vineri, 1 octombrie 2010

Pentru când ţi-o fi mai greu.


Cândva am activat ca preparator la UNATC. Era prin anul 2000. Stăteam în dreapta profesorului şi (re)explicam studentului-actor, mai pe limba lui, ce va să zică abc-ul meseriei ăsteia. Am făcut asta ca să verific o părere a maestrului meu, aceea că aş avea şi ceva talent pedagogic şi apoi ca să mă dumiresc şi eu, printre altele, ce calităţi trebuie să deţină cel ce vrea să devină actor.

În această calitate, am participat la concursuri de admitere în UNATC, şi la pregătirea anului întâi a promoţiei de studenţi - UNATC 2002. Mulţi dintre ei, astăzi sunt actori. Unii cunoscuţi, alţii mai puţin. Dar toţi aveau un "ceva" fără de care mult mai târziu am realizat că nu ai ce căuta în suferinţa asta de...hai să îi spunem "meserie", deşi termenul nu are nimic de a face cu înţelesul său. De ce ?

Trei motive numai: Unul ar fi că o meserie "clasică" să spunem, are un orar fix, precis. Adicătelea vine omul la 7.30 la şaibă, are pauză de gustare la 10.00, pauză de masă la 12.00, mai rupe şi el vreo două pauze minim (ţigări, cafele, apă, bârfă, YM...etc...) şi la 16.00 o taie la oteve, gata de jelanie cu Dănuţ. La actor treaba se complică în primul rând pentru că el nu are o locaţie fixă. Repetă pe unde apucă şi cât vrea regizorul sau coregraful, apoi merge la probe de costum, la machiaj, şedinţe foto, PR...apoi iar repetă, apoi iar repetă...apoi...iar la probe, după care îşi poate lua în sfârşit o pauză. Timp berechet ca să munceacă iar ca bezmeticul. Păi...când să îşi ducă copilul la şcoală, să facă piaţa, să îşi îngrijească familia sau vreun prieten, să repare chiuveta sau să îşi umfle roata spartă de ţiganii care "muncesc" în parcări...După aşa zisa "pauză" începe iar să repete...şi tot aşa, până undeva în noapte când porneşte către somn cu gândul că ceva totuşi i-a scăpat...Şi începe să mai repete odată, singur, în tramvaiul plin de coji seminţe...

Actorul ca şi medicul învaţă toată viaţa şi dă toată viaţa concursuri pentru a-şi câştiga pâinea, "casting" le spune mai nou. Îşi ia pozele şi farmecul din dotare şi se desfăşoară în faţa unui roboţel postdecembrist, ce îi pecetluieşte sec destinul: Nume, vârsta, înălţime, culoare ochi, aptitudini. Doreşte actorul să lucreze şi nud ? Dar pe rotile ? Limbi străine cunoscute, cazier. Cedează actorul toate drepturile de autor pentru 100 de euro ? Dar exclusivitate pe 5 ani ...?

Actorul şi în general artistul, se deosebeşte fundamental de celelate categorii socio-profesionale fie şi numai prin această trăsătură: Toţi sunt fericiţi când scapă de muncă. Actorul este extrem de nefericit când nu munceşte...


Am învăţat în perioada mea de profesorat în Universitate, ce să  urmăresc la candidatul ce se prezintă la examenul de admitere. Astfel se admit în general în şcoala de actorie, oameni cu trăsături fizice deosebite, înalţi, cu chip plăcut, expresiv, fără defecte şi deficienţe de vorbire, deformaţii corporale, probleme de vederea, oameni cu un psihic excelent, pozitiv, cu tonus ridicat. Asta în prima fază. Urmează apoi examinarea cunoştinţelor teoretice, aptitudinilor, abilităţilor şi multe altele ce se testează pe perioada unui an de zile, mult după admiterea studentului-actor în şcoală. După ani am observat însă schizma...

Dau ca exemplu principala piaţă rămasă în picioare după repetatele atentate reuşite, asupra spaţiului cultural românesc. Numai rrîi-ţi, cepelegi, agramaţi, oameni cu chipuri ce exprimă furie, frustrare, oameni chinuiţi, înverşunaţi. Prezentatori, crainici, moderatori, realizatori, isterici, ce se imită între ei. Fără coloană vertebrală, vorbind fără să facă acordul, chinuit, uitând ce vor să comunice, neavând nici o aptitudine care să îi recomande pentru această zonă...

Emisiuni despre actori nu există. Eu am depus cam zece proiecte la toate teve-urile bucureştene, dar nici unul nu a părut interesat de subiect...Şi nu mă mir. Acum două zile am dat un comunicat de presă în care anunţam, că în luna septembrie comemorăm ziua de naştere şi totodată data dispariţiei marelui actor Dem Rădulescu. Nimic, nicăieri...Doar într-un colţ pe site-ul televiziunii "Realitatea TV" fraza următoare: Dem Rădulescu a cochetat cu boxul şi actoria...Profesorul lui Florin Piersic, Dan Puric, Maia Morgenstern, Anca Sigartău, Ştefan Tapalagă, Vasile Murariu şi atâţia alţii... splendidul actor ce continuă să bucure publicul şi acum după dispariţia sa fizică, instituţia de comedie Dem Rădulescu..."a cochetat cu actoria"...Doar după ce tânarul actor Cătălin Stelian a urlat în direcţia ei, fiara a modificat articolul în: "a cochetat cu boxul, dar a ales actoria..." Aşa că să mă mai mir eu ???

Emisiuni cu actori în afară de cei care imită personaje politice şi unii crainici de ştiri nu există...De film ce să mai vorbesc...L-am văzut într-un "premiat" şi pe îngrijitorul de morminte de la cimitirul Sfânta Vineri, care mă saluta cordial, căci ne-am împrietenit...doar suntem actori... Treaba la film acum se numeşte "minimal", adică adio concept, regie, actorie, imagine, poezie, poveste, ilustraţie sonoră...Adio post modernism...samd... 

Departe de mine gândul de a mă lăuda, de a înălţa pe un piedestal eroic "meseria" mea, sau de a mă plânge. Dar când te saturi de munca ta, când ţi se pare că e nasol "job-ul" şi că nu  mai suporţi, tastează pe goagăl "Angajări actori".  Eu am făcut asta ! Şi am pus şi watermark, în caz că fimiu vrea vreodată să vadă cum îşi câştiga tasu pâinea, pe la vreo patruj' dă ani...