14 iul. 2010

Marea mea.


Marea mea arată într-un fel anume,
De nespus în vorbe, ci de-ascuns în sine.
Dar cu toatea astea, marea vrea în lume
Vrea povestea toată, ruptă acum din mine.

Marea mea e munte crâncen în câmpie
Este rană crudă, este însaşi spaimă,
E lumină, aer, e iubirea vie
Univers de aur, prefăcut în taină.

Curata mea Mare te zdrobeşti de maluri,
Pe aripi de păsări pan’ la cer te sui,
Şi-n fără de mila ta frămîntare
M-ai cladit pe mine, cea a nimănui…



Versuri de Liana Şega
Muzica: Adrian Berinde - Captiv în inutil
Fotografie realizată de Franz Zaicescu

2 comentarii:

  1. Desi nu se pomeneshte...indraznesc sa cred ca este vorba de Marea Neagra.Sunt pe jumatate constantean dupa mama , ma simt acolo ca acasa...daca nu stau macar o saptamana vara la Constanta...parca nu am avut concediu in anul respectiv. Tot fac planuri...dar nu apuc sa ajung la Mare...

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, intotdeauna de Marea Neagra. De un sat mic numit 2 Mai, in care pe vremuri gaseai numai oameni frumosi. Cu o plaja tare faina si cu multe, multe amintiri ce azi apar incredibile...

    RăspundețiȘtergere

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.