Un pas. Atât.

Micile bucurii. Tot mai multe semnale primesc de la oameni cunoscuţi sau nu, care îmi trimit gândurile lor tainice. Speranţe şi durerile se împletesc într-o cale numai de Dumnezeu ştiută. Oamenii cred, şi luptă, conştientizând mai devreme sau mai târziu că au încă o ţară, chiar şubrezită şi lovită de urgie, că au strămoşi, că aparţin cuiva...Asta numai după ce şi-au traversat propriul deşert uneori impus alteori ales...

Despre mine şi viaţa mea am povestit mult aici, în acest spaţiu. Nu m-am temut nici atunci şi nici acum. Unii m-au făcut nebun iar alţii mai atenţi chiar au încercat să îmi demonstreze ca sunt. Prietenii, cei câţiva care nu s-au speriat, sau cei care şi-au croit propria textură rezistentă la vânt, m-au mângâiat cu blândeţe, m-au adăpostit, m-au hrănit şi m-au încurajat. Unii chiar m-au sfătuit.

Multe sunt gesturile pentru care le voi rămâne recunoscător dar ce m-a făcut să înţeleg pe deplin este că prietenul, fratele, camaradul, nu te judecă niciodată. Niciodată nu intră "la rupere" cum se spune în rugby. El, cu inteligenţă dar în primul rând cu Dragoste, are o metodă duios de tandră de a-ţi spune o părere, un gând. Şi asta nu de la adăpostul ferit al unui baobab plin cu banane în care s-a căţărat singurel, şi acum confortabil, îţi dă lecţii de supravieţuire. Deloc. Camaradul, fratele, este şi el în tranşee. Din puţinul lui îşi rupe ceva şi dăruieşte.

În timp ce te pansează cu ultima rolă de tifon ce putea să o păstreze, cu un ochi către duşman, te mângăie şi te încurajează. Uneori, zâmbind, îţi spune tainic: "Nu o lua prea personal". Sigur că zâmbeşti "16" tras "peliculă  hollywood-iană EASTMAN COLOR 35 MM" şi spui: "Totul trebuie să fie personal. Altfel nu are valoare, rămâne imitaţie ieftină". El surâde înţelept şi ne întoarcem împreună la marea trozneală...

E bine şi la baobab. Am fost. Însă după un timp începe să te scormonească, să te tulbure cum spun părinţii, conştiinţa. Acest şarpe ce nu poate fi adormit cu voucere şi excursii, burse sau SLK-uri. A naibii...te scoală din somn, îţi alungă muierea la terapistul "fulga a 2 şansă" îţi mănâncă ficatul şi îţi dă un şut la vale...de se miră şi PSI-ii ce mama măsii de s-a umplut şandramaua numai de "loviţi" şi toţi în ultimii 10 ani...

Dar fiecare joc, atenţie nu "Joacă" ci joc, are regulile lui. Iar când le încalci începi să papi prin tuburi şi să faci pipi la budă numai dacă dna. Suzi  îşi primeşte la timp lănţişorul dorit...altfel te caci pe tine de împuţi tot salonul şi te omoară colegul să scape de miros. Aşa ca, e greu de ales.

Dar când ai ales ce  e sigur, e ca numai ai cale de întors. Poţi să pupi oriunde ! Eşti mort, îngropat, popa cântă deja la pomenirea ta romanţe, iar ai tăi rostesc solemn: "Sireacu' a fost băiat bun ! Noi să trăim să îl pomenim..." Şi slavă Domnului că trăiesc toţi în pace şi în bunăvoie.

Micile bucurii nu sunt SMS-urile ce urmează să le trimiţi de Crăciunul ăsta. Nici revelionul cumpărat la super-super-ofertă în Alpi, unde te miri că nu ai artificii şi primeşti doar o budincă de cartofi...Micile bucurii nu sunt telefonul de "La mulţi ani" pe celularul prietenului, nici întâlnirile anulate, nici "te sun eu, că sunt într-o întâlnire", nici "aaa scuze, citesc ce scrii, însă nu ma pricep să îţi las un comment că..."

Micile bucurii au ceva divin în el. Tainic, de nerostit. Micile bucurii fac să tresalte inima celui căruia le dăruieşti. Ele întocmesc timpul într-un altă lege, anii ce te mint, nu te mai mătură...oamenii dispar iar tu pluteşti. Un pas şi eşti fericit. Atât.