19 ian. 2010

Redevenim oameni.


V-aţi întrebat de ce este atâta linişte în jur? De ce oraşul gri poate fi privit în sfârşit ? De ce nu se mai aude nici un cocalar tânguindu-se în vreo manea?

De ce puţinele maşini, conduse prudent şi hoardele de câinii au dispărut de pe străzi ? De ce oamenii au început să aibă grijă de ei şi nu de ce face vecinul "nemernic" ?

V-aţi întrebat de ce copiii voştrii sunt atât de fericiţi de câteva zile ? De ce trag de bunici şi caută o veche săniuţă care a ruginit în debaraua iernilor trecute ? De ce ne bucurăm de orice bucăţică de pământ, de orice adăpost precar precum cele construite în staţiile de tramvai...

De ce bem cu atâta plăcere un ceai iasomie sau de tei, asortat cu o feliuţă de lămăie şi o linguriţă de miere de salcâm ?


Ei parcă...miroase ceva în aer. Parcă ceva s-a schimbat, nu ? Uite, am să mă ridic de pe scaun pentru un minut şi am să fac o fotografie cu ciudata şi bătrâna mea camera foto. Aşa vom avea împreună o amintire comună a celei de a treia nopţi, de când Dumnezeu a îngăduit această pace pentru noi...

Încă puţină ninsoare şi redevenim oameni.


Fotografie realizată de Victor Vurtejanu

3 comentarii:

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.