Ajutor pentru Mircea.

Actorul Teatrului Naţional Bucureşti, Mircea Anca, a fost diagnosticat cu leucemie şi are nevoie urgent de sânge. Actorul se află în spital şi are urgentă nevoie de anumite componente ale sângelui. Orice grupă de sânge este acceptată, pentru că nu exista suficiente rezerve de sânge.

Donările se fac la Spitalul de Hematologie (Piaţa Victoriei) între orele 7.30 - 13.00. Cineva va fi în fiecare zi acolo să vă ia din faţa muzeului Grigore Antipa dacă nu ştiţi să ajungeţi la spital.

Veti primi un certificat de donator, analize gratuite şi bonuri de masă în valoare de 60 de lei.

Nu puteţi dona dacă aveţi sub 50 de kg, dacă aveţi boli genetice sau astm, dacă aţi avut hepatită, sau dacă aveţi tensiunea foarte mică.

Viaţă.

În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe. Mereu în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă.

În fiecare dimineaţă viaţa reînfloreşte. Îşi întinde braţele către cer. Se multiplică în fiecare dimineaţă.

Viaţa se manifestă. Îşi caută perechea. Se regăseşte, se oferă. Apare sub multiple forme. În mii de iviri diferite şi sublime. Ea se reinventează mereu şi mereu.

Miracolul etern al reînceperii unei noi zile...

Cuvintele.

„Nu există progres, ci descoperire încântată a unor procedee vechi cât lumea… Esenţialul e ca această descoperire să fie cu adevărat descoperire, şi încântată, iar nu o moştenire searbădă şi izvorâtă din resemnare”.

André Lothe

Cuvintele, în vorbirea de toate zilele, se rutinează, se banalizează, se automatizează. Ce face poetul? Singularizează cuvântul pentru a-i da forţa de a produce o senzaţie; reînnoieşte percepţia, blazată, şi reîmprospătează facultatea cuvântului de a o trezi din amorţeală.

Credinţa ne redescoperă lumea, oamenii, viaţa şi ne scoate din acreală, din plictis, din mohoreală. Înnoieşte şi înviorează întocmai ca arta poetului sau a pictorului. Capacitatea noastră de a percepe frumosul şi binele devine brusc puternică. Acum, dragostea dărâmă zaplazurile indiferenţei şi bănuielii, sfărâmă zidurile şi plafoanele închistării în egoismul veşnic rănit şi supărat. Percepţiile — şi cele morale şi cele sensibile — cresc vertiginos. Lumea e alta pentru credinciosul copleşit de fericire — bogată, nouă, îmbietoare, captivantă, euforică — exact ca pentru artist în clipe de inspiraţie. Lucrează doar aceeaşi putere: harul sfinţitor.

Fotografie realizată de Cătălin Stelian

Molarul şi actoria.

Mai pierd un molar. De patru zile îl ameţesc cu Ketonale şi antiinflamatoare. Doamna doctor mă îmbrăţişează bucuroasă. Este fericită că am reuşit să păstrăm "lucrarea" atâta vreme, având în vedere paradontoza instalată pe fondul scăderii imunităţii organismului meu obosit. Entuziasmul acestui om minunat mă face să produc câteva glume cinice: Placă - spectacol - replică - bufff...

Am să plec către muncă în câteva minute dar găsesc resurse şi pentru acest proiect care s-a dovedit a fi o idee buna. De ce ? Pentru că aşa am mai dat de veste încolo şi încoace despre câteva idei, despre câteva realizări şi nu în ultimul rând am reuşit să păstrez contactul cu oameni minunaţi. Sunt unul dintre fericiţii cărora le-a fost dat să întâlnească Oameni ! Aşa am reuşit să învăţ, să înţeleg şi să evoluez.

Astăzi pornesc zâmbind, aşa cum mă vezi şi în fotografia făcută de Călin, către "muncă". Pentru că ceva vreme în urmă am reuşit să înţeleg. Să "văd" dincolo de ceaţa produsă de imensa maşinărie de fum...Bucurie ? Nu, doar sentimentul că pe culoarul pe care am evoluat, dincolo de câteva greşeli, rămâne curat. Cât va rămâne, ce...? Asta vom vedea. Nu e timp de bilanţ şi nici nu mi-am propus asta. Am vrut să spun doar că am pornit la muncă cu un molar dureros care mă părăseşte. Dar zâmbesc.

Fotografie realizată de Călin Dumitrescu

Nebunul.

Judecînd după reacţiile cititorilor, experimentul a reuşit. “Nebunul” a devenit un fel de folclor care nu mai are nevoie de un autor.

Este singura mea carte pe care o citesc şi bătrînii, şi copiii, şi episcopii, şi vînzătoarele de lumînări.

Savatie Baştovoi