbe si preotii nu au indemnat prin exemplu personal poporul sa ingenuncheze si pastreze un gand si pentru cel ce s-a rugat pentru noi.

Dar vom intelege mai tarziu ce am pierdut. Atunci cand deznadajduiti ne vom prezenta fiecare sa raspundem de faptele noastre. Cand vom cauta bucuria zilelor in care eram puternici si veseli si nu ne pasa de nimic. Caci multora dintre noi nu le mai pasa. Le sunt suficiente jugul si indobitocirea administrata constant, loial. Cunoasterea ii sperie si ii alunga. Caci Dumnezeu inseamna si cunoastere.

Dincolo de suferinţa pierderii unui parinte atat de drag sufletelor noastre, ne ramane speranta si bucuria de a fi fost contemporani cu un om al lui Dumnezeu, asa cum ii era si numele. Parintele bucuriei, dar al lui Dumnezeu, un propovaduitor al credintei lucratoare prin iubire, Parintele Arhimandrit Teofil a fost si ramane un reper luminos si sigur.

Vesnica lui pomenire!

IN MEMORIAM

Parintelui Arhimandrit

Teofil Părăian

1929 - 2009