30 dec. 2009

La mulţi ani.


Pornesc în zori la muncă. Aşa am început prima zi a anului 2009. Dumnezeu m-a ajutat tot aşa să îl şi închei. Parte buna pentru mine este că tot aşa voi începe şi anul 2010. Cine stie, poate ajung chiar clipa să vă spun şi cum îl voi termina.

Deci una peste alta, muncesc. Pot încă să muncesc. Maestrul meu, Dem Rădulescu spunea că "Actorii sunt mereu greu de înţeles, greu de suportat. Pentru că sunt aproape imposibili de înţeles. Păi ei sunt singura categorie socială care se bucura, dragă... numai când au de muncă. Când stau departe de munca lor, scena,...sunt trişti".

Verbul zodiei mele este "a crede". Dar îmi place şi "a muncii". Aşa cum iubesc şi verbul "a nădăjdui" şi poate Dumnezeu va îngădui încă odată să întâlnesc şi un : "A IUBI"

Deşi şi "a muncii" conţine "a iubi". Iar "a iubi" le conţine pe toate!

Cu dragoste, cu credinţă, în nădejde şi cu Dumnezeu înainte, sper să ne revedem în acest spaţiu, de ce nu şi în altele mai vii, şi în 2010! Până atunci vă urez: La Muţi Ani cu Sănătate, Pace şi Bucurii !

Atât celor ce puteţi iubi cât şi celor care doar ura vă este tovarăş de drum, vă ofer cu prietenie o cana de vin fiert, în curtea castelului meu, dintr-o Romanie, tot mai singură fără românii ei.

La mulţi ani draga mea!
La mulţi ani dragul meu!

Andrei-Victor Vurtejanu

Fotografie realizată de Florin Niculae Valentin

5 comentarii:

Nu va obositi sa comentati daca nu aveti o identitate clara, vizibila si verificabila.