Au venit americaaaanii !!!

Mamă, mamă când a venit occidentu' să filmeze la pomană în ţugulania...atunci să vezi migraţie ! Asta de acum cu faianţarii...? E nimic ! Zero barat ! Nu dom'le, migraţie adevărată de fugeau toţi...de la operatoriii ce îşi lăsau camerele pe trepiede să meargă la buletinul de ştiri, machiorii, regizorii de platou...că ăia artistici erau deja "contactaţi pe mailuri", cascadorii...başca zeci de actori reciclaţi din "figuraţia specială"...toţi într-un suflet către Buftea...ca la Mecca !

Care mai de care mai dibaci...ăla că: "eu ştiu engleză", ăla că: "eu am lucrat la cehi şi le am cu sculele..." altu' că: "eu am condus prin RDG şi ştie exact ce şi cum..." te durea mintea să vezi cât de pricepuţi erau românaşii noştrii pentru câţiva dolăraşi şi o salată de varză amară...dar servită pe tăvi de plastic, pe zi...

Ce CV-uri !!!...nu mai povestesc că mă ia ameţeala... Ştia actoru' român să tragă cu toate armele! De la pistoale până la antiaeriană, nimic nu îi era străin...! Călărea, conducea, sărea cu paraşuta, lovea cu spada, pocnea cu bicul, înota, patina, juca tenis de performanţa, cânta la toate instrumentele...ba unii erau chiar şi maeştrii templieri de nu ştiu ce grad...

Ce mai...un Maglavit care dacă te prindea, dădeai pe la teatru cu nişte  parfum de talent de îl îndoiai pe bietul Săraru, reciclat sărmanul şi el în director general T.N.B. după performanţe fantastice pe la Banca Religiilor...

Mă apucai să povestesc, aşa într-o doară...că tare eram curios ce s-a ales de alde ăştia...super-super agenţia showbiz...rotaru, ăla cu exclusivitatea...gologan...ăla de ne dădea banii pe câmp stând în dacie cu geamul jumate deschis că să fi obligat mereu să te apleci...castelfilm...şi alţi super-super eroi, ce au ridicat pe culmi Arta Actorului român, prea sărac şi prea naiv pentru a înţelege vreodată unde se află...

Pe vremuri.

pe vremuri în România se făceau filme cu actori, cu operatori, regizori şi echipă de filmare. Se filma cu aparatul de filmat şi peliculă. Sunetul se punea după o lună în studio.

pe vremuri se făceau fotografii la filmare. Venea Magul cu pieptul plin de scule, cu o vestă din care scotea tot felul de gadgeturi şi îţi vorbea frumos şi blând...

"- Domnu' actor sunteţi amabil o clipă ? "

Magul era calm şi atent de fiecare dată. Îţi zâmbea, plutind în jurul tău, apoi pleca...

pe vremuri fotografiile se făceau aşa:

Întâi se developau, apoi se măreau cu o sculă deşteaptă, după care se băgau în revelator, apoi în fixator...Magul făcea minuni în camera obscură şi te uimea. După trei zile te scotea la o cafea şi îţi arăta fotografii minunate. Pe unele chiar ţi le dăruia. Apoi mergeam împreună la P.S. Adică puneam sunetul, vorbele, pe film. 

eram toţi împreună, mic şi mare, magicieni şi calfe. Şi era minunat. 

Moartea ca o revedere.

O încăpăţânare aproape bolnăvicioasă de a nu vorbi despre adevăratele valori ale României, nici măcar atunci când lumina lor pleacă dintre noi. Când vom afla despre, va fi prea târziu totuşi.

sigur că nu este adevărat. murind

nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung

care te poartă cu ochii închişi – şi te leagănă –

şi la început e un somn, şi pe urma o uitare –

şi pe urmă timpul îşi pierde orice înţeles,

este numai o linişte care se întoarce asupra ei înseşi

cu un singur ecou – şi acela e-un nimb,

ca flacăra lumânarii – şi pe urma lumina

îşi pierde orice înţeles – şi pe urmă tăcerea

îşi lasă deoparte înţelesul – şi suspendat

în ceva care nu mai are vreun înţeles – şi nimic pe urmă, nici

descărnarea de înţelesuri, plutirea în nimic,

cu scheletul nefiinţei, gură în gură,

nu mai există. pe urmă nu mai este nici un pe urmă

dar nici vreun acum, şi nu mai este nici moarte.

Mircea Ivănescu 
26 martie 1931 – 21 iulie 2011

Cultură în Natură.

Deşi greu de făcut şi în urban, noi încercăm de vreo 3 ani treaba asta ! Rezultate sunt câteva, destul de interesante, drept pentru care continui să le mulţumesc celor care mă sprijină. În primul rând Elenei, doamnei Veronica Nicolae, Sebastian Plămădeală, Bogdan Constantinescu şi Sorin Păun.

Detalii şi înscrieri pe mail sau telefonul obişnuit.

Norway.

Răul nu mai este simplu, de înţeles...poate chiar firesc dacă priveşti întreaga ecuaţie...El a devenit malefic, sadic...Bătrânul duhovnic ce se stinge în Hristos are în faţa un rău ce îi zâmbeşte şi dă interviuri...

Eram pe picior de plecare în Nord să îmi salut tatăl, când am fost izbit...Apoi Austria...E adevărat că am un  potenţial fantastic de a da de imposibil într-un mare fel, dar la răul ce îmi zâmbeşte...şi de unde ???...din ţara în care dacă îţi cade un măr pe jos îl ridici mai curat decât era...!

Rămas bun civilizaţie, bun găsit ev mediu, halal să îţi fie!