vineri, 22 octombrie 2010

De nu se ştie unde spre nu se ştie cine.


ca o lacrimă
pe peretele afumat al unei biserici
ziua e pe sfârşite şi descreşte treptat
printre vitraliile aproape adormite
e atâta linişte alunecând într-o umbră
încât aud cum stelele se nasc
din ochii tăi picurând înserarea
de nu se ştie unde spre nu se ştie cine