Drumeţ în calea lupilor.

A fost prins şi bătut cu bestialitate de mineri în dimineaţa zilei de 14 iunie. Atunci a văzut moartea cu ochii, fiind adus în moarte clinică în urma loviturilor de ciomag primite în faţa Universităţii. Întrebat la ieşirea din Spitalul de Urgenţă, de un jurnalist, despre suferinţa şi jertfa sa, Dragoş Pâslaru a răspuns: "Erou, eu ? Adevăraţii eroi sunt doar cei de sub iarbă...”

Actorul cu o figură absolut neobişnuită, ce stăpânea ştiinţa de a acoperi partituri de o mare profunzime emoţională, atât de bine gradat şi aparte în peisajul artei dramatice româneşti a jucat o bună perioadă pe scena Teatrului Nottara. Acolo l-a întruchipat pe Orlando din „Cum vă place" sau pe Alioşa Karamazov din „Karamazovii". A fost Culi Ursache în filmul „Ochi de urs", regia Stere Gulea apoi tânărul singuratic din „Secvenţe" a lui Alexandru Tatos. Rând pe rând şi-a legat numele de personaje în filme precum "O lacrimă de fată", "Singur de cart", "Să mori rănit din dragoste de viaţă", "Cantonul părăsit", "Umbrele soarelui", "Balanţa", "O vară de neuitat", "Fii cu ochii pe fericire" sau în producţiile pentru televiziune: "Ciuta", "Domnişoara Christina", "Trandafirul şi coroana". Unul din rolurile ce aveau să îi schimbe însă viaţa, a fost cel din filmul "Drumeţ în calea lupilor" regia Constantin Vaeni.

În anul 1990 a fost una dintre vocile Pieţei Universităţii, participant activ la toate mitingurile şi adunările Alianţei Civice. TVR singura televizune din aceea vreme - ironic denumită - „Televiziunea Română Liberă", a acţionat puternic pentru demonetizarea actorului Dragoş Pâslaru, ca de altfel, a tuturor personalităţile ce participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii.

Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că actorul Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se pe post fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile acelea erau din filmul „Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune, omul Dragoş Pâslaru a fost „lipit" de personajul pe care îl jucase.

Odată cu filmul lui Alexandru Maftei - "Fii cu ochii pe fericire" actorul şi-a luat adio de la platourile de filmare şi de la scenă. Într-un fel, a aplicat soluţia Soljeniţân pentru evadarea dintr-un spaţiu totalitar: Individul se salvează prin „moartea consimţită”, prin „luarea unei hotărâri ce implică ruperea definitivă cu trecutul”.

"Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot" este singura declaraţie oferită anchetatorilor de către actorul Dragos Pâslaru, care s-a retras apoi într-un schit de pe Muntele Căpăţânii ce ţine de Mânăstirea Frăsinei, cea mai strictă din punct de vedere al vieţii monahale. Astăzi părintele Valerian a ajuns la 56 de ani. Trăieşte retras de lume şi răspunde întrebat fiind de filmele actorului Dragoş Pâslaru: "Nu mai sunt ale mele, sunt ale lumii, nu le pot opri..."

Ce simte părintele că trebuie spus ? Nici aceasta...Însă eu simt necesar să mai povestesc despre lucrarea ce se cheamă: Sfânta Cuvioasă Muceniţă Tomaida - Acatistul - celor chinuiţi de îndreptăţirea de sine şi al celor ce doresc eliberarea de patimi - Bucureşti, Playera 2008. Acatistul compus din 13 condace şi 12 icos-uri este opera monahului-actor scrisă cu binecuvântarea IPS Teodosie.

Gândind totuşi la un final...îmi apare nimerit acum, începutul întâlnirii cu părintele Valerian:
"Am fost mort, când m-am ridicat şi am umblat, am văzut o cruce, deasupra unei biserici. Înainte am fost un rebel, pentru prima oară, fără să fi ştiut-o, am spus rugăciunea inimii, Doamne, Iisuse Hristoase, mântuieşte-mă pe mine păcătosul"

Ana din Irina.

A fost şi este o femeie frumoasă, iubită de mulţi actori, parteneri de scenă, de public, de Dumnezeu. A fost remarcată într-o zi de regizorul Savel Stiopul care a venit la masa ei în restaurantul Continental şi i-a cerut să dea o probă pentru un film al său. Filmul nu s-a mai făcut, dar proba i-a fost arătată lui Liviu Ciulei, care căuta o interpretă pentru rolul Ana, o tânără de 18 ani pentru filmul "Valurile Dunarii". Avea doar 17 ani! Majoratul, adică momentul în care a împlinit 18 ani, l-a sărbătorit chiar pe Dunăre, la filmare. Mai exact, după ziua de filmare, au fost traşi la mal de un remorcher.

