27 oct. 2008

18 oct. la Crown Plaza (part.1)





Iata-ma si aici...
Cand am repornit ideea de jurnal in mine, dupa ce blogul de pe yahoo mi-a fost spart si schimbate parolele de acces, astfel fiindu-mi imposibil sa il pot continua, am stiut ca voi ajunge si aici...

Aici, in a nu mai avea forta si timp pentru a tine un jurnal fie el si public. Totul se petrece cu o viteza incredibila, stocam deja materiale pentru voi. Insa despre asta poate alta data.

Acum 18 oct. 2008 - Crown Plaza in cocheta sala Primavera.
Echipa ARC ROMANIA: Mara, Catalin, Sorin si Victor, am dus un events dinamic ce parea initial sortit unui imens ghiveci, insa nu a fost asa.

Am deschis cu un "careu de dame". Cvartetul Chorus a inceput programul, condus de inimoasa si talentata Ioana la vioara intai pret de mai bine de doua ore. Ne-am permis apoi un mic shoting improvizat, profitand de prezenta artistului Calin Dumitrescu.

Apoi am sustinut ca Dj trecerea spre una din marile bucurii ale mele. Intalnirea cu maestrul Nicolae Botgros si orchestra Lautarii din Chisinau. Pregatind acest events m-am putut apropia de acest mare instrumentist, de acest artist unic si irepetabil. Modest, extrem de dinamic si de atent la detalii, mi-a destainuit cu amaraciune despre statutul de alergator intre Bucuresti si Chisnau, de ce inseamna sa fi roman dincolo de Prut, de ce inseamna sa nu ai unde sa pui capul jos in tara ta...si multe, multe altele
Am obtinut promisiunea de a ma intoarce cu o echipa de filmare poentru a va dezvalui si voua despre ce duce in spate un artist urias invidiat de toti si totusi atat de singur si de izolat.

Acelasi aer, acelasi discurs punctat de pauze si de priviri sugestive il avea si maestrul Gheorghe Zamfir si maestrul Tudor Gheorghe. Titani ai scenei muzicale insa povara pentru cei ce diriguiesc cultura si "fm-ul" romanesc.

Orchestra Lautarii si maestrul au cantat magnific. Au ridicat oamenii de pe scaune. S-au incins hore, sarbe. Au uitat toti de costume si "staiff", iar la sfarsitul momentului extrem de emotionant sustinut in vioara solo cu Balada lui Porumbescu si Rapsodia Romana a lui Enescu, interpretate unic de maestrul Nicolae...publicul a tasnit in picioare lansand un val coplesitor de emotie. Am auzit acolo din nou durerea poporului roman marcat de un mare artist si de echipa sa. Am reusit intr-un moment de pauza sa studiez si sa fotografiez vioara lui Botgros.

Ce sa va spun? Ca de la soundcheck pana la sfarsitul recitalui, orchestra aproape ca nu a vorbit? Ca acesti oameni maturi ce inteleg nuantarea unei melodii numai din felul in care ii priveste maestrul lor, au zambit si au muncit fericiti de ceea ce fac? Toti absolut ne-au salutat si ne-au privit cu prietenie. Au raspuns politicos si extrem de gentili la orice intrebare tehnica. Sunetistul orchestrei, un adevarat sunetist intalnit dupa multa, multa vreme si-a sustinut artistii tinand mana pe consola mixerului si ajustand fiecare "forte" sau "piano", reusind imensa performanta de a nu trimite nici macar pentru o clipa vreun "fir" de microfonie spre public...

Pot continua la nesfarsit...de la repertoriul bine studiat si atent ales pana la finetea executilor de mare, mare virtuozitate, "Lautarii lui Botgros" au fost o incantare pentru toti.

Apoi au fost momentul dansatorilor ce au animat seara. Personal nu am fost entuziasmat de acest moment, insa publicului a placut. In fine, eu am o mai veche meteahna cu dansatorii romani si de aceea nu am considerat necesar sa comentez. Insa cele doua perechi au reusit sa isi duca misiunea la bun sfarsit, chiar daca au avut si o mica saritura la CD, insa regrupandu-se profesionist au reusit sa incante pe cei prezenti.

Am cantat apoi noi ca DJ si MC sau cum se va mai numi treaba asta pana la urma, artificii si apoi tort, tot cu pyr, una peste alta un events reusit in care chiar daca am pierdut un tweter de inalte din incinta de putere, am reusit sa facem bine tot ceea ce ne-am propus.

Voi posta si cateva fotografii, unele realizate de artistul si prietenul Calin Dumitrescu, partenerul nostru.
Sa ne auzim sanatosi.

25 oct. 2008

Despre moarte, jertfa si iubire

Timpul isi rade in barba. Stie ca va invinge. Mereu se intampla asa. Insa vrea sa para generos...
Alerg, alerg aproape de limite, insa nu le mai simt. Ma intareste vantul ce va aduce neaua curand. Si eroii. Cei ce nu au incetat lupta. Cei care traiesc si lupta. Cu ei, in primul rand.

Spuneam in spotul situl-ui http://www.atelierul.com/ despre toate acestea. Intalnirea cu tine insuti! Mi-au trebuit ani de lupta ca sa ma regasesc. Ca sa inteleg. Abia acum am inceput sa actionez. Unii au ras deja aplicand laconic stampila lui "prea tarziu" sau a lui "merita"?

