29 apr. 2013

Cantarile Postului Mare

Sarbatoarea Floriilor pentru mine inseamna ziua Mamei, ultima zi inainte din Saptamana Patimilor, asezarea sufletului in pacea si bucuria nadejdei in Invierea Mantuitorului Isus Hristos si gandul catre o perioada irepetabila pe care am parcurs-o impreuna cu o mana de oameni frumosi si unici.

Toate dar si altele ce nu se pot rosti in vorbe am incercat sa le redau lumii intr-o lumina aparte. Asa s-a nascut discul "Cantarile Postului Mare" realizat impreuna cu calugarii din Manastirea Sinaia de la poalele muntiilor Bucegi. Acolo am urcat micutul meu studio de inregistrari si in biserica mare a Manastirii, in Saptamana Patimilor din anul 2005 am reusit sa imprim minunatele partituri psaltice interpretate cu har si dragoste de strana condusa de parintele Mihail Harbuzaru.

Dansului, parintelui staret Macarie Bogus si tuturor calugarilor si vietuitorilor Manastirii Sinaia le multumesc si astazi nu numai pentru ceea ce am reusit atunci ci si pentru tot ceea ce am invatat in anii petrecuti acolo. 

Aici puteti gasi mai multe detalii despre acest material, iar mai jos va daruiesc o mostra din gandul nostru de multumire pentru toate darurile cu care am fost ocrotiti de bunul Dumnezeu.

Manastirea Sinaia - Iata Mirele

26 apr. 2013

Hai sa ne jucam !

Nimic nu se compara cu venirea ei. Bucuria mugurului ce saluta naiv razele soarelui ma poarta pe cai necunoscute catre copilaria mea. Indiferenta si banalitatile ce survoleaza rapid replica: "Mi-a inflorit liliacul din curte !" ma departeaza de griul betonului ce domina orasul.

- Traiti blocati, inchisi, manati de la spate catre nicaieri, imi sopteste tainic copacul ce isi strabate drumul sau, vertical ! Privesc, ascult si tac... Copilaria e departe, drumul meu se sfarseste curand. Multi au plecat deja...

"- Acum e timpul tau ! Acum, cat inca poti surade peste toate..." Ascult, privesc si pornesc incet catre mine. Acasa ma asteapta cei dragi. E frumos. E pace si zloata ne-a ingaduit o clipa de bucurie...

Timpul meu, al tau si al celor ce vor urma este doar o iluzie... Ai mai auzit asta, o stii si tu si el si cei ce au fost deja, dar... Ridic incet privirea, liliacul e in soare si aud timid un scancet trist:

"Tati de ce esti trist ? Hai sa ne jucam, a venit primavara !


20 apr. 2013

Peter Brook - Fara secrete


Peter Brook este director de film si teatru. Englez, nascut pe data de 21 martie, in anul 1925, in Londra, a fost educat la Westminster School, Gresham’s School si Magdalen College, Oxford. In anul 1945 a fost numit director asistent in cadrul scenetei “Romeo si Julieta”. Din anul 1947 si pana in anul 1956, a fost director al Royal Opera House si Covent Garden

„Fara secrete ...”, este un ghid dar uneori „trebuie sa strabati o padure si sa te intorci ca sa gasesti planta care crestea chiar in fata usii tale” pentru a descoperi cu adevarat mrejele artelor scenice.

Spaima de a nu greşi este inamicul feroce al actorilor. Ea vine din gandirea in exces, in general apanajul „artiştilor mediocri”. „Regula fundamentala”, „este sa tii minte ca, pana in ultima clipa, totul e doar o forma de pregatire, in asa fel incat sa ai curaj sa-ti asumi riscuri, pentru ca nimic nu este definitiv”.

16 apr. 2013

An promotional


Un an cu miei batrani si ciobani tristi ce vor plange pe ascuns... Un an cu bunici saraci si singuri ce nu vor mai scoate tacamurile de alpaca din sertarele mari ce ascundeau mereu ceva bun... Un an cu tot mai multe femei si barbati singuri ce nu mai pot sa se gaseasca... Un an cu tot mai putini copii si tot mai multi utilizatori... Un an in care vom mai pierde cate putin din ceea ce am castigat... Un an cu mai putini prieteni si tot mai multe cunostinte... Un an in care uitarea a devenit pedeapsa cea grea si "like-ul" suprema apreciere... Un an cu oua multicolore de la gaini ecologice... Un an cu apa cumparata de pe rafturi si aerul murdar filtrat de norme... Un an in care sacazul lautarilor a devenit moneda de schimb iar sufleorul este consilier...

Un an tot mai zgomotos sarbatorit pe strazile neasfaltate udate insa constiincios conform graficelor... Un an in care mugurii au explodat in gheata... Un an cu scoala "altfel" si expozitii de cadavre pe post de exponat... Un an cu cersetori mai bogati decat generozitatea ta... Un an plin cu multe catedrale dar din ce in ce mai putina credinta...

Un an "promotional" pe care il vei regreta in anii ce vor urma asa cum regretand continui sa mergi, undeva... inaintea ta... mereu... tot mai grabit... si singur... caci promotia... continua !

9 apr. 2013

Imaginaerum


Desi aparut la sfarsitul anului 2011 albumul  Imaginaerum creat de Nightwish  si-a gasit loc in discografia personala abia acum si aceasta doar datorita lipsei de timp. Chiar daca am ascultat printre picaturi cateva piese, am decis odata cu aparitia albumului Wishmaster in anul 2000, ca productiile lui Tuomas Holopainen trebuie ascultata in liniste si cu multa rabdare pentru a fi intelese.

In pofida propunerii "dark", a ritmului si a orchestratiilor galopante, exista in spatele fiecarei piese o poveste ce merita decriptata dar aceasta cere timp si atentie. Asa poti aprofunda filonul nordic, celt, al multor piese ce au radacini comune, dupa parerea mea, cu multe din linii melodice arhaice din Balcani prea putin cunoscute insa de multi. Cei ce nu mai dadeau nici o sansa trupei dupa plecarea lui Turunen, pot gasi in "Imaginaerum" o poveste captivanta ce a nascut si filmul cu acelasi nume regizat de Stobe Harju. 

Depasind prejudecati de genul "nordicii reci si incapabili de emotie" si avand rabdare sa parcurgem creatiiile nascute de cei isi petrec ani buni de studiu in muzica clasica si preclasica inca din scolile primare, putem avea surprize placute in a descoperi ce inseamna creatia, emotia autentica, dublata de profesionalismul ce tine cont doar de Arta Spectacolului si nu de ceea ce isi doreste publicul sau piata...! Nightwish isi continua povestea asa cum a promis.