La intrarea în portul Galaţi s-au pornit explozii de artificii, explodau şi mici bombiţe pe apă. Toate astea fiind puse la cale de artificierul, Daraban, un om extraordinar ! Odată ajunşi la mal, Francisc Munteanu a luat o sticlă de şampanie, a deschis-o şi după ce a turnat în cupe improvizate, a ciocnit cu ea: "La mulţi ani, Irina ! Tu de astăzi eşti majoră !".

Irina Petrescu:

Mi-e groază de ce viaţă grea îi aşteaptă acum pe actorii tineri. Scena este teribil de crudă şi de nemiloasă şi arată toate defectele de caracter ale actorului. Trebuie să ai grijă să fii cât mai curat, cât mai sincer, cât mai adevarat, pentru că scena e cruda şi te trădează." "Meseria noastra este a făcăturii, a minciunii, dar trebuie să existe un adevăr, o credinţă, o sinceritate pe care publicul o caută şi o cercetează fără greş"

Ştefan, călugărul poet.

Ştefan Baştovoi este un scriitor tânar deosebit de talentat cu un destin foarte interesant. După ce debuteaza, la 20 de ani, cu o carte excepţională, "Elefantul promis" (Editura "Arc" - Chişinău, 1996) după care urmează "Cartea Războiului" (Editura "Marineasa" -Timisoara, 1997) şi "Peştele pescar (o poveste)" (Editura "Marineasa", 1998), volume de poezie cu care câştigă numeroase premii literare naţionale şi internaţionale şi simpatia, admiraţia şi prietenia publicului - critici, colegi, scriitori, "cititori simpli", etc. - scriitorul Ştefan Baştovoi, popularitatea căruia creştea nu pe zile ci pe ore, pur şi simplu abandonează lumea literară şi Facultatea de Filosofie (Universitatea de Vest din Timişoara) unde era student şi…se călugăreşte.

Personal sunt recunoscător ieromonahului Mihail Harbuzaru - Mănăstirea Sinaia pentru multe dintre cele pe care le-am descoperit de când Dumnezeu a făcut să ne întâlnim. Îi datorez acestui tânăr părinte şi îi mulţumesc pentru legătura cu aceşti oameni absolut minunaţi, dăruiţi de Dumnezeu cu puterea Credinţei, Nădejdei şi a Dragostei. Un gest mic, aproape nesemnificativ, uneori poate face să descoperi o odată cu o lume nouă şi pe tine, cel cu adevărat.

"Iepurii nu mor (Pentru copiii sovietici care au crescut mari)" este ultimul proiect de "mirean" al lui Ştefan Baştovoi. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele Savatie. La 28 octombrie 2000, a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002, ieromonah. Vieţuieşte la Mănăstirea Naşterea Domnului din eparhia Edinet şi Briceni din Republica Moldova.


Ieromonah Savatie Baştovoi:

Nimeni nu ştie ce este în sufletul omului, decât numai omul însuşi şi Dumnezeu. Sufletele noastre se întâlnesc în gânduri şi în emoţii şi de multe ori tresaltă simţind că s-au unit. Când sufletele se întâlnesc unul cu altul, ele se cunosc şi se înţeleg.

Nimeni nu se bucură, decât regăsindu-se în altcineva. Numai în Duhul Sfânt oamenii se pot cunoaşte unul pe altul şi pot trăi bucuria deplinei regăsiri, pentru că în afară de această întâlnire totul este nedeplin şi schimbător.

Pe pământ, noi ne cunoaştem în parte şi asta din cauză că sufletele noastre sunt împărţite din pricina multelor dorinţe. Oamenii au obiceiul să se identifice cu propriile dorinţe şi din această cauză se îndepărtează de ei înşişi. Atunci când doi oameni cu dorinţe comune se întâlnesc, ei se bucură şi se împrietenesc. Văzând în celălalt doar propriile dorinţe, ei ajung să creadă că se cunosc unul pe altul şi că se înţeleg.
Viaţa însă ne schimbă pe toţi, pentru că unele sunt dorinţele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinşi de grijile familiei şi altele ale bătrânilor. Viaţa ne arată că prieteniile se leagă la tinereţe, dar arareori vei găsi un bătrân care să poată spune despre cineva că îi este prieten. Oamenii se despart din cauză că dorinţele lor se schimbă.

