Marea mea.

Marea mea arată într-un fel anume,
De nespus în vorbe, ci de-ascuns în sine.
Dar cu toatea astea, marea vrea în lume
Vrea povestea toată, ruptă acum din mine.

Marea mea e munte crâncen în câmpie
Este rană crudă, este însaşi spaimă,
E lumină, aer, e iubirea vie
Univers de aur, prefăcut în taină.

Curata mea Mare te zdrobeşti de maluri,
Pe aripi de păsări pan’ la cer te sui,
Şi-n fără de mila ta frămîntare
M-ai cladit pe mine, cea a nimănui…

Versuri de Liana Şega

Muzica: Adrian Berinde - Captiv în inutil

Fotografie realizată de Franz Zaicescu

Credinţa.

"Cuvântul dat te urmăreşte, te întoarce şi din morţi. Cuvântul dat răzbeşte şi prin moarte, te întoarce şi din groapă, într-un cod suprem al onoarei...

În vreme de criză oamenii se întorc în sălile de spectacol, la arta. Arta alină. Oamenii se întorc la lecturi. Banii se pot face oricum, chiar şi în vremuri de criză. E important ce alegem: dacă rămânem la formă sau dacă esenţa este cea care ne mână în luptă. E alegerea noastră dacă rămânem numai la smokinguri, la televiziuni, la suprafaţă sau alegem să mergem mai departe. Arta rămâne o formă de alinare a spiritului.

Cum suportă familia absenţa mea? Nu le e bine. Că poţi să le împaci pe amîndouă e o iluzie care dă bine prin ziare. Nu se împacă una cu alta. E o suferinţă teribilă. Te împarţi, te ciunteşti, amputezi dintr-o parte ca să câştigi în alta...Copiii mei suferă când sunt plecată. E greu. Dar e o alegere şi asta...

Unul dintre păcatele capitale, una dintre cele zece porunci este să iei numele Domnului în deşert. Ideea de „bessa”, a cuvântului dat, leagă un om atât de puternic de promisiunea facută, încât e în stare să se întoarcă din morti, adică e în stare să comită imposibilul, pentru a o duce la indeplinire."

Maia Morgenstern

fragment dintr-un interviu preluat de aici

Bucuria.

Un mod de a sărbatori acel miracol numit Viaţă. Un mod exemplar de a construi un Destin. Dina Cocea spune de câte ori este întrebată despre secretul tinereţii şi frumuseţii ei că nu are regrete, că nu are amintiri urâte.

"Am darul de a îndepărta răul şi urâtul din jurul meu. Nu-mi regret greşelile. Seninătatea e un dar moştenit de la tatăl meu. Trăiesc intens bucurându-mă de ziua de azi. Clipa contează. Nu privesc îndărăt. Când nu am mai putut juca zilnic, m-am apucat de scris. Mi-am descoperit o altă pasiune. Mi-am redescoperit, întruna, plăcerea şi bucuria de a trai..."

Eu, am înfiinţat, în 1941, compania "Teatrul Nostru" care a avut anii ei de glorie, la care am elaborat un repertoriu de cea mai înaltă calitate, la care au colaborat cei mai mari actori ai scenei romaneşti de atunci. În acea epocă, România era grânarul Europei, iar leul era convertibil raportul salariu-preţuri fiind în favoarea omului mărunt. Adică, şi în favoarea omului mărunt... Şi asta a ţinut cam până cand au venit comuniştii peste noi. Atunci, compania mea a dat faliment. Aşa cum, foarte curând, aveam să dăm cu toţii faliment, într-un fel sau într-altul. Dar asta e o alta poveste.

Un fragment din excelentul articolul realizat cu ceva vreme în urmă de doamna Silvia Kerim pentru publicaţia "Formula As" pe care îl puteţi găsi aici

Disciplina.

“În meseria noastră învăţăm vesnic. Actorul, chiar dacă are la activul său o carieră îndelungată, trebuie să se simtă mereu ca la primul rol, să aibă starea de spirit a unui ucenic. Actoria este o meserie de disciplină. Ca militaria. Fără talent nu ajungi la meseria de actor, fără disciplină, nu poţi s-o practici. (…) Generaţia mea de actori a făcut paşi importanţi spre simplitate, în contrast cu jocul încărcat al actorilor din generaţiile anterioare. Noi am tins spre un fel de a vorbi pe scenă mai simplu, mai apropiat de viaţă, mai firesc, în spirit stanislavskian. Nu cu artificii poţi fi modern, nu ocolind adevărul ! Firescul, simplitatea aparţin tuturor formelor de teatru, pentru că ele sunt expresia vieţii.”

Olga Tudorache

Fabricile de şomeri.

Ia să mai tragem o linie de adunare şi să purcedem la o mică concluzie. Deunăzi într-un interviu realizat de unul dintre cele şapte (7) canale ale TVR cu unul dintre foştii rectori ai UNATC, domnul Florin Zamfirescu, actor al Teatrului Odeon şi profesor de actorie în UNATC, ce aflăm ?

Că numai din instituţile de învăţământ superior ale statului - Facultăţile de Actorie - ies anual 400 de actori cu diplomă. Dintr-o pură curiozitate şi mânat de dorinţa de a înţelege de unde vine răul sădit atât de adânc în conştiinţa celor tineri în special, de ce ABC-ul absolut obligatoriu al profesiei este ignorat cu desăvârşire şi de ce tagma actoricească este invadată până în fibra ei cea mai adâncă de nonvaloare şi de un elementar bun simţ, am cercetat.

Ce am aflat ? Iată:

Celor 400 de absolvenţi ai şcoliilor finanţate de stat li se alătură încă vreo 200 de amărâţi de prin facultăţile private. Oameni ce au plătit cu bani grei aşa zise "studii de specialitate". Avem în total deci 600 de "actori" născuţi în fiecare an. Cu patalama şi ifos, căci altceva din păcate...Şi asta numai într-un singur an !

Că examenele se iau pe bani grei (aprox. 150 E/examen), că e de ajuns să o "atingi" pe secretară cu biata sută muncită de vreun părinte dornic să îl suţină pe dl. Goe ajuns "student la actorie la Bucureşti", ca să îi modifice nota la examenul picat, nu mai sunt noutăţi decât pentru bietul profesor. Acesta naiv şi sincer nu îşi crede ochilor când este dat afară de clasa care nu mai suportă "tratamentul" educaţional.

Au păţit-o mulţi. Şi au tăcut. Şi vor continua să tacă. Răul nu este îndeajuns de mare încât să devină leac. Afacerea continuă. Ce mai contează că nici un teatru din ţară nu a mai angajat nimic de aproape 15 ani. Următorii 600 de "actori" stau gata să dea năvală într-un sistem tot mai şi tot mai însetat. Fabricile de şomeri continuă să vândă pe mai departe iluzii de carton...

pentru conformitate şi acest interviu