miercuri, 30 decembrie 2009

Din inima refugiatului.

Ce mandru trebuie sa te gaseasca clipa in care iti vei privi destinul. Ce frumos si ce onorabil moment. In confortul creat de respectul atator si atator generatii ce au stiut sa respecte legea fireasca si subtila a lui Dumnezeu, viata ce iata si tu ai inteles si ai putut sa o daruiesti mai departe Neamului tau, va primi semnul sfant al prieteniei, al demnitatii al jertfei si al onoarei !

Caci despre toate acestea si inca cateva ar fi trebuit sa putem povesti lumii in spectacolul ce parca nu il voi mai juca niciodata...Despre demnitatea si puterea de a ramane Om. Indiferent de cadere sau de greutatea pacatului. Despre puterea Dragostei si despre Credinta. Despre pasiune si jertfa, dar si despre prietenie si curaj. Tot ceea ce ai mostenit de la Neamul tau si ai stiut a le pastra si ale contine, impotriva vremurilor si a nimicniciei omenesti.

Despre cateva culmi ce razbat firesc, sincer si fara nici un efort prin toata fiinta ta si a familiei tale, pe care atunci cand esti privilegiat sa o cunosti, asa cum i-a fost dat unui refugiat ca mine, iti umplu inima de bucurie si de onoare. Ai sa intrebi firesc oare ce se intampla, ca un mut ca mine, sa incredinteze hartiei aceste superlative, tocmai acum....

Nimic nefiresc, nimic fortat. Inima mea vibreaza si de aici multe din necazurile, dar si din bucuriile mele. Asa a vibrat inima mea si in aceasta vara, pe plaja noastra unde m-ai ajutat sa ma intorc. Atunci si acolo am avut onoarea sa il cunosc, alaturi de familia lui frumoasa si atat de talentata, pe Simi. La fel de puternic si la fel de viu, am vibrat, la fel ca atunci cand, copil fiind, imi petreceam uneori noptile in casa familiei tale.

Poate la fel de puternic, ca atunci cand am zarit in impresionanta biblioteca din camera cea mare, o fotografie pusa la loc de cinste. Nimic nu era fortat, nimic nu era ostentativ...Chipul ce razbatea zambitor din fotografia in alb- negru m-a impresionat si de aceea te-am intrebat cine este. “Aaa, este un prieten al tatalui meu, Alecu Paleolgu...”

Asa am aflat apoi tragica si curajoasa poveste a familiei tale. Astfel peste ani, am ajuns sa nu ma dezlipesc ore in sir de Simi, care imi destainuia, zarind pe la mine ”Monoloagul polifonic” a lui Nicolae Steinhard, pe care incepusem a o reciti incarcat de pacea serilor de pe malul marii, taine legate de Sergiu Al-George, de tatal tau, domnul doctor Eusebiu Munteanu, de Alexandru Paleologu, de Nicolae Steinhard si de curajosii luptatori ce au primit pe veci pecetea onoarei, a curajului si a prieteniei.

Sau atunci cand, constrans de cumplita lipsa de fonduri sub care am realizat documentarele din seria “Eroii”, unde am fost nevoit sa fac singur si munca anevoiasa de documentare, de lucru pe arhive si documente, in care intalneam dovezi si marturii ale celor inchisi in puscarile comuniste, despre domnul Eusebiu Munteanu, am simtit ca trebuie sa spun lumii si aceasta poveste.

Eu insumi gaseam astfel puterea de a merge mai departe. Reintalneam Adevarul, forta pe care ti-o dau caracterele tari. Demne si curajoase, indiferent de oranduire, de bugete si de ciocoismul vremurilor. Prin marturia lor de viata, ele te pot ajuta sa razbesti si sa te intaresti in lupta.

Nietzsche spune ca "Marea suferinta izoleaza si innobileaza totodata". Simtind puterea prieteniei tale, nu am mai fost singur si jugul suferintei nu a mai fost atat de greu. Am putut sa imi accept nefericirea mea si a familiei mele. Am invatat sa iert. Sa transform in zambet, lacrima ce imi sugruma glasul cand incepeam sa vorbesc si eu cu mandrie despre tatal meu, despre familia mea risipita...

Gandul sfant si cald al prieteniei ce ne-a adus din adolescenta pana aici, in cei 25 de ani de dragoste frateasca, si-au gasit loc in inima refugiatului, pe veci!

Il rog pe bunul Dumnezeu sa te ocroteasca dragul meu, bunul meu Alexandru Munteanu.