joi, decembrie 21

Eu dau banu, Eu dau Ora Exactă! - 2017


Vino sa afli ce este în spatele cortinei politice, cum se fac alianţele, cum se fac majorităţile, cine împarte funcţii şi cum poţi obţine posturi în Guvern...in ultima reprezentatie din anul 2017, vineri, 22 decembrie, ora 19.00 la Sala Dalles din Bucuresti a spectacolului:

cu 
Maria RADU / Rădiţa ROSU
și 

Scenografia: Simona MARCU
 Mai multe fotografii realizate de maestrul Dinu Lazăr: aici
Rezervări: 021 314 66 37
Fotografie de Laurenţiu Porumbel

miercuri, decembrie 13

Sa nu-i uitam


In data de 14 decembrie, ora 9.30, de ziua ocrotitorului nostru, al artistilor, Sfantul Mucenic Filimon, ne intalnim, ne amintim de cei ce nu mai sunt printre noi, ne rugam pentru ei si pentru noi, povestim, inchinam un pahar cu vin, luam o gustare impreuna si ne bucuram de o primire extraordinara la Manastirea „Radu Voda”

Dupa Sfanta Liturghie se va oficia un Te Deum pentru artistii prezenți (dar si pentru cei ce nu pot veni), apoi un Parastas pentru artistii plecati dintre noi. La final va invităm sa ramaneti cu noi la o agapa dedicata artistilor.

Eveniment organizat de domnul Tomi Cristin

vineri, noiembrie 24

Mihai Niculescu, onoare si eleganta

 
Despre un maestru al scenei poti spune multe cuvinte frumoase. Poti chiar sa adaugi putin suflet si aproape sigur va iesi un laudatio vibrant si emotionant. Despre maestrul Mihai Niculescu, actor societar al Teatrului National Bucuresti, vorbesc in parte, rolurile create de acest spirit incredibil, in cei peste 40 de ani de cariera artistica, caruia i-a daruit pas cu pas, energie creatoare, devotament si onoare. Avand sansa sa pot lucra alaturi de domnia sa, eu spun doar atat: Ma simt ocrotit! 
 
In acest nou Ev Mediu, in care valorile se inlocuiesc machiavelic cu tinichele vopsite strident, bunul Dumnezeu a ingaduit ca inca odata sa pot sa parcurg cursul nescris al marilor maestrii ai scenei. Adevar, rigoare si emotie, eleganta, clasa si rasa cu care lumineaza fiecare intalnire cu publicul, inteligenta actului scenic, bunul-simt pe scena si bunul-simt in viata, pe care trebuie sa le aiba un actor, sunt cateva lectii daruite cu dragoste si credinta, de maestrul Mihai Niculescu, in repetitiile si reprezentatiile cu spectacolul "KGB contra CIA" in regia lui Armand Calotă.
 
Alaturi de Dem Rădulescu, Ion Cojar si Mihail Stan, intalnirea cu maestrul Mihai Niculescu mi-a daruit puterea de a continua, energie si sens!
Multumesc domnule, Mihai Niculescu!
 
"Cand am intrat eu ca actor in Teatrul National, am prins pe Calboreanu, Giugaru, Fintesteanu, Birlic, Marcel Anghelescu, Cozorici. Alta generatie: Damian Crasmaru, Carmen Stanescu, Elvira Godeanu... daca-i insir pe toti …. Asta era lumea teatrului pe care am prins-o eu! Se pastra scoala de teatru, scoala de vorbire a Teatrului National …. Nu e nici o idee peiorativa, va rog sa ma credeti, e alt fel de a vorbi si de a rosti. Se invata de la maestri. Eu jucam un paj in Apus de Soare, cu maestrul Calboreanu. Dimineata la ora 9.30 am batut la usa, [maestrul Calboreanu] era deja imbracat, il am si acuma în fata ochilor, cu peruca alba, cu barba alba, costumul cu hermina pe el si sprijinit cu mainile pe sabie. “Intra!” Am intrat, zic “Sarut mana maestre!” “A!...” El ma stia. “Puiule, tu stii textul?” “Da, maestre”. “Bine?” “Bine!” “Ma, foarte bine?” “Foarte bine, maestre!” “Bun! Tu sa te uiti in ochii mei, atat. Ai inteles?” “Da, maestre...” “Du-te!”. Si-am plecat. Si-am intrat in scena. Cu niste emotii, nu pot sa va spun! Si m-am uitat in ochii lui, asa cum mi-a spus. Am jucat cu mari actori: nici unul dintre ei, de cea mai mare cinste, de cea mai mare onoare, nu m-a condus din ochi cum m-a condus maestrul Calboreanu! In asa fel ca am iesit cu aplauze. (…)

