Marea mea arată într-un fel anume,
De nespus în vorbe, ci de-ascuns în sine.
Dar cu toatea astea, marea vrea în lume
Vrea povestea toată, ruptă acum din mine.
Marea mea e munte crâncen în câmpie
Este rană crudă, este însaşi spaimă,
E lumină, aer, e iubirea vie
Univers de aur, prefăcut în taină.
Curata mea Mare te zdrobeşti de maluri,
Pe aripi de păsări pan’ la cer te sui,
Şi-n fără de mila ta frămîntare
M-ai cladit pe mine, cea a nimănui…
Versuri de Liana Şega
Muzica: Adrian Berinde - Captiv în inutil
Fotografie realizată de Franz Zaicescu
Desi nu se pomeneshte...indraznesc sa cred ca este vorba de Marea Neagra.Sunt pe jumatate constantean dupa mama , ma simt acolo ca acasa...daca nu stau macar o saptamana vara la Constanta...parca nu am avut concediu in anul respectiv. Tot fac planuri...dar nu apuc sa ajung la Mare...
RăspundețiȘtergereDa, intotdeauna de Marea Neagra. De un sat mic numit 2 Mai, in care pe vremuri gaseai numai oameni frumosi. Cu o plaja tare faina si cu multe, multe amintiri ce azi apar incredibile...
RăspundețiȘtergere