sâmbătă, 27 septembrie 2008

Intalnire cu parintele Paisie (part.1)


Parinte, ce vrea Dumnezeu de la noi ?
- Dumnezeu vrea de la noi bunavointa noastra, dispozitia noastra cea buna, pe care sa o manifestam fie si prin putina noastra nevointa mai inimoasa si prin simtamântul pacatoseniei noastre. Pe toate celelalte le va da El în viata duhovniceasca nu e trebuinta de brate solide. Sa ne nevoim cu smerenie, sa cerem mila lui Dumnezeu si sa-I fim recunoscatori în toate. Cel care se preda pe sine în mâinile lui Dumnezeu fara nici un plan al sau, trece în planul lui Dumnezeu. Cu cât omul este remorcat dupa sine, ramâne în urma; nu înainteaza duhovniceste, pentru ca împiedica mila lui Dumnezeu. Ca sa sporeasca e trebuinta de multa încredere în Dumnezeu.

Parinte, simt o nesiguranta, un stres.
- Asigura-te, bre copilasule, în Dumnezeu. Stii numai de asigurarea masinii? Asigurarea lui Dumnezeu nu o stii? Fa-ti cruce si, înainte de a face orice, spune: „Hristoase al meu, Maica Domnului, ajuta-ma!". Exista asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinteaza pe sine lui Dumnezeu, primeste mereu de la Dumnezeu benzina „super" si automobilul lui duhovnicesc nu se opreste niciodata; alearga mereu. Cât poti, ia aminte, roaga-te si încredinteaza-te lui Dumnezeu si Acela te va ajuta în orice greutate. Simplifica-ti viata cu încrederea desavârsita în Dumnezeu, ca sa te eliberezi de stres si de neliniste.

Parinte, când mi se spune sa fac ceva, pornesc tot timpul cu o frica si o sovaiala, si în cele din urma, poate din cauza fricii, nu reusesc sa fac lucrul asa cum trebuie.
- Sa-ti faci cruce, copilul meu cel bun, si sa faci ceea ce ti se spune. Daca spui: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri", oare dintre atâtia Sfinti, unul dintre ei nu te va ajuta? Mare lucru este sa se lase cineva în mâinile lui Dumnezeu! Oamenii îsi fac planuri si încearca sa le realizeze, dar fara sa ciuleasca urechile, sa asculte care este voia lui Dumnezeu si sa se conformeze ei. Trebuie sa ne lasam cu încredere în seama lui Dumnezeu, ca el sa ocârmuiasca lucrurile, iar noi sa ne facem datoria noastra cu marime de suflet. Daca unul nu se încrede în Dumnezeu asa încât sa se lase pe sine cu desavârsire în mâinile Sale, se va chinui. De obicei oamenii alearga mai întâi la mângâierea omeneasca si, dupa ce sunt dezamagiti de oameni, abia atunci scapa la Dumnezeu. Nu ajunge credinta în Dumnezeu, ci este nevoie si de încredere în Dumnezeu. Atunci când ne încredintam viitorul nostru lui Hristos, Îl obligam sa ne ajute.