Singurătatea sufletească în care petrec majoritatea oamenilor ne descoperă cât de puţin ne cunoaştem unul pe altul şi cât de puţin ne cunoaştem pe noi înşine.

Prinţul din Levant.

Niciodată în România nu se va mai realiza aşa ceva. Nici cei ce ştiu ce se întâmpla în aceea perioadă nu mai pot crede aşa ceva. Cum să ţii o sală de peste 5000 de oameni veniţi să cânte, să uite, să danseze...recitând singur la microfon...poezie ?

Actorul acesta a reuşit ! De multe ori maestrul Mihail Stan a ridicat sala în picioare recitând "Monologul puiului de vulpe" a lui Evtuşenko sau "Mistreţul cu colţi de argint" a lui Doinaş. Numele său se leagă strâns de fostul Teatru Giuleşti - ruină contemporană sub podul Grant, de Cenaclul Flacăra, de poetul Adrian Păunescu care i-a dedicat chiar o poezie, de televizune, de sculptură, de fotografie, de artele marţiale - căci este centură neagră - judoka şi nu în ultimul rând de elevii-actori pe care i-a pregătit.

Prieten cu Vladimir Vâsoţki, Marina Vlady sau coleg de cameră cu Doru Stănculescu în lungi turnee, 30 de ani actor pe scenă sau în film, şi eheei... Câte seri minunate nu petreceam vrăjit în micuţul apartament de la etajul 1 al blocului unde seară de seară mă compuneam...

După ora de curs care dura în jurul a patru ore pământene luam pauză cu Vâsoţki, Gene Hackman, Mihailopol sau vizitam prin albumul de fotografii vechi, cartierul Uranus - strada unde Moţu', Ciocu', Horia Stoicanu şi Mihail Stan au copilărit...Învăţam tehnici de respiraţie yoga, impostarea în "şoaptă timbrată" a lui Eminescu, meditam, învăţam să mă concentrez, să mă relaxez, limbaj non-verbal şi multe altele din cele necesare şi tare trebuincioase tânărului ce eram. Ştiu că acum toate acestea par tâmpenii şi baliverne...mai ales pentru creierele amorţite ale tânărului actor dornic doar de ciubuc în telenovele mexicane reîncălzite în Buftea...

Nu pot aprecia eu ce mare actor este maestrul Mihail Stan. Ce spirit colosal ! Dar pot să îmi mărturisesc dorul şi să constat printre altele că pe tot net-ul ăsta plin de artişti ai imaginii un singur cadru măcar, nu am găsit cu acest actor. Nu are raiting ? Nu are blog sau recunoaştere "wikipedia"...nu ? Domnilor ce ne-aţi umplut cu imagini ale maimuţelor siliconate, aflaţi vă rog şi părerea mea:

Acest actor nu are nevoie de raiting pentru că "raitingul" s-a născut după ce acest artist reuşea să oprească timpul în loc ! Raitingul s-a născut după "fenomenul Mihail Stan" ca povară pentru maimuţele coborâte din copaci direct în cultură ! Sunt oameni împliniţi cei ce îl admiră şi îl cunosc ! Citiţi poezia scrisă de Adrian Păunescu, căutaţi pe actorii Bogdan Vodă sau Mihai Verbiţki, foşti elevi şi ei sau ascultaţi înregistrarea de mai jos realizată prin anii '80 de cei ce alergau cu carul Radio-ului prin toată ţara după artiştii români.

Am pus deci stop-cadru la o veche înregistare video preluată de pe pe TVR 1, am confecţionat cu puţina mea pricepere o fotografie şi am urcat pe marea reţea ce ne-a îndepărtat unii de alţii, tot mai singuri şi tot mai trişti, imaginea unuia dintre oamenii cei mai dragi inimii mele.

Nu vă mai temeţi de artişti, nu vă mai alungaţi sufletul ! Tinere nu mai fugi speriat, ascultă...! Prinţul din Levant încă trăieşte.

Vânarea de vânt.

În zadar te zbaţi să menţii un nivel al activităţii în parametrii normali. Totul se năruie, totul cade. Lipsa de onoare, de dorinţă, de...afirmare măcar....Toate doar praf şi pulbere...

Tinerii nu au prins decât ideea de fugă sau bijniţăreala. Ciubucul. Şpaga ţigănească, unica cale de salvare. "Îmi dai-îţi dau..." Iar restul par a te privi ca pe un nebun când vrei să consolidezi, să întărteşti, să munceşti, să lupţi. Dăruirea, pasiunea, sacrificul ? Vorbe în vânt...Nimeni nu mai vrea să lupte.

Aşa se pierde. Aşa arată neputinţa !