Pacat RGC...

Acesta este raspunsul meu la agresiunea concertata asupra trupei Phoenix, asupra lui Cristi Gram si a lui Nicu Covaci, in special pe forumul comunitatii chitaristilor din Romania (RGC). Consider absolut jignitoare atitudinea multora ce acum latra, catre caravana ce trece, neintelegand mai nimic din ceea ce se intampla in jurul lor.

Fie sa Renasca!

Nu se chinuie decat cei pentru care fiecare argument de bun simt adus in aceasta lunga discutie, este complet inutil. Pentru acestia, chin este totul!
Studiul, repetitiile, convietuirea intr-o trupa, intr-o comunitate, sunt cuvinte de prisos, trimise rapid spre cosul de gunoi.
Acestia fac baldabac imediat ce e vorba de cultura, de educatie, de traditie, de istorie, de minimul de respect cuvenit Artistului autentic, oricare ar fi el.

Orice decizie de continuitate. Sau solutile de iesire din impas, incercate, uneori gasite, definitive sau provizorii initiate de Artist se soldeaza cu aparitia "chinuitului" ce mai arunca o bucata din otrava lui. Mai provoaca inca-odata. Si tot asa, de cand lumea si pamantul.

Artistul nu se chinuie aici. El raspunde asemeni lui Covaci sau a lui Gram sau a lui Kappl, sau Baniciu, sau Gillan sau oriunde exista Artist autentic. Chinul Artistului e cu totul altul si acela face parte din Legile Artei.

Artistul stie cine este. De unde vine. Ce are de facut. Unde a gresit. Unde trebuie sa mai munceasca. Aplica o intreaga viata de Munca cu El Insusi!
Idiotul se bate cu lumea. Cu Artistul. Cu Dumnezeu. Cu Natura. Cu Tot...

E cel mai simplu. Problema nu e la mine. Nu e a mea. Sa o rezolve altul... impersonal totul...Asa apare gunoiul...
Sau linistit apele? Ia sa mai latru odata! poate, poate. Cine stie, poate mai storc ceva...poate sunt si eu acolo. Langa ei. "Ca ce domne'? ca cum? pai ia sa... caaaaa"

Artistul, este generos. Trece surazand.
Prostul il face si securist cand nu mai are argumente. Idiotul sub obladuirea anonimatului, isi pierde saliva pe drumul unde Artistul pt o clipa s-a oprit si generos la salutat!

Artistul reactioneaza asa cum a facut-o dl. Gram aici. Cu toti, pentru toti. Cu generozitate si calm.
Acum a postat aici si supremul adevar: Munca ! Ce naste valoarea adevarata.
Lumina straluceste pentru toti. Unii se incalzesc chiar sub ea.

Sunt doar cativa insa, cei care se pot impartasi din ea!
Multumesc Phoenix. Multumesc Cristi Gram!

Renasterea mea

CEATA lu' VURTEJANU - Renasterea mea (Copilarie)
Asculta mai multe audio Divertisment »

Iti multumesc, ai avut dreptate !

Uneori iti prinde bine sa afli, ca nu esti nebun. Sau exagerat. Sau prea-prea.Sau foarte-foarte.
Ba chiar pot spune ca iti da o stare de bine. De calm si stabilitate.

Asa ma simt acum, desi e greu sa administrez totul...

Inima mea plange. Imi mor colegii. Mor tinerii prematur. Si hienele puturoase, saturate de mult prea bine ajung in neputinte axioase si depresive...abandonand ce mai ieri le era suflare de viata in inimile lor inghetate de morti umblatori prin colb...

Dar asta e Legea. Si eu incerc sa nu o calc. Si incerc sa nu mai judec. Ca sa nu fiu judecat. Asa cum imi spune simplu Sfanta Scriptura.

Si afli asa...in noapte ca nu esti nebun. Ca poti inspira. Ca nu esti exgerat, ca esti inteles si urmat in lupta ca...e bineeee !

Multumesc lui Cristian, cel care de astazi este “licentiatul Cetei” in Teologie si Asistenta Sociala. El, s-a dovededit singurul, dintre toti cei care au colaborat in proiectele initiate de mine in cei sapte ani de munca si jerta, singurul care poate aplica. Singurul care reuseste sa isi initieze si sa aplice sfintele “Taine ale lumii” practic. Performand si putand spune simplu:

“Iti multumesc, ai avut dreptate !”

Si asa incet, tragi aer in piept. Si ii multumesti bunului Dumnezeu,
pornind mai departe la lupta.

