Rădăcina.

Pe nesimţite, cu fiecare ceas petrecut în faţa teve-urilor, am ajuns să nu mai ştim ce înseamnă un spectacol adevărat. Programele atâtor televiziuni, în mare parte importate de afară fără pic de discernământ, doar pe criterii strict comerciale, au distorsionat percepţia asupra valorilor, poziţia de privitori şi judecători ai actului artistic. Pe scurt, am ajuns nişte manipulaţi, la cheremul unor purtatori de “viruşi” ai consumismului ieftin, care nu ne te lasă nici măcar să aplauzi. O fac pentru tine diverse grupuri de aplaudaci invizibili, imprimaţi pe banda de sunet, copleşindu-te cu ideea că asişti la un show trăsnet.

Obligându-te să guşti poante fără nici o noimă, râzând pentru tine şi dându-ţi lecţii de entuziasm imbecil. Asta, când e vorba de filme şi show-uri; când priveşti la diverse recitaluri ale unor vedete de la noi sau de aiurea, situţia se repetă: fiecare “chicky girls” sau “connecto-r” cere imperativ publicului să cânte, să bată din palme, să se legene ca frunza în vânt. Are loc astfel o diversiune ieftină, prin care sunt ascunse lipsa talentului şi sărăcia vocii.

“Nu mai aplaudaţi, vă rog. Este un obicei stupid acesta. Dumneavoastră aţi fost manipulaţi de cei care nu au nimic de comunicat şi, deci, nu au nimic de ascultat. Acum ascultaţi. Aveţi ce auzi: Oh, ce dor, ce chin, ce jale…/ Pe la poarta dumitale/ De n-ar fi ochi şi sprâncene,/ N-ar mai fi păcate grele…” spune Tudor Gheorghe publicului său...

Deşi sunt mulţi tineri la concertele sale, puţini ştiu că maestrul este în primul rând actor iar şi mai puţini ştiu că este şi poet. Deşi ignorat total de medile de popularizare, de teve-uri, de şubreda industrie muzicală românească, maestrul Tudor Gheorghe a pătruns adânc în conştiinţa publicului de orice vârstă. Este printre puţinii artişti pe care îl poţi găsi cu uşurinţă pe toate suporturile de imprimare, de la plăcile de vinil, casete, CD-uri până la...noile medii vezi, "torente/dc/etc..." Este dovada că saltul se poate face, că rădăcina susţine copacul indiferent de vremuri şi nu invers. 

Există încă un public valoros ce ştie să despartă bobul de neghină, dar mai ales există un public dornic să înveţe şi să cunoască ce înseamnă un act artistic. Şi eu cred că asta se datorează în mare parte şi maestrului Tudor Gheorghe.