marți, 20 iulie 2010

Vina.


Suntem vinovaţi, nu ? Pentru că te-am făcut să râzi. Pentru că ţi-am adus aminte de tine. De viaţă. Pentru că te-am făcut să uiţi sau...dimpotrivă să lupţi ! Nu ? Trebuie să plătim pentru emoţia pe care ţi-am dăruit-o ! Este ? Cel mai adesea laolaltă cu profesorul ce te-a învăţat să te semnezi pe contracte. Sau nu s-a lăsat până când nu ai învăţat cât fac totuşi 7 X 8...ca apoi să poţi număra banii, compromisurile... Laolată cu medicul ce ţi-a adus pe lume copilul sau te-a lecuit când te-ai dat cu capul de pereţi. Nu ? Laolată cu artistul ce ţi-a cântat când iubeai sau solidar cu fotograful ce ţi-a dăruit eternitatea...

Îţi eram datori, nu ? Credeai că înşelăm. Este ? Pentru că obişnuit să furi nu crede-ai că poate fi altfel. Că poate exista o altă lume decât "a ta". Sau mai multe lumi... Spune-mi odată ce gust are frica ta ! Frica asta care ţi-a mâncat sufletul şi toate nopţile. Spune-mi odată cum este să te urăşti atât de mult. Ce gust, au toate acestea ? Căci ştiu că tot cu o lingură mănânci şi tu, tot într-un singur pat dormi şi tu, şi tot gol precum ai venit, vei pleca...

Căci vei pleca şi tu cândva. Aşa precum noi, acum, ne-am luat copii, femeile şi strămoşii şi am pornit la drum. La un alt drum. Daaa...! Nu vom mai avea garderobă şi daaa...fardul se va întinde de la căldură. Da, da, da ! Aşa este ! Dar atât. Doar...atât !

Bucură-te şi zâmbeşte ! Ai reuşit ! Încă odată ţi-a "ieşit" !
Heei ! Nu mă auzi ? Totuşi, de ce eşti trist ?

atât de trist...