Legenda.

Scriu cu mult dor de dânsul. Deşi pare neschimbat şi acum la 68 de ani, când îţi strânge mâna te comprimi, te pierzi, pătrunzând imediat în Arta Spectacolului, dincolo de camerele de luat vederi sau rampa scenei. Cu maestrul Szabolcs Cseh, cunoscut de mulţi şi ca Sobi sau Szoby, începe o poveste frumoasă din viaţa mea de tânar actor.

Îmi povestea despre dânsul un alt mare sufletist, regretatul cascador Aurel Gruşevschi, dar despre Dana şi Aurel Gruşevschi şi alţi prieteni alături de care am trăit vremuri şi poveşti excepţionale în micuţul cartier de case de pe lângă Gara de Nord, voi povesti altădată...poate...Îmi doream o întâlnire fie şi pentru câteva minute cu "Buză de Iepure" eroul copilăriei mele, cu părintele cascadoriei româneşti. Dumnezeu mi l-a dăruit ca profesor şi maestru, odată cu intrarea în şcoala de teatru.

Prima oră de cascadorie şi lupte scenice, undeva prin anul 1994, a reunit toată clasa noastră de studenţi-actori. Aveam emoţii că ne vom întâlni cu ceva la care jinduiam toţi. Lupte, scrimă, explozii, sărituri de la trambulină, călărie...şi alţi cai verzi de pe pereţii unei instituţii prea sărace şi mult prea dezinteresate de arta filmului, de mişcare scenică, de pregătire fizică...

Fetele se îmbracaseră în treninguri, se machiaseră şi cotcodăceau emoţionate, iar noi băieţii, mergeam în grup ca trupele de comando, către sala de sport unde aveam prima oră cu...Legenda ! Şi nu ne-a dezamăgit ! Întâi ne-au preluat profii de sport, ne-au aliniat, ne-au miştocărit puţin cu privire la echipamentele de sport noi-nouţe ce străluceau pe noi şi abia apoi într-un colţ, l-am zărit. Era aşezat pe o bancuţă şi trăgea cu mâna dreaptă o ganteră de vreo 5 kile, într-un fel ciudat... 

Ce nu am să uit niciodată, este imaginea aceea calmă, închisă în sine, concentrat dar totuşi relaxat, cu un biceps uriaş, incredibil de gros...Târziu, povestind despre filme, cascade pe cutii de carton în lipsă de saltele gonflabile, accidente cauzate de ageami şi diletanţi, am aflat că de fapt muşchiul a fost rupt şi la efort "iese" din matca sa naturală... Apoi comoţiile, fracturile...un corp ce sfidează toate diagnosticele şi părerile medicale, dar un spirt viu. Un luptător antrenat în legea oameniilor dârji şi de onoare din secuimea ce l-a născut, acest bărbat ce a trecut curajos de multe ori pe lângă moarte, preţuind viaţa, îţi vorbeşte despre Dumnezeu, prin toate faptele sale de dragoste.

Student la I.E.F.S., apoi zburător la trapez în "Trupa de Acrobaţi Ganea", în anul 1967 Szoby Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesionişti din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare şi instruire, până în anul 1987. Este şi autorul a numeroase invenţii care au dezvoltat domeniul cascadoriei la nivel internaţional. Printre cascadele executate de Szoby Cseh, se numără unele nerepetate de altcineva până în prezent. Deşi deloc sprijinit în mai toate proiectele şi ideile sale, pe care are bucuria de a le împărtăşi cu orcine, fiind un suflet cald şi generos, reuşeşte să construiască Gladiator

Cavaler, decorat cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, maestrul Szabolcs Cseh este pentru mine un model. Un Artist excepţional, om drag şi suflet mare, pe care nu voi înceta să îl pomenesc cu mândrie, fiind onorat că şi eu sunt unul dintre elevii săi !

"Nu mi-e frică de moarte, pentru că am dat ochii cu ea de foarte multe ori. După ce sfidezi moartea, viaţa e mai intensă. Eu sunt agresiv faţă de momentul morţii. Îmi zic: "Ce mama dracului, asta e toată viaţa ? Nu se poate. Mi se pare că mai am multe de spus. Se revoltă în mine o parte care vrea să trăiască. Dar nu merită să trăieşti nici o secundă, dacă nu faci ceva, dacă nu şi creezi. Doar ca să fii consumator, nu merită. De fiecare dată când am trecut pe lângă moarte, s-a mai declanşat în mine încă o porţie mare de creativitate. În rest, fiindcă ştiu precis că există Dumnezeu, nu mi-e frică de nimic."

Szabolcs Cseh

 

© Victor Vurtejanu
actoru.ro

facebook.com/victor.vurtejanu.oficial