Nu este prea tarziu! Hristos nu a fost si nu va fi invins! De ce tocmai cei care nu fac mai nimic sunt primii care fug? De ce tocmai ei se tem atat de tare si paralizeaza in momentul in care ar trebui sa actioneze. Sa decida. Sa isi decida soarta. De ce e prost si "aiurea" la cel ce se lupta si incearca si schimba variante si cauta...? Urcati Dealul Mitropoliei zilele acestea si veti intelege. Cautati putinele clipe de liniste ale parintelui Iustin Parvu si veti fi uimiti.
Cautati sa priviti spre maestrii, spre eroi. Spre lumina. Spre asumare. Spre datorie. Spre onoare.

Da. Atunci veti incepe lupta. Atunci intunericul va incepe sa isi ceara drepturile...Sufletul se va indoi si mintea va incepe sa oscileze... Abia atunci lupta cea mare va incepe. Abia atunci prietenii, "amicii", fratii, familia, colegii si toti cei ce va inconjoara acum cu zambet, se vor infatisa asa cum sunt.

Jertfa, onoarea, cuvantul, lupta, nu vor mai parea cuvinte in vant. Vor capata dimensiune, consistenta. veti incepe sa pareti niste ciudati pentru cei din jur. Asa cum au fost toti cei care au inteles. Niste ciudati...
Dar ciudatii astia...

Ganduri de pe drum. Soapte scapate de vantul ce va aduce neaua. Lupta si vei fi liber! Traieste intru Hristos si vei gusta din toate!

17 oct. 2008

Lupta dusa de Actori

Pe o masa, intr-o Facultate, printre zeci de tineri, undeva in Bucurestiul anului 2008, un Actor.

Dan Puric - din serie Intalniri cu Romania

Steinbeck

”Si imi amintesc ca m-am gandit ce pramatie poate fi uneori omul” .

Aceste cuvinte ii apartin lui Ethan Allen Hawley, personajul principal din romanul lui John Steinbeck, « Iarna vrajbei noastre ».

Ethan, sot si tata, lucreaza intr-o bacanie care, pe vremuri, apartinuse parintelui sau, inainte ca acesta sa isi piarda intreaga avere. Desi situatia financiara a familiei sale este destul de subreda, desi este un simplu ‘baiat’ de pravalie in orasul care apartinuse pe vremuri stramosilor sai, Ethan – o persoana cinstita, onesta si cu puternice principii morale, este multumit, deoarece considera ca familia sa are un trai linistit si fericit. In momentul in care realizeaza, insa, ca traieste intr-o iluzie, ca atat sotia cat si cei doi copii sunt nemultumiti de faptul ca sunt saraci, dar mai mult, ca sunt chiar rusinati de numele pe care il poarta, Ethan incepe sa se schimbe.

Diferenta dintre un ‘om bun’ si un ‘om rau’ este data de modurile diferite in care acestia actioneaza in situatii similare, iar distanta dintre bine si rau este uneori atat de mica, incat orice persoana din lumea aceasta poate sa ajunga sa se gandeasca la acelasi lucru ca si Ethan: ”pentru a ajunge Stapanul Muntelui este nevoie sa calci peste capetele oamenilor; odata ajuns Stapanul Muntelui, poti redeveni bun. ”

Cartea laureatului la Premiul Nobel pentru anul 1962 este una dintre cele mai bune lucrari ale sale si reuseste sa isi tina cititorul alert.

In definitiv oricare dintre noi poate fi un Ethan Allen Hawley...

15 oct. 2008

HARA si ARC ROMANIA












Sambata ce a trecut, events cu Hara la Casa Capsa. Nebunie de frumos. Aerul de Transilvania, tinuta, metoda, seriozitate, dinamica, efecte piro. Un show complet!

Desi recitalul incepea abia la miezul noptii, la ora 18.00 totul era montat si Hara incepea sound check-ul. Nimeni nu a comentat, nu s-a tipat, nu s-au facut mistouri, nu s-a pierdut vremea. Am functionat impreuna perfect ca un mecanism bine uns.

Instalatile au functionat perfect, a fost nevoie cam de 3 KW putere pe sunet, trupa a sunat excelent si astfel am primit confirmarea ca se poate realiza tot ceea ce povesteam candva unora din fostii nostrii colaboratori. O trupa daca are tinuta, un recital bine pus la punct si dorinta de a canta, poate sa fie la inaltime in orice fel de eveniment! Din pacate pentru ei nu au putut intelege si nu vor mai avea ocazia de a trai aceasta experienta impreuna cu noi.

Am "incalzit" audienta si am primit felicitari si noi echipa ARC, formata acum doar din Mara Popescu, Sorin Paun, Catalin Stelian si Victor Vurtejanu.

Trupa Hara a sustinut un recital de o ora si jumatate, cu pauza de jumatate de ora in formula:
Sabin Tarabega - Tobe
Marius Astilean - Vioara
Vlad Cretu - Chitara si Voce
Flavius Buzila - Chitara si Voce


Multumesc Hara, trupa ce a venit tocmai de la Cluj si a demonstrat ce inseamna profesionalism, Dragoste de muzica si nu in ultimul rand Credinta! In Bucuresti continua sa domine lalaiala tiganeasca cu pesti, salami, minuni sau emo-trasharii din marele, prea marele intuneric...