Fotografie realizata de Dinu Lazar

miercuri, noiembrie 15

565 metri patrati


Cele 13 ecrane LED High Definition in suprafata totala de 565 metri patrati ai lui COCOR Media Channel, cea mai mare fatada media din Romania si din Europa Continentala, gazduiesc de astazi o reclama cocheta a spectacolului nostru:


Asadar va invit la urmatoarele reprezentatii ale acestei savuroase comedii "cu aroma "politica":

Vineri 17 Noiembrie, ora 19.00 la Sala Dalles - Teatrul Principal - cumpara bilet aici
Duminica 26 Noiembrie, ora 19.00 la Casa de Cultura Mangalia

sâmbătă, noiembrie 11

Pe 12 la 19


Duminica 12 noiembrie, ora 19.00, la Sala DALLES din Bucuresti o noua reprezentatie a  spectacolului:
Eu Dau Banu', Eu dau Ora Exactă!
Victor VURTEJANU
Maria RADU/Rădiţa ROŞU
şi 

Regia artistică Răzvan OPREA
 Scenografia Simona MARCU 
Fotografii Dinu LAZĂR

Informaţii: 0741.233.636 / secretariat@updalles.ro
Fotografii  aici

luni, noiembrie 6

Gest


Alergand intre doua repetitii, in fata Teatrului Bulandra langa podul Izvor din Bucuresti, zaresc un cersetor care sta intins pe caldaram de cateva zile. 

Ieri o fata tanara s-a oprit langa el si a scos din rucsac un bol de supa si paine.

vineri, octombrie 27

Sansa mea


Am avut sansa de a fi vizitat la repetitiile cu noul spectacol "KGB contra CIA", de maestrul Dinu Lazăr. Sansa, pentru ca sunt destul de putini actori din generatia mea care trec prin vizorul camerei foto si prin sufletul acestui mare artist! Aici puteti gasi o mica parte din portofoliul domnului Lazăr:
 
 
Pe langa un set de imagini rare realizate si daruite, maestrul mi-a scris si un mesaj care m-a emotionat si care ma onoreaza:

Domnu` Vurtejanu, voi sunteti luminile care dansati pe nori, eu doar m-am uitat o clipa... am vazut niste vieti inclestate in marea arta, spirite incredibile care duc mai departe pana la infinit o pasiune care te mananca pe dinauntru dar iti da energie si sens... va multumesc enorm pentru un regal incredibil.
Dinu Lazăr
 
 

marți, octombrie 10

Hai la Teatru


Duminica 15 octombrie ora 19.00
la Sala Dalles din Bucuresti,
o noua reprezentatie a spectacolului:

EU DAU BANU', EU DAU ORA EXACTA!
comedie politica de Nicole Dutu

distributia:
Maria RADU
si 

Regia Razvan OPREA
Scenografia: Simona MARCU
Costume: Geanina PUNKOSTI 
Fotografii realizate de Dinu LAZAR - aici

Bilete se pot cumpara - aici
 

marți, septembrie 19

Fără frică!


Ba Vurtejene, in lumea asta nu ştii si nu stapaneşti nimic. Te naşti fara nimic, doar cu foaia invizibila de deces in mana... Si chiar daca ceea ce construiesti se distruge peste noapte, merita sa zidesti mai departe" 
Fara frica, sunt aici,
 
© Victor Vurtejanu
actoru.ro

miercuri, septembrie 13

Hai la teatru


Vino vineri 22 septembrie de la ora 19.00 la Sala Dalles in Bucuresti, sa afli ce este in spatele cortinei politice, cum se fac aliantele, cum se fac majoritatile, cine imparte functii si cum poti obtine posturi in Guvern in:

Comedia politica intitulata sugestiv: 
Scenografia: Simona MARCU
Costume: Geanina PUNKOSTI

Gasiti aici fotografii realizate de 
maestrul Dinu Lazăr

luni, septembrie 11

Foto Miron



Odata cu plecarea lui nenea Miron dispare o lume. Fotografii profesionisti sau de ocazie nu au cum sa uite vreodata de "Foto Miron" iar cei care am avut privilegiul sa il cunoastem si sa ne bucuram de experienta sa de viata si de tonusul sau molipsitor, de astazi suntem mai singuri si mai tristi.

