19 mar. 2013

Irina Petrescu


La fel de trista ca in ultimi anii am revazut-o pentru ultima data la terminarea recitalului din iarna cu CEATA lu' VURTEJANU de la Casa Artelor. Nu stiam ca a fost in public si ma bucuram enorm de revedere. Pentru ca am admirat mereu eleganta si subtilitatea creatiilor domniei sale...

La fel de elegant, discret si fara ocolisuri ne-a parasit astazi actrita IRINA PETRESCU...

13 mar. 2013

Justin Capra 80


Dimineata de martie. Am timp inainte de repetitii pentru un gand, asa ca il rostesc direct...! Suparati-va ca OTV-ul nu mai emite, certati-va pe cat costa Catedrala Neamului, sustineti guvernul liberalo-comunist si asteptati cu nerabdare ce culoare are fumul de pe hornul papetariei...si invers...dar...ganditi amintindu-va o clipa la maestrul Justin Capra cel ce de curand a implinit 80 de ani !

"Nu mai cred in imagini, nu cred in virtual. Eu cred in padure, in apa, in aer, in filosofia taranului batran, pardon, nu in taranul de langa metropola.
Cred in adevarul Divin, in legatura Divinului cu omul prin intermediul monarhului si al sacerdotului. Nici pe filosoful Platon nu-l inteleg atunci cand si-a declarat repubica ce-i poarta numele, de vreme ce l-a scolit pe Aristotel in spirit monarhic. Cred intr-un reprezentant de tip confucian, intr-o verticalitate, intr-un caracter.

Calea pe care am ales-o este emigrarea in psdure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud manele si nu vad imagini de reclama si nici telenovele. Vreau sa inlocuiesc radioul cu muzica sa agresiva, cu muzica ciripitului pasarelelor, cu sunetul apei si fosnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau betivi si fumatori, vreau oameni adevarati sau fara oameni.

Vreau sa fiu mic pentru a ma bucura de adevarul Divin."

Justin CAPRA

Foto: DTD

10 mar. 2013

Nenea Titi


Ora 7.00, Gara de Nord, Bucuresti. Pesiaj auster, dezolant, neschimbat de zeci de ani, murdarie, haos si o pacla care face sa ne strangem mai tare unii in altii. Am fost punctual la intalnirea stabilita in fata ghiseului "Informatii" si acum privesc emotionat cum o mana de actori fantastici se strang, chiori de somn precum copii ce pornesc in tabara.

Stiam doar ca ma voi intalni cu colegii din distributia spectacolului "Priveste inapoi cu manie" - Ana-Ioana Macaria, George Ivascu si regizoarea Alice Barb. Iar acum sunt in centrul unui grup de actori de la Teatrul de Comedie care usor dezorientati cauta cu privirea, scotocind fiecare ungher...

Sunt student in ultimul an la "teatru" si pornesc in primul meu turneu cu o productie profesionista. Tinta noastra este participarea la Festivalul International de Teatru organizat in cochetul teatru din Piatra Neamt. Sunt extrem de emotionat, asa ca tac, privesc si ascult. Ne strangem cu greu. Zambete, ironii subtile dar un sentiment de fratie domneste peste intregul grup. Pentru ca am fost "lipiti" de turneul Teatrului de Comedie vom face deplasarea impreuna cu actorii acestui teatru.

Si iata cum peronul cenusiu se transforma sub bagheta unui Ariel nevazut intr-o scena ce primeste cu gingasie pe actorii Virgina Mirea, Mihaela Teloaca, Raluca Petra, Ion Chelaru, Gheorghe Danila, Eugen Racoti, Florin Anton, Sandu Pop, Gavril Patru si intr-un colt subtil cu o pipa in mana dreapta, nenea Titi Rucareanu...

Nu am sa stiu niciodata, sunt lucruri ce nu se pot explica, de ce privirea mi s-a lipit de acest om, analizandu-i fiecare gest si fiecare pas... Poate pentru zambetul discret ce ii lumina chipul, poate pentru neobisnuita modestie ce invaluia tot grupul galagios, poate pentru calmul sau adanc...

Asa l-am cunoscut si m-am bucurat de dansul, asa am cantat si recitat impreuna o noapte intreaga intr-o crasma cu pretentii de la poalele Ceahlaului, paralizand desfasurarea unei nunti cu lautari si fuste cu sclipici... Asa am fost teleportat catre ziua in micuta gara din Piatra Neamt cu un taraf ce ne canta de "of si dor" ca mai tarziu sa caut cu ardoare putinele spectacole in care era invitat sa joace...

Un actor sublim. Inteligent si atent, stia sa te cucereasca subtil, fara violenta, fara infatuare. O voce cu un timbru deosebit, prieten cu teoria muzicala si solfegiu, lucru  rar in breasla noastra... Om cald si modest ce si-a dus cumplita suferinta departe de ochii lumii, lasand in urma doar un zambet trist...

Pentru ca pe Dumitru Rucareanu mi-l voi aminti mereu cu un zambet in coltul gurii si cu o incurajare in priviri. "Tinerete, ooof..tinerete... Ce frumoasa esti tu, viata !" Discret, departe de ignoranta si rautatea lumii a plecat singur si demn un mare faurar ce m-a invatat ca: "Important e sa joci ! Chiar si cu douaj’ de insi in sala, la minus zece grade...!"

Ramas bun nenea Titi si fie ca
bunul Dumnezeu sa va aseze sufletul in Ceata Dreptilor !


Fotografie preluata de aici

7 mar. 2013

Crucea noastra


Am trait mereu senzatia ca si noi putem ce pot "aia". Ripostam serios la replici gen "woaaa...ce cadru, ce atmosfera au creat aia... in filmul ala...samd"

"Putem si noi, se poate face si in tara cu munca si cu oameni antrenati ce fac aia..." gandeam....In mare adevarul acesta ramane valabil. Pe langa scule, oameni, locatii, bugete si idei insa mai trebuie ceva. Acest "ceva" il vei gasi lipsa si la contabila care "a uitat" sa faca balanta si la popa care "sare" pasaje intregi dintr-o slujba simpla si la mecanicul care a strans "la mana" rapid surubul vital si la doctorul ce te inchide cu tamponul in tine...

Nu ne lipseste nimic din daruire, suntem pasionati, suntem pusi la punct cu toate dar nu suntem rodati in a darui cu adevarat. A face repede, a trece pe peste amanunte si a bazzzaii parazitar este o stare ce ne-a fost indusa ca mod de evolutie in arena. Angajatul are din start inoculata ideea de oprimat si devine un luptator de guerila in confruntare directa , permanenta cu Angajatorul...adica cu cel care grijeste de painea lui.

Asiaticul il slaveste, occidentalul il respecta profunda, iar balcanicul il aduce in genunchi multumit ca teoria lui precum ca Angajatorul este unul ce "suge sangele boborului" se confirma. Ne lipseste un "ceva" care prea curand nu va apare, pentru ca generatii noi sunt educate exact pe aceleasi principii, cu aceleasi unelte psihologice faurite in urma cu 50-60 de ani...Indiferent ca o numim secularizare, schizma sau schizofrenie, lipsa de onoare ramane una din marile lacune ale breslei noastre...