Cat de naiv si singur plec..

Prea repede pare ca vine totul,
Prea batran si prea singur
M-ai invatat sa fiu.
Prea trist si acum
Prea injumatatit de tine…

In loc de zambete, imi ceri roua ochiului
In loc de vis...ma cauti in buzunare de cativa lei.
Atat de departe de tine ma alungi,
Atat de bine stii sa ma pierzi,
Ca mana-mi, ramane intinsa doar catre Cer...

Ma sting...
Incet.
Ma pierd.
In cararea ce m-a adus la tine,
M-ai asezat bolnav.

Pe sant…

Mi-am atarnat in cui simfonia
Si ma opintesc tot,
Ca sa iti respir.
Iar tu...razi.
Stii tot...

Ai talmacit la masa negotului
Clipele mele, si acum razi.
Nu iti mai pasa.
De mine, nu mai vrei sa stii nimic!
Cutezatoare, imi alungi steaua mea de sus
Din bucuria renasterii celei noi o scuipi
In mocirla neputintei bolnave,

Atat de sigur ma stringi,
Atat de atent, ma apesi...
Ca nici nodul lacrimilor mele,
Nu mai rasare...

Singuratatea, vecină trainica a clipei mele efemere
O bucuri in fiece ceas.
O ingadui in spectacolul uciderii mele…
Tu!

Intalnirea mea mortala.
Tu! Nepretuita,

Tu...
Ma vinzi la colt de strada
Celui ce stie lingusirea...
Celui mort, ce te adora,
Necunoscandu-ti graba de a pleca

Ai sa razi si fara mine.
Ai sa dansezi, valsul vantului cu altul...
Ai sa il inveti sa te iubeasca, macar cat sa il usture
Fiecare gand departe, de inima-ti plina de Lumina.

In noaptea ce miroase a tei si stele,
Ai sa ingadui altuia,
Sa te atinga,
Clipa lui de vise...

Ai sa privesti cu ochii mari, uimiti
Cat de naiv, te va imbratisa in noaptea lui, amara.

Heii, ma lasi cu herghelia mea de caii verzi
Ce mi-au umplut odaia,
Si ma inveti sa mor,

Cu dor de tine, tu,

Viata mea draga...

Aceastea, le-am scris cu gandul la Simona Popescu,

colega mea draga, colega mea buna.

Intru vesnica-ti pomenire in inima mea.

Ne vom revedea curand!

Mai puternici,

Mai intelepti...

Prea departe de noi...

Ma simt secatuit. Sunt aproape gol. Sunt neputincios.

Un om drag mie sufera cumplit. Un om frumos. Un om rar. O fata. O fata tanara, ce trebuia sa se indragosteasca. Sa nasca copii.
Isi traieste acum ultimele zile.

O actrita cu un potential urias. O ingenua, sensibila si puternica in acelasi timp, se stinge. Moare curand
Si publicul ei, se pregateste de concediul de vara. Spre mare. Spre insule. Spre...

Dar asta e legea noastra. O preluam imediat ce am intrat in tagma.
Suntem singuri. Jucam cu mortul pe masa. Va zambim de pe scandura, cu ficatul in carpa si pruncii in utere. Uneori acolo si murim. Tot singuri.

Prietenii nostrii comuni, colegii si profesorii nostrii, au reusit sa intre ieri pe post si sa va anunte durerea noastra.

Timpul. Lupta cu timpul ce nu va putea fi controlata, dara’ castigata vreodata.

Sunt un amestec de enervare, cu neputinta logica...

Deci trebuie doar 100.000 de E si poate scapa!
80.000 E este o nunta de bastan pagan pripasit in brate de romancuta naiva. Si tot mai trebuie 20.000 E.
Nu. Daca o iau pe drumul asta ma enervez definitiv.

Am sa ma rog si am sa caut solutii in continuare.
Dar pentru numele lui Dumnezeu macar un timp, iertati-ne de binele vostru. De nivelul vostru de trai ridicat. De primarii vostrii facatori de minuni. De arhitectii ce va decoreaza gradina. De succesele financiare si de rutina voastra ce va obosteste. De melodramele voastre la un suc, baut cu noi. De lansari, examene, sesiuni, succese, de admiratia lumii pentru voi. De obisnuinta de va regla viata dupa zambetul inimii noastre. Ia incercati sa radeti, un pic si singuri! Lasati-ne sa ne ingropam fratii si surorile, in linistea saraciei noastre asumate.

Sau faceti ce vreti...
Acum, sunteti oricum prea departe de noi...