Drum bun catre stele domnule Miron si fie ca bunul Dumnezeu sa va odihneasca sufletul bun in pace.

In Memoriam
MIRON PÂRLE

vineri, august 25

Treaba mea


"Ma baiete, "meseria" asta de actor cere multe. 
Dar peste toate trebuie sa ai genunchii tari."

Cinci ore de somn si apoi pornesc la drum. Am un angajament la 277 de km de urbea Bucurestilor. Pentru asta am muncit deja cateva zile. Casting-uri, probe video (este un rol intr-un film) probe de costum, discutii cu echipa si regizorul, lecturi de text, secvente, incadraturi, discutii pe marginea contractului, adnotari, documentare pe legea Dreptului de Autor - Vax si cand crezi ca totul este pregatit, trebuie sa te prezinti din nou... la o noua sedinta cu echipa. 

Semnezi contractul apoi echipa pleaca iar tu le iei de la capat. Verifici tot ce ai facut, completezi ce nu ai facut si regreti ca nu ai de unde sa te informezi mai bine caci constati ca...ti-au scapat destule...

Incepe munca pe text si incet-incet incerc sa "vad" secventa, sa gasesc acel ceva, care sa ma accepte si sa ma conduca catre ceea ce trebuie. Chaplin spunea ca nu trebuie sa ajungi pe podeaua cabinei de montaj. Acum trebuie sa scapi de tasta "delete" si sa stralucesti in minutul ala al tau cand inima iti bubuie inecata in adrenalina si toti sunt cu ochii pe tine, pe time-code si buget. Actoria...? Este treaba ta. Secventa se cumpara sau nu.

Am terminat planurile de drum, caci ma transport singur, cu masina mea. Am sa conduc fiecare dintre cei 277 de km catre angajamentul gasit. Voi avea la ce sa ma gandesc. Verific motorina, telefoanele, preiau facturi, bonuri de decont, rovigneta, haine si totul se amesteca intr-un vartej ce ma subjuga intens. Ciudat...pentru o clipa ma gandesc si la aia 277 de km ce vor trebui parcursi inapoi catre casa. Catre copil si nevasta. Aproape ca ar iesi un film dar...

Au mai ramas doar patru ore de somn si multe, foarte multe de facut, de aranjat in ordine, acolo in mintea mea. Sertarele mintii obosite de prea multe setari trebuie inchise si sigilate caci angajamentul asta este important. Ma poate conduce catre  un altul si asa...incet-incet...
Nu ?

Genunchii, ma baiete...genunchii tari ! 
Actoria ? Este treaba ta...
© Victor Vurtejanu
actoru.ro

sâmbătă, august 19

27 de pasi


Despre maratoane si ultra maratoane, despre 6633 Ultra Arctic dar si despre satul din Bistrita, cartea "27 de paşi a lui Tiberiu Uşeriu" te poarta iscusit prin experienta de viata a unui luptator.

Dincolo de inedit, de farmec, de umorul subtil si de curajul marturisirilor, am ramas impresionat de intalnirea cu sine a luptatorului. Aceasta unica si exceptionala sansa de a renaste. 

Cei 27 de pasi, cat masoara curtea inchisorii din care Tibi viseaza sa scape, pot fi repetati de oricate ori, in tot atatea directii din momentul in care afli cu adevarat cine esti. 

"Lumea ma stie drept alergator de anduranta. Ce nu stie, insa, e povestea vietilor mele paralele. Am fost pe rand: sluga la ciobani pe Bargaie, porcar in armata romana, azilant politic in Berlin, pizzar intr-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sarb, martor intr-o galerie de alba-neagra in Gran Canaria si autor de jafuri armate. Am evadat din doua inchisori europene, dar nu si din a treia.

Vanat prin Interpol, am devenit client al unei puscarii de maxima securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit la apel din propria tinerete, inchis complet singur intre 4 ziduri albe, foarte groase.

Cei care au auzit de mine dupa ce am castigat 6633 Arctic Ultra vor descoperi in aceasta carte povestea mea asa cum n-o stie si n-a auzit-o nimeni, niciodata." 

Fotografie: Victor Vurtejanu
6633 Ultra Arctic, unul dintre cele mai dificile ultramaratoane din lume, desfăşurat de 9 ani la Cercul Polar şi în care concurenţii trebuie să parcurgă 563 de kilometri în 180 de ore.

Citeste mai mult: adev.ro/o4s10r
6633 Ultra Arctic, unul dintre cele mai dificile ultramaratoane din lume, desfăşurat de 9 ani la Cercul Polar şi în care concurenţii trebuie să parcurgă 563 de kilometri în 180 de ore.

Citeste mai mult: adev.ro/o4s10r

joi, august 10

Pittiş - Îndem


"nu va mai lasati constransi de nimeni si de nimic,
nici de vremuri, nici de oameni, fara ura, fara regrete si resentimente mergeti inainte ca si cum timpul n-ar exista.

eliberati-va de tot si de toate cu gandul ca trebuie sa traiti pentru si in adevar
caci doar adevarul va va face liberi si numai liberi fiind veti putea atinge in viata fericirea...
 
in rest, prieteni, nu uitati ca in curtea scolii, sub nuc, seara, se strang tinerii pletosi si canta la chitara..."

IN MEMORIAM FLORIAN PITTIŞ
4 octombrie 1943 - 5 august 2007
 

sâmbătă, iulie 22

S.O.S. - A.V.C. mulţumiri


S.O.S. - A.V.C. 
Cu ajutorul celor care au donat şi au susţinut Campania S.O.S. - A.V.C. astăzi 21 iulie 2017 am reuşit să achiziţionăm şi să montam în secţia Neurologie a spitalului Elias două aparate de aer condiţionat marca Kyato - K12.



Carmen Tănase, Iarina Damian, Jelica Strukar, Corina Carp, Corina Moraru, Mihai Simona, Ana-Maria Ivaşcu, Andreea Puia, Melania Bontea, Camelia Argeşanu, Mariana Vînătoiu, Steluta Aty, Monica Eftimiu, Gabriela Ioniţă, Daniela Minoiu, Daniela Constantinescu, Crenguţa Hariton,  Adriana Gheorghiu, Ioan Bătinaş, Dinu Lazăr, Cătălin Dobrescu, Silviu Fologea, Gabriel Zamfirescu, Mircea Gheorghiu, Sorin Păun,  Andrei Rusu, Nae Alexandru, Voicu Rădescu, Cătălin Săvulescu, Adrian Grăjdeanu, Dabija Octavian, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Horaţiu Grivei, Paul Păun, Nedea Florin, Dan Teodorescu, Dragoş Cristea, 5 Donatori (au dorit sa ramană anonimi) şi Victor Vurtejanu. Toţi aceştia au fost precizaţi într-un act adiţional contractului de sponsorizare pentru secţia Neurologie a spitalului Elias.
 Un sprijin deosebit ne-a acordat doamna Conf. Univ. Dr. Cristina Panea.
Le mulţumesc tuturor!

Mulţumesc tuturor celor care au distribuit şi susţinut campania S.O.S. - A.V.C.
#sos #avc #actor

luni, iulie 10

Strigă-mă, tăcut

mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii şi taci
nu fi trist
tu eşti omul ce caută
prin lumină risipirea
să nu plângi
când foşnetul singurătăţii
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere

şi strigă-mă
tăcut


Teodor Dume - Strigă-mă, tăcut

vineri, iunie 30

SOS-AVC


S.O.S. - A.V.C. Campanie personală pentru achiziţionarea şi montarea a două aparate de aer condiţionat în secţia NEUROLOGIE din spitalul ELIAS.

Sunt peste 30 de grade în saloanele NEURO din spitalul ELIAS. Bolnavii şi cadrele medicale sunt în pericol! Ajută-mă să cobor temperatura. Lupta se dă în minute şi în ore! 

Suma estimată este de maxim 800 EURO. Donează orice sumă şi împreună vom reuşi! 

CONTACT: 0755.037.933 - Victor Vurtejanu
Cu Dumnezeu înainte!

joi, iunie 15

Erdman



Elefantul face nani, 
Tancurile dorm sub pat
Becul stinge mâna mamii
Dormi copile nemişcat

Stau de veghe pentru tine
Oameni mari, mai mari ca tine
Mii de oameni dorm pe lume
Dorm toţi oamenii se spune...

Doar tovaraşul Stalin
Nu adoarme la Kremlin

luni, iunie 5

Interviu


Radu Mătuşa este un personaj savuros, interpretat de Victor Vurtejanu, un actor pentru care “Actoria” este cu adevărat “Artă”. 

“Generaţia ’70, din care eu fac parte, are un destin plin de întâmplări uimitoare care ne-a obligat să ne maturizam rapid şi să ne asumăm propriile decizii fără foarte multe “cosmetizări” povesteşte Victor, un actor ultrasensibil. El continuă:

“Am supravieţuit deşi deseori am fost prea aproape de limită. Accidente nucleare, revoluţii, mineriade, desele schimbări de situaţii politice, crize economice, o permanentă ofensivă asupra libertăţii personale, culminând cu degradarea generală a tuturor reperelor morale, ne-a obligat de fiecare dată, la acţiune şi la atitudine. 

Soluţia personală este o mărturisire a tot ceea ce simt că trebuie să nu se piardă, în pofida greutăţilor, a însingurării şi a apatiei generale. Angajat în tumultosul destin al generaţiei mele şi veşnic recunoscător oamenilor minunaţi şi irepetabili care m-au format, aceasta înseamnă pentru mine Arta Actorului.” 

Interviu de Silvia Stanciu
Fotografie de Dinu Lazăr 
(cu Victor Vurtejanu,Andreea Mateiu,Gabriel Fătu - de la stg la dr) 
Revista Loto Prono nr.22/30 Mai 2017 

sâmbătă, iunie 3

Spectacol Eu dau banu',eu dau ora exactă


Şi a fost premiera oficială ! 
Oameni frumoşi şi calzi, gesturi sublime şi surprize nebănuite ne aşteptau în foaierul sălii de spectacole de la Dalles. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au aşteptat şi au ţinut să ne însoţească şi în afara spectacolului cu aceeiaşi căldură şi gentileţe!

De acum spectacolul "Eu dau banu, eu dau ora exactă"  în regia lui Răzvan Oprea, porneşte la drum. Cu bucurie, cu actori talentaţi şi cu o echipă minunată din care fac parte şi
Simona Marcu - scenografie, Geanina Punkosti - costume şi dl. Andrei - Sound & Light

PS: 
În data de 13 Iunie de la ora 19.00 vom fi la Casa de Cultură a Sindicatelor din  Ploieşti.
În data de 23 Iunie, de la ora 19.00 vom fi la Centrul Cultural Babadag.

joi, iunie 1

Cântecul Actorului



Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ şi ciucuri
Ca să poţi să te mai bucuri.
 

Cântecul Actorului 

un spectacol pentru copii, părinţi şi bunici
 cu un actor şi o chitară
 

marți, mai 23

Eu dau banu', eu dau ora exacta


Vârtejul creat de actori, în piesa scrisă de Nicole Duţu, aflaţi sub bagheta regizorală a lui Răzvan Oprea, se constituie într-o minuţioasă radiografie a societăţii româneşti post-decembriste.

Vino sa afli ce este în spatele cortinei politice, cum se fac alianţele, cum se fac majorităţile, cine împarte funcţii şi cum poţi obţine posturi în Guvern...

Distribuţia:
Maria RADU / Rădita ROSU
Andreea MATEIU / Silvia STANCIU
Monica ODAGIU / Călina EPURAN
și 

Scenografia: Simona MARCU
Costume: Geanina PUNKOSTI

31 Mai, ora:19.00
Sala Dalles, Bucureşti

Fotografie de Răzvan Bănică

duminică, mai 7

Fotomaniacu

"5 minute din viaţă văzute de obiectiv, absolut subiectiv"

Binecuvântate de arta maestrului Dinu Lazăr, 
clipele actorului devin sublime dincolo de timp şi vremuri.



Imagine din albumul fotografic
realizat de maestrul Dinu Lazăr

sâmbătă, aprilie 29

Zimmer Frei


Multi sunt incapabili sa creada in schimb au timpul si energia de a cauta in altii, motivatia pentru care acestia cred. Acest tip de oameni jubileaza tribal cand sapanad adanc, gasesc cate o surcica stramba in marele codrul.

Sunt aceia care contesta vehement constructia si aclama orice verb ce intareste pustiul. Ii veti regasi mereu atenti la tot ce este exterior lor. Grija de prea multe cum spun calugarii...Mereu vigilenti in a atinge acolo unde ustura, refuzand mai mereu sa joace, sa participe, insa pregatiti oricand sa huiduie de pe marginea terenului...Ii regasiti tot mai des, in special cand veti propune sau veti incepe o constructie, izbindu-va de mentalitatea lor de tip "remorca", niciodata "locomotive" care sa traga la jug.

I-am resimtit din plin pe vremea cand, sportiv de performanta fiind, eram "agatat" agresiv de catre diversi chibiti de meserie, aciuiti prin te miri ce pile si relatii la echipa, pe post de "asistenti" sau "secunzi", uneori nici macar atat. Vei spune..."Ei... te stimulau." Nu! Fals!
 
Scarbiti de propriile neputinte, acestia nu-si faceau nici treaba lor dar nici nu construiau un climat constructiv in jurul nostru! Erau platiti sa iti dea un prosop, o gura de apa, poate uneori ii lasai sa adune papucii de la vestiare sau sa dea cu mopul pe jos sa nu aluneci dupa ce faci dus. Le multumeai si daca mai aveai energie dupa ce erai facut praf in linia intai, in gramada de rugby, le zambeai incurajator...

Dar ce sa vezi...?  In ei zaceau latent teribili strategi, ilustrii istorici ai sportului, caustici ce tinteau flegma fix in mijlocul sufletului tau tanar si dornic de lupta. Oameni prea mandri ca sa puna umarul in tacere la efortul comun necesar unei echipe de performanta dar gata imediat de bascalie ieftina.

Mai tarziu, i-am regasit ca actor prin teatre sau echipe de filmari. Lipiti lingusitor de pereti atunci cand rar ne intersectam, caci cel mai des acestia lucreaza pe la colturi, niciodata fata catre fata. Aparent umili dar fatarnici si pupincur-isti, abili se strecurau ca un filtru nevazut, oricand gata de dat cu parerea cat mai apasat. Ii gasesti mereu, contestand, delirand salbatic despre lucruri si situatii ce le sunt complet necunoscute, incapabili sa isi rezolve propriul hau sufletesc. Camere goale...

Am imbatranit si am inteles cat de adolescentin este sa te bati cu astfel de lichele...! Ei se hranesc din efortul tau, te obosesc si te atrag in jocul lor "de-a nimica". O imensa si irecuperabila piedere de vreme.

Tarziu, luminat de mesajul lui Dumnezeu care indemna la iubire neconditionata, am reusit sa ma protejez. Inteleg si aplic acum cele invatate. Am un copil nascut din dragoste pe care caut sa il ocrotesc, prin daruire, prin pasiune si actiune de tot gri-ul si imbacseala ce cuprinde un suflet schilodit, ce mai tarziu devine o lichea distrugatoare.

A crede, inseamna performanta si aceasta nu este data tuturor! A crede, inseamna salt in gol cu credinta ca Dumnezeu vegheaza, ocroteste si calauzeste celui ce crede! A crede, inseamna intai a vedea! A crede, nu inseamna nicidecum certitudine ci doar Credinta.  Care impreuna cu Nadejdea si Dragostea, constituie inceputul unui drum. Multi isi doresc un drum nou, un inceput bun, renastere...

A renaste, nu inseamna insa a te imbunatati. A te imbunatati este doar o alta subtila minciuna. Nu frica de durere si greutati ma va linisti. Nici fuga de intuneric nu ma va ajuta, nu privirea intoarsa efortului ma va ridica. Intunericul nu exista. El inseamna doar absenta luminii.  Adevarata forta vine din puterea de a strabate cu credinta scurta mea trecere. Ca sa poti sa renasti trebuie intai sa mori. 

Insa de aceasta nu sunt